Decizia nr. 470/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996

cu privire la actele de stare civilă, excepție ridicată de Ramona Maria Cranciova în Dosarul nr. 2.333/3/2006 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal răspunde, prin avocat, partea Alexiadis Athanasios, constatându-se lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul părții Alexiadis Athanasios solicită respingerea excepției, apreciind că instituirea obligației de a transcrie actele de stare civilă întocmite de autorități străine constituie o măsură de control și de verificare a îndeplinirii de către cetățeanul român a condițiilor prevăzute de legea română.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă textele constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.333/3/2006, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996

cu privire la actele de stare civilă, excepție ridicată de Ramona Maria Cranciova într-un litigiu având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a căsătoriei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate, impunând cetățeanului român obligația de a cere transcrierea în România a actului de căsătorie eliberat în străinătate, discriminează cetățenii români căsătoriți cu cetățeni străini în raport cu cetățenii români căsătoriți cu cetățeni români. Se arată că cetățeanul străin cu domiciliul în România nu are posibilitatea legală de a transcrie în România actul de căsătorie eliberat în străinătate, astfel încât acesta nu poate introduce o cerere de anulare a căsătoriei pe teritoriul României, ceea ce îngrădește accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Totodată, în opinia autorului excepției, prin neacordarea acestei posibilități și cetățeanului străin, se încalcă principiul egalității soților.

În susținerea excepției se mai apreciază că art. 48 alin. (2) din Constituție prevede că prin lege ordinară să se reglementeze condițiile de nulitate a căsătoriei, pe când

Legea nr. 119/1996

este una organică, ceea ce contravine textului constituțional indicat.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se consideră că nu se poate vorbi de crearea unei poziții de avantaj al cetățenilor români căsătoriți cu cetățeni români față de cetățenii români căsătoriți cu cetățeni străini, iar dispoziția legală criticată nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil. De asemenea, instanța consideră că legea criticată nu este una organică, nereglementând vreunul dintre domeniile enumerate expres de art. 73 alin. (3) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996

este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996

cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 94/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 aprilie 2004.

Textul legal criticat are următorul cuprins: "(3) Actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite la autoritățile străine, au putere doveditoare în țară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Transcrierea actelor de stare civilă și înscrierea mențiunilor primite din străinătate se efectuează cu aprobarea Ministerului Administrației și Internelor. Cetățeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la autoritatea administrației publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială are domiciliul."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 18 alin. (1) privind cetățenii străini și apatrizii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale art. 48 alin. (1) și (2) teza întâi privind familia.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. O primă critică formulată de autorul excepției privește neconstituționalitatea extrinsecă a

Legii nr. 119/1996 , constând în aceea că, deși art. 48 alin. (2) din Constituție prevede reglementarea prin lege ordinară a condițiilor de nulitate a căsătoriei,

Legea nr. 119/1996

a fost adoptată ca lege organică.

În legătură cu aceste susțineri, Curtea constată că reglementările referitoare la actele de stare civilă, în ansamblu, nu fac parte din domeniul legilor organice. În cuprinsul legii criticate există însă norme aparținând acestui domeniu. Astfel este, de exemplu, art. 72 alin. (2), care prevede o nouă atribuție în sarcina prefectului, și anume organizarea îndrumării și controlului activității de stare civilă desfășurate de autoritățile administrației publice locale și luarea măsurilor privind conservarea și securitatea documentelor de stare civilă, ceea ce este în concordanță cu art. 123 din Constituție, potrivit căruia "atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică". Așadar, în cazul de față, asemenea norme au impus adoptarea

Legii nr. 119/1996

cu majoritatea prevăzută de Constituție pentru legile organice. În consecință, Curtea constată că normele din această lege care nu sunt de domeniul legii organice sunt și rămân obiect de reglementare al legii ordinare. De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu,

Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997.

II. În legătură cu critica de neconstituționalitate intrinsecă a prevederilor

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 , Curtea reține că obligația cetățeanului român de a cere transcrierea în România a actului de căsătorie eliberat de autoritățile străine este necesară atât pentru a asigura certitudinea stării civile a persoanei respective, având în vedere că actul în cauză a fost eliberat de o autoritate străină, cât și pentru a se putea constata dacă au fost respectate toate cerințele de fond impuse de legea română cu privire la căsătoria încheiată de cetățeanul român, care, în acest caz, potrivit

art. 3 din Legea nr. 105/1992

privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, este lex fori.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în privința transcrierii actelor de stare civilă, cetățenii români căsătoriți cu cetățeni străini sunt într-o situație obiectiv diferită față de cetățenii români căsătoriți cu cetățeni români, ceea ce, sub acest aspect, impune un tratament juridic diferit. Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitatea nu înseamnă uniformitate, impunându-se stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv, astfel cum apare și în situația de față.

Curtea constată însă că, potrivit

art. 4 din Legea nr. 119/1996 , cetățenii străini pot cere înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă în aceleași condiții ca și cetățenii români. Astfel, invocarea în susținerea excepției a dispozițiilor constituționale ale art. 18 alin. (1), ale art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 48 alin. (1) nu este relevantă, întrucât ambii soți, cetățeanul român sau străin, pot cere și în România, în condiții identice, și anularea căsătoriei încheiate în străinătate.

Totodată, Curtea constată că art. 20 din Constituție nu este incident în cauză, întrucât autorul excepției nu s-a raportat la vreun tratat sau pact pretins a fi încălcat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996

cu privire la actele de stare civilă, excepție ridicată de Ramona Maria Cranciova în Dosarul nr. 2.333/3/2006 al Tribunalului București Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2006.