Decizia nr. 164/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Petrosanu Ionel împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 18 din 29 ianuarie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 mai 1997, în prezenta recurentului Petrosanu Ionel, a reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 4 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 18 din 29 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a depozitiilor

Ordonanței Guvernului nr. 32/1995

privind timbrul judiciar, invocată de Petrosanu Ionel în Dosarul nr. 784/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii, Petrosanu Ionel a declarat recurs, în esenta, pentru următoarele motive:

- art. 260 din Codul de procedură civilă stabilește ca pronunțarea nu se poate amana decât pentru maximum 7 zile, iar Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale prevede un termen de 10 zile, text care trebuie anulat;

- potrivit art. 264 din Codul de procedură civilă, motivarea hotărârii trebuie să se facă în cel mult 15 zile de la pronunțare, regulamentul sus-menționat stabilind însă un termen de doua luni, iar decizia atacată a fost redactată după 35 de zile, ceea ce, de asemenea, conduce la anularea

Deciziei nr. 18/1997 ;

- necomunicarea încheierii de la filele 31-34 - prin care s-a respins cererea de recuzare - constituie infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor obștești și fals intelectual;

- potrivit art. 301 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, chiar dacă prin legi speciale s-ar fi dispus altfel, or Legea nr. 47/1992 a limitat termenul de recurs la 10 zile;

- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii recurentului privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.295/1990, a carei valabilitate a expirat la 13 iunie 1991 potrivit Legii de abilitare nr. 36 din 7 decembrie 1990, care abilitase Guvernul sa emita numai ordonanțe, iar nu și hotărâri;

- decizia atacată nu se pronunța asupra sustinerii ca intimatul a fost obligat la plata taxei de timbru pentru transmiterea cauzei de la un complet de judecată la altul, ba chiar i s-a pretins taxa de timbru pentru judecarea recursului de fața;

- Decizia nr. 18/1997 este lipsită de temei legal și data cu încălcarea și aplicarea gresita a legilor, deoarece precizează ca accesul la justiție, care presupune o cerere adresată instanței, nu este identic cu dreptul de petiționare, întrucât petiția se rezolva în cadrul unei proceduri administrative, având o anumită specificitate de natura necontencioasă;

- instanța de fond s-a pronunțat în lipsa punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În temeiul art. 304^1 din Codul de procedură civilă se invoca și alte motive de casare, în care recurentul formulează sugestia ca Decizia nr. 18/1997 este rezultanta unor "negocieri întreprinse pentru un trafic de constiinta în vederea nesocotirii unor motive contrare propriilor convingeri autorilor acestor hotărâri ilegale, sprijinite pe o infrastructura putreda". Se reiau în acest context susținerile formulate de recurent în motivele dezvoltate mai sus.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 32/1995 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Motivele de recurs prin care se susține că nu au fost respectate termene și condiții prevăzute de Codul de procedură civilă sunt neintemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992 "procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte". Rezultă ca procedura contenciosului constituțional este derogatorie de la procedura civilă. Astfel, dacă textul Legii nr. 47/1992 cuprinde dispoziții diferite de cele ale dreptului comun, se vor aplica cele dintâi, iar dacă nu exista o dispoziție expresă, compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte, fie prin regulamentul sau de organizare și funcționare, fie în mod individual, la speta.

Nici motivul de recurs privind necomunicarea încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare nu este întemeiat. Comunicarea unui act de procedura se face numai când este necesar pentru exercitarea unei cai de atac. Or, chiar admițând ca și în fața Curții Constituționale s-ar aplica dispozițiile referitoare la recurs, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată numai o dată cu fondul.

În legătură cu susținerea ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.295/1990, privitoare la taxa de timbru, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată se referă la

Ordonanța Guvernului nr. 32/1995

privind timbrul judiciar, astfel încât, în mod întemeiat, la judecata în fond s-a analizat numai constituționalitatea acestuia.

Susținerile potrivit cărora intimatul a fost obligat la plata taxei de timbru pentru transmiterea cauzei de la un complet la altul nu sunt cenzurabile de către Curtea Constituțională, iar afirmatia ca pentru promovarea recursului de fața i s-a perceput taxa de timbru nu corespunde realității, conform art. 15 din Legea nr. 47/1992, cererile adresate Curții Constituționale fiind scutite de taxa de timbru.

Decizia atacată nu face nici o confuzie între dreptul constituțional la petiție și reglementarea accesului la justiție, retinand ca, dacă primul este într-adevăr scutit de taxe, sesizarea instanței se face, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, cu plata unei taxe de timbru, ceea ce nu încalcă prevederile art. 138 din Constituție, ele stabilindu-se prin lege.

Motivul de recurs, potrivit căruia excepția de neconstituționalitate a fost soluționată în lipsa punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, care au fost solicitate în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este neîntemeiat. Potrivit dispozițiilor legale, Curtea Constituțională este obligată, în cazul în care nu sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sa ceara punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, dar este indreptatita sa judece dacă aceste autorități nu au comunicat punctul lor de vedere până la judecarea cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Petrosanu Ionel împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 18 din 29 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 1997.