Decizia nr. 188/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Romarta" - S.A. în Dosarul nr. 13.662/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București, care formează obiectul Dosarului nr. 972D/2005 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 61D/2006, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din aceeași ordonanță, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 12.627/2005.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate este parțial identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea celor două dosare.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 61D/2006 la Dosarul nr. 972D/2005, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , deoarece, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 1 noiembrie 2005 și 9 ianuarie 2006, pronunțate în dosarele nr. 13.662/2005 și nr. 12.627/2005, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Arad au sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , respectiv ale art. 1 din ordonanță. Excepțiile au fost ridicate de Societatea Comercială "Romarta" - S.A. și, respectiv, din oficiu, în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Societatea Comercială "Romarta" - S.A. susține că dispozițiile

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , care prevăd că statul, prin instituțiile publice, printre care și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, este obligat la plata debitelor sale numai dacă au fost înscrise sume cu această destinație în bugetele respective, contravin art. 41 alin. (1) din Constituție, conform căruia dreptul de proprietate și creanțele asupra statului sunt garantate [în realitate este vizat art. 44 alin. (1) din Constituția revizuită și republicată]. Astfel, se arată că, întrucât acele bugete sunt aprobate tot de autorități ale statului, rezultă că "statul pune sub o condiție pur potestativă plata debitelor sale către particulari".

Judecătoria Arad, motivându-și excepția în conformitate cu dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , consideră că textul

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

exclude posibilitatea executării silite a statului cu privire la sumele cuprinse în titluri executorii, debitorul având libertatea de a nu executa sau de a amâna sine die executarea obligațiilor stabilite prin titlu. Sunt încălcate astfel, în opinia instanței, prevederile constituționale ale art. 11, 20, ale art. 41 alin. (1) și (2) [devenit, după republicarea Constituției, art. 44 alin. (1) și (2)] și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens sunt invocate Cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, și Sandor împotriva României, 2005, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esență, că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a dispus plata de către administrație a unei sume stabilite de instanțele judecătorești este de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul adițional la convenție.

Judecătoria Sectorului 3 București, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază că aceasta este întemeiată. Se arată că dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție, întrucât creează o inegalitate între instituțiile statului și particulari în ceea ce privește regimul executării silite asupra fondurilor bănești, care nu poate fi justificată prin necesitatea asigurării bunei funcționări a instituțiilor de stat.

Instanța de judecată menționează că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului "este în sensul înlăturării diferențelor de regim juridic între particulari și instituțiile statului în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești, mergând chiar până acolo încât să considere că titlurile executorii împotriva autorităților statului, încorporând garanția imparțialității și independenței actului de justiție, ar trebui executate din oficiu".

În conformitate cu prevederile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, în punctele sale de vedere formulate în cele două dosare, consideră că prevederile criticate sunt constituționale.

În argumentarea acestui punct de vedere se arată că rațiunea reglementării dispozițiilor

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

o constituie instituirea unei discipline financiare care nu poate fi considerată o încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la protecția proprietății private și garantarea creanțelor asupra statului. De asemenea, se apreciază că textul legal criticat este "o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu". În acest sens, Avocatul Poporului menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 326/2002 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul celor două dosare conexate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 288/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, care au următorul cuprins:

- Art. 1: "Executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.";

- Art. 3: "În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii."

Critica de neconstituționalitate constă, în esență, în susținerea că dispozițiile criticate, care prevăd că instituțiile publice sunt obligate să plătească debitele lor în cadrul procedurii executării silite numai dacă au fost alocate special sume la bugetele respective, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (1) și (2) privind garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției.

Curtea Constituțională a examinat prin mai multe decizii constituționalitatea

Ordonanței Guvernului nr. 22/2002

și a statuat că prevederile acestui act normativ sunt în concordanță cu aceleași texte constituționale ce sunt invocate ca fiind încălcate și în prezenta cauză.

De exemplu, prin

Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea, făcând referire la jurisprudența sa, a reținut că ordonanța a cărei constituționalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării activității lor în condiții optime și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. De asemenea, Curtea a constatat că ar fi disproporționat și inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-și valorifica creanțele în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor astfel de instituții.

Curtea a mai reținut prin aceeași decizie că, deși prin dispozițiile legale criticate se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, executarea silită a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice nu este împiedicată, de vreme ce, potrivit

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , se instituie obligația ordonatorilor de credite de a lua toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

De altfel, Curtea a evocat faptul că o asemenea măsură de protecție a debitorului nu este singulară în legislația execuțională, fiind amintit în acest sens art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor anumite bunuri ale debitorului și ale familiei acestuia. Or, instituirea de restricții, impuse de rațiuni evidente, în valorificarea dreptului creditorului nu înseamnă negarea posibilității acestuia de a și-l realiza, tot așa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei acțiuni sau pentru exercitarea căilor de atac nu semnifică restrângerea accesului liber la justiție. Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, prin care se garantează creanțele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condițiile instituite în această materie prin ordonanță, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituției, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor, cu respectarea exigențelor impuse de constituirea și executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligației constituționale a garantării obligațiilor asupra statului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței Curții, soluțiile și considerentele deciziilor pronunțate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În cauza care formează obiectul dosarului de față Curtea constată că textele criticate sunt în acord cu art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât ordonanța nu reglementează refuzul de a executa hotărârile judecătorești împotriva statului, nici întârzierea nejustificată în executare, ci numai instaurarea unui climat de ordine financiar-bugetară, care nu scutește, ci, dimpotrivă, obligă ordonatorii de credite la demersuri pentru a obține prevederi în buget pentru satisfacerea obligațiilor înscrise în titluri executorii.

Curtea Constituțională nu poate reține susținerea autorului excepției - Judecătoria Arad, întemeiată pe invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului "în sensul înlăturării diferențelor de regim juridic între particulari și instituțiile statului în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești". Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, într-adevăr, prin mai multe hotărâri, cu privire la obligația statului de a executa hotărârile judecătorești, dar cu unele nuanțe. În cazul Burdov contra Rusiei, 2002, de exemplu, a stabilit că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Dar această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din convenție. (În acest sens, sunt și cazurile Di Pede contra Italiei, 1996, Zappia contra Italiei, 1996, și Immobiliare Saffi contra Italiei, 1999, citate în această cauză).

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Romarta" - S.A. în Dosarul nr. 13.662/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București, și a dispozițiilor art. 1 din aceeași ordonanță, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 12.627/2005.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.