HG nr. 864/2015
privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 980/2006 pentru aprobarea plății contribuției financiare a României la construirea noului Cartier General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 980/2006 2 august 2006 pentru aprobarea plății contribuției financiare a României la construirea noului Cartier G…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Hotărârea Guvernului nr. 980/2006
pentru aprobarea plății contribuției financiare a României la construirea noului Cartier General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 august 2006, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se aprobă participarea României la cheltuielile privind construirea noului Cartier General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), inclusiv la cele privind programele comune pentru amenajarea și dotarea delegațiilor naționale, precum și pentru tranziția în noul sediu."
2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Sumele anuale reprezentând cota-parte a României la cheltuielile prevăzute la art. 1 sunt exprimate în euro și se stabilesc de organismele NATO cu atribuții și responsabilități în domeniu."
3. La articolul 3, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(2) Instituțiile prevăzute la alin. (1) suportă o cotă procentuală din contribuția totală a României la construirea noului Cartier General al NATO, precum și din costurile rezultate ca urmare a participării la programele comune pentru amenajarea delegațiilor naționale și a costurilor asociate tranziției în noul sediu, determinată pe baza ponderii spațiilor de lucru alocate fiecărei instituții din spațiul total al delegației naționale, conform anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Instituțiile reprezentate în Delegația Permanentă a României la NATO virează sumele aferente contribuțiilor proprii în contul Delegației Permanente a României la NATO, care va achita, în totalitate, contravaloarea facturilor reprezentând contribuția României la cheltuielile prevăzute la art. 1."
4. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Fiecare dintre instituțiile prevăzute la alin. (1) suportă o cotă din contribuția totală a României ca urmare a participării la programele comune pentru dotarea delegațiilor naționale din cadrul noului Cartier General al NATO, determinată pe baza opțiunilor individuale de dotare."
────────── *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii. ──────────
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Ilie Botoș, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 14 octombrie 2015. Nr. 864.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.