Decizia nr. 59/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat - asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepție ridicată de Partidul România Mare în Dosarul nr. 3.175/1999 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 martie 2000 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 14 martie 2000 și apoi la 21 martie și la 23 martie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 3.175/1999, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepție ridicată de Partidul România Mare.

Obiectul dosarului îl constituie contestațiile formulate de Asociația Avocaților pentru Apărarea Drepturilor Omului APADO Brașov, Centrul de Asistența pentru Organizațiile Neguvernamentale - CENTRAS București, Partidul Solidarității Democratice pentru Sanse Egale și o Societate Mai Buna și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței civile nr. 2 din 2 martie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă. Prin aceasta sentinta s-a respins acțiunea prin care se solicitase dizolvarea Partidului România Mare în temeiul art. 3 alin. (1) și (2) și al

art. 29 din Legea partidelor politice nr. 27/1996 . Spre a se pronunța aceasta sentinta instanța de judecată a considerat în esenta ca pe baza corelării dispozițiilor art. 3 alin. (2) din aceeași lege cu cele ale art. 144 lit. i) din Constituție "nu se poate cere dizolvarea unui partid politic pe cale judecătorească atunci când se pune în discuție însăși constituționalitatea acestuia. De altfel, nici

Legea nr. 27/1996

nu distinge, ci doar enumera dizolvarea ca mod de încetare a activității unui partid politic, alături de hotărârea Curții Constituționale, fără a indica în mod expres cazurile de dizolvare".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin următoarele:

<<legiuitorul constituant, cu privire la partidele politice, a consacrat un sediu general al materiei, art. 8, precum și sedii speciale: art. 37 alin. (2) și (3), art. 61 alin. (5), art. 72 alin. (3) lit. b), art. 102 alin. (2) și art. 144 lit. i).

Din coroborarea acestor articole rezultă ca:

1) organizarea și funcționarea partidelor politice se fac prin lege organică;

2) Curtea Constituțională este singura autoritate jurisdicțională care hotărăște asupra "contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic";

3) motivele de contestație, care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic, sunt limitativ prevăzute la art. 37 alin. (2) din Constituție.

De vreme ce legiuitorul constituant, după ce în art. 8 alin. (1) precizează care este ratiunea de a fi a partidelor politice ("Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea naționala, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației") și după ce scoate în evidenta ca prima forma pe care o îmbracă asocierea, expresie a dreptului de asociere, este partidul politic, transeaza problema cardinala a acțiunii unui partid în afară cadrului constituțional. Textul este următorul: "Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independentei României sunt neconstituționale".>>

Autorul excepției susține în continuare ca: <<Este de observat, din interpretarea acestui text, ca legiuitorul constituant are în vedere atât scopurile unui partid, ceea ce înseamnă cercetarea statutelor, a programelor politice, dar și activitatea lor, ceea ce înseamnă compararea, prin raportare la Constituție, a mesajelor transmise prin declarații ale liderilor, prin documente ale organelor de conducere sau prin orice alte forme de manifestare a unui partid politic, cum ar fi: mitingurile, demonstrațiile, marsurile de protest, intalnirile cu alegatorii, conferințele de presa etc.

Mai observam ca sunt puse în afară Constituției, pentru aspectele prevăzute la art. 37 alin. (2) la care ne referim, atât partidele politice, cat și organizațiile, subintelegandu-se ca legiuitorul constituant are în vedere restul organizațiilor cu caracter civil, sindical prin care se concretizează dreptul la asociere.

Comparand alin. (2) al art. 37 citat cu alin. (4) al aceluiași articol, în care se face referire numai la asociații, nu și la partide, reiese ca

art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , prin partea referitoare la alin. (4) din art. 37 al Constituției, apare ca fiind un plus petita la Constituție.

Dacă legiuitorul constituant ar fi urmărit ca alin. (4) al art. 37 sa vizeze și partidele politice, ar fi spus-o în mod expres, asa cum de altfel se precizează în art. 37 alin. (2) la care ne referim.

În aceeași ordine de idei, ne apare ca fiind un adaos la Constituție, realizat de

Legea partidelor politice nr. 27/1996 , prin art. 3 alin. (2), sub aspectul invocarii, în această lege, și a art. 30 alin. (7) ca fiind motiv de neconstituționalitate.>>

În susținerea excepției, se mai arata de către autorul acesteia ca: <<Textul din

Legea partidelor politice nr. 27/1996 , la care ne referim, în redactarea cunoscută ["Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activități pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constituție"], deși folosește sintagma "sunt interzise", din împrejurarea ca incorporeaza și art. 37 alin. (2) din Constituție, care se referă, fără echivoc, la neconstituționalitate, în realitate are în vedere neconstituționalitatea, după caz, a scopurilor sau a activității unui partid politic.

Dacă privim lucrurile în acest sens, iar art. 51 din Constituție, care consacra suprematia acesteia, ne obliga la o atare interpretare, atunci, logic, trebuie să admitem ca legea organică a partidelor politice, sub pretextul interzicerii unor partide, în art. 3 alin. (2), a adăugat la motivele de neconstituționalitate prevăzute de Constituție.>>

Continuand motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arata: <<Din doua una: ori Constituția are forta juridică suprema și la motivele sale de neconstituționalitate, adică la sfera incalcarilor Constituției, ce atrage competența Curții Constituționale, nu se poate adauga prin legea organică a partidelor, ori legea partidelor politice, care prevede, în plus față de art. 37 alin. (2), și alte motive de neconstituționalitate, pentru scopul sau acțiunea unui partid politic, este neconstitutionala în ceea ce privește elementele în plus prevăzute față de cele reținute de legiuitorul constituant.

La cele de mai sus se poate adauga și un argument care rezultă din interpretarea sistematica a prevederilor constituționale.

Legiuitorul constituant nu intamplator a stabilit în titlul I, intitulat "Principii generale", un sediu general al partidelor politice, relevand rolul cardinal, în democrația constituțională și în societatea românească, a pluralismului (ceea ce înseamnă, în primul rând, existenta mai multor partide politice), pluralismul fiind atât o condiție, cat și o garanție a democrației constituționale.

De altfel, art. 8 din Constituție, cu mesajul evocat mai sus, ne apare ca o continuare a principiului consacrat chiar în art. 1 alin. (3) din Constituție: "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate." (subl.ns.).

Observam ca pluralismul politic ne apare ca valoare suprema și garantată, înainte de toate, de Constituție, în România, ca stat de drept democratic și social, stat prefigurat de aceeași Constituție.

Din aceste texte cu valoare de principiu, la care putem sa adaugam art. 61 alin. (5), art. 102 alin. (1), rezultă, fără putinta de tagada, calitatea partidelor politice de subiecte, proprio nomine, în raporturile de putere, mai exact de subiecte supraordonate în raporturile de drept constituțional și de drept administrativ.

În alți termeni, principiile constituționale menționate fundamentează o capacitate de drept public a partidelor politice, conducand la necesitatea calificării acestora, prin legea lor organică, ca persoane juridice de drept public, ceea ce în mod întemeiat se realizează prin

art. 1 teza a doua din Legea partidelor politice nr. 27/1996 .>>

De asemenea, în continuarea motivarii excepției de neconstituționalitate se mai arata: <<Dat fiind acest statut al partidelor politice, statut care pune, sub aspectul naturii juridice a personalității juridice, partidele politice pe același plan cu autoritățile publice, era firesc ca legiuitorul constituant sa nu lase pe seama legii organice rezolvarea problemei de a ști pentru care motive de ordin constituțional, mai exact, pentru încălcarea căror texte din Constituție aceasta persoana de drept public - partidul politic - poate fi declarata neconstitutionala, iar competența în acest sens aparține, ca și în cazul constituționalității legii, ordonanței etc., Curții Constituționale [art. 144 lit. i)].

În optica legiuitorului constituant nu poate fi vorba de mai multe motive de neconstituționalitate, unele care să fie stabilite prin lege și, eventual, sa atragă competența instanțelor judecătorești și altele să fie stabilite chiar de Constituție, care atrag competența Curții Constituționale.

Este ca și cum în materia neconstitutionalitatii legilor ar putea fi vorba de aspecte de neconstituționalitate prevăzute de Constituție, care sunt cercetate de Curtea Constituțională, și aspecte de neconstituționalitate dezvoltate chiar prin lege, ce ar atrage competența instanțelor judecătorești. Evident ca este absurda o asemenea interpretare, ea fiind nestiintifica, contrară Constituției.

Prin urmare, legea care adauga la motivele de neconstituționalitate prevăzute de Constituție este, prin prevederile respective, contrară Constituției.

Logica interna a edificiului constituțional este foarte clara: motivele de neconstituționalitate sunt expres prevăzute de Constituție, pentru un partid politic, iar competența judecării acestora aparține Curții Constituționale.>>

Autorul excepției de neconstituționalitate conchide: <<A pretinde ca pot fi introduse, prin lege, și alte motive de neconstituționalitate decât cele prevăzute de art. 37 alin. (2), mai mult, care să fie cercetate de instanțele de drept comun, înseamnă a contraveni textelor din Constituție care reglementează, într-un fel sau altul, rolul, locul, activitatea partidelor politice, precum și sancțiunea și instanța competența pentru ipoteza în care, fie în statut, fie în alt document programatic, fie în activitatea politica concretă, apar aspecte care pun în cauza nu constituirea și funcționarea, din punct de vedere legal a partidului, ci constituirea și funcționarea din punct de vedere constituțional.>>

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 23 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în scopul sesizării acesteia în vederea declanșării controlului de constituționalitate, întrucât excepția are ca obiect un text de lege în vigoare de care depinde soluționarea cauzei, excepția fiind ridicată la cererea unei părți din proces. Instanța judecătorească mai arata ca dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate anterior promulgării legii, când, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constituțională a constatat ca aceste dispoziții sunt constituționale. Aceasta însă "nu exclude admisibilitatea excepției deoarece: a) prevederile legale menționate au fost constatate ca fiind constituționale, iar acest aspect nu împiedica efectuarea unui nou control conform interpretării per a contrario a dispozițiilor

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ; b) excepția de neconstituționalitate se întemeiază și pe alte motive decât cele examinate deja de Curtea Constituțională în cadrul controlului efectuat anterior promulgării legii". În concluzie, instanța considera ca "dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice, în măsura în care fac trimitere la dispozițiile art. 30 alin. (7) și art. 37 alin. (4) din Constituție, sunt constituționale", însă, din punct de vedere procedural, excepția este admisibilă.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata. Se arata ca, potrivit dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 27/1996 , "Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activități pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constituție", dar prin art. 30 alin. (7) din Constituție se interzice "defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri". Aceste dispoziții constituționale impun și interdicții cetățenilor, ca persoane fizice, privind libertatea de exprimare. Or, partidele politice nu pot fi exonerate de obligația de a respecta aceste interdicții, întrucât ceea ce este interzis cetățenilor ca persoane fizice nu poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de către aceștia a dreptului de asociere. În caz contrar, libertatea de exprimare ar putea fi diferita, după cum se exercită de către cetățeni într-o structura asociativa sau în afară unei asemenea structuri, ceea ce ar fi contrar art. 30 din Constituție. În sprijinul celor arătate se invoca Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996. Cu privire la susținerea potrivit căreia alin. (4) al art. 37 din Constituție se referă numai la asociații, iar nu și la partide politice, Guvernul considera ca termenul "asociații" este utilizat în sens generic, fiind incluse în cadrul formelor de asociere și partidele politice, deoarece, potrivit alin. (1) al aceluiași articol din Constituție, nu este necesară o enumerare a tuturor formelor asociative.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 29 aprilie 1996, care au următorul conținut: "Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activități pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constituție."

Dispozițiile constituționale la care face trimitere textul de lege criticat au următorul conținut:

- Art. 30 alin. (7): "Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.";

- Art. 37 alin. (2) și alin. (4): "(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independentei României sunt neconstituționale. [...] "

"(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise."

Prin critica de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 27/1996

sunt neconstituționale pentru ca, prin trimiterea expresă și la dispozițiile art. 30 alin. (7) și ale art. 37 alin. (4) din Constituție, se adauga la motivele de neconstituționalitate a partidelor politice, motive prevăzute la art. 37 alin. (2) din Legea fundamentală; temeiurile de neconstituționalitate a partidelor politice sunt expres prevăzute în Constituție, iar, conform art. 144 lit. i) din Constituție, competența soluționării contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic aparține Curții Constituționale.

Examinând aceasta sustinere, Curtea Constituțională retine ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 27/1996

privind trimiterea la dispozițiile art. 30 alin. (7) din Constituție s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996. Prin aceasta decizie s-a constatat ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece, potrivit prevederilor art. 30 alin. (7) din Constituție, sunt interzise "defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Partidele politice nu pot fi exonerate de obligația de a respecta interdicțiile impuse de Constituție libertății de exprimare. Ceea ce este interzis cetățenilor, ca persoane fizice, nu poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de către aceștia a dreptului de asociere. De asemenea, exprimarea de către partid a voinței politice a cetățenilor, potrivit art. 8 alin. (2) din Constituție, este concretizarea pe plan politic a libertății de exprimare prevăzute la art. 30 din Constituție. Altminteri, ar insemna ca aceasta libertate să fie diferita, după cum se exercită de către cetățeni într-o structura asociativa sau în afară unei asemenea structuri, ceea ce este contrar art. 30 din Constituție".

Deoarece aceste considerente subzistă și în cauza de fața, neintervenind elemente noi care să le infirme spre a face necesară reconsiderarea lor, Curtea retine ca decizia menționată își păstrează valabilitatea.

Totodată, Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. i) din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic". Asa fiind, având în vedere generalitatea acestei dispoziții constituționale, rezultă competența exclusiva a Curții Constituționale de a hotărî asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic, înregistrat potrivit legii, indiferent de prevederile sau principiile constituționale a căror încălcare este invocată.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 30 alin. (7), al art. 37 alin. (2) și (4), al art. 102, al art. 144 lit. c) și i) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 1 alin. (1), al art. 2, 3, 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepție ridicată de Partidul România Mare în Dosarul nr. 3.175/1999 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constata ca aceste prevederi legale sunt constituționale, Curtea Constituțională având, potrivit art. 144 lit. i) din Constituție, competența exclusiva de a hotărî asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic, înregistrat potrivit legii.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2000.