Decizia nr. 542/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Claudia-Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) și ale

art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Kirdi Serif în Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005) al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 iunie 2006 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 27 iunie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005), Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) și ale

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România". Excepția a fost ridicată de Kirdi Serif, în calitate de asociat al Societății Comerciale "Sherif Tipografie Serigrafie Servicii" - S.R.L. din Ilfov, într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației împotriva unei dispoziții de părăsire a teritoriului României, emisă în temeiul ordonanței criticate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

contravin art. 41 din Constituție referitor la munca și protecția socială a muncii și art. 45 din aceasta, privind libertatea economică, prin aceea că "limitează drepturile unui agent economic și îngrădește dreptul la muncă al angajaților săi sub aspectul numărului minim de ore pentru care aceștia trebuie să încheie un contract individual de muncă".

În ceea ce privește dispozițiile "art. 82 alin. (2)" din ordonanța de urgență criticată, se susține că acestea contravin art. 21 și art. 129 din Constituție, referitoare la liberul acces la justiție, respectiv la folosirea căilor de atac, precum și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, și celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție, deoarece împotriva dispoziției de părăsire a teritoriului nu există decât o singură cale de atac, sentința instanței prin care soluționează cererea în anulare fiind definitivă și irevocabilă. Inexistența unei căi de atac "accesibile și disponibile" afectează exercitarea drepturilor consacrate prin normele constituționale și convenționale invocate.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că textele legale criticate sunt constituționale. Dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu îngrădesc dreptul la muncă și nici libertatea economică, drepturi ce pot fi exercitate numai în condițiile legii. De asemenea, nici art. 82 alin. (2) din ordonanță nu contravine Legii fundamentale, deoarece art. 21 și art. 129 din aceasta, pretins a fi încălcate, lasă la aprecierea legii reglementarea gradelor de jurisdicție, precum și a exercitării căilor de atac.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.

Dispozițiile

art. 55 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

instituie o serie de condiții legale, între care și cea prevăzută la art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv), care nu încalcă principiul libertății economice, statuat de art. 45 din Constituție, deoarece libertatea economică este garantată numai cu respectarea condițiilor legii; or, ordonanța criticată stabilește concret condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru prelungirea dreptului de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale pe teritoriul României, iar condiția prevăzută la art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) are rol de garantare a importanței activității comerciale desfășurate de solicitant și nu contravine art. 41 din Constituție, privind protecția socială a muncii.

Cât privește dispozițiile art. 82 alin. (1) din ordonanță, se apreciază că acestea nu restrâng liberul acces la justiție, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, "dreptul de acces la tribunale nu este absolut", în sensul că accesul liber la justiție nu are semnificația asigurării accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Legiuitorul național poate institui reguli deosebite în considerarea unor situații diferite. Pe de altă parte, atât art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și alte reglementări internaționale impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau al căilor de atac, în materie penală.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

este în deplină concordanță cu art. 45 din Constituție, care prevede obligativitatea desfășurării unei activități economice în condițiile legii, iar dispozițiile art. 41 din Legea fundamentală nu au incidență în cauza de față.

Cât privește încălcarea art. 21 din Constituție prin prevederile art. 82 alin. (2) din ordonanța criticată, se arată că acestea nu contravin principiului liberului acces la justiție, care nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și a căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care în considerarea unor situații deosebite poate stabili reguli speciale privind procedura de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile "art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) și ale

art. 82 alin. (2)" din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificată și completată prin

Legea nr. 482/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. Examinând notele scrise ale autorului excepției, se constată însă că acesta a indicat în mod eronat dispozițiile alin. (2) ale art. 82, motivarea sa vizând în realitate dispozițiile art. 82 alin. (1) teza finală asupra cărora Curtea se va pronunța. Prin urmare, textele legale ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate au următorul conținut:

- Art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv): "(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește următoarele condiții: [...]

c) cererile pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară trebuie însoțite de următoarele documente: [...]

iv) documentele din care să rezulte că investiția este concretizată în aport de capital sau transfer de tehnologie, în valoare de cel puțin 70.000 euro ori crearea a cel puțin 15 locuri de muncă, în cazul acționarului, și 50.000 euro ori crearea a cel puțin 10 locuri de muncă, în cazul asociatului, cu condiția ca, în cazul locurilor de muncă, acestea să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă, în condițiile legii.";

- Art. 82 alin. (1): "Dispoziția de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis dispoziția de părăsire a teritoriului. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Sentința instanței este definitivă și irevocabilă."

Autorul excepției consideră că dispozițiile legale precitate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 - "Accesul liber la justiție", art. 41 - "Munca și protecția socială a muncii", art. 45 - "Libertatea economică", și ale art. 129 - "Folosirea căilor de atac". De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - "Dreptul la un recurs efectiv" și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție - "Dreptul la două grade de jurisdicție".

Examinând textele legale criticate, raportate la prevederile constituționale și convenționale invocate, Curtea Constituțională reține următoarele:

În opinia autorului excepției, dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România contravin art. 41 și art. 45 din Constituție, referitoare la protecția socială a muncii, respectiv la libertatea economică, prin aceea că prevăd ca și condiție alternativă pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România existența unui anumit număr de angajați cu normă întreagă în întreprinderea în care străinul este fie acționar, fie asociat.