Decizia nr. 177/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Autoritatea Rutieră Română în Dosarul nr. 2.013/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea Comercială "Morar & Co" - S.R.L., avocatul Eneea Marius Cîmpean, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/2005, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , excepție ridicată de Autoritatea Rutieră Română.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, potrivit dispozițiilor legale criticate, condiția necesară și suficientă pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este respectarea dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 554/2004 , respectiv persoana vătămată prin actul administrativ să formuleze către autoritatea publică emitentă o plângere prealabilă. Astfel, cererea de suspendare poate fi formulată fără ca pe rolul instanțelor judecătorești să existe o cerere prin care persoana vătămată să solicite anularea actului administrativ. Într-o atare situație, dacă cererea de suspendare este admisă, interesul persoanei care se pretinde vătămată de actul administrativ este satisfăcut, actul fiind lipsit de efecte juridice pe o perioadă nedeterminată, până la o eventuală soluționare a cererii pe fondul cauzei, cerere pe care persoana vătămată poate să nu o formuleze niciodată. Pe cale de consecință, autoritatea publică emitentă a actului administrativ suspendat în temeiul art. 14 nu are posibilitatea de a acționa în justiție pentru a repune în ființă actul administrativ și de a înlătura efectele suspendării, fapt ce contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, suspendarea executării actului administrativ față de care o persoană ce se consideră vătămată cere autorității administrative emitente revocarea nu poate dura decât până când instanța de judecată se va pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia sa.

În ceea ce privește situația invocată de autorul excepției, în sensul că persoana care se consideră vătămată nu ar mai avea interes să formuleze acțiune în justiție, actul administrativ fiind suspendat, deci lipsit de eficiență juridică, nu poate fi reținută ca motiv de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004 , întrucât, după expirarea termenului în care persoana vătămată putea solicita instanței anularea actului administrativ, acesta își redobândește forța juridică și poate fi pus în executare. De altfel, în temeiul

art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004 , autoritatea emitentă se poate adresa instanței pentru a constata împrejurarea că actul administrativ suspendat își poate produce efectele ca urmare a inacțiunii persoanei care se consideră vătămată și pentru a dispune sistarea efectelor suspendării, astfel încât nu se pune problema încălcării liberului acces la justiție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul autorității emitente de a se adresa instanței de judecată în vederea înlăturării efectelor suspendării actului administrativ, ca urmare a inacțiunii persoanei presupus a fi vătămate. Astfel, nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiție și dreptului persoanei la un proces echitabil.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004

dau posibilitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică de a solicita instanței judecătorești și de a obține, de urgență și temporar, suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. O astfel de măsură are un caracter provizoriu și nu influențează sub nici un aspect soluționarea fondului acțiunii. Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , instanța va rezolva cererea de suspendare cu citarea părților, fiind asigurate în acest mod garanțiile necesare respectării liberului acces la justiție și dreptului la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, dispoziții care au următorul conținut: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la liberul acces la justiție.

Analizând textul de lege ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate.

Astfel,

art. 7 din Legea nr. 554/2004

reglementează procedura prealabilă a recursului grațios sau ierarhic, modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru prin care persoana vătămata într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim. Scopul textului de lege este, pe de o parte, protecția persoanei vătămate, iar pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității.

În paralel cu această procedură, dispozițiile art. 14 din aceeași lege instituie posibilitatea părții vătămate prin actul administrativ de a solicita instanței competente suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea și temeinicia acestuia. Pentru a fi admisă, cererea de suspendare trebuie să întrunească două condiții cumulative: să fie formulată în cazuri bine justificate și, respectiv, suspendarea să prevină apariția unei pagube iminente. Așa fiind, suspendarea unui act administrativ apare ca fiind o măsură excepțională, ce se dispune atunci când există o îndoială cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului și determină încetarea temporară a producerii efectelor juridice ale acestuia.

Prin urmare textul de lege criticat instituie o garanție pentru persoana vătămată în ceea ce privește evitarea eventualelor pagube suferite ca urmare a executării actului administrativ pretins a fi nelegal, iar pe de altă parte, prin stabilirea condițiilor de admisibilitate, previne și limitează eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către persoanele vătămate.

Împrejurarea că, în practică, persoana vătămată, după ce a obținut suspendarea actului administrativ, nu înțelege să-l atace în fața instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea acestuia nu poate fi convertită într-un argument de neconstituționalitate. Într-o atare situație, autoritatea emitentă are posibilitatea ca, după trecerea termenului în care putea fi cerută anularea actului administrativ [maximum 6 luni de la emiterea actului, potrivit

art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 ], să se adreseze instanței care a dispus suspendarea pentru ca să constate încetarea efectelor suspendării ca urmare a inacțiunii persoanei vătămate. Așa fiind, susținerea autorului excepției potrivit căreia actul administrativ rămâne suspendat pe o perioadă nedeterminată apare ca fiind nefondată.

De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității textului de lege criticat, de exemplu prin

Decizia nr. 673/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 6 februarie 2006, constatând că prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004

nu îngrădesc dreptul autorității emitente de a se adresa justiției și de a beneficia de un proces echitabil.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Autoritatea Rutieră Română în Dosarul nr. 2.013/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.