Ordinul nr. 2017/1997
ORDIN nr. 2.017 din 12 mai 1997 privind bibliotecarii din instituțiile publice de profil
prezumat în vigoare
Ministrul culturii,
în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 642/1994
privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, republicată,
având în vedere dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 22/1969
privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestiunea bunurilor,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, bibliotecarii din instituțiile publice de profil care au și atribuții de gestionari ai fondurilor de carte, periodice și alte bunuri culturale nu vor mai fi supuși obligației de constituire a garanțiilor bănești.
Articolul 2
Conducerile bibliotecilor, respectiv instituțiile și organismele centrale și locale care au în subordine biblioteci, vor proceda la întocmirea unui angajament scris, prin care bibliotecarii care îndeplinesc și atribuții gestionare se obliga sa suporte contravaloarea pagubelor produse din vina lor asupra bunurilor încredințate, cuprins în anexa la prezentul ordin.
Articolul 3
După semnarea angajamentului anexat, care face parte integrantă din prezentul ordin, conducerile bibliotecilor, respectiv instituțiile și organismele centrale și locale care au în subordine biblioteci, vor dispune returnarea către titulari a sumelor constituite ca garanții până în prezent.
Articolul 4
Se abroga prevederile
Dispoziției Comitetului de Stat pentru Cultura și Arta nr. 140/1970
privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea
Legii nr. 22/1963
și a
Articolul 5
Direcția strategie culturală, prognoza, management va lua măsuri pentru publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României.
Ministrul culturii, Ion Caramitru
Anexa 1 ANGAJAMENT
Subsemnatul (a) ................, domiciliat (a) în ......................., posesor al buletinului de identitate seria ...... nr. ..........., eliberat de ................ la data de ................., având funcția de ................ la Biblioteca .........................................., ma oblig sa suport integral contravaloarea pagubelor produse de mine sau din vina mea asupra bunurilor ce imi sunt încredințate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prezentul angajament constituie act adițional la contractul individual de muncă încheiat la data angajării la biblioteca.
Data ............. Semnatura ..............
-----------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.