Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Ordinul nr. 237/2006

privind autorizarea cultivatorilor de plante modificate genetic

prezumat în vigoare

Data actului
7 aprilie 2006
Emitent
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 337 din 14 aprilie 2006
Citează
8 acte
Structură
34 de articole, 7 anexe · 35.757 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza prevederilor

art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 49/2000

privind regimul de obținere, testare, utilizare și comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum și a produselor rezultate din acestea, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 214/2002 , ale art. 87 lit. c)-h) și ale

art. 94 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005

privind protecția mediului, ale

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 173/2006

privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea alimentelor și hranei pentru animale, obținute din organisme modificate genetic,

văzând Referatul de aprobare al Direcției generale elaborare strategii, politici sectoriale și de piață nr. 78.713 din 23 martie 2006,

în temeiul prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 155/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile următoare se definesc astfel:

a) ANPC - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor;

b) ANSVSA - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;

c) cultivator - persoană fizică sau juridică ce cultivă plante modificate genetic;

d) cod unic de identificare (CUI) al OMG - un simplu cod numeric sau alfanumeric atribuit de OCDE fiecărui eveniment de transformare, pentru detectarea și identificarea organismelor modificate genetic, în vederea facilitării operațiilor de inspecție și control;

e) cultură dublă - cultură înființată în decursul aceluiași an, pe aceeași solă, după recoltarea unei culturi principale;

f) DADR - direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală;

g) DSVSA - direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor;

h) distanță de izolare - distanță între parcele cultivate cu plante aparținând aceleiași specii, menită să prevină impurificarea biologică prin polenizare încrucișată;

i) ITCSMS - inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor;

j) LCCSMS - Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor;

k) MAPDR - Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

l) MMGA - Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor;

m) organism modificat genetic sau OMG - orice organism, cu excepția celui uman, al cărui material genetic a fost modificat altfel decât prin încrucișare și/sau recombinare naturală. În sensul acestei definiții, modificarea genetică este o consecință a utilizării tehnicilor specificate în partea A din anexa nr. 1 la

Ordonanța Guvernului nr. 49/2000

privind regimul de obținere, testare, utilizare și comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum și a produselor rezultate din acestea, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 214/2002 ;

n) plante modificate genetic - plante superioare, aparținând grupelor taxonomice gimnosperme și angiosperme, cărora, prin tehnici de inginerie genetică, li s-au transferat anumite gene "de interes", conferindu-le rezistență la anumiți dăunători sau anumite boli, toleranță la unele erbicide ori la factori nefavorabili de mediu, calități nutriționale superioare etc;

o) produs agricol modificat genetic - orice produs obținut din plante modificate genetic, care nu a suferit nici o prelucrare, destinat procesării și/sau utilizării ca aliment ori hrană pentru animale;

p) zonă tampon - perdea de protecție cultivată cu plante nemodificate genetic, de regulă cu talie înaltă, în jurul unei parcele cultivate cu varietăți modificate genetic, înființată cu scopul de a preveni transferul polenului la culturile și buruienile din apropiere;

r) varietate - soi sau hibrid aparținând unei specii de plante cultivate.

Articolul 2

În vederea instituirii unui control riguros asupra culturilor de plante modificate genetic și producției rezultate din acestea se adoptă următoarele măsuri, menite să asigure trasabilitatea și etichetarea produselor modificate genetic, în conformitate cu legislația națională și comunitară în vigoare în acest domeniu.

Articolul 3

În România se cultivă, în scop de cercetare, comercial sau pentru consum propriu, numai plantele modificate genetic pentru care companiile sau instituțiile deținătoare ale dreptului de proprietate asupra varietăților respective au primit autorizație de introducere în mediu sau pe piață, eliberată de MMGA, în conformitate cu prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 49/2000 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 214/2002 .

Articolul 4

Cultivarea plantelor modificate genetic este interzisă în vecinătatea imediată a suprafețelor certificate sau aflate în perioada de conversie pentru agricultură ecologică.

Articolul 5

(1)

Cultivarea plantelor modificate genetic este strict interzisă în perimetrul ariilor naturale protejate, legal constituite, precum și în jurul acestora, conform prevederilor legale.

(2)

Agenția locală pentru protecția mediului va pune la dispoziția DADR hărțile cu ariile naturale protejate din fiecare județ.

Articolul 6

Plantele modificate genetic se cultivă numai de către cultivatori autorizați de MAPDR prin DADR județene și a municipiului București.

Articolul 7

În vederea autorizării cultivatorii trebuie să depună în fiecare an la DADR din județul pe raza căruia intenționează să cultive plante modificate genetic o cerere, al cărei model este prezentat în anexa nr. 1, însoțită de un dosar cuprinzând următoarele documente:

a) documente de identificare:

- pentru persoane fizice: copie după buletinul/cartea de identitate;

- pentru persoane juridice: copii după certificatul de înmatriculare și certificatul de înregistrare fiscală;

b) documente care să ateste înregistrarea în Registrul fermelor;

c) o declarație pe propria răspundere a solicitantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 2.

Articolul 8

(1)

Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligați să utilizeze la semănat numai sămânță certificată.

(2)

Cultivatorii care utilizează sămânță produsă de terți sau din producție proprie vor depune cererea de autorizare pentru înscriere în Registrul județean al cultivatorilor de plante modificate genetic până cel mai târziu la data de 1 mai a fiecărui an.

(3)

În cazul culturilor duble, cererea de autorizare se va depune până la data de 1 iulie a fiecărui an.

(4)

Se interzice înființarea de culturi de plante modificate genetic pe suprafețe mai mici de 2 ha, în trup compact, cu excepția celor realizate în scop științific.

Articolul 9

În cadrul aparatului propriu al MAPDR se înființează Compartimentul OMG, cu atribuții în ceea ce privește legislația și evidența culturilor modificate genetic.

Articolul 10

(1)

În cadrul DADR județene și a municipiului București se înființează Compartimentul implementare politici, monitorizare, statistică producție vegetală, autorizare OMG și Compartimentul inspecții în producția vegetală, OMG, animală și industrie alimentară.

(2)

Atribuțiile compartimentelor cu responsabilități în domeniul OMG din cadrul DADR județene și a municipiului București sunt prevăzute în anexa nr. 7.

(3)

Specialiștii Compartimentului implementare politici, monitorizare, statistică producție vegetală, autorizare OMG verifică dosarele depuse, înregistrează operatorii economici, monitorizează activitatea de cultivare a plantelor modificate genetic și urmăresc respectarea legislației în domeniu.

(4)

Specialiștii Compartimentului inspecții în producția vegetală, OMG, animală și industrie alimentară efectuează inspecții și controale la operatorii economici care cultivă plante modificate genetic, pentru verificarea modului în care aceștia aplică legislația în domeniul OMG.

Articolul 11

La DADR județene se înființează Registrul județean al cultivatorilor de plante modificate genetic, denumit în continuare Registrul județean.

Articolul 12

(1)

Autorizarea cultivatorilor de plante modificate genetic se materializează prin eliberarea de către DADR a unei autorizații, ce constituie aprobare pentru cultivarea de către aceștia a plantelor modificate genetic.

(2)

În cazul producerii de semințe modificate genetic destinate însămânțării, autorizația se eliberează numai producătorilor autorizați pentru producerea de semințe, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 266/2002

privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.

(3)

Autorizația se eliberează în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului.

(4)

Modelul autorizației este prevăzut în anexa nr. 3.

(5)

Furnizorii de semințe certificate de OMG sunt obligați să solicite cultivatorilor de plante modificate genetic prezentarea de copii după autorizațiile acestora. Aceste copii vor fi păstrate timp de 5 ani în Registrul de vânzare a semințelor modificate genetic, alături de date privind identitatea cumpărătorului și cantitatea de sămânță cumpărată.

Articolul 13

(1)

În decurs de 30 de zile de la încheierea semănatului, operatorii economici autorizați sunt obligați să completeze, în două exemplare, o declarație privind suprafața cultivată, proveniența seminței, soiurile utilizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.

(2)

Un exemplar al declarației se depune la DADR, iar un exemplar se păstrează timp de 5 ani, împreună cu autorizația, într-un dosar special, la domiciliul, respectiv la sediul operatorilor economici, pentru controlul efectuat de persoanele împuternicite de autoritățile prevăzute la art. 29.

Articolul 14

(1)

După încheierea recoltatului, operatorii economici autorizați sunt obligați să completeze, în două exemplare, o declarație privind producția obținută și destinația acesteia, conform modelului prezentat în anexa nr. 5.

(2)

Un exemplar se depune la DADR până la data de 15 decembrie a fiecărui an, iar celălalt exemplar se păstrează timp de 5 ani în același dosar menționat la art. 13 alin. (2).

Articolul 15

În cazul culturilor modificate genetic destinate producerii de semințe pentru însămânțare, o copie a autorizației cultivatorului, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 3, va fi depusă de acesta la ITCSMS sau la LCCSMS, care va controla culturile și va certifica semințele în conformitate cu prevederile

Legii nr. 266/2002

și ale regulilor și normelor specifice în vigoare.

Articolul 16

(1)

Declarațiile completate în conformitate cu modelele prezentate în anexele nr. 4 și 5 vor purta semnătura, iar acolo unde este cazul, și ștampila cultivatorului și vor fi vizate de specialistul de la centrul agricol pe raza căruia se află suprafețele cultivate cu acest tip de plante.

(2)

Specialiștii DADR menționați la art. 10 alin. (3) primesc, verifică și introduc în Registrul județean datele din declarațiile completate în conformitate cu modelele prezentate în anexele nr. 4 și 5.

Articolul 17

Specialiștii centrelor agricole centralizează, la nivel de comună, într-un dosar special, copiile după autorizațiile eliberate de DADR.

Articolul 18

Specialiștii DADR menționați la art. 10 alin. (3) și specialiștii centrelor agricole din cadrul DADR vor urmări completarea și transmiterea la timp de către operatorii economici implicați a declarațiilor completate conform anexelor nr. 4 și 5.

Articolul 19

Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligați să înființeze, la domiciliul sau la sediul acestora, un registru de evidență a provenienței semințelor și a destinației producției obținute de la plantele modificate genetic, în care să păstreze, pentru o perioadă de 5 ani, toate informațiile, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 6.

Articolul 20

La livrarea producției cultivatorii trebuie să menționeze clar pe documentele care însoțesc marfa și pe etichete, acolo unde este cazul, că produsul este "modificat genetic", precum și codul unic de identificare al organismului modificat genetic, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Articolul 21

(1)

Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligați, în funcție de specia cultivată și pe măsura autorizării speciei respective, să ia toate măsurile ce se impun privind asigurarea unor distanțe minime de izolare, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind certificarea semințelor, crearea unor zone tampon, eșalonarea în timp a semănatului, pentru prevenirea impurificării prin polenizare încrucișată a culturilor ecologice sau convenționale aparținând proprietarilor de terenuri situate în vecinătatea culturilor modificate genetic.

(2)

Pe parcursul operațiunilor de recoltare, transport, depozitare și condiționare a producției obținute din culturile modificate genetic, operatorii economici trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a preveni amestecul fizic al produselor modificate genetic cu cele ecologice sau convenționale: depozitarea separată a producției, curățarea mașinilor de semănat, a instalațiilor de condiționare, a mijloacelor de transport, conform prevederilor legislației în vigoare privind producerea semințelor pentru însămânțare.

Articolul 22

(1)

Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligați să informeze în scris, cu confirmare de primire, atât deținătorii legali, cât și proprietarii terenurilor cu care se învecinează, precum și primăria de pe raza administrativ-teritorială unde se află aceste terenuri despre intenția lor de a cultiva plante modificate genetic.

(2)

Proprietarii terenurilor cu care se învecinează culturile modificate genetic, în limita distanțelor de izolare prevăzute de regulile și normele specifice culturilor semincere, stabilite în baza

Legii nr. 266/2002 , precum și în limita distanțelor prevăzute în autorizația de introducere în mediu și pe piață, emisă de MMGA, pot depune contestație, în scris, atât la adresa cultivatorului, cât și la DADR județeană în a cărei rază teritorială se află situat terenul, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea informării.

Articolul 23

DADR sunt obligate să pună la dispoziția cultivatorilor care dovedesc un interes legitim pentru prevenirea impurificării culturilor ecologice sau convenționale informații referitoare la tipul de agricultură practicat de proprietarii terenurilor cu care se învecinează.

Articolul 24

(1)

În cazul impurificării dovedite cu OMG a culturilor convenționale sau ecologice, cultivatorii afectați vor depune plângere, în scris, la instanțele competente de drept comun.

(2)

Analizele pentru stabilirea gradului de impurificare vor fi făcute de laboratoare acreditate din țară sau din Uniunea Europeană.

Articolul 25

Specialiștii de la DADR menționați la art. 10 alin. (3) vor urmări modul în care cultivatorii de plante modificate genetic aplică măsurile de asigurare a coexistenței culturilor modificate genetic cu cele ecologice sau convenționale.

Articolul 26

(1)

Se înființează Registrul național de evidență a cultivatorilor de plante modificate genetic în România, denumit în continuare Registrul național, gestionat de Compartimentul OMG din cadrul MAPDR.

(2)

Compartimentul OMG din cadrul MAPDR va elabora machetele în format electronic pentru preluarea datelor, pe care le va difuza DADR județene, spre aplicare, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

Articolul 27

Specialiștii de la DADR nominalizați la art. 10 alin. (3) primesc, verifică și transmit periodic Compartimentului OMG din cadrul MAPDR, pe suport electronic, informațiile cuprinse în declarațiile completate conform anexelor nr. 4 și 5, care constituie baza de date a Registrului național.

Articolul 28

Compartimentul OMG din cadrul MAPDR va transmite, în format electronic, MMGA, ANSVSA și ANPC, pentru elaborarea în timp util de către instituțiile menționate a programelor de inspecție și control, informațiile din Registrul național, după cum urmează:

- datele referitoare la suprafețele cultivate cu plante modificate genetic - până la data de 15 iunie (cultură principală) și până la data de 15 august (cultură dublă) a fiecărui an;

- datele referitoare la producțiile realizate și destinația acestora - până la data de 15 decembrie a fiecărui an.

Articolul 29

Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligați să se supună inspecției și controlului efectuat de către personalul împuternicit de ANSVSA, MMGA și MAPDR pentru verificarea asigurării trasabilității și etichetării produselor modificate genetic, respectiv a corectitudinii informațiilor transmise la DADR.

Articolul 30

Personalul împuternicit din cadrul autorităților menționate la art. 29 consemnează aspectele constatate și măsurile luate cu ocazia inspecției și controlului în Registrul de evidență a provenienței semințelor și a destinației producției obținute de la plantele modificate genetic cultivate, întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 6.

Articolul 31

Personalul împuternicit din cadrul autorităților menționate la art. 29 constată contravențiile și aplică sancțiunile prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 173/2006

privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea alimentelor și hranei pentru animale, obținute din organisme modificate genetic, având în vedere prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 32

Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 33

Formularele-tip ale anexelor nr. 1-7 sunt puse la dispoziție cultivatorilor de către DADR județene.

Articolul 34

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
București, 7 aprilie 2006.
Nr. 237.

Anexa 1 MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR

ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală a Județului ........................................

Numărul de înregistrare ................./.................

(se completează de către autorități)

CERERE

pentru eliberarea Autorizației de cultivare a plantelor modificate

genetic în anul ...

A.

1. Persoana fizică ..........., cu domiciliul în localitatea ........,

str. ....... nr. ..., județul/sectorul ........, posesor/posesoare al/a

B.I./C.I. seria ...... nr. ....., emis/emisă de .............. la data

de ......., CNP ......., solicit eliberarea Autorizației pentru cultivarea

plantelor modificate genetic.

2. Specia modificată genetic .........................

3. Suprafața estimată ................................ ha

4. Scopul culturii ...................................

5. Locația ...........................................

Declar pe propria răspundere exactitatea datelor înscrise în prezenta

cerere.

Data

Semnătura

............

..............

B.

1. Persoana juridică ........, cu sediul în localitatea .............,

str. ........ nr. ....., județul/sectorul ............, codul unic de

înregistrare (CUI) ........, reprezentată de ........, în calitate de

reprezentant legal, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria .......

nr. ....., emis/emisă de ...... la data de ......., CNP ...........,

solicit eliberarea Autorizației pentru cultivarea plantelor modificate

genetic.

2. Specia modificată genetic .........................

3. Suprafața estimată ................................ ha

4. Scopul culturii ...................................

5. Locația ...........................................

Declar pe propria răspundere exactitatea datelor înscrise în prezenta

cerere.

Data

Semnătura

........

....................

(și ștampila - pentru persoanele

juridice)

Anexa 2 DECLARAȚIE

privind suprafața în exploatare și respectarea legislației în domeniul

organismelor modificate genetic

Subsemnatul ........., cu domiciliul în localitatea .........,

str. ...... nr. ...., județul/sectorul ......., posesor/posesoare al/a

B.I./C.I. seria ...... nr. ....., emis/emisă de ......... la data

de ......., CNP .........., declar pe propria răspundere că exploatez

suprafața de ...... ha, în localitatea ......, județul ............ .

De asemenea, am luat cunoștință și mă angajez să respect prevederile

legislației în vigoare în domeniul organismelor modificate genetic.

Data

Semnătura

.......

..........................

(și ștampila - pentru persoanele

juridice)

Anexa 3 MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR

ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală a Județului ......................

Nr. .............../.....................

AUTORIZAȚIE

pentru cultivarea plantelor modificate genetic în anul ...........

În temeiul art. 12 din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale nr. 237/2006 privind autorizarea cultivatorilor de

plante modificate genetic, se autorizează cultivatorul de plante

modificate genetic în scop de:

[] cercetare

[] producere de sămânță

[] consum

Specia modificată genetic ....................

Suprafața estimată ........................... ha

Locația ......................................

A.

Persoana fizică ............, cu domiciliul în localitatea ...........,

str. ....... nr. ....., județul/sectorul .........., posesor/posesoare

al/a B.I./C.I. seria ....... nr. ......., emis/emisă de ........... la

data de ......, CNP .............

B.

Persoana juridică .........., cu sediul (social al exploatației) în

localitatea ..........., str. ....... nr. ............., județul/

sectorul ........., codul unic de înregistrare (CUI) ............,

reprezentată de ................, în calitate de reprezentant legal,

posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ........ nr. ......... emis/

emisă de ....... la data de ........, CNP ......................

Cultivatorul este obligat să anunțe emitentul acestei autorizații

despre orice modificare intervenită în documentația depusă la autorizare,

în decurs de 15 zile de la producerea modificării.

Data

................

Director executiv,

..................

Anexa 4 Vizat

Centrul Agricol ....................
Nr. ................/...............
DECLARAȚIE
referitoare la suprafața cultivată cu plante modificate genetic în
anul ........
Denumirea cultivatorului:
pers.fizica
pers.juridica
CUI
Adresa: Județul:
Localitatea:
Str.:
Nr.:
Bl.:
Ap.:
Telefon:
Fax:
E-mail:
Numele și prenumele conducătorului exploatatiei agricole:
CNP
Adresa: Județul:
Localitatea:
Telefon:
Str.:
Nr.
Bl.
Sc.
Ap.
Autorizatie nr. ....../.........
┌─────────┬─────┬──────┬───────┬─────────┬────────┬───────────────────────────┐
│
│
│Sura- │Canti- │Din care:│Samanta │
│
│
Cultura│Loca-│fața
│tate
│samanta
│cumpa-
│
│
│
│li-
│culti-│samanta│proprie
│rata
│
Furnizor
│
│
│ta-
│vata
│totala │
│
│
│
│
│te
│-ha-
│
-t-
│
-t-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┬───┬──────────┬───────┤
│Total din│
│
│
│
│
│Nume│CUI│Localitate│Telefon│
│care:
│
│
│
│
│
│
│
│-filiala- │
│
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┼───┼──────────┼───────┤
│- soiul: │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┼───┼──────────┼───────┤
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┼───┼──────────┼───────┤
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┼───┼──────────┼───────┤
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┼───┼──────────┼───────┤
├─────────┼─────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼────┼───┼──────────┼───────┤
└─────────┴─────┴──────┴───────┴─────────┴────────┴────┴───┴──────────┴───────┘
Semnatura

Anexa 5 Vizat

Centrul Agricol ............................
Nr. ............/...........................
DECLARAȚIE
referitoare la suprafața recoltată cu plante modificate genetic și
producția obținută în anul ............
Denumirea cultivatorului:
pers.fizica
pers.juridica
CUI
Adresa: Județul:
Localitatea:
Str.:
Nr.:
Bl.:
Ap.:
Telefon:
Fax:
E-mail:
Numele și prenumele conducătorului exploatatiei agricole:
CNP
Adresa: Județul:
Localitatea:
Telefon:
Str.:
Nr.
Bl.
Sc.
Ap.
Autorizatie nr. ..../..... Nr. înregistrare a declarației referitoare la
suprafața cultivata (anexa 3) ...............
┌───────────┬───────┬──────┬───────┬───────────────────────────────────────────┐
│
│
│Sura- │Produc-│
│
│
Cultura
│Locali-│fața
│tia ob-│
din care:
│
│
│tate
│recol-│ținuta │
│
│
│
│tata
│totala ├──────────────────┬────────────────────────┤
│
│
│-ha-
│
-t-
│
Consum
│
LIVRATA
│
│
│
│
│
│
propriu -t-
│
│
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┬────┬───────┼─────┬───┬──────────────┤
│Total din
│
│
│
│Total│Ptr.│Canti- │NUME │CUI│Locali-│Tele- │
│care:
│
│
│
│ -t- │Sa- │tate
│Cumpa│
│tate
│fon
│
│
│
│
│
│
│man-│
│rator│
│
│
│
│
│
│
│
│
│ta
│ -t-
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│-t- │
│
│
│
│
│
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
│Total din
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│care:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
│- soiul... │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
├───────────┼───────┼──────┼───────┼─────┼────┼───────┼─────┼───┼───────┼──────┤
└───────────┴───────┴──────┴───────┴─────┴────┴───────┴─────┴───┴───────┴──────┘
Semnatura

Anexa 6 Numele cultivatorului .................................

Adresa ................................................
REGISTRU DE EVIDENȚĂ
a provenienței semințelor și a destinației producției obținute de la
plantele modificate genetic cultivate în anul ......
1. Cultura și tipul de modificare genetica ...................
2. Proveniență semintei
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Total samanta utilizata (t), d.c.
│
├────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤
│
Cumparata
│Retinuta din │
│
│prod.propri
│
├──────────────────────┬─────┬───────┬───────────────────────────┼─────┬───────┤
│
Furnizor
│
│
│
│
│
│
├────┬──────┬──────────┤
│
│
│
│
│
│Nume│Adresa│
Doc.
│Soiul│Nr.lot │
Cantit.
│Soiul│Cantit.│
│
│
│de livrare│
│ sam.
│
t
│
│
t
│
│
│
│(nr./data)│
│
│
│
│
│
├────┼──────┼──────────┼─────┼───────┼───────────────────────────┼─────┼───────┤
├────┼──────┼──────────┼─────┼───────┼───────────────────────────┼─────┼───────┤
├────┼──────┼──────────┼─────┼───────┼───────────────────────────┼─────┼───────┤
├────┼──────┼──────────┼─────┼───────┼───────────────────────────┼─────┼───────┤
└────┴──────┴──────────┴─────┴───────┴───────────────────────────┴─────┴───────┘
3. Destinația productiei obtinute
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Total cantitate recoltata (t), d.c.
│
├──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┤
│
Livrata
│
Cons. propriu
│
│
│
d.c.
│
├───────────────────────────┬──────────────────────────────┼────────┬──────────┤
│
Beneficiar
│
Destin. prod.
│
Pt.
│ Ret.pt
│
├────┬──────┬───────────────┼───────────┬──────────────────┤furajare│
sem.
│
│Nume│Adresa│Doc. de livrare│
Samanta
│
Procesare
│
t
│
t
│
│
│
│ (nr./data)
│
t
│
t
│
│
│
├────┼──────┼───────────────┼───────────┼──────────────────┼────────┼──────────┤
├────┼──────┼───────────────┼───────────┼──────────────────┼────────┼──────────┤
├────┼──────┼───────────────┼───────────┼──────────────────┼────────┼──────────┤
├────┼──────┼───────────────┼───────────┼──────────────────┼────────┼──────────┤
├────┼──────┼───────────────┼───────────┼──────────────────┼────────┼──────────┤
└────┴──────┴───────────────┴───────────┴──────────────────┴────────┴──────────┘

Anexa 7 ATRIBUȚII

în domeniul OMG ale compartimentelor de profil din cadrul DADR județene

Compartimentul implementare politici, monitorizare, statistică producție vegetală, autorizare OMG:

● analizează cererile de autorizare a cultivatorilor de plante modificate genetic și eliberează autorizațiile;

● verifică și introduce în Registrul județean datele referitoare la suprafețele cultivate cu plante modificate genetic, proveniența seminței, soiurile cultivate, producțiile realizate, destinația acestora;

● urmărește completarea și transmiterea la timp de către cultivatori a anexelor referitoare la evidența cultivatorilor de plante modificate genetic;

● verifică și transmite periodic Compartimentului OMG din cadrul MAPDR, pe suport electronic, informațiile cuprinse în anexele referitoare la evidența cultivatorilor de plante modificate genetic, pentru constituirea Registrului național;

● urmărește modul în care cultivatorii de plante modificate genetic aplică măsurile de asigurare a coexistenței culturilor modificate genetic cu cele ecologice sau convenționale.

Compartimentul inspecții în producția vegetală, OMG, animală și industrie alimentară:

● efectuează inspecții și controale la agenții economici care cultivă plante modificate genetic, pentru verificarea modului cum aceștia aplică legislația în domeniul OMG;

● colaborează cu specialiștii din cadrul Direcției județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, ai Comisariatului Național al Gărzii de Mediu, ai Protecției consumatorilor, în efectuarea acestor controale;

● participă la informarea publicului, a cultivatorilor și a consumatorilor privind legislația în domeniul OMG.

___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.