Decizia nr. 368/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bocșe Impex" - S.A. din Oradea în Dosarul nr. 2.424/COM/2005 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, arătând că omisiunea de reglementare nu poate fi supusă controlului de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.424/COM/2005, Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bocșe Impex" - S.A. din Oradea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează o discriminare între titularii contractelor de concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing și titularii contractelor de închiriere, prin excluderea din ipoteza acestei norme legale a contractului de închiriere. Se susține că discriminarea creată între titularii contractelor de închiriere privind spațiile cu altă destinație decât cea de locuință și "beneficiarii care dețin, în mod legal, cu diverse titluri, posesia și folosința unui bun, a cărui situație juridică cade sub incidența

Legii nr. 10/2001 ", este cu atât mai mult nejustificată cu cât "concesiunea, locațiunea de gestiune sau operațiunea de leasing reprezintă, în fapt și de drept, variațiuni ale contractului de locațiune".

Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.

Legea nr. 10/2001

a fost modificată și completată prin titlul I cuprins în

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Legea nr. 10/2001

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

Modificarea textului de lege criticat constă în abrogarea prevederilor tezei a doua cuprinse în art. 14 alin. (1) referitoare la opțiunea persoanei îndreptățite între restituirea în natură a bunului sau măsuri reparatorii în echivalent, astfel încât, în prezent, persoana îndreptățită poate beneficia exclusiv de restituirea în natură a imobilului, potrivit art. 14 alin. (2) teza a doua.

După republicarea legii, art. 14 alin. (1) teza întâi și alin. (2) teza a doua au devenit art. 14, în esență, cu același cuprins, și anume: "Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii."

Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată următoarele:

Autorul excepției susține neconstituționalitatea textului de lege criticat, deoarece din ipoteza acestei norme legale este exclus contractul de închiriere. Se arată că, în acest fel, legiuitorul creează o discriminare între titularii contractelor de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, pe de o parte, și titularii contractelor de închiriere, pe de altă parte, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Analizând aceste susțineri, se constată că, în fapt, autorul excepției invocă neconstituționalitatea

art. 14 din Legea nr. 10/2001

din perspectiva unei omisiuni de reglementare. Or, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 : "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, din care menționăm

Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 8 iunie 2005. Prin această decizie, Curtea a statuat că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" și nici "nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică. Prin acceptarea susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, în sensul deficienței de reglementare a normei juridice, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării»".

Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bocșe Impex" - S.A. din Oradea în Dosarul nr. 2.424/COM/2005 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2006.