Decizia nr. 793/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 187/1999 7 decembrie 1999 (prevederi anume) privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politica
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, excepție ridicată de Gavril Florin Petru în Dosarul nr. 3/2005 al Curții de Apel Iași.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 5 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3/2005, Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, excepție ridicată de Gavril Florin Petru într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei decizii date de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1) și ale art. 129 din Constituție. Astfel, se arată, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece nu oferă posibilitatea unui dublu grad de jurisdicție, hotărârea prin care se soluționează cererea prin care se atacă decizia Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității fiind definitivă și irevocabilă.
Curtea de Apel Iași apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile art. 21 din Constituție nu cuprind o referire expresă la accesul la un anumit număr de grade de jurisdicție, ci instituie principiul conform căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime, lăsându-se la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, astfel cum rezultă și din art. 129 din Constituție.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale ale art. 21 și 24, atâta timp cât părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Textul de lege criticat constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție privind judecarea cauzelor în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților prin care s-ar tinde tergiversarea nejustificată a soluționării procesului.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, cu următorul conținut: "Curtea de apel judecă în ședință secretă în complet de 3 judecători. Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă și irevocabilă. Actele și lucrările dosarelor au regim secret."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare și art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederea criticată prin excepția de neconstituționalitate, potrivit căreia hotărârile pronunțate de curtea de apel în această materie sunt definitive și irevocabile, nu încalcă prevederile Constituției, invocate de către autorul excepției. Astfel, se constată că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită "în condițiile legii".
Curtea reține, de asemenea, că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) și ale
art. 129 din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens este și
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. În consecință, se constată că, în cazul procedurii reglementate de
art. 16 din Legea nr. 187/1999 , solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa unei curți de apel pentru soluționarea cererii prin care se atacă decizia Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerințele impuse de dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/1999
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, excepție ridicată de Gavril Florin Petru în Dosarul nr. 3/2005 al Curții de Apel Iași.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.