Decizia nr. 113/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici și ale Ordonanței Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 18/1994 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici
- OG nr. 15/1996 23 ianuarie 1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare
Are ca temei 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Decizia nr. 15/1997 28 ianuarie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 3, 5, 6 și 7…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici și ale
Ordonanței Guvernului nr. 15/1996
privind întărirea disciplinei financiar-valutare, ridicată de Societatea Comercială "Radu Trading Internațional" - S.R.L. București în Dosarul nr. 5.002/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 iunie 1998 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 9 iulie 1998 și apoi pentru data de 22 iulie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 11 noiembrie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 5.002/1997, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 18/1994
și ale
Ordonanței Guvernului nr. 15/1996 , ridicată de Societatea Comercială "Radu Trading Internațional" - S.R.L. București într-o cauza civilă privind soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționarea contravențională din data de 18 februarie 1997 al Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București.
În motivarea excepției se susține ca dispozițiile atacate contravin art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, potrivit căruia "Statul trebuie să asigure: libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție". De asemenea, se considera ca ordonanțele critice: a) "constituie limitări ale libertății comerțului și imixtiuni ale statului în afaceri private"; b) "franeaza inițiativa privată orientata spre valorificarea externa a producției într-o perioadă în care este nevoie imperioasa de valuta"; c) "actele statului român nu pot fi opuse partenerilor străini în contracte cu elemente de extraneitate, care nu se supun legii române ca lex contractus".
Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția invocată este neîntemeiată, deoarece "Statul are dreptul și obligația sa intervină în activitatea economică pentru crearea cadrului favorabil, din punct de vedere juridic, al acestei activități", politica legislativă fiind una dintre parghiile specifice de intervenție a statului.
Motivul invocat în susținerea excepției, potrivit căruia "actele statului român nu pot fi opuse partenerilor străini în contracte cu elemente de extraneitate, care nu se supun legii române ca lex contractus", este apreciat de către instanța ca irelevant în cauza.
În ședința publică de dezbateri din data de 30 iunie 1998, reprezentantul Societății Comerciale "Radu Trading Internațional" - S.R.L. București arata ca ordonanțele atacate contravin prevederilor constituționale ale art. 114 alin. (3) prin aceea că nu au fost supuse aprobării Parlamentului, asa cum cer dispozițiile art. 2 din legile de abilitare nr. 4/1994 și, respectiv, nr. 130/1995, astfel ca ordonanțele au rămas "fără efecte înainte de a se naște".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere exprimat Guvernul arata ca excepția este neîntemeiată, deoarece "activitatea de comerț exterior a agenților economici se desfășoară pe baza autonomiei lor juridice și este necesar ca aceasta activitate să se încadreze într-un sistem economic și să fie în concordanta cu interesul național, domeniu în care statul are obligația sa acționeze prin politica legislativă". Cele doua ordonanțe nu contravin, în opinia Guvernului, dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:
Conform art. 144 lit. c) din Constituție și art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.
Prin excepția de neconstituționalitate ridicată se contesta legitimitatea constituțională a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 18/1994
și ale
Ordonanței Guvernului nr. 15/1996 , în esenta cu privire la termenele și la obligativitatea repatrierii valutei obținute din exportul de mărfuri, ceea ce ar fi contrar libertății comerțului prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Având în vedere ca litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția are ca obiect plângerea formulată de Societatea Comercială "Radu Trading Internațional" - S.R.L. București împotriva amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București, rezultă ca, pentru soluționarea excepției, urmează să fie avute în vedere prevederile normative care sancționează nerepatrierea valutei la termenele prevăzute la
art. IV pct. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 . Curtea nu poate să retina alte aspecte ridicate de parte, cum ar fi cele privind faptul ca "actele statului român nu pot fi opuse partenerilor străini în contracte cu elemente de extraneitate, care nu se supun legii române ca lex contractus", întrucât acestea nu sunt relevante în soluționarea excepției.
În legătură cu obligația de repatriere a valutei, în contextul interpretării sistematice a prevederilor constituționale ale art. 134 în ansamblul lor, Curtea, potrivit Deciziei nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, și Deciziei nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997, a statuat ca aceasta obligație nu este contrară economiei de piața și libertății comerțului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică și financiară.
Obligația de repatriere a valutei nu este contrară art. 134 din Constituție, întrucât garantarea libertății comerțului, precum și protecția inițiativei private și a concurentei loiale nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, prin încălcarea reglementărilor legale privind protecția unui interes național.
Deoarece nu exista motive care să justifice îndepărtarea Curții de la aceasta practica, excepția ridicată urmează a fi respinsă.
Cat privește motivul privind neconstituționalitatea ordonanțelor atacate, datorită faptului că nu au fost supuse aprobării Parlamentului, asa cum cer dispozițiile legilor de abilitare respective, din verificările efectuate de instanța constituțională, rezultă ca ordonanțele sunt constituționale și sub acest aspect, fiind supuse aprobării Parlamentului potrivit dispozițiilor legilor de abilitare.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici și ale
Ordonanței Guvernului nr. 15/1996
privind întărirea disciplinei financiar-valutare, invocată de Societatea Comercială "Radu Trading Internațional" - S.R.L. București în Dosarul nr. 5.002/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 iulie 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, Prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.