Decizia nr. 592/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Valentina Radu și Elena Ștefănescu în Dosarul nr. 2.589/C/2005 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, considerând că prevederile de lege criticate nu contravin principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate privată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.589/C/2005, Tribunalul Neamț - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Excepția a fost ridicată de Valentina Radu și Elena Ștefănescu într-un proces civil având ca obiect o contestație formulată în baza

Legii nr. 10/2001 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât, potrivit art. 44 din Constituție și art. 480 și 481 din Codul civil, acțiunile ce privesc dreptul de proprietate sunt imprescriptibile.

Tribunalul Neamț - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată. Termenul prevăzut de

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

nu aduce atingere dreptului de proprietate, scopul stabilirii unui astfel de termen fiind soluționarea rapidă a cererilor formulate de persoanele îndreptățite la restituire și stabilirea drepturilor ce li se cuvin acestora într-un termen cât mai scurt.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată. Instituirea unui termen de decădere pentru exercitarea drepturilor procesuale nu este de natură să încalce dreptul de proprietate. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

Avocatul Poporului arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea unor exigențe. Se asigură astfel posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de rațiuni sociale majore. În concluzie, consideră că prevederile legale criticate dau expresia competenței constituționale a legiuitorului de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate. În sensul celor arătate, invocă jurisprudența Curții în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Examinând excepția, Curtea constată că, deși a fost sesizată de instanța de judecată cu neconstituționalitatea prevederilor

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 , în realitate, atât din cuprinsul încheierii de sesizare, cât și din concluziile scrise depuse de autorul excepției în motivarea acesteia, rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, text care are următoarea redactare: "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 44 alin. (1) teza întâi. Este invocată și neconcordanța cu art. 480 și 481 din Codul civil.

Textul art. 26 alin. (3) reglementează termenul în care persoana îndreptățită la restituirea imobilului preluat abuziv poate ataca în justiție decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

Autorii excepției consideră că prin stabilirea acestui termen este încălcat principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate, având în vedere că, potrivit art. 480 și 481 din Codul civil, acțiunile care privesc dreptul de proprietate sunt imprescriptibile.

Analizând aceste critici de neconstituționalitate, Curtea constată că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.

În jurisprudența sa, de exemplu

Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, Curtea a statuat că imprescriptibilitatea în materie imobiliară este un principiu consacrat în legislația civilă, dar nu este prevăzut de Constituție. Legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională.

Pe de altă parte, recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalității reparatorii urmărite, dar intolerabil, într-un stat de drept, o perioadă îndelungată sau nelimitată de timp. Împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau trebuia să cunoască termenul de contestare, ca și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, acest lucru dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Atât considerentele, cât și soluția acestei decizii sunt pe deplin valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții în materie.

În ceea ce privește susținerea autorilor excepției, conform căreia prevederile de lege criticate ar contraveni art. 480 și 481 din Codul civil, Curtea constată că exercitarea controlului de constituționalitate vizează conformitatea dispozițiilor legale criticate cu prevederile constituționale, iar nu eventuala necorelare existentă între dispozițiile unor legi.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Valentina Radu și Elena Ștefănescu în Dosarul nr. 2.589/C/2005 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2006.