Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 980/2006

pentru aprobarea plății contribuției financiare a României la construirea noului Cartier General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
2 august 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 672 din 4 august 2006
Modificări
1 act modificator, prima la 14 octombrie 2015, ultima la 14 octombrie 2015
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
6 articole · 4.090 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 864/2015 14 octombrie 2015 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 980/2006 pentru aprobarea plăț…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al

art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile

Legii nr. 22/2004

pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă participarea României la cheltuielile privind construirea noului Cartier General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Articolul 2

(1)

Sumele anuale reprezentând cota-parte de cheltuieli aferente României pentru construirea noului Cartier General al NATO sunt exprimate în euro și se stabilesc de organismele NATO cu atribuții și responsabilități în domeniu.

(2)

Contribuția României se plătește eșalonat, pe întreaga perioadă de realizare a proiectului.

Articolul 3

(1)

Contravaloarea în lei a contribuției financiare prevăzute la art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele instituțiilor publice românești reprezentate la Cartierul General al NATO, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul de Informații Externe, Serviciul Român de Informații și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.

(2)

Fiecare dintre instituțiile prevăzute la alin. (1) suportă anual o cotă procentuală din contribuția totală a României la construirea noului Cartier General al NATO, determinată pe baza ponderii spațiilor de lucru alocate respectivei instituții din totalul suprafeței ce revine Delegației Permanente a României la NATO, conform anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

--------

Notă

*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

(3)

Instituțiile reprezentate în Delegația Permanentă a României la NATO virează sumele aferente contribuțiilor proprii în contul Delegației Permanente a României la NATO, care va achita, în totalitate, contravaloarea facturilor reprezentând cheltuielile de construcție pentru noul sediu al Organizației.

Articolul 4

(1)

În anul 2006, pentru plata contribuției financiare a României la construirea noului Cartier General al NATO, aferentă anilor 2005 și 2006, se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 901 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul "Alte transferuri".

(2)

Plata contribuției privind cota-parte a Ministerului Apărării Naționale, aferentă anului 2006, se suportă din bugetul aprobat acestei instituții pe anul în curs.

Articolul 5

Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite, va introduce modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2006.

Articolul 6

Ministerul Afacerilor Externe răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor externe,
Adrian Cosmin Vierița,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Teodor Atanasiu
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 2 august 2006.
Nr. 980.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.