Decizia nr. 352/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Micu în Dosarul nr. 2.888/2005 al Tribunalului Teleorman - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 6 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.888/2005, Tribunalul Teleorman - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Maria Micu cu prilejul soluționării unui recurs civil.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 24 care consacră dreptul la apărare. În acest sens arată că, în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate de prima instanță, care nu pot fi atacate cu apel, recursul reprezintă al doilea grad de jurisdicție. Prin urmare, pentru desfășurarea unui proces echitabil și respectarea dreptului constituțional la apărare, ar trebui să se aplice în mod similar dispozițiile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă referitoare la apel, în sensul că motivarea de fapt și de drept, precum și dovezile invocate să poată fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Tribunalul Teleorman - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziții potrivit cărora: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2."
În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 și 24, referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acest text de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, iar prin
Decizia nr. 475 din 22 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, au fost respinse criticile de neconstituționalitate, arătându-se că soluția astfel adoptată se înscrie în cadrul competenței conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituție de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Micu în Dosarul nr. 2.888/2005 al Tribunalului Teleorman - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 mai 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mădălina Ștefania Diaconu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.