Decizia nr. 519/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Olimpia Țintea în Dosarul nr. 3.443/civ/2005 (nr. unic 30.233/2/2005) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, Olimpia Țintea, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate deoarece, prin acordarea competenței de soluționare atât a apelului, cât și a recursului aceleiași instanțe de judecată, părțile nu vor beneficia de un proces echitabil. Depune, în acest sens, note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.443/civ/2005 (nr. unic 30.233/2/2005), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și a celor ale

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Olimpia Țintea cu ocazia soluționării recursurilor formulate împotriva unei decizii civile pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect o acțiune în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 725 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), iar dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

contravin art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, apreciază că, prin acordarea competenței de soluționare atât a apelului, cât și a recursului aceleiași instanțe de judecată, părțile nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de către o instanță de judecată superioară. De asemenea, consideră că, în speță, prin retrimiterea pe cale administrativă a cauzei la curtea de apel, se modifică retroactiv competența de soluționare a cauzei, care în mod corect ar fi trebuit să fie soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituție.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii, conducând totodată și la tergiversarea judecății cauzei. Instanța apreciază că se încălcă și principiul egalității în fața legii și accesul liber la justiție, deoarece părțile nu beneficiază de un control judiciar real exercitat de o instanță de judecată superioară. Imparțialitatea, parte esențială a unui act de justiție, este grav lezată prin soluționarea căii de atac de aceeași instanță de judecată care a pronunțat hotărârea supusă căii de atac, ceea ce contravine art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, consideră că dispozițiile de lege criticate lezează dreptul la apărare prin privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicție, ceea ce contravine și art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât dreptul de a exercita calea de atac a recursului este evident și nejustificat restrâns. În final, instanța apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție, care prevăd că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 725 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și cele ale

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 725 alin. 1 și 2: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile.";

- Art. II alin. (3): "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii și ale art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, și

Decizia nr. 229 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 4 aprilie 2006, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 725 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, în jurisprudența sa constantă, precum

Decizia nr. 546 din 18 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 11 noiembrie 2005, Curtea a statuat că aceste dispoziții legale instituie regula de drept comun ce constă în aplicarea imediată a legii procesuale noi, aceeași instanță putând fi învestită cu soluționarea a două căi de atac în aceeași cauză, ceea ce nu relevă însă nici un fine de neconstituționalitate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să impună schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluțiile, cât și motivarea acestor decizii își păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Olimpia Țintea în Dosarul nr. 3.443/civ/2005 (nr. unic 30.233/2/2005) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2006.