Decizia nr. 227/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali și Zhou Tianfeng în dosarele nr. 6.492/RF/2005, nr. 2.904/RF/2005, nr. 6.056/RF/2005, nr. 5.667/RF/2005 și nr. 7.119/RF/2005 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 941D/2005, nr. 943D/2005, nr. 944D/2005, nr. 1.020D/2005 și nr. 1.022D/2005.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2006, când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 943D/2005, nr. 944D/2005, nr. 1.020D/2005 și nr. 1.022D/2005 la Dosarul nr. 941D/2005, care a fost primul înregistrat, și amânarea pronunțării pentru data de 7 martie 2006, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 10 noiembrie 2005, 17 noiembrie 2005 și 8 decembrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 6.492/RF/2005, nr. 2.904/RF/2005, nr. 6.056/RF/2005, nr. 5.667/RF/2005 și nr. 7.119/RF/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1), art. 5 lit. b) și

art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepțiile au fost ridicate de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali și Zhou Tianfeng în cauze civile având ca obiect soluționarea recursurilor introduse împotriva unor sentințe prin care le-au fost respinse plângerile formulate împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.

În motivările excepțiilor de neconstituționalitate având un conținut similar se susține că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2), celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Se consideră că acestea nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind suficient de accesibile și precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu. Se arată că lipsa de claritate a textelor de lege criticate generează confuzii între principiile și regulile de soluționare a cererii de recunoaștere a statutului de refugiat și cele specifice cererii de acordare a protecției umanitare condiționate. De asemenea, se susține că lipsa de claritate a dispozițiilor de lege criticate permite interpretări eronate cu privire la natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante, astfel cum au fost definite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepțiile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepțiile de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

este neîntemeiată. Menționează, în motivarea acestei opinii, jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

sunt constituționale. Invocă, în acest sens, cele reținute de Curtea Constituțională în considerentele deciziilor nr. 151/2003 și nr. 478/2005 prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Față de obiectul excepției de neconstituționalitate menționat în încheierile de sesizare, Curtea constată că, în urma republicării

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 5 pct. 2 care au următorul conținut:

- Art. 5 pct. 2: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare similară și prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale ca și în cauza de față. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 21 din 12 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 7 februarie 2006, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată. Soluția pronunțată prin decizia menționată, precum și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții.

Astfel, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul a reglementat, ca formă de protecție pentru străinul care nu îndeplinește condițiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecției umanitare condiționate, acest beneficiu acordat de statul român fiind în deplină concordanță și cu reglementările internaționale referitoare la statutul și regimul refugiaților.

În ceea ce privește susținerea autorilor excepției în sensul că textul de lege criticat este insuficient de clar și de precis, Curtea a reținut că aprecierea conținutului și a înțelesului termenilor dintr-un text de lege nu intră în competența instanței de contencios constituțional, ci în competența instanțelor de drept comun sesizate cu judecarea contestațiilor.

De altfel, referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (cauza Reckvιnyi contra Ungariei, 1999).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali și Zhou Tianfeng în dosarele nr. 6.492/RF/2005, nr. 2.904/RF/2005, nr. 6.056/RF/2005, nr. 5.667/RF/2005 și nr. 7.119/RF/2005 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2006.