Decizia nr. 642/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 314/2001 18 iunie 2001 (prevederi anume) pentru reglementarea situației unor societăți comerciale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 din Legea nr. 314/2001
pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, excepție ridicată de Ștefan Dumitrescu și Djura Pavisic în Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005) al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal răspunde reprezentanta autorilor excepției, avocat, cu delegație la dosar. Lipsește cealaltă parte, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Având cuvântul, apărătoarea autorilor excepției arată, în esență, că textul de lege criticat instituie o procedură rapidă de trecere în proprietatea statului a bunurilor aparținând societăților comerciale ce nu s-au conformat obligației legale de majorare a capitalului social, ceea ce echivalează cu o confiscare, contravenind dispozițiilor art. 44 alin. (8) din Constituție.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată, deoarece dispune o soluție pentru rezolvarea situației bunurilor care au devenit fără stăpân, urmare a lipsei de diligență a acționarilor sau asociaților societăților comerciale la care se referă
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005), Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 din Legea nr. 314/2001
pentru reglementarea situației unor societăți comerciale. Excepția a fost ridicată de Ștefan Dumitrescu și Djura Pavisic.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, contravenind principiului garantării dreptului de proprietate, deoarece prevede sancțiunea trecerii în proprietatea statului a bunurilor mobile și imobile din patrimoniul societăților comerciale care nu și-au majorat, potrivit legii, capitalul social, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a
pentru reglementarea situației unor societăți comerciale.
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, arătând că textul de lege criticat echivalează cu o expropriere și confiscare nelegală, prin răsturnarea prezumției de dobândire licită a averii, și în lipsa unei sancțiuni aplicate prin hotărâre judecătorească.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că măsura instituită de textul de lege criticat intervine numai în cazul în care societatea comercială nu își îndeplinește, cu rea-voință, obligația legală de majorare a capitalului social, iar soluția legislativă este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile
art. 7 din Legea nr. 314/2001
pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, modificat prin articolul unic din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 181/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, potrivit cărora: "În cazul în care bunurile imobile și mobile din patrimoniul societăților comerciale prevăzute la art. 1 nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, sunt aplicabile, după data radierii societăților comerciale, dispozițiile art. 477 din Codul civil."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție referitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit textului de lege criticat, societățile comerciale ce nu și-au majorat capitalul social, în condițiile legii, sunt dizolvate de drept și intră în lichidare, iar bunurile mobile și imobile ce nu au intrat în proprietatea acționarilor sau a altor persoane, până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, trec în proprietatea statului, în temeiul art. 477 din Codul civil, potrivit căruia bunurile fără stăpân și succesiunile vacante aparțin domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale.
Astfel, legiuitorul a prevăzut dizolvarea de drept a societăților comerciale, ca măsură sancționatorie pentru nerespectarea obligației majorării capitalului social, la nivelul minim stabilit de
privind societățile comerciale, iar măsura trecerii în proprietatea statului a bunurilor societății ce nu au fost valorificate în cadrul procedurii lichidării este justificată de preocuparea legiuitorului de a evita situația existenței unui bun fără stăpân, în exercitarea competenței sale constituționale de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, stabilite prin dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.
Prin urmare, nu se poate susține că această modalitate de trecere a unor bunuri în proprietatea statului echivalează cu o confiscare, dat fiind faptul că, la data trecerii în proprietatea statului, nu exista un titular al dreptului de proprietate, ele fiind asimilate bunurilor fără stăpân.
De altfel, Curtea reține că legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs a încheierii judecătorului delegat de constatare a dizolvării societăților comerciale, precum și posibilitatea acordării unui nou termen de 3 luni pentru completarea capitalului social, în situația admiterii recursului, în
art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 314/2001 , astfel încât nu se poate susține că măsura instituită prin textul de lege criticat este una abuzivă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 din Legea nr. 314/2001
pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, excepție ridicată de Ștefan Dumitrescu și Djura Pavisic în Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005) al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
OPINIE SEPARATĂ
la Decizia nr. 642 din 5 octombrie 2006
Contrar opiniei exprimate de majoritatea judecătorilor, considerăm că excepția de neconstituționalitate este întemeiată și ca atare prevederile
art. 7 din Legea nr. 314/2001
pentru reglementarea situației unor societăți comerciale sunt constituționale. Într-adevăr, această reglementare încalcă dispozițiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție, ce garantează dreptul de proprietate și creanțele asupra statului.
Potrivit textului de lege criticat, societățile comerciale ce nu și-au majorat capitalul social, în condițiile legii, sunt sancționate cu dizolvarea de drept și intrarea lor în lichidare. Dacă, până la data dizolvării ori în cadrul procedurii lichidării, bunurile imobile și mobile din patrimoniul societăților comerciale prevăzute la art. 1 din lege nu au intrat în proprietatea acționarilor sau altor persoane, după data radierii acestora trec în proprietatea statului, fiind aplicabile prevederile
art. 477 din Codul civil, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în sensul că prin sintagma "domeniul public" se înțelege "domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz".
Trecerea în proprietatea privată a statului a unor bunuri aparținând altor persoane juridice private, ca măsură sancționatorie pentru neîndeplinirea unei obligații legale ce revenea societății comerciale care a fost sancționată cu dizolvarea de drept și intrarea în lichidare, instituită de
art. 7 din Legea nr. 314/2001 , echivalează cu o confiscare, contrară exigențelor constituționale stabilite prin art. 44 alin. 8 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă". În lipsa probării caracterului ilicit al dobândirii bunurilor supuse măsurii de trecere în proprietatea privată a statului și a inexistenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în acest sens, soluția reglementată prin
art. 7 din Legea nr. 314/2001
are caracter neconstituțional.
Într-adevăr, încetarea persoanei juridice cu membri, în speță societate comercială, prin dizolvare de drept presupune, în mod obligatoriu, operațiunea lichidării acesteia, prin realizarea activului și plata pasivului. Aceasta are ca efect, pe de o parte, rezolvarea situației juridice a societăților comerciale avută în vedere de reglementarea specială și, pe de altă parte, protecția juridică a patrimoniului ce cuprinde și capitalul social al societăților comerciale constituit prin aportul societarilor. Însă, potrivit
art. 7 din Legea nr. 314/2001 , bunurile rămase după operațiunea lichidării și în urma radierii societății comerciale trec în proprietatea privată a statului, ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză, această măsură nefiind motivată de interesul sau utilitatea publică.
Judecător, Aspazia Cojocaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.