Decizia nr. 193/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Marioara Bodea și Rodica Milescu în Dosarul nr. 9.412/C/2005 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarelor excepției, avocat Mircea Constantinescu, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul autoarelor excepției susține admiterea acesteia, în esență, cu motivarea că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4) și ale art. 126 alin. (6) din Constituție, deoarece substituie un act administrativ, nespecific activității de judecată și neopozabil părților din proces, unei hotărâri judecătorești. Se mai susține și faptul că modalitatea de dezinvestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție, deoarece nu se face printr-o încheiere, susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, are ca scop realizarea accesului la justiție și a celerității procesului, în condițiile unei degrevări a activității instanțelor de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 9.412/C/2005, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Marioara Bodea și Rodica Milescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece în temeiul acestora recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care sunt de competența curților de apel, potrivit prevederilor

Legii nr. 219/2005 , se trimit instanțelor devenite competente să le judece prin decizie administrativă, iar nu printr-o hotărâre judecătorească, susceptibilă de a fi supusă căilor de atac.

Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, de competența exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, și nu îngrădesc realizarea controlului judecătoresc al actelor autorităților publice, ci, dimpotrivă, contribuie la urgentarea soluționării cauzei.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, potrivit cărora:

"(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației puterilor în stat, în art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice, în art. 127 - Caracterul public al dezbaterilor și în art. 129 - Folosirea căilor de atac.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat anterior asupra textului de lege criticat, cu raportare, între alte dispoziții constituționale, și la art. 126 și 129 din Constituție.

Astfel, prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate, reținând că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în temeiul competenței sale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Mai mult, prin textul de lege criticat se urmărește înlăturarea unei grave disfuncții în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu atribuții privind judecarea unor căi de atac, consecința fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituție și de tratatele internaționale. Așa fiind, soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor.

Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Curtea constată că nici în prezenta cauză nu poate fi reținută pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate și dispozițiile art. 129 din Constituție referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece instituirea posibilității de a exercita o cale de atac împotriva măsurii de trimitere a dosarului la instanța devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi condus la tergiversarea soluționării cauzei și ar fi fost inutilă față de caracterul imperativ al normelor în materie de competență.

De asemenea, Curtea constată că invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației puterilor în stat, în art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice și în art. 127 ce instituie caracterul public al dezbaterilor în cadrul ședințelor de judecată ale instanțelor nu este relevantă pentru soluționarea excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Marioara Bodea și Rodica Milescu în Dosarul nr. 9.412/C/2005 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.