Decizia nr. 312/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitru Coca în Dosarul nr. 918/2005 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, avocatul Elena Drăgoescu, cu delegație la dosar. Lipsesc părțile Ion Clapon și Florentina Clapon, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorului excepției solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 918/2005, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Dumitru Coca, prin avocat, cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1.096/A din 29 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și litigii de muncă în Dosarul nr. 2.323/Civ/2004.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 53, precum și ale art. 6 paragraful 1 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că "este normal a fi reglementat un termen pentru exercitarea unei căi de atac în justiție în vederea evitării tergiversării unei cauze, însă este o încălcare a dreptului la apărare și o îngrădire a dreptului de exercitare a drepturilor constituționale impunerea motivării și dezvoltării motivelor de recurs în termenul de exercitare a căii de atac". În susținerea acestor argumente autorul excepției invocă dispozițiile art. 132 alin. 1, art. 287 alin. 1 și 2 și art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile de lege criticate fiind în concordanță cu normele constituționale și reglementările internaționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 302^1 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:

- Art. 302^1 alin. 1 lit. c): "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: [...]

c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separate;";

- Art. 306 alin. 1: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorul excepției invocă, fără însă a evidenția în ce constă pretinsa relație de contrarietate, prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) - statul de drept, art. 11 alin. (2) - dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) - tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) - accesul liber la justiție și art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, consideră că sunt înfrânte dispozițiile art. 6 paragraful 1 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și, respectiv, limitarea folosirii restrângerii drepturilor.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 și art. 126 alin. (2) că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, adică potrivit normelor de procedură. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac. În acest sens, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa sau principiilor și textelor constituționale de referință.

Nici reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cazul Beles și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere.

În speță, autorul excepției solicită să se constate incidența dispozițiilor art. 132 alin. 1, art. 287 alin. 1 și 2 sau art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în locul celor ale art. 302^1 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din același cod, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) și art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitru Coca în Dosarul nr. 918/2005 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 aprilie 2004.