Decizia nr. 149/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Eurocable" - S.R.L. Oradea împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 15 din 28 ianuarie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 30 aprilie 1997 și apoi - ținând seama de faptul ca, la termenul din 22 aprilie 1997, cererea recurentei de amânare a judecații a fost refuzată, pentru a se da acesteia posibilitatea, în temeiul art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, de a formula și comunică concluzii scrise - pentru data de 3 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3, 5, 6 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată prin

Legea nr. 12 din 3 februarie 1995 , invocată de Societatea Comercială "Eurocable" - S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 4.378/1996 al Judecătoriei Oradea.

Pentru a decide astfel, completul de judecată a reținut, în esenta, ca, față de obiectul litigiului cu ocazia căruia s-a invocat excepția, au relevanta numai prevederile pct. 3 alin. 3 și ale pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , iar acestea, raportate la dispozițiile art. 134, art. 29, art. 30 și ale art. 41 alin. (7) din Constituție, nu contravin acestora.

Curtea a statuat ca

art. IV pct. 3 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , potrivit căruia, în cazul plăților în avans pentru importuri, avansul plătit trebuie restituit într-un termen de 15 zile calendaristice, calculate de la data ultimului termen de livrare contractual, este conform cerințelor economiei de piața, în stadiul ei actual de dezvoltare, ca și regulilor necesare pentru asigurarea, în ansamblul economiei, a libertății comerțului, nefiind contrar dispozițiilor art. 134 alin. (1) și (2) din Constituție, privind economia de piața și libertatea comerțului, și nici celor ale art. 29 și 30 din aceeași lege, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor neputând fi opuse cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară. În ceea ce privește

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , instanța de fond a stabilit ca invocarea, prin excepție, a prevederilor art. 41 alin. (7) din Constituție, potrivit cărora averea dobandita licit nu poate fi confiscată, nu este concludenta, deoarece, în speta, nu proveniență valutei formează obiectul litigiului, ci folosirea ei, sub forma de avans, pentru efectuarea unei operațiuni de import, cu încălcarea termenului de repatriere, având drept consecința săvârșirea faptei contravenționale prevăzute în acest articol.

Împotriva acestei decizii, Societatea Comercială "Eurocable" - S.R.L. Oradea a declarat recurs.

Au fost formulate doua motive de recurs. Potrivit primului dintre ele, instituirea termenelor limita obligatorii pentru plata unor produse sau servicii ar contraveni dispozițiilor art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, incalcand și principiul libertății contractuale, iar susținerea ca

art. IV pct. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

este conform cerințelor economiei de piața, în stadiul actual de dezvoltare, conduce la concluzia ca, în alte stadii de dezvoltare a economiei de piața, ar putea exista alte termene obligatorii pentru plata produselor și a serviciilor prestate, ceea ce este contrar principiului libertății contractuale, ca expresie a libertății comerțului.

În cel de-al doilea motiv de recurs se susține ca

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

instituie o răspundere fără culpa, aceasta rezultând și din Instrucțiunile Ministerului Finanțelor și ale Ministerului Comerțului nr. 1/15.086 din 20 octombrie 1995, care, prin art. 7 lit. a), stabilește că nu se supun sancțiunilor prevăzute la art. IV pct. 7 din ordonanța sumele aflate în litigii, pentru care urmează sa înceapă, în termenele stabilite de organul de control, sau pentru care au început procedurile judiciare, imposibilitatea pornirii acestor proceduri din cauze neimputabile agentului economic conducand la concluzia vinovatiei acestuia, "deci la existenta contravenției", chiar dacă o astfel de situație ar fi imputabilă partenerului extern.

Recurenta nu a depus concluzii scrise.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Constituția, prin art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a), statuează ca economia României este economie de piața și ca statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Alin. 3 al pct. 3 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

prevede că, în cazul plăților în avans pentru importuri, avansul achitat trebuie restituit într-un termen de 15 zile calendaristice, calculate de la ultimul termen de livrare contractual.

Stabilirea de către stat, în exercitarea obligațiilor sale de asigurare a intereselor naționale în activitatea financiară și valutară, a unor reguli privind circulația valutei din țara către exterior nu contravine principiilor economiei de piața și nici nu încalcă libertatea contractuală, agenții economici nefiind constransi de lege la a opta pentru o modalitate anume de a face afaceri.

Motivarea instanței de fond, potrivit căreia prevederile

art. IV pct. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

sunt conforme cu cerințele economiei de piața, în stadiul ei actual de dezvoltare, este justa și se referă la necesitatea asigurării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară la un moment dat, prin întărirea disciplinei financiare a agenților economici. Concluzia recurentei ca, "în alte stadii de dezvoltare a economiei de piața, ar putea exista alte termene obligatorii pentru plata produselor și serviciilor prestate" n-ar fi singura, pentru ca ar putea exista și ipoteza ca astfel de termene nu vor fi necesare. Însă astfel de speculatii nu au vreo legătură cu aprecierea constituționalității art. IV pct. 3 alin. 3 din ordonanța.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

ar institui o răspundere fără culpa, întemeiat pe prevederile instrucțiunilor de aplicare a acesteia, completul de fond, în mod corect, a reținut ca este de competența exclusiva a instanței judecătorești constatarea existenței su inexistentei culpei. Este de reținut ca agentul economic, în momentul în care a subscris la clauza contractuală a plății în avans a importului, a acceptat și rigorile impuse de lege cu privire la termenul de încasare prin repatrierea avansului pentru care nu s-a efectuat importul. Încălcarea, în aceste condiții, a prevederilor ordonanței privitoare la termen n-ar putea fi considerată ca fiind lipsită de culpa.

Aprecierea argumentelor în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, bazate pe Instrucțiunile Ministerului Finanțelor și Ministerului Comerțului nr. 1/15.086 din 20 octombrie 1995, depășește atribuțiile contenciosului constituțional, astfel ca punctul de vedere al instanței de fond, privitor la neconcordanta invocarii neconstitutionalitatii

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , raportat la art. 41 alin. (7) din Constituție, este singurul just și în legătură cu competența materială a Curții.

În consecința, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Eurocable" - S.R.L. Oradea împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 15 din 28 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 1997.