Decizia nr. 492/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Costel Bălțoi în Dosarul nr. 11.594/C/2005 al Tribunalului Timiș.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 11.594/C/2005, Tribunalul Timiș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Costel Bălțoi cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe civile pronunțate de Judecătoria Timișoara.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 16, 20, 44 și 136 din Constituție, deoarece se creează o discriminare între două categorii de liber profesioniști, și anume experții, pe de-o parte, și avocații, pe de altă parte.

Tribunalul Timișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, aparent, textul de lege criticat permite instanței să intervină în contractul încheiat între avocat și clientul său și să micșoreze sau să mărească onorariile avocaților, deoarece, în realitate, contractul de asistență juridică dintre avocat și client este respectat de instanță, iar clientul achită avocatului pe care și-l alege onorariul cuvenit, astfel cum a fost stabilit în contract. Partea care cade în pretenții însă nu poate fi obligată să plătească adversarului din proces în întregime onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, ci numai acela stabilit de instanța judecătorească, în raport cu complexitatea cauzei judiciare deduse judecății și cu prestația efectivă a avocatului ales, pe această cale asigurându-se egalitatea în fața legii a tuturor părților din proces.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, arată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 44 și 136 din Constituție. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 20 din Constituție, arată că acestea nu au incidență în cauza dedusă controlului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la statul român, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată și ale art. 136 referitoare la proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 184 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 29 martie 2006, a statuat că dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă nu sunt contrare prevederilor art. 24, 44 și 136 din Constituție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Față de invocarea dispozițiilor art. 20 din Constituție, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate nu a indicat prevederile internaționale considerate a fi încălcate de dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel că nu poate fi reținută nici această critică de neconstituționalitate.

În ceea ce privește critica potrivit căreia se creează o discriminare între două categorii de liber profesioniști, și anume experții, pe de-o parte, și avocații, pe de altă parte, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, instanța de contencios constituțional constată că, potrivit art. 201 din Codul de procedură civilă, când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți. Potrivit

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei tehnice judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, fixează onorariul provizoriu și avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul. Curtea observă că în cazul experților organul care numește expertul este chiar instanța de judecată, care fixează și onorariul provizoriu al expertului, iar în cazul muncii prestate de avocat, cei care stabilesc onorariul acestuia sunt partea și avocatul respectiv, prin înțelegere. Astfel, Curtea reține că situațiile respective sunt diferite, tratamentul diferit aplicat fiind justificat, iar faptul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Costel Bălțoi în Dosarul nr. 11.594/C/2005 al Tribunalului Timiș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iunie 2006.