Decizia nr. 150/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Apostolescu Irina-Alice împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 mai 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 3 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 30 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Apostolescu Irina-Alice.

Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.

Împotriva Deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 1996 a declarat recurs, în termen legal, Apostolescu Irina-Alice, pentru următoarele motive: prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă aduc o grava atingere inviolabilitatii și neprescriptibilitatii dreptului de proprietate, astfel cum este reglementat prin Constituție, de vreme ce se recunoaște procurorului general posibilitatea de a declara oricând recurs în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești; prevederile art. 330 din același cod infrang principiul egalității părților în procesul civil, deoarece numai procurorul general poate promova recursul în anulare, ceea ce introduce un element de nesiguranta asupra hotărârilor judecătorești.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția este nefondata.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca, urmare modificării dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1997, în sensul stabilirii unui termen de 6 luni în care procurorul general poate declara recurs în anulare, Curtea nu este competența să soluționeze. Invoca în sprijinul acestei sustineri dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea hotărăște doar asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești referitoare la neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor. Invoca, de asemenea, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a statuat ca, în situația modificării prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate, Curtea se pronunța numai dacă noua soluție legislativă este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Motivul de recurs, referitor la neconstituționalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă datorată nelimitarii în timp a dreptului procurorului general de a declara recursul în anulare, este întemeiat și urmează a fi admis. Curtea constata ca, prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile acestui articol au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiții, se admite recursul privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se modifica Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 și, pe fond, se respinge excepția invocată, întrucât, prin instituirea termenului de 6 luni, aceasta a rămas fără obiect.

Motivul de recurs, referitor la neconstituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă, urmează a fi respins, deoarece excepția de neconstituționalitate a acestui text este invocată pentru prima data în fața Curții, în recurs. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu putea fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de Apostolescu Irina-Alice privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997, în sensul că respinge excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ca fiind lipsită de obiect.

Respinge recursul declarat cu privire la dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 3 iunie 1997.