Ordinul nr. 265/2006
privind modificarea și completarea Prescripției tehnice PT R6-2002, editia 1, "Cerințe tehnice privind montarea, punerea în funcțiune, exploatarea, repararea și verificarea tehnica a ascensoarelor electrice și hidraulice de persoane și/sau de materiale", aprobată prin Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 577/2002
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
abroga-mentiune 1
- Ordinul nr. 2154/2009 11 decembrie 2009 pentru aprobarea prescripțiilor tehnice PT CR 4-2009 "Autorizarea persoanelor juridice pen…
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 577/2002 27 noiembrie 2002 privind aprobarea Prescripției tehnice PT R6-2002, editia 1, "Cerințe tehnice privind mont…
În aplicarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001
privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor și Instalațiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, modificată și completată prin
Hotărârea Guvernului nr. 182/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 28 martie 2005,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 738/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul economiei și comerțului emite următorul ordin:
Articolul I
Prescripția tehnica PT R6-2002, editia 1, "Cerințe tehnice privind montarea, punerea în funcțiune, exploatarea, repararea și verificarea tehnica a ascensoarelor electrice și hidraulice de persoane și/sau de materiale", aprobată prin
Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 577/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 14 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. După punctul 1.5 "Abrevieri" al capitolului 1 se introduce un nou punct, punctul 1.6 "Recomandări", cu următorul cuprins:
"1.6. Recomandări
1.6.1. ISCIR recomanda deținătorilor/intretinatorilor de ascensoare montarea de aparatoare de cabina, care vor contribui la ridicarea gradului de protecție la căderea în put.
1.6.2. ISCIR recomanda, în vederea evitării producerii unor accidente ca urmare a deschiderii unor uși de ascensor, fără ca acesta să fie prezent la palier, prin intervenția asupra broastei de către persoane neautorizate, montarea unor sisteme de avertizare acustica care să atenționeze existenta unei uși de palier deschise atât cu cabina la palier, cat și fără prezenta cabinei la palier."
2. La capitolul 6, după litera j) a punctului 6.2 se introduce o noua litera, litera k), cu următorul cuprins:
"k) dacă exista iluminat permanent de siguranță în putul liftului, în conformitate cu proiectul inițial al ascensorului."
3. Punctul I.3.1 din anexa I la prescripția tehnica va avea următorul cuprins:
"I.3.1. În cazul reparațiilor prevăzute la pct. I.2.1 și I.2.2 se întocmește un proiect de reparații care se atașează la documentația de reparatie.
Proiectele de reparatie vor fi avizate de către un montator de ascensoare pentru reparațiile prevăzute la pct. I.2.1 și I.2.2.
Prin avizarea proiectelor de mai sus se înțelege aplicarea pe proiectul de reparații a următoarelor date:
● numele și prenumele conducătorului/reprezentantului autorizat ISCIR al montatorului de ascensoare;
● semnatura acestuia;
● data aplicării ZZ.LL.AAAA;
● ștampila montatorului de ascensoare."
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
Ministrul economiei și comerțului, Codruț Ioan Sereș București, 11 aprilie 2006. Nr. 265. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.