Decizia nr. 182/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău în Dosarul nr. 17.397/2005 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, consilier juridic Oliviu Puie, cu delegație la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată, în esență, că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, materia contenciosului administrativ este reglementată prin lege organică, respectiv prin

Legea nr. 554/2004 . Totodată, conform art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, controlul legalității actelor administrative se face doar pe calea contenciosului administrativ, iar prin

Decizia nr. 293 din 1 iulie 2004

Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile constituționale trebuie interpretate restrictiv". Așa fiind, dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

adaugă la prevederile constituționale ale art. 126 alin. (6), încălcând totodată și dreptul de acces la un tribunal specializat, adică la o instanță de contencios administrativ.

Reprezentantul autorului excepției depune concluzii scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că soluția legislativă criticată a mai fost supusă controlului de constituționalitate prin deciziile nr. 78 din 26 februarie 2004 și nr. 135 din 23 aprilie 2002, Curtea statuând că aceasta nu contravine prevederilor constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2005, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins excepția de nelegalitate a unei decizii aparținând Curții de Conturi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

contravin prevederilor art. 21 și ale art. 126 alin. (6) din Constituție, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că prin textul de lege criticat "legiuitorul organic a instituit [...] excepția prin care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", adăugând astfel "o nouă excepție la cele stabilite expres și limitativ" prin dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție. Cu privire la acest aspect, arată autorul excepției, Curtea Constituțională a statuat prin

Decizia nr. 293 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 4 august 2004, că "dispozițiile constituționale trebuie interpretate restrictiv, orice altă excepție reprezentând o adăugare la Constituție, nepermisă de caracterul suprem al acesteia și de preeminența sa în raport cu ansamblul legislației infraconstituționale".

Așa fiind, autorul excepției apreciază că "unica formă de control judiciar al actelor administrative este instanța de contencios administrativ, cu excepțiile expres și limitativ prevăzute de legiuitorul constituant derivat, nefiind permisă nici o altă cale judiciară de atac pentru verificarea legalității actului administrativ".

Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că "această prevedere nu aduce atingere principiului liberului acces la justiție, având în vedere că aceste acte se pot ataca la instanța judecătorească competentă potrivit unei proceduri speciale, iar nu potrivit procedurii stabilite prin

Legea nr. 554/2004 ", și, "prin urmare, accesul liber la justiție este garantat pentru orice act administrativ, procedura de judecată fiind însă diferită în funcție de natura actului".

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

sunt neconstituționale. În acest sens arată, în esență, că "prevederile potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară contravin regulii constituționale" cuprinse în art. 126 alin. (6), întrucât actele administrative la care se referă textul de lege criticat nu se regăsesc printre excepțiile prevăzute în mod expres de Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , potrivit cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21, privind accesul liber la justiție, și ale art. 126 alin. (6), privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar.

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă totodată în susținerea acesteia și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Textul de lege criticat nu sustrage în mod absolut controlului judecătoresc actele administrative la care se referă, întrucât în mod evident actele administrative respective sunt supuse prin prevederile de lege criticate unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit altei proceduri stabilite prin lege organică. Or, atât textul art. 21 din Constituție, cât și dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilesc dreptul de acces al cetățeanului la o instanță judecătorească pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau intereselor sale legitime, fără a preciza sau a limita acest acces numai la calea contenciosului administrativ. Așa fiind, nu se poate reține critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, Curtea constată că textul constituțional nu este încălcat, deoarece acesta se limitează numai la reglementarea constituțională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, de la care fac excepție în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar și cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nici o formă controlului judecătoresc.

Or, în cauză, Curtea observă că se pune problema "unui recurs paralel" pentru contestarea în justiție a actelor Curții de Conturi, procedură prevăzută de

Legea nr. 94/1992 , cu modificările ulterioare, iar nu a unei exceptări absolute de la controlul judecătoresc reglementat de textul constituțional al art. 126 alin. (6).

Totodată, Curtea reține că legislația noastră prevede și alte cazuri de "recurs paralel" împotriva unor acte administrative, un exemplu în acest sens constituindu-l regimul contestării actelor administrative de constatare și sancționare a contravențiilor.

De altfel, Curtea observă că în acest spirit sunt și reglementările cuprinse în alte texte constituționale.

Astfel, art. 52 alin. (1) și (2) din Constituție prevede îndreptățirea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Curtea constată că acest text se referă la îndreptățirea persoanei vătămate, în general, de a se adresa justiției atât pe calea contenciosului administrativ, cât și pe cea a "recursului paralel". Alin. (2) al art. 52 precizează că atât condițiile, cât și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, dispoziție care trebuie corelată și cu partea finală a textului criticat din

Legea nr. 554/2004 .

Mai mult decât atât, Curtea reține că, în ceea ce privește litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi, art. 140 alin. (1) teza a doua din Constituție prevede că acestea "se soluționează de instanțele judecătorești specializate".

În sfârșit, în ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a

Deciziei Curții Constituționale nr. 293 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 4 august 2004, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor

art. 2 lit. a) teza a treia partea întâi din Legea nr. 29/1990 , și deci abrogarea lor ca efect al art. 154 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că dispoziția respectivă se referea la exceptarea de la "posibilitatea atacării în justiție" a actelor administrative referitoare la siguranța internă și externă a statului, ceea ce nu are nici o legătură cu situația la care se referă excepția ridicată în prezentul dosar, în care este în discuție existența "recursului paralel", deci a unei căi de atac în justiție a actului administrativ conform unei alte proceduri decât cea a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău în Dosarul nr. 17.397/2005 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.