Decizia nr. 611/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepție ridicată de Ecaterina Dogaru în Dosarul nr. 186/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin mandatar Ioan Dogaru. Lipsește partea Casa Județeană de Pensii Sibiu, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Mandatarul autorului excepției depune concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 186/2006, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepție ridicată de Ecaterina Dogaru cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de stabilire a pensiei.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate au caracter retroactiv și discriminatoriu. În acest sens arată că legea prevede în sarcina pensionarului obligația de a prezenta acte prin care să dovedească salariile avute în perioadele în care documentația existentă la casele teritoriale de pensii nu conține informațiile necesare stabilirii punctajului mediu anual, în caz contrar luându-se în calcul, în mod arbitrar, salariile minime pe țară, brute sau nete, după caz, prevăzute pentru acele perioade la art. 164 și în anexa nr. 7 la
Legea nr. 19/2000 . Ca urmare a aplicării acestor dispoziții, precum și a faptului că autorul excepției s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a dovedi datele referitoare la salariile obținute în trecut, punctajul mediu anual i-a fost redus în raport cu cel stabilit potrivit legislației anterioare, situându-l într-o poziție dezavantajată în raport cu acei pensionari care au putut dovedi salariile obținute. În sfârșit, arată că, deși legea permite menținerea cuantumului pensiei cuvenite sau aflate în plată, superior celui rezultat în urma recalculării, aceasta împiedică indexarea sau majorarea pensiei până când din înmulțirea punctului de pensie cu punctajul mediu nu va rezultă un cuantum mai mare decât cel al pensiei cuvenite sau aflate în plată, astfel că protecția legii apare ca fiind "falsă".
Tribunalul Sibiu - Secția civilă apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, având în vedere că prin dispozițiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 15 și 16 din Constituție.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.
Guvernul consideră că excepția ridicată nu este întemeiată. În acest sens arată că textele legale criticate au ca finalitate eliminarea inechităților existente în ceea ce privește cuantumul pensiilor acordate pentru stagii de cotizare identice, iar diferențele menținute până la finalizarea operațiunilor de recalculare și recorelare nu contravin principiilor constituționale privind neretroactivitatea legii și egalitatea în drepturi, întrucât toți cetățenii beneficiază de drepturile prevăzute de legile în vigoare la data acordării drepturilor respective.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1) și
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, aprobată și modificată prin
Legea nr. 78/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 11 aprilie 2005.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 4 alin. (1): "Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004
privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile
- Art. 6 alin. (2): "În situația în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de
Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta."
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii și ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității în drepturi.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției este nemulțumit de faptul că dispozițiile
art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
fac incidente prevederile din anexa la
Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004
privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile
Legii nr. 19/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 1 octombrie 2004, prevederi care stabilesc printre altele, la art. 7, că, în situația în care nu există date privind cuantumul salariului, la determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza salariile minime pe țară, brute sau nete, după caz, prevăzute pentru acele perioade la art. 164 și în anexa nr. 7 la
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000.
Potrivit
art. 164 din Legea nr. 19/2000 , la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, luându-se în calcul și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și alte sporuri cu caracter permanent, în timp ce anexa nr. 7 la
prevede salariile minime pe țară pentru diferite perioade de timp.
Examinând aceste dispoziții de lege în raport cu criticile formulate de autorul excepției, Curtea constată că textele de lege criticate nu contravin principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Astfel, este evident că aceste dispoziții legale vizează trecutul, pentru că vechimea în muncă, respectiv stagiul de cotizare au fost realizate în perioadele anterioare intrării lor în vigoare, dar efectele lor se produc în viitor, noile cuantumuri ale pensiilor recalculate fiind valabile numai pentru viitor.
De asemenea, Curtea observă că art. 4 alin. (1) și
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
nu conțin dispoziții cu efect discriminatoriu în sensul indicat de autorul excepției. Acesta susține că textele de lege criticate ar determina un mod de calcul al pensiei mai dezavantajos pentru persoanele care nu pot dovedi salariile obținute în trecut în raport cu persoanele care au înscrise în carnetele de muncă drepturile salariale realizate, având în vedere că, în general, salariile efectiv acordate au fost mai mari decât salariul minim brut pe economie.
Față de această critică de neconstituționalitate, Curtea reține că textele de lege examinate au în vedere o situație obiectivă, în care nu există dovada certă a salariilor efectiv realizate. Luarea în calcul a salariului minim brut pe economie ține de opțiunea liberă a legiuitorului, în baza prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora dreptul la pensie, ca și la alte forme de asigurări și de asistență sociale se exercită în condițiile prevăzute de lege.
În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia indexarea sau majorarea pensiei nu mai este posibilă până când din înmulțirea punctului de pensie cu punctajul mediu nu va rezultă un cuantum mai mare decât al pensiei cuvenite sau aflate în plată, Curtea reține că majorarea se aplică, fără deosebire, punctajului mediu anual sau celui aflat în plată, dar este posibil ca, pentru pensiile ce se încadrează în ipoteza
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 , această majorare să nu determine și o mărire efectivă a cuantumului pensiei, în situația în care, prin majorare, nu s-ar depăși cuantumul corespunzător punctajului mediu anual avut până la data recalculării. Acest fapt nu creează însă o situație discriminatorie pentru pensionarii cărora li s-a aplicat
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 , întrucât legea le-a permis acestora păstrarea unui cuantum al pensiei superior celui care li s-ar fi cuvenit potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data recalculării pensiei. O soluție contrară ar crea o situație inechitabilă pentru cei cărora li s-ar aplica prevederile legale în vigoare la data pensionării, fără a se putea prevala de dispozițiile legale anterioare, care ar determina un cuantum superior al pensiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepție ridicată de Ecaterina Dogaru în Dosarul nr. 186/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.