Decizia nr. 443/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Jiang Lingping în Dosarul nr. 29.338/2/2005 (2.888/2005) al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, însoțit de interpretul autorizat de limbă chineză dl. Ioan Budura, lipsind partea Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru străini, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției solicită admiterea acesteia, prezentând în acest sens aspecte referitoare la situația personală și la riscul pe care returnarea în țara de origine, China, l-ar reprezenta asupra vieții și familiei sale.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând, pe de o parte, că doar instanța de judecată este competentă a aprecia aspectele referitoare la situația de fapt a autorului excepției. Pe de altă parte, textul legal criticat nu conține norme contrare art. 45 din Constituție privind libertatea economică, pretins a fi încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 29.338/2/2005 (2.888/2005), Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de Jiang Lingping într-o acțiune în contencios administrativ formulată împotriva Ministerului Administrației și Internelor - Autoritatea pentru străini, prin care s-a solicitat anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României și prelungirea dreptului de ședere, pentru o perioadă de un an, în scopul desfășurării de activități comerciale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate contravin art. 45 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, completat cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, raportat la prevederile art. 11 alin. (2) și ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală.

În esență, se arată că textul legal criticat, prin care se instituie condiția ca, pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România în scopul desfășurării de activități comerciale, străinul să prezinte documente care să ateste investiția realizată în conformitate cu planul de afaceri, "limitează excesiv" accesul liber la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora, consacrate de art. 45 din Constituție, iar, pentru că aceste dispoziții se aplică doar cetățenilor străini, nu și celor români, au un caracter discriminatoriu, contrar prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, completat cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție.

De asemenea, se susține că textul de lege nu îndeplinește criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acest text fiind lipsit de precizie și claritate, făcând posibilă, astfel, interpretarea și aplicarea arbitrară de către autoritățile competente - în speță, Autoritatea pentru străini.

Se apreciază că cerința impusă de dispozițiile legale criticate "nu este obiectiv posibilă", deoarece realizarea unei investiții nu poate corespunde ad literam unui plan de afaceri, în condițiile în care, pe parcursul derulării în timp a investiției, piața afacerilor suferă modificări care impun readaptarea planului de afaceri.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile

art. 55 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt conforme cu prevederile art. 45 din Constituție. Orice activitate economică trebuie desfășurată, inclusiv de către străini, în condițiile legii, iar actul normativ criticat este o astfel de lege specială care enumeră condițiile legale pentru prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale pe teritoriul României.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Principiul libertății economice, prevăzut de art. 45 din Constituție și pretins a fi încălcat, consacră dreptul oricărei persoane de a desfășura o activitate economică, statul garantând doar accesul neîngrădit la libera inițiativă, precum și exercitarea acesteia. Așadar, libertatea economică este garantată numai cu respectarea condițiilor legii. Or, actul normativ criticat este o lege specială care, așa cum dispune norma constituțională invocată, enumeră în concret condițiile legale necesare pentru prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale pe teritoriul României.

În ceea ce privește susținerile autorului referitoare la nerespectarea cerințelor de claritate și precizie a normelor interne, se arată, pe de o parte, că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act determinat nu poate avea o certitudine absolută, o reglementare detaliată purtând riscul unei rigidități excesive a acesteia. Pe de altă parte, în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra problemelor legate de claritatea redactării textelor de lege, această atribuție revenind legiuitorului.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este constituțional. Accesul la o activitate economică și libera inițiativă se exercită, potrivit art. 45 din Constituție, "în condițiile legii", ceea ce presupune stabilirea unor condiții legale pe care orice agent economic trebuie să le respecte. Ca atare, instituirea prin actul normativ criticat a regulii potrivit căreia străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară sub condiția prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiții în conformitate cu planul de afaceri nu înfrânge dreptul de acces la o activitate economică.

De asemenea, textul legal criticat se aplică în mod unitar tuturor categoriilor de persoane vizate de ipoteza normei, fără privilegii și fără discriminări, așa cum prevede art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 55 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu următorul cuprins: "(1) Străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară, dacă: a) prezintă documente care atestă investiția realizată în conformitate cu planul de afaceri."

Autorul excepției consideră că acest text de lege încalcă prevederile constituționale ale art. 45 "Libertatea economică", ale art. 11 alin. (1) și (2) "Dreptul internațional și dreptul intern" și ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, față de legile interne mai puțin favorabile.

De asemenea, acesta mai invocă și nerespectarea art. 14 "Interzicerea discriminării" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 1 "Interzicerea generală a discriminării" din Protocolul nr. 12 la convenție, ratificat de România prin

Legea nr. 103/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 2 mai 2006.

Examinând textul legal criticat, raportat la prevederile din Legea fundamentală și din instrumentele juridice internaționale invocate, Curtea Constituțională constată următoarele:

Autorul excepției pretinde că dispozițiile

art. 55 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt neconstituționale deoarece, pe de o parte, înfrâng dreptul de acces la o activitate economică și la libera inițiativă, consacrat de art. 45 din Legea fundamentală, iar, pe de altă parte, contravin principiului egalității și al nediscriminării, prevăzut atât de art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, întrucât condiția privind prezentarea unor documente care să ateste realizarea unei investiții conforme cu planul de afaceri se aplică doar cetățenilor străini, nu și celor români. De asemenea, susține că textul de lege criticat nu este suficient de clar și precis, astfel încât să înlăture orice urmă de arbitrariu din partea autorităților competente să-l aplice, respectiv a Autorității pentru străini.

Față de criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că acestea nu pot fi reținute. Principiul libertății economice, consacrat de art. 45 din Constituție, garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică și libera inițiativă, exercitate însă în condițiile legii.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

reglementează, în cadrul cap. IV, prelungirea dreptului de ședere temporară, iar la secțiunea I, subsecțiunea 1, intitulată "Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru desfășurarea de activități economice, profesionale și comerciale", art. 55 enumeră condițiile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii care desfășoară activități comerciale. Așadar, pentru această categorie de solicitanți, este firesc a fi îndeplinite anumite cerințe specifice legate de scopul prelungirii dreptului de ședere temporară, așa cum, spre exemplu, celor care solicită prelungirea acestui drept în scopul desfășurării de studii în România li se cere dovada înscrierii și achitării taxelor aferente anului de studii la o unitate de învățământ sau cum străinilor angajați în muncă li se solicită, pentru prelungirea dreptului de ședere, prezentarea permisului de muncă valabil și a contractului de muncă. În concluzie, condițiile cerute se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de ședere temporară în România și se justifică prin însuși interesul pretins de solicitantul dreptului.

Având în vedere cele arătate, rezultă în mod evident că textul legal criticat nu operează nicio discriminare și nu contravine, așadar, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție. Este de observat că întregul act normativ criticat nu se adresează cetățenilor români, ci străinilor, fiind aplicabil în mod unitar acestora, în funcție de situațiile identice în care se află.

În ceea ce privește susținerile autorului referitoare la imposibilitatea obiectivă a derulării unei investiții prin respectarea strictă a unui plan de afaceri, Curtea Constituțională observă că aceste aprecieri nu reprezintă critici de neconstituționalitate. De asemenea, față de criticile privind caracterul imprecis și confuz al textului legal supus controlului, Curtea reamintește, pe de o parte, că interpretarea și aplicarea normelor juridice sunt operații ce aparțin în mod exclusiv organelor și autorităților competente, învestite prin lege cu astfel de atribuții; pe de altă parte, Curtea constată că dispozițiile legale atacate indică într-un mod suficient de clar elementele și condițiile necesare pentru acordarea dreptului solicitat, nerespectarea acestora având, de asemenea, o consecință legală previzibilă, ce rezultă în mod clar din ansamblul prevederilor ordonanței.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Jiang Lingping în Dosarul nr. 29.338/2/2005 (2.888/2005) al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2006.