Decizia nr. 64/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu- judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a

art. IV pct. 3 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 , invocată de Societatea Comercială "Olimp" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.306/1997 al Judecătoriei Simleu Silvaniei.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31 martie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Judecătoria Simleul Silvaniei, prin Încheierea din 15 decembrie 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. IV pct. 3 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 .

Prin excepția invocată se susține ca obligația de repatriere a valutei, prevăzută la

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , este neconstitutionala, deoarece încalcă prevederile art. 134 alin. (2) lit. a), ale art. 135 și ale art. 41 alin. (2) din Constituție.

În motivarea excepției se arata ca obligația de repatriere a valutei poate afecta grav interesele agentului economic în realizarea unor afaceri rentabile pe piața externa și reprezintă un amestec al statului în treburile interne ale agentului economic, care nu se poate justifica pe ideea intaririi disciplinei financiare. Se precizează însă ca aceasta critica se referă numai la "agenții economici cu capital privat integral", nu și la cei "cu capital mixt sau exclusiv de stat".

Exprimandu-și opinia asupra excepției invocate, instanței de judecată considera ca prevederile legale ce fac obiectul excepției nu limitează libertatea comerțului garantată prin dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, care este necesar să fie aplicate în concordanta cu prevederile de la lit. b) a acestui articol, referitoarea la protejarea intereselor constituționale ale statului în activitatea economică, financiară și valutară. În acest sens, instanța considera ca prin

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

s-au stabilit termene rezonabile în vederea repatrierii valutei, în concordanta cu interesul național, și ca prin Decizia Curții Constituționale nr. 16/1997 aceasta a statuat asupra prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 .

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, Curtea a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

De asemenea, în temeiul art. 5 din aceeași lege, Curtea a cerut și opinia Băncii Naționale a României referitoare la aceasta excepție.

În punctul de vederea al președintelui Camerei Deputaților se arata ca, prin deciziile nr. 15/1997 și nr. 16/1997, rămase definitive, Curtea Constituțională s-a pronunțat respingând excepțiile de neconstituționalitate a textelor care fac obiectul excepției de fața. Pe de altă parte, se considera că nu exista motive, intervenite ulterior acestor decizii, care să justifice schimbarea practicii, mai ales ca prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție sunt complementare cu celelalte dispoziții le acestui articol, față de care deci nu pot fi contrapuse. În consecința, se considera că nu exista nici o contradictie între îndatorirea statului de a asigura libertatea comerțului [lit. a)] și obligația sa de a proteja interesele naționale în domeniul valutar [lit. b)]. În același sens, se apreciază ca negarea constituționalității unor măsuri destinate protejării intereselor valutare ale tarii, pe motiv ca sunt contrare libertății comerțului, "înseamnă a situa contenciosul constituțional pe terenul unei confruntari între școli de gandire economică", ceea ce este inadmisibil.

În final, se arata ca, având în vedere și Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operațiunilor valutare, "nu au fost introduse elemente în măsura sa determine o reorientare a Curții Constituționale în ceea ce privește problema de constituționalitate cu a carei soluționare a fost reinvestita".

În punctul de vedere al Guvernului se considera excepția de neconstituționalitate invocată ca neîntemeiată. În acest sens, se apreciază ca atât prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , cat și instrucțiunile emise de Banca Naționala a României și Ministerul Finanțelor nu contravin dispozițiilor constituționale invocate în sesizare. În justificarea acestui punct de vedere se arata ca, "pe de o parte, activitatea de comerț exterior a agenților economici se desfășoară pe baza autonomiei lor juridice, iar pe de altă parte, este necesar ca aceasta activitate să se încadreze într-un sistem economic și să fie concordanta cu interesul național". Temeiul constituțional al

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

îl constituie prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară. În sensul celor arătate sunt invocate și deciziile Curții Constituționale nr. 16 din 28 ianuarie 1997 și nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

În opinia Băncii Naționale a României, comunicată de Direcția juridică a acesteia, prevederile art. IV pct. 3 și 6 sunt constituționale. Se precizează ca ordonanța distinge între operațiunile de încasare la vedere și la termen, stabilind termenele maxime de încasare a valutei. În acest sens, se arata ca: "Stabilirea unor astfel de termene maxime tine de disciplina financiară (care, se apreciază, este un atribut al statului ori al autorității monetare, fără ca aceasta sa altereze legile economice de piața ori ale comerțului liber), de natura operațiunilor (încasare la vedere ori la termen), cat și de convertibilitatea de cont curent, care presupunea repatrierea valutei în vederea constituirii disponibilităților valutare necesare achitării obligațiilor externe de plată ale economiei și, în ultima instanța, necesare funcționarii economiei de piața."

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, opinia Băncii Naționale a României, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:

În temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Prin excepția de neconstituționalitate invocată se contesta legitimitatea constituțională "a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

și ale

Legii nr. 12/1995

cu privire la termenele prevăzute de lege și, în esenta, cu privire la obligativitatea repatrierii valutei obținute prin tranzacții comerciale", asa cu se arata în cererea depusa de Societatea Comercială "Olimp" - S.R.L., prin care a ridicat excepția de fața instanței de judecată. Ținând seama ca litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția are ca obiect plângerea acestei societăți împotriva sancțiunii contravenționale ce i-a fost aplicată în temeiul

art. IV pct. 3 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , rezultă ca aceste prevederi urmează să fie avute în vedere pentru soluționarea excepției.

În esenta, prin excepție se neagă constituționalitatea obligației de repatriere a valutei, sustinandu-se ca aceasta obligație ar fi contrară libertății comerțului, prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție. În legătură cu obligația de repatriere a valutei, în contextul interpretării sistematice a prevederilor art. 134 în ansamblul lor, Curtea Constituțională, potrivit Deciziei nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, și Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997, a statuat ca aceasta obligație nu este contrară economiei de piața și libertății comerțului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică și financiară.

Nu exista motive care să justifice îndepărtarea Curții de la aceasta practica, care, asa cum se arata în punctele de vedere exprimate de președintele Camerei Deputaților și de Guvern, precum și în opinia Băncii Naționale a României, corespunde cerințelor actuale, pentru buna funcționare a economiei de piața. În consecința, sub acest aspect, excepția este neîntemeiată atât cu referire la prevederile art. IV pct. 3, cat și la cele ale pct. 6 al aceluiași articol din

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .

În justificarea excepției au fost invocate și prevederile art. 135 din Constituție privind proprietatea. Din conținutul acestor prevederi pot fi avute în vedere numai dispozițiile alin. (1), conform cărora statul ocrotește proprietatea, și ale alin. (6), în care se prevede că proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă.

Obligația de repatriere a valutei nu este contrară acestor prevederi constituționale, întrucât garantarea constituțională a proprietății, precum și caracterul inviolabil al proprietății private nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor constituționale, utilizarea bunurilor, proprietate privată, indiferent de natura lor, prin încălcarea reglementărilor legale privind protecția unui interes național, cum este acela al asigurării disponibilităților valutare necesare achitării obligațiilor externe de plată ale economiei, astfel cum se va arata în opinia Băncii Naționale a României.

În ceea ce privește invocarea art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, este de reținut ca prevederile

art. IV pct. 3 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

se referă la operațiunile de repatriere a valutei, fără a distinge după cum agenții economici sunt cu capital privat sau de stat. De aceea nu se poate susține ca ar exista o discriminare între acești agenți economici. Dimpotriva, o asemenea discriminare s-ar produce dacă, asa cum solicita autorul excepției, obligația de repatriere a valutei ar reveni exclusiv agenților economici cu capital de stat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 , invocată de Societatea Comercială "Olimp" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.306/1997 al Judecătoriei Simleu Silvaniei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 1998.