Decizia nr. 15/1997

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Încheierea din 31 octombrie 1996 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosarul nr. 4.378/1996 al acestei instanțe, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3, 5, 6 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată prin

Legea nr. 12/1995 . Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Eurocable" - S.R.L. Oradea în cadrul contestației pe care a formulat-o împotriva amenzii contravenționale aplicate de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat Bihor, pentru încălcarea termenului legal de repatriere a unui avans în valută, plătit de societatea comercială, pentru efectuarea unor importuri pe care însă nu le-a mai realizat.

Prin excepția ridicată se susține ca dispozițiile

art. IV pct. 3, 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

sunt neconstituționale, întrucât încalcă dispozițiile constituționale ale art. 134 alin. (1), potrivit cărora economia României este o economie de piața, și ale alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, în ceea ce privește obligația statului de a asigura libertatea contractelor, precum și prevederile art. 29 și art. 30 din Constituție, privind libertatea conștiinței și libertatea de exprimare, care, în domeniul contractual, fundamentează libertatea contractuală. De asemenea, prin excepție se invoca și neconstituționalitatea prevederilor

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , deoarece instituie "o răspundere fără culpa" și contravine art. 41 alin. (7) din Constituție, aplicarea unei amenzi, "în cazul neexecutării unei obligații contractuale", echivaland "cu o confiscare nelegală".

Instanța, exprimandu-și opinia în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, considera excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

nu instituie o răspundere obiectivă, orice contravenție presupunand existenta culpei a carei constatare este însă un atribut exclusiv al instanțelor judecătorești, iar amenda aplicată pentru săvârșirea contravenției nu are caracterul unei confiscari, nefiind deci aplicabile prevederile art. 41 alin. (7) din Constituție, referitoare la prezumția dobândirii licite a bunurilor. De asemenea, instanța considera ca prevederile

art. IV pct. 3, 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

sunt constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, referitoare la obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară și întrucât nu încalcă cu nimic prevederile art. 29 și 30 din Constituție.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, iar în baza art. 5 din aceeași lege, s-a solicitat și opinia Băncii Naționale a României asupra excepției invocate.

În punctul de vedere al Guvernului se considera excepția nefondata, deoarece dispozițiile

art. IV pct. 3, 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , prin stabilirea unor limite maxime de repatriere a valutei, nu contravin prevederilor constituționale ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a), pe de o parte, iar pe de altă parte, își afla fundamentul constituțional în dispozițiile lit. b) a aceluiași articol, referitor la obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și valutară. De asemenea, Guvernul considera ca dispozițiile art. 29 și 30 din Constituție sunt aplicabile, întrucât privesc drepturile fundamentale ale cetățenilor, pe când

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

reglementează activitatea agenților economici, persoane juridice. În ceea ce privește criticile formulate în legătură cu prevederile art. IV pct. 7 din ordonanța, se arata ca este inexact ca aceste prevederi ar fi instituit o răspundere fără culpa, orice contravenție presupunand existenta unei culpe, iar măsura confirmării privește obiectul cu care s-a săvârșit contravenția, ceea ce este în concordanta cu dispozițiile art. 41 alin. (8) din Constituție.

Camerele Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

În opinia Băncii Naționale a României, comunicată de Direcția juridică a acesteia, se considera ca

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

este constituțional, întrucât atât prevederile acestui punct, cat și cele ale pct. 3, 5 și 6 din același articol urmăresc să asigure repatrierea valutei, obligație justificată de disciplina financiară instituită de stat și de autoritatea monetara, de natura operațiunilor și de necesitatea constituirii disponibilităților valutare pentru funcționarea "economiei de piața în condițiile unei convertibilitati interne limitate a monedei naționale". În concluzie, se considera ca dispoziția legală ce face obiectul excepției "este de natura a întări disciplina financiară, a preveni blocajul financiar în serie, determinând în final o circulație monetara sanatoasa și reală".

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului și opinia Băncii Naționale a României, precum și dispozițiile

art. IV pct. 3, 5, 6 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată prin

Legea nr. 12/1995 , raportate la dispozițiile Constituției, retine următoarele:

Analizând excepția de neconstituționalitate, se constată că, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze, fiind legal sesizată.

Litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepția privește contestarea unei amenzi aplicate pentru nerepatrierea unor sume în valută plătite cu titlu de avans și nerestituite în termenele maxime prevăzute la

art. IV pct. 3 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 . În consecința, celelalte alineate ale pct. 3, în afară de alin. 3, precum și prevederile pct. 5 și 6 ale art. IV din ordonanța sus-menționată sunt irelevante pentru soluționarea cauzei, astfel încât, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia pot face obiectul unei excepții numai dispozițiile legale de care depinde soluționarea procesului, în speta a contestației, rezultă ca excepția invocată este pertinenta numai în ceea ce privește dispozițiile alin. 3 al pct. 3 și cele ale pct. 7 al art. IV din ordonanța sus-menționată.

Alin. 3 al pct. 3 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

prevede că, în cazul plăților în avans pentru importuri, avansul plătit trebuie restituit într-un termen de 15 zile calendaristice, calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Prin excepția invocată se susține ca aceasta dispoziție legală ar fi neconstitutionala, întrucât încalcă libertatea contractuală, impusa de principiul prevăzut de alin. (1) al art. 134 din Constituție, potrivit căruia economia în România este o economie de piața, și de dispozițiile alin. (2) lit. a) din același articol, referitoare la obligația statului de a asigura libertatea comerțului, ca și de dispozițiile constituționale ale art. 29 și 30, privind libertatea conștiinței și libertatea de exprimare. Critica invocată nu poate fi reținută. Conform art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul are obligația de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și valutară. Într-o interpretare sistematica a art. 134, aceasta prevedere urmează a fi aplicată în concordanta și cu dispozițiile alin. (1), privind economia de piața, și ale alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului, din același articol, ceea ce presupune ca dispozițiile legale instituite pentru consolidarea regimului valutar și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, cum sunt cele de la alin. 1 al pct. 3 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , sunt conforme cerințelor economiei de piața, în stadiul ei actual de dezvoltare, ca și regulilor necesare pentru asigurarea, în ansamblul economiei, a libertății comerțului. De asemenea, art. 29 și 30 privesc, în esenta, drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, care nu pot fi opuse cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară.

În ceea ce privește dispozițiile pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , invocarea, prin excepție, a prevederilor art. 41 alin (7) din Constituție nu este concludenta, deoarece, în speta, nu proveniență valutei formează obiectul litigiului, ci folosirea ei, sub forma de avans, pentru efectuarea unei operațiuni de import, cu încălcarea termenului de repatriere prevăzut de dispozițiile alin. 3 al pct. 3 din art. IV al ordonanței, având drept consecința săvârșirea faptei contravenționale prevăzute la pct. 7 al art. IV din aceeași ordonanța. După cum se arata în opinia instanței, constatarea existenței sau inexistentei culpei este de competența exclusiva a instanței judecătorești. În ceea ce privește motivul invocat în susținerea excepției, în sensul că "aplicarea unei amenzi, în cazul neexecutării unei obligații contractuale, echivaleaza cu o confiscare nelegală", aceasta se bazează pe o confuzie între obligația contractuală, convenită de părți, și obligația legală de repatriere a avansului plătit, instituită de lege, a carei încălcare constituie conținutul contravenției reglementate de prevederile pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c.), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3, 5, 6 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată prin

Legea nr. 12 din 3 februarie 1995 , invocată de Societatea Comercială "Eurocable" - S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 4.378/1996 al Judecătoriei Oradea.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 28 ianuarie 1997.