Decizia nr. 241/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26, art. 30 și ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, ale art. 233 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ale art. 6 alin. (1), ale art. 9 alin. (1), ale art. 25 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, ale art. 95 și ale art. 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale art. 28 alin. 2 și 3, ale art. 31 alin. 1, 2 și 3, ale art. 34 alin. 2, ale art. 183 și ale art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 359/2004 8 septembrie 2004 (prevederi anume) privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelo…
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26, 30 și
art. 31 alin. (2) din Legea nr. 359/2004
privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, ale
art. 233 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, ale art. 6 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 25 și
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, ale
art. 95 și 97 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale art. 28 alin. 2 și 3, art. 31 alin. 1, 2 și 3, art. 34 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Royal International" - S.R.L. din Iași, prin administrator Emil Balaure, în Dosarul nr. 2.932/2005 al Curții de Apel Iași - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2 și 3, art. 31 alin. 1, 2 și 3, art. 34 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă și celor ale
art. 95 și 97 din Legea nr. 303/2004 , și ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a celorlalte texte de lege criticate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.932/2005, Curtea de Apel Iași - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26, 30 și
art. 31 alin. (2) din Legea nr. 359/2004
privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, ale
art. 233 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, ale art. 6 alin. (1), art. 25 și
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, ale art. 93^1 și ale
art. 95 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, ale
art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2002
pentru modificarea
privind registrul comerțului și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001
privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților și ale art. 28 alin. 2 și 3, art. 31 alin. 1, 2 și 3, art. 34 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Societatea Comercială "Royal International" - S.R.L. din Iași, prin administrator Emil Balaure, într-o cauză comercială având ca obiect soluționarea recursului introdus împotriva încheierii prin care judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași a constatat dizolvarea de drept a societății comerciale menționate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține, în esență, că textele de lege criticate îi nesocotesc dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție. În ceea ce privește dispozițiile
art. 93^1 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, consideră că acestea sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege.
Curtea de Apel Iași - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate, "fiind ambigue, formulate generic, nemotivate".
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată că prevederile din Codul de procedură civilă criticate pentru neconstituționalitate sunt conforme dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, iar instanța se pronunță în ședință publică asupra recuzării. Cât privește dispozițiile art. 93^1 și ale
art. 95 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, devenite, după republicare și renumerotare, art. 95 și art. 97, se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei, fără discriminări pe considerente arbitrare. Referitor la celelalte texte de lege ce constituie obiectul excepției, consideră că acestea sunt necesare determinării cadrului legal al funcționării în bune condiții a tuturor societăților comerciale, fără să înlăture posibilitatea părților interesate de a se adresa justiției și de a beneficia de un proces echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele prevederi legale:
- art. 26, art. 30 și
art. 31 alin. (2) din Legea nr. 359/2004
privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, modificată și completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 12 octombrie 2004.
Conținutul textelor de lege criticate este următorul:
Articolul 26
: "Până la data de 31 decembrie 2004, persoanele juridice prevăzute la art. 2, care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au preschimbat certificatul de înmatriculare și cel de înregistrare fiscală, au obligația de a solicita la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul din județul în a cărui rază au sediul social sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare."
Articolul 30
: "(1) Neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare, până la termenul prevăzut la art. 26, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevăzute la art. 2.
(2) Constatarea dizolvării de drept se face prin încheierea judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.
(3) Încheierea judecătorului delegat se înregistrează în registrul comerțului și se comunică concomitent persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finanțelor Publice, la Agenția Națională de Administrare Fiscală pe cale electronică, și se publică concomitent pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, precum și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal."
Articolul 31
alin. (2): "Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins, persoana juridică intră în lichidare potrivit prevederilor
privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
-
art. 233 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care are următorul cuprins:
Articolul 233
: "(1) Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni; în caz contrar, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins.
(3) Interdicția prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească.
(4) Societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia."
- art. 6 alin. (1), art. 25 și
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, modificată și completată prin
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Conținutul acestor texte de lege este următorul:
Articolul 6
alin. (1): "Înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel."
Articolul 25
: "(1) Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului.
(2) Cererea se depune și se menționează în registrul comerțului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerțului înaintează cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, tribunalului din acel județ.
(3) Tribunalul se pronunță asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerțului și a comerciantului.
(4) Hotărârea judecătorească de soluționare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsă.
(5) Oficiul registrului comerțului va efectua radierea și va publică hotărârea judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părții care a introdus cererea. În acest scop, instanța va comunică oficiului registrului comerțului hotărârea judecătorească, în copie legalizată, cu mențiunea rămânerii irevocabile."
Articolul 26
alin. (2): "Înregistrarea în registrul comerțului se operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat, iar în cazul înmatriculării comerciantului, în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării."
Instanța de judecată a mai sesizat Curtea Constituțională și cu excepția de neconstituționalitate a "art. 1 și
art. 2" din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2002 . Din notele scrise depuse de autorul excepției în motivarea acesteia, rezultă că, în realitate, este vorba despre
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, astfel cum a fost modificat prin pct. 2 al
art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2002
pentru modificarea
privind registrul comerțului și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001
privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002. Ca atare, Curtea va exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, care prevede: "Oficiile registrului comerțului se organizează în subordinea Oficiului Național al Registrului Comerțului și funcționează pe lângă fiecare tribunal."
-
privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, modificată și completată prin
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Ca urmare, art. 93^1 și art. 95 din lege au devenit art. 95 și art. 97, conținutul acestora fiind următorul:
Articolul 95
: "(1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv numai cu încuviințarea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția."
Articolul 97
: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."
- art. 28 alin. 2 și 3, art. 31 alin. 1, 2 și 3, art. 34 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate prevăd următoarele:
Articolul 28
alin. 2 și 3: "Nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia.
Pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător."
Articolul 31
: "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat.
Nu se admite interogatoriul sau jurământul*) ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
----------
În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură."
*) Jurământul ca mijloc de probă a fost desființat prin
Decretul nr. 208/1950 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 68 din 12 august 1950.
Articolul 34
alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."
Articolul 183
: "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia."
Articolul 244
alin. 1: "Instanța poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege și celor ale art. 21 alin. (1) și (3) care garantează dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepția are ca obiect soluționarea unui recurs declarat împotriva încheierii prin care judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași a constatat dizolvarea de drept a Societății Comerciale "Royal International" - S.R.L. din Iași. În acest context, dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura recuzării, la cea a înscrierii în fals și la suspendarea facultativă a judecății, precum și cele din
privind statutul judecătorilor și procurorilor, referitoare la percheziționarea, reținerea și arestarea preventivă a magistraților și la dreptul oricărei persoane de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, nu au legătură cu soluționarea cauzei aflate pe rolul Curții de Apel Iași - Secția comercială și de contencios administrativ. Potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2 și 3, art. 31 alin. 1, 2 și 3, art. 34 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă și celor ale art. 95 și ale
art. 97 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor va fi respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce privește celelalte texte de lege ce formează obiectul excepției, Curtea observă că acestea sunt norme procedurale care reglementează aspecte referitoare la funcționarea societăților comerciale în condiții de legalitate, fără să conțină dispoziții de natură să îngrădească dreptul de liber acces la justiție ori dreptul de a beneficia de un proces echitabil, ci sunt pe deplin concordante cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului să reglementeze competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, atâta vreme cât își subordonează acest demers regulilor și principiilor constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. 2 și 3, ale art. 31 alin. 1, 2 și 3, ale art. 34 alin. 2, ale art. 183 și ale art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă și celor ale art. 95 și ale
art. 97 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Royal International" - S.R.L. din Iași, prin administrator Emil Balaure, în Dosarul nr. 2.932/2005 al Curții de Apel Iași - Secția comercială și de contencios administrativ.
2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26, 30 și ale
art. 31 alin. (2) din Legea nr. 359/2004
privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, ale
art. 233 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, ale art. 6 alin. (1), ale art. 9 alin. (1), ale art. 25 și ale
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.