Decizia nr. 35/1996

Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 21 martie 1996, de către 53 de deputați, și anume: Petre Turlea, Ioan Gavra, Ioan Pop, Vasile Matei, Aurel Jecan, Nicolae Bud, Vasile Potolinca, Vasile Ionescu, Gheorghe Dobre, Coriolan Bucur, Costica Ciurtin, Lazar Ladariu, Eugen Crisan, Vasile Suta, Craciun Floruta, Gheorghe Branzei, Petru Burca, Mitica Balaet, Dumitru Dragut, Constantin Rotaru, Marin Lungu, Mihail Paraluta, Toader Constantinescu, Mircea Chiostec, Gheorghe Fition, Fanica Danila, Constantin Emil Hoara, Feuzia Rusid, Vasile Cristea, Anghel Stanciu, Smaranda Ionescu, Iuliu Ioan Furo, Constantin Gheorghe, Florea Danciu, Tudor Radu, Tudor Manolescu, Ionel Roman, Florin Negoita, Ioan Tanasa, Cornel Brahas, Eugen Costel Popescu, Grigore Raban, Mircea Crețu, Ioan Sonea, Ilie Gatan, Marcel Moldoveanu, Ioan Marinescu, Ioan Victor Pica, Petre Banita, Anton Mangiurea, Ion Hortopan, Simion Silviu Somacu și Ion Dutu, în legătură cu neconstituționalitatea art. 1, art. 5 alin. 3 și art. 48 din Legea partidelor politice.

Sesizarea mai este semnată și de 11 senatori, însă numărul acestora fiind inferior celui de 25 senatori prevăzut de art. 144 lit. a) din Constituție, Curtea este legal sesizată numai de către grupul de deputați.

În sesizare se arata ca art. 1 din lege, care defineste conceptul de partid politic, este neconstitutional pentru următoarele motive:

- precizarea ca partidele "îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituție" contravine prevederilor art. 8 și 37 din Constituție, întrucît îndeplinirea unei misiuni este un act de executare, iar partidele "nu primesc ordine, dispoziții sau sarcini de la vreo autoritate"; de asemenea, referirea la garanția constituțională înseamnă ca "orice fel de activitate desfășurată de un partid politic este garantată de Constituție";

- statutul partidului, astfel cum este definit de prevederile art. 1, contravine, de asemenea, prevederilor art. 8 și 37 din Constituție, deoarece nu se referă la relația dintre partid și societate, ci numai la relația "cetățeni asociați în partid";

- nu a fost adoptat textul Senatului, care preciza ca partidele sunt asociații care "contribuie în mod democratic la determinarea politicii naționale", formulare ce ar fi fost în concordanta cu prevederile constituționale.

În sesizarea grupului de deputați se considera, de asemenea, ca prevederea art. 5 alin. 3, potrivit căreia "Membrii organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care înscriu candidați în alegeri pot face parte și dintr-un partid politic", sunt neconstituționale, deoarece:

- organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale sunt asimilate partidelor politice, potrivit art. 48 din lege, astfel încât, dîndu-se acestor cetățeni posibilitatea de a face parte și dintr-un partid politic, se instituie în folosul lor "o dubla vocație electorală", ceea ce reprezintă un "privilegiu electoral", contrar principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție;

- neadoptându-se, în forma finala a legii, soluția Senatului de a se interzice partidul etnic, se creează implicit posibilitatea ca, pe același criteriu etnic, să se poată constitui și un partid și o organizație, ceea ce implica "o dubla calitate politica și o dubla vocație electorală";

- prevederile art. 5 alin. 3 creează posibilitatea de constituire "a partidelor politice, concomitent cu organizații ale acelorași persoane și pe alte criterii cum ar fi: criteriul de religie, criteriul de rasa, criteriul de asigurare socială, de zone geografice sau de diviziuni teritoriale și altele asemenea", ceea ce "prezintă un pericol deosebit pentru caracterul unitar și național al statului român", invocindu-se, în acest sens, și unele activități politice imputate U.D.M.R.

De asemenea, Curtea Constituțională a fost sesizată, la 26 martie 1996, de către 25 de senatori, și anume: Gabor Menyhert Hajdu, Gabor Kozsokas, Denes Sereș, Tiberiu Ștefan Incze, Gheorghe Frunda, Zoltan Hosszu, Petre Constantin Buchwald, Bela Marko, Karoly Ferenc Szabo, Iosif Csapo, Nicolae Manolescu Apolzan, Ion Paun Otiman, Ștefan Radof, Ștefan Augustin Popa Doinas, Alexandru Paleologu, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Andrei Potcoava, Tiberiu Vladislav, Sabin Ivan, Dumitru Calueanu, Mihail Buracu, Constantin Moiceanu, Gigel Grigore, Pajos Magyari și Emil Negrutiu, în legătură cu neconstituționalitatea art. 17 lit. b), art. 46 și art. 3 din aceeași lege.

Referitor la prevederile art. 17 lit. b) din lege, privind condiția de reprezentativitate pentru înregistrarea partidului politic - cel puțin 10.000 de semnături, din cel puțin 15 județe, dar nu mai puțin de 300 în fiecare județ -, în sesizare se apreciază ca aceasta condiție este contrară prevederilor art. 8 alin. (1), ale art. 37 alin. (2) și ale art. 148 alin. (1) din Constituție, se consacra principiul pluralismului politic, întrucît constituie "un prag prealabil ridicat", având semnificatia unui "impediment artificial" la libera exercitare a dreptului de asociere în partide, spre deosebire de condiția de reprezentativitate din propunerea legislativă inițială, de numai 2.500 de semnături, din cel puțin 10 județe, dar nu mai puțin de 100 în fiecare județ, care avea un caracter "mai rațional și mai ponderat".

De asemenea, în sesizare se considera ca art. 46, potrivit căruia, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, partidele politice sunt obligate să se conformeze prevederilor noii reglementări, încalcă principiul neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

În ceea ce privește art. 3 din lege, în sesizare se susține ca obligația partidului politic de a respecta prevederile art. 30 alin. (7) și ale art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituție contravine dispozițiilor constituționale ale art. 8, ale art. 37 alin. (2) și ale art. 20, în acest din urmă caz cu referire la dispozițiile privind dreptul de asociere din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ținând seama ca cele doua sesizări privesc contestarea constituționalității unor prevederi din aceeași lege, dosarele respective se conexeaza.

În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca obiecția de neconstituționalitate a grupului de deputați nu este intemeiata, deoarece:

- motivele pentru care se considera în sesizare ca art. 1 din lege este contrar prevederilor constituționale sunt nefondate; Constituția și-a insusit, la art. 8 alin. (2), "teoria moderna privind partidul politic ca subiect de drept public, al cărui rol consta în definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor", astfel încât precizarea ca partidele îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituție, preluată din conceptia legiuitorului german, nu este contrară Constituției și nici nu are ca semnificație subordonarea partidelor față de o autoritate publică, administrativă sau guvernamentală, asa cum se susține în sesizare;

- critica prevederilor art. 5 alin. 3 din lege, în sensul că ar trebui o dubla vocație electorală pentru cetățenii români etnic minoritari, este, de asemenea, neîntemeiată, întrucît se bazează pe "asimilarea întru totul cu partidele politice" a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților etnice, ceea ce este eronat, aceste organizații fiind asimilate, potrivit legii electorale, partidelor numai dacă participa la alegeri și numai în ceea ce privește operațiunile electorale; de aceea, după alegeri, "ele își reiau întru totul statutul de drept privat", iar, dacă nu au obținut cel puțin 5% din numărul mediu de voturi pe țara pentru alegerea unui deputat, "ele nu vor beneficia de prevederile art. 59 alin. (2) din Constituție" și deci nu vor fi reprezentate printr-un membru în Camera Deputaților; teza dublei vocatii electorale a cetățenilor etnic minoritari este "lipsită de consistenta", fiecare cetățean având dreptul la un singur vot; art. 48 din lege stabilește cadrul legal pentru ca organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale sa participe la alegeri; se considera, totodată, "falsa afirmatia ca art. 5 alin. 3 din lege oferă posibilitatea constituirii de partide pe criterii etnice", deoarece Constituția nu interzice "asocierea cetățenilor în partide constituite pe temeiul apartenentei la o minoritate naționala", ceea ce corespunde prevederilor art. 7 din Convenția-cadrul pentru protecția minorităților naționale, ratificată prin Legea nr. 33/1995; cu referire la dreptul de asociere, întrucît art. 7 din convenție "nu precizează natura structurii asociative", rezultă ca asocierea "poate avea la baza și criterii etnice", desigur cu respectarea ordinii constituționale a statului.

Cu privire la sesizarea grupului de senatori, președintele Camerei Deputaților considera ca obiecția de neconstituționalitate este, de asemenea, neîntemeiată, întrucît:

- stabilirea unei limite de exercitare a dreptului de asociere a cetățenilor în partide politice, prin art. 17 lit. b) din lege, este o problemă de oportunitate politica, legată de necesitatea restringerii numărului de partide, și care își afla temeiul constituțional în prevederile art. 49;

- în ceea ce privește procedura instituită prin art. 46, aceasta "nu are nici o legătură cu principiul neretroactivitatii legii", întrucît prin procedura respectiva "nu se neagă existenta partidelor politice, ci se confirma existenta acestora";

- în legătură cu referirea din art. 3 al legii, la prevederile art. 30 alin. (7) și art. 148 alin. (1) și (2) din Constituție, se considera ca prevederea respectiva este constituțională, deoarece "respectarea principiilor democrației este o obligație erga omnes, ce asigura funcționarea sistemului democratic românesc, inclusiv prin respectarea dispozițiilor constituționale, în ansamblul lor, deci și a celor cuprinse în art. 30 alin. (7) și art. 148 alin. (1) și (2)".

În punctul de vedere al Guvernului cu privire la sesizarea grupului de deputați se arata ca obiecția de neconstituționalitate nu este fondată, întrucît:

- sensul sintagmei misiune publică, de al art. 1 din lege, nu este acela al unui act de executare, cum se susține în sesizare, ci al "unei activități inclusiv de comanda puse în slujba interesului public", altminteri însemnând ca partidele ar reprezenta "un scop în sine";

- garantarea de către Constituție a misiunii publice a partidelor, potrivit art. 1, nu poate fi decît în condițiile respectării prevederilor constituționale și nu în sensul arătat în sesizare;

- Legea partidelor politice întemeindu-se pe art. 37 din Constituție, cu privire la dreptul de asociere, este firesc să aibă în vedere relațiile cetățenilor cu partidul din care fac parte;

- restrîngerea politicii la domeniul național - asa cum rezultă din sesizare -, fără componenta internationala, este contrară cerințelor de ordin constituțional;

- posibilitatea prevăzută de art. 5 alin. 3 din lege, pentru cetățenii unei organizații a minorităților etnice de a face parte și dintr-un partid politic, se justifica, aceste organizații fiind asimilate partidelor numai în ceea ce privește aspectele electorale, spre a se asigura egalitatea între participanții la alegeri.

În ceea ce privește sesizarea grupului de senatori, Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecția este neîntemeiată, prevederile art. 3, art. 17 lit. b) și art. 46 din lege, ce fac obiectul sesizării, fiind constituționale. În acest sens, se arata ca dispoziția art. 3 din lege, care "impune partidelor politice obligația de a acționa pentru respectarea suveranității naționale, a independentei și a unității statului, a integrității teritoriale, a ordinii și a principiilor democrației", este în concordanta cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Constituție, precum și cu cele ale art. 52 alin. (1), referitoare la obligația constituțională de apărare a tarii, aceasta implicind și "suveranitatea, independenta, unitatea statului și integritatea sa teritorială". În legătură cu motivele de neconstituționalitate întemeiate pe dispozițiile art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arata ca prevederile art. 3 din lege se încadrează pe deplin în cazurile permise de convenție pentru restrîngerea libertății de asociere.

Referitor la art. 17 lit. b) din lege se arata ca aceasta dispoziție se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora partidele politice "se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii", ceea ce reprezintă "un mandat" acordat legiuitorului ordinar de a reglementa aceste aspecte.

Cu privire la art. 46 din lege, se arata ca aceasta prevedere nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, întrucît se aplică "numai pentru viitor, impunind pentru toate partidele același regim de constituire și funcționare".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

În legătură cu cele doua sesizări, Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului, cu adresele nr. XXII/231/1996 și nr. XXII/235/1996, a comunicat Curții Constituționale opinia sa asupra obiectiilor de neconstituționalitate formulate. În acest sens, Comisia considera, în esenta, ca prevederile art. 1 și ale art. 5 alin. 3 din lege, la care se referă sesizarea grupului de deputați, sunt neconstituționale. Astfel, se arata ca partidele nu îndeplinesc o misiune publică ce poate fi încredințată numai "unui funcționar public, civil sau militar", iar cetățenii își exprima opțiunea cu ocazia alegerilor. În ceea ce privește garanția constituțională a misiunii publice a partidului, se precizează ca aceasta nu privește orice activitate, ci numai aceea desfășurată cu respectarea Constituției și a legilor tarii. Referitor la art. 5 alin. 3 din lege, se considera ca cetățenii etnici nu pot face parte, în același timp, atât dintr-o organizație aparținând minorităților naționale cît și dintr-un partid, organizațiile respective fiind asimilate partidelor politice, altminteri creându-se un privilegiu, contrar art. 16 din Constituție.

În legătură cu sesizarea grupului de senatori, Comisia considera ca obiecția este nefondata, condiția de reprezentativitate prevăzută la art. 17 lit. b) din lege "fiind o problemă de legiferare, iar nu de neconstituționalitate", iar art. 46 neavînd caracter retroactiv, deoarece se aplică "numai pentru viitor". Cu privire la critica adusă art. 3, se arata ca "susținerile reprezintă în fond o justificare pentru eventualele încălcări ale Constituției".

În dosarul cauzei au mai fost primite petiții din partea Partidului A Treia Forta, Partidului Liberal Democrat, Partidului Unității Democratice, Partidului Național al Producătorilor Liberi, Partidului Viitorului Democrat al Patriei, Partidului Laburist Roman, Partidului Foștilor Necomuniști și Deținuți Politici și Partidului Democrat Progresist, prin care se solicita constatarea neconstitutionalitatii Legii partidelor politice. Aceste petiții nu se încadrează în prevederile art. 144 lit. a) din Constituție, situație în care Curtea nu este competența să se pronunțe asupra lor. În sensul prevederilor acestui articol, numai subiectele expres arătate acolo pot sesiza Curtea Constituțională.

Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție, ale art. 12, 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, este competența să se pronunțe asupra constituționalității art. 1, art. 3, art. 5 alin. 3, art. 17 lit. b), art. 46 și art. 48 din Legea partidelor politice, fiind legal sesizată de un grup de 53 de deputați și de un grup de 25 de senatori.

Fața de cele arătate,

CURTEA,

ținând seama de sesizarea grupului de deputați și de sesizarea grupului de senatori, de punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și al Guvernului, precum și de opinia Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului, de raportul judecătorului-raportor, precum și de prevederile Legii partidelor politice, ce fac obiectul celor două sesizări, raportate la dispozițiile Constituției, rețin următoarele:

Motivele de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea partidelor politice nu sunt întemeiate. Caracterizarea partidului ca indeplinind "o misiune publică garantată de Constituție" nu este contrară prevederilor art. 8 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora partidele "contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor".

Dimpotriva, definirea și exprimarea acestei voințe reprezintă o misiune care, întrucît se referă la cetățeni în general, nu poate fi decît publică. În sesizare se susține ca singurul înțeles al notiunii de misiune publică ar fi acela al unei sarcini date de "o autoritate publică", deci ca misiunea publică ar fi sinonima cu misiunea statala. Incontestabil ca misiunea statala este publică și nu privată, dar aceasta nu înseamnă ca numai o asemenea misiune este publică și ca oricare alta, prin opoziție, ar fi privată. Partidul fiind o persoană juridică de drept public - ceea ce autorii sesizarilor nu au contestat - misiunea sa nu poate fi decît publică, întrucît privește un interes public și urmărește formarea unei voințe politice generale de care depinde reprezentativitatea și legitimitatea necesară îndeplinirii programului sau politic.

Din alt punct de vedere, referirea la misiunea publică a partidului nu corespunde conceptiei partidului unic, asa cum susțin autorii sesizării, ci, dimpotriva, întrucît implica criteriul opțiunii cetățenilor, a căror realizare defineste caracterul public al misiunii partidului, apare ca o consacrare legislativă a pluralismului, expresie a diversitatii inerente a acestor optiuni.

Se mai susține în sesizare ca, întrucît "misiunea publică" a partidului este "garantată de Constituție", aceasta ar insemna ca "orice fel de activitate desfășurată de un partid politic este garantată de Constituție". Evident ca o acțiune neconstitutionala nu se poate bucura de o asemenea garanție și ca înțelesul art. 8 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia partidul contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, nu înseamnă ca acesta ar putea desfășura orice fel de activitate, cît timp insesi prevederile constituționale menționate impun respectarea suveranității naționale, integrității teritoriale, ordinii de drept și principiilor democrației, iar, potrivit art. 37 alin. (2) din Constituție, partidele ce încalcă principiile precizate în acel alineat sunt neconstituționale. În concluzie, garanția constituțională a misiunii publice îndeplinite de partid nu poate avea în vedere decît activitățile sale legale, conforme prevederilor și principiilor Constituției și legilor tarii.

În sesizare se mai arata ca prevederile art. 1 ar fi neconstituționale întrucît, în forma finala, nu a fost adoptat, la mediere, textul Senatului, ci cel al Camerei Deputaților și ca definirea partidului se referă la relația "cetățeni asociați în partid", nu la relația "partide-societate". Aceste aspecte nu sunt însă de constituționalitate, ci de oportunitate politica în procesul legiferarii. Potrivit Constituției și practicii sale constante, Curtea Constituțională nu se pronunța decît asupra constituționalității dispozițiilor legale existente, nu a celor ce nu au fost adoptate pe parcursul întregului proces legislativ și nu poate impune legiuitorului o anume conceptie legislativă, controlul sau rezumându-se exclusiv la conformitatea constituțională a legii.

În ce privește prevederile alin. 1 al art. 3, potrivit cărora pot funcționa ca partide numai asociațiile "care acționează pentru respectarea suveranității naționale, a independentei și unității statului, a integrității teritoriale, a ordinii de drept și a principiilor democrației constituționale", se considera neconstitutionala obligația partidului de a "acționa" în sensul respectării acestor principii. Obiecția formulată nu poate fi reținută. Rolul constituțional al partidului fiind acela de a contribui la formarea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, evident ca acesta nu îl poate îndeplini în respectul Constituției decît dacă acționează conform prevederilor sale. În consecința, nu poate fi neconstitutionala o dispoziție legală care urmărește respectarea prevederilor Constituției.