Ordinul nr. 1719/2006
pentru aprobarea criteriilor referitoare la funcționarea unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 415/2007 8 iunie 2007 (prevederi anume) privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.719/2006 …
Având în vedere prevederile
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 193/2006
privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă și ale
art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2006
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor
privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă,
în temeiul
art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Se instituie Comisia de autorizare a funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă, potrivit legii. Comisia va fi formată din 5 membri, în componența prezentată în anexa nr. 1.
Articolul 2
Se aprobă Criteriile referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă, prezentate în anexa nr. 2.
Articolul 3
Autorizarea funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă se va concretiza într-un document cu regim special, tipărit de Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A. prin grija Ministerului Finanțelor Publice.
La realizarea documentului prevăzut la alin. (1) se vor folosi hârtie și cerneluri speciale, precum și alte elemente de siguranță. Modelul autorizației este prevăzut în anexa nr. 3.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 19 octombrie 2006. Nr. 1.719.
Anexa 1 COMPONENȚA
Comisiei de autorizare a funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă
1. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, coordonator al direcțiilor de legislație impozite directe și indirecte - președinte
Din partea Ministerului Finanțelor Publice:
2. Directorul Direcției de autorizări sau înlocuitorul acestuia - vicepreședinte
3. Directorul general al Direcției generale juridice sau înlocuitorul acestuia - membru
Din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală:
4. Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală pe probleme de control sau înlocuitorul - acestuia membru
5. Directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare sau înlocuitorul acestuia - membru.
Anexa 2 CRITERIILE
referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă
În conformitate cu prevederile
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 193/2006
privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, unitățile emitente de tichete cadou și de tichete de creșă sunt obligate să solicite autorizație de funcționare, care se acordă de Ministerul Finanțelor Publice, avându-se în vedere următoarele criterii:
1. Unitățile care solicită autorizație de funcționare trebuie să dovedească faptul că funcționează legal pe teritoriul României și că în actul de înființare au prevăzut la obiectul de activitate operațiuni privind emiterea și gestionarea biletelor de valoare.
2. Capitalul social subscris și vărsat de către unitățile emitente de tichete cadou și de tichete de creșă la data solicitării autorizației de funcționare trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puțin 1 milion euro, luându-se în calcul cursul de schimb la data înființării societății, data depunerii capitalului social în situația majorării de capital, înregistrată la registrul comerțului.
3. Pentru unitățile solicitante care dețin autorizație pentru emiterea de tichete de masă, condiția de existență a unei valori minime a capitalului social subscris și vărsat la data solicitării se aplică cumulativ cu nivelul minim prevăzut pentru emiterea de tichete de masă în anexa nr. 2 la
Ordinul ministrului finanțelor nr. 140/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
4. Unitățile care solicită autorizație de funcționare trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului de tichete cadou și tichete de creșă, și anume:
a) asigurarea cu personal de specialitate și dotarea cu echipamente și cu mijloace fixe necesare executării tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, prevăzute cu elementele obligatorii menționate la pct. 5 lit. a)-h) din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor
privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2006 ;
b) înscrierea elementelor de individualizare și personalizare, precum și înscrierea pe tichetele cadou și pe tichetele de creșă a valorii nominale se vor realiza numai pe teritoriul României;
c) utilizarea de suport tehnic special (hârtie pentru imprimat) cu particularități distincte care să nu permită falsificarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă (grafică de securitate care să conțină elemente ce nu pot fi reproduse prin fotocopiere și cel puțin un element de securitate realizat cu o cerneală specială, cum ar fi: cerneală fluorescentă, cerneală invizibilă, cerneală termică, cerneală iridiscentă, cerneală metalică sau bandă cu reflexe variabile), codul de bare al unității emitente, care conține cel puțin următoarele elemente: seria bonului valoric, anul de valabilitate și valoarea nominală a acestuia;
d) existența spațiilor distincte necesare producerii, depozitării, ambalării, rambursării și distrugerii tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. Activitatea în aceste spații trebuie să se desfășoare de către personal autorizat, în condiții de siguranță prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv mijloace tehnice de supraveghere a spațiilor de producție și de depozitare, mijloace tehnice de siguranță, sisteme de alarmă;
e) conducerea evidenței tehnico-operative și contabile a tichetelor cadou și a tichetelor de creșă distinct de a celorlalte valori materiale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile formularelor tipizate cu regim special;
f) mijloace tehnice necesare (rețea de calculatoare) și personal specializat care să permită urmărirea informatizată a fiecărui tichet (bon) cadou și tichet de creșă pe tot circuitul său (execuție, păstrare, eliberare și utilizare), inclusiv a celor ce urmează a fi distruse, astfel încât să se poată evita sustragerea și utilizarea frauduloasă a acestora;
g) mijloace de transport speciale utilizate pentru transportul biletelor de valoare și asigurarea protecției transportului;
h) asigurarea transportului tichetelor cadou și a tichetelor de creșă neutilizate, în condiții de securitate.
5. Unitățile emitente de tichete cadou și de tichete de creșă nu pot fi autorizate în situația în care înregistrează plăți restante față de bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și bugetele locale. Nu se consideră obligații fiscale restante:
a) obligațiile bugetare restante pentru care operatorii economici au obținut înlesniri la plata acestora, aflate în vigoare la data depunerii documentației de autorizare;
b) debitele suplimentare și accesoriile aferente acestora stabilite în urma controalelor efectuate de organele de inspecție fiscală și care se află în diferite stadii de contestare sau judecată și pentru care a fost dispusă suspendarea executării, în condițiile legii;
c) cuantumul obligațiilor bugetare datorate și neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanța judecătorească a dispus suspendarea executării silite.
6. Neîndeplinirea obligațiilor declarative și/sau de plată față de bugetele pentru care Ministerul Finanțelor Publice este creditor bugetar, conform prevederilor legale în vigoare, atrage suspendarea autorizației de funcționare până la data plății acestora inclusiv. Suspendarea își produce efecte de la data neîndeplinirii obligațiilor declarative și/sau de plată.
7. Unitățile care solicită autorizație de funcționare vor prezenta distinct un angajament din care să rezulte că vor respecta toate prevederile dispozițiilor legale în vigoare referitoare la tichetele cadou și la tichetele de creșă, inclusiv criteriile care stau la baza eliberării autorizației de funcționare.
8. Pe baza prezentelor criterii, autorizația de funcționare se eliberează pe o perioadă de un an. Unitățile emitente de tichete cadou și de tichete de creșă vor solicita reautorizarea cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizației de funcționare.
9. În cazul în care în activitatea desfășurată se constată abateri de la prevederile legale în vigoare referitoare la tichetele cadou și la tichetele de creșă și, respectiv, de la criteriile menționate mai sus, comisia de autorizare dispune: suspendarea autorizației de funcționare pe o perioadă de la o lună la 3 luni, retragerea autorizației de funcționare sau nereautorizarea societății în cauză, după caz.
10. Constatarea abaterilor se efectuează de către organele de control sau de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 14 lit. j), care vor dispune măsuri de oprire a activității, informând totodată Comisia de autorizare a funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă în vederea suspendării autorizației de funcționare, retragerii acesteia sau nereautorizării societății, după caz.
11. Suspendarea dispusă în condițiile prevăzute la pct. 9 și 10 își produce efecte de la data constatării abaterii.
12. Comisia de autorizare a funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă poate dispune ridicarea sancțiunii de suspendare a activității, dacă unitatea emitentă în cauză face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii. Constatarea remedierii se efectuează de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 14 lit. j).
13. În situația în care, la data expirării termenului de suspendare, unitatea emitentă nu face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii, Comisia de autorizare a funcționării unităților emitente de tichete cadou și de tichete de creșă dispune retragerea autorizației de funcționare.
14. Unitățile care solicită autorizație de funcționare vor depune la Direcția de autorizări din cadrul Ministerului Finanțelor Publice un dosar cu următorul conținut:
a) cererea de autorizare;
b) certificatul de înmatriculare în registrul comerțului (copie și original) ori cererea de mențiuni, acolo unde este cazul (copie și original);
c) codul de identificare fiscală (copie și original);
d) hotărârea judecătorească de înființare (copie și original);
e) statutul societății comerciale, din care să rezulte obiectul de activitate (operațiuni care privesc emiterea și gestionarea biletelor de valoare - cod CAEN 2222 și cod CAEN 6712) (copie și original);
f) certificatul emis de organele competente, care să ateste respectarea condițiilor prevăzute la pct. 5;
g) adeverința emisă de unitatea bancară, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis un cont sau un subcont bancar distinct prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale tichetelor cadou și tichetelor de creșă;
h) angajamentul unității emitente, din care să rezulte că prin contul sau subcontul bancar distinct, constituit în condițiile legii, se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale tichetelor cadou și tichetelor de creșă doar prin virament bancar;
i) cazierul judiciar al conducătorului unității și al conducătorului compartimentului financiar-contabil;
j) nota de constatare întocmită de o echipă de specialiști, care să ateste existența cerințelor prevăzute la pct. 1-4 și 6, compusă din:
- un reprezentant al Direcției de autorizări din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
- un reprezentant al Direcției de reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
- un reprezentant al Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
- un reprezentant al Direcției generale a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
- un reprezentant al Direcției de metodologie și proceduri pentru inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
- un reprezentant al direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz;
- un reprezentant al Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A.
Nota de constatare va fi semnată de ambele părți.
Anexa 3 ROMÂNIA
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
COMISIA DE AUTORIZARE A FUNCȚIONĂRII UNITĂȚILOR EMITENTE DE TICHETE CADOU ȘI DE TICHETE DE CREȘĂ
AUTORIZAȚIE
Nr. ..... din ......
În baza prevederilor legale referitoare la acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, se autorizează unitatea emitentă ......, cu sediul în ......., înregistrată la registrul comerțului cu nr. ........, codul unic de înregistrare fiscală ......., pentru activitatea de emitere și gestionare a tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.
Președinte,
.../(semnătura și ștampila)....
Data emiterii ............................
Valabilă de la data de ...................
până la data de ..........................
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.