Decizia nr. 433/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , excepție ridicată de Ion Ceaușu în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal răspund domnul Ion Ceaușu personal, Partidul Popular din România, prin președinte domnul Vladu Alexandru Sadovan, Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună, reprezentat de domnul Ion Antonescu, Șarpe I. Cristinel, Partidul Popular, reprezentat de doamna Liliana Poenaru și domnul Ștefan-Daniel Măcărescu, cu delegații depuse la dosar, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, reprezentat de doamna Mihaela Dobrescu, cu delegație la dosar, și Polul Popular Creștin Democrat, prin președinte domnul Vladu Alexandru Sadovan. Se constată lipsa Partidului România Mare, Partidului Renașterea României, precum și a domnilor Dan Molnar și Ioan Andrei Molea, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției, având cuvântul, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 , întrucât contravin prevederilor art. 40 din Constituție, prin numărul mare de membri fondatori necesar pentru înscrierea unui partid politic, precum și prin aceea că dă posibilitatea creării de falsuri și nereguli în întocmirea listelor semnăturilor de susținere.

Reprezentantul Partidului Popular din România și al Polului Popular Creștin Democrat solicită, de asemenea, admiterea excepției, întrucât legea criticată creează discriminări între partidele politice și contravine dreptului de asociere al cetățenilor.

Reprezentantul Partidului Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună consideră, de asemenea, că

Legea nr. 14/2003

contravine dispozițiilor din Constituție enumerate în notele scrise pe care le depune în ședința de judecată și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentanții Partidului Popular din România solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât aspectele pe care se întemeiază criticile formulate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. Se invocă jurisprudența Curții referitoare la criteriul reprezentativității în domeniul dreptului de asociere.

Reprezentantul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat solicită, de asemenea, respingerea excepției, deoarece condițiile de înregistrare a unui partid politic prevăzute de textul de lege criticat asigură reprezentarea electoratului în Parlament.

Partea Cristinel I. Șarpe solicită admiterea excepției pentru aceleași considerente înfățișate de autorul ei și depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât, invocând jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 . Excepția a fost ridicată de Ion Ceaușu într-o cauză privind înregistrarea Partidului Popular din România.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că art. 19 alin. (3) din lege, care prevede că lista de susținători trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de membri, stabilește "un număr exagerat de mare" de membri fondatori pentru înscrierea unui partid politic, ceea ce încalcă dreptul de asociere al cetățenilor prevăzut de art. 40 din Constituție. Consideră că astfel: "comitetele de inițiativă sunt puse fie în imposibilitatea de a strânge acest număr, fie să recurgă la copierea unor nume și date ale cetățenilor de pe listele electorale, ori alte acte existente la primării și falsificarea semnăturilor"; cetățenii nu au posibilitatea să consulte aceste liste și să depună contestații privind falsurile și alte nereguli constatate; instanța de judecată este pusă în imposibilitatea de a verifica legalitatea și corecta întocmire a acestor liste și "dă un gir în alb sau certifică niște grave falsuri în înscrisuri oficiale". Consideră că: "un număr rezonabil și mult mai ușor de controlat atât de instanță cât și de cetățenii intervenienți" ar fi de maxim 5.000 de membri fondatori proveniți din 20 de județe și cel puțin 250 de membri din fiecare județ; listele cu cei 250 de membri fondatori ar trebui depuse la tribunalul județean respectiv și prin presa locală și centrală să fie anunțați cetățenii că pot consulta și eventual contesta aceste liste; taxa pentru contestații să fie de cel mult 100.000 de lei.

Autorul excepției mai susține că și alin. (1) al art. 19 din lege, care prevede "lista cu semnăturile de susținere", este neconstituțional, deoarece "contravine alin. (3) din art. 19", care prevede că "lista (listele) trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de membri fondatori". Cele două alineate ale art. 19 utilizează termeni diferiți - "lista cu susținători" și "lista cu membri fondatori" - și este de părere că "trebuie eliminat termenul de susținători".

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens arată că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 19 alin. (3) din lege "rezultă fără echivoc că prin acestea nu au fost impuse restricții ale libertății de asociere consacrate prin dispozițiile art. 40 și art. 53 din Constituția României", având în vedere că partidele politice "reprezintă o formă de manifestare a libertății de asociere, fiind considerate esențiale pentru buna funcționare a democrației" și "odată ajunse la putere se disting de orice alte organizații ce activează în domeniul politic". "În acest context, dispozițiile

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003

- Legea partidelor politice -, ce reglementează condiția de reprezentativitate și anume ca propunerea legislativă să fie susținută de 25.000 de membri fondatori domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București, sunt apreciate de Curtea de Apel București ca fiind constituționale."

Cât privește referirile autorului excepției la celelalte alineate ale art. 19 din legea criticată, instanța de judecată "îi pune în vedere contestatorului că la termenul anterior a invocat doar excepția de neconstituționalitate a

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 , iar punctele de vedere se referă la această excepție; pe acest aspect se vor formula concluzii". În consecință, prin dispozitivul Încheierii din 30 martie 2006 a sesizat Curtea Constituțională numai cu privire la acest din urmă alineat.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, invocând

Decizia Curții Constituționale nr. 147 din 27 octombrie 1998 , prin care aceasta a statuat cu valoare de principiu în legătură cu aprecierea oportunității unui anumit prag de reprezentativitate.

Avocatul Poporului consideră că

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003

este constituțional, iar cât privește aspectele criticate, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 35/1996 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 19 alin. (3), care prevede: "Lista trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege menționate încalcă art. 40 din Constituție, referitor la "Dreptul de asociere", potrivit căruia: "(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.

(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, criticile formulate constau în susținerea că

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003

stabilește "un număr exagerat de mare" de membri fondatori necesar pentru înscrierea unui partid politic, ceea ce încalcă dreptul de asociere al cetățenilor prevăzut de art. 40 din Constituție. Încălcarea constă în imposibilitatea comitetelor de inițiativă de a strânge acest număr de semnături, imposibilitatea ca cetățenii să consulte listele și să depună contestații privind falsurile și alte nereguli constatate; imposibilitatea verificării legalității și corectei întocmiri a acestor liste de către instanța de judecată, care este pusă să dea "un gir în alb" sau să certifice "niște grave falsuri în înscrisuri oficiale".

Analizând aceste susțineri, Curtea constată că art. 19 alin. (3) din lege dispune cu privire la condiția de reprezentativitate pentru înregistrarea unui partid politic.

Sub acest aspect, prin

Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996

privind constituționalitatea unor prevederi ale Legii partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constituțională a statuat că aprecierea oportunității unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituționalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului, urmărind numai ca asocierea cetățenilor în partide să aibă semnificația instituționalizării unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-și poate îndeplini rolul său constituțional, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor. Potrivit aceleiași decizii, "criteriul reprezentativității nu este, în sine, neconstituțional, el fiind în general acceptat în domeniul exercitării dreptului de asociere în partide politice, ținând seama de rolul lor de a contribui la formarea și exprimarea voinței politice a cetățenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstituțional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare". Or, condițiile de reprezentativitate prevăzute de

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003

nu conduc la aceasta.

De altfel, în cauză, autorul excepției, invocând încălcarea art. 40 din Constituție, nu contestă constituționalitatea pragului de reprezentativitate în sine, ci susține că numărul membrilor fondatori care trebuie să figureze pe listele de susținători, prevăzut de textul de lege criticat, este "exagerat de mare", ceea ce creează dificultăți practice de aplicare a acestei prevederi, cu consecințe negative privind legalitatea și corectitudinea listelor. Însă problemele privind aplicarea legilor nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Așa fiind, cele statuate prin

Decizia nr. 35/1996

își mențin valabilitatea și cu privire la dispozițiile

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 , întrucât nu sunt elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale.

În legătură cu susținerea autorului excepției formulate în ședința publică a Curții Constituționale din data de 25 mai 2006, în sensul că înțelege să critice și alin. (1) al

art. 19 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, în raport cu dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , întrucât din încheierea de sesizare rezultă că dezbaterile în fața instanței de judecată au privit numai neconstituționalitatea alin. (3) al art. 19 din lege. Totodată, în aceeași ședință autorul excepției a susținut că art. 19 alin. (3) din lege contravine și dispozițiilor constituționale ale art. 36 privind "Dreptul de vot", și art. 37 referitor la "Dreptul de a fi ales". Curtea constată că prin conținutul lor cele două texte nu au incidență în cauză.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , excepție ridicată de Ion Ceaușu în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2006.