HG nr. 1707/2006
pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 1412/2004 2 septembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-mar…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Normele metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 10 septembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Prezentele norme metodologice cuprind dispoziții în vederea detalierii modului de aplicare și a aplicării unitare a prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare."
2. După articolul 1 se introduc două noi articole, articolele 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:
"Art. 1^1. - În înțelesul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile folosite au următoarea semnificație:
a) certificatul doveditor este noul tip de certificat, preschimbat în baza
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, prin care se reconfirmă titlurile și calitățile atribuite în baza
pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
b) titlul este atestarea înscrisă în certificatul preschimbat și poate fi: Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite; Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989;
c) calitatea este însușirea dobândită de către o persoană în urma preschimbării certificatului și este înscrisă pe noul tip de certificat, după cum urmează: Urmaș de Erou-Martir; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit și Reținut; Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite; Participant la Victoria Revoluției din Decembrie 1989.
Art. 1^2. - (1) În aplicarea prevederilor
art. 2 lit. c) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se va avea în vedere diferențierea etapelor revoluției astfel:
a) 14-19 decembrie 1989 - revoltă populară la Timișoara;
b) 20-22 decembrie 1989 - Revoluția română, până la plecarea dictatorului din sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român;
c) 22-25 decembrie 1989 - preluarea puterii și instituirea noilor structuri ale statului.
(2) În aplicarea prevederilor
art. 2 lit. e) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se are în vedere diferențierea potrivit etapelor angajării și participării militarilor la acțiunile desfășurate pentru victoria revoluției, după cum urmează:
a) 14-22 decembrie 1989;
b) 22 decembrie 1989 - 10 ianuarie 1990.
(3) Persoanele în cauză depun, la eliberarea noului tip de certificat, o declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea prevederilor art. 292 din Codul penal privind falsul în declarații, din care să rezulte implicarea acestora în etapele prevăzute la alin. (2) și că nu au desfășurat acțiuni împotriva Revoluției din decembrie 1989."
3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Titlul de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 se atribuie celor care s-au jertfit în luptă pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta. Certificatul care atestă titlul se acordă soțului supraviețuitor, părinților celui decedat și fiecărui copil al Eroului-Martir, ca persoane îndreptățite să beneficieze de prevederile
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Titlul de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 se atribuie și persoanelor care au decedat ulterior Revoluției române din decembrie 1989 și al căror deces se află în raport de cauzalitate directă cu rănile suferite până la data de 10 ianuarie 1990 în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta. Raportul de cauzalitate trebuie dovedit prin certificat medico-legal eliberat de Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» din București sau, după caz, de serviciul județean de medicină legală în a cărui rază teritorială își avea domiciliul persoana respectivă."
4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit, prevăzut la
art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se acordă persoanelor care au fost rănite în perioada 14 decembrie 1989 - 10 ianuarie 1990, în urma participării directe și nemijlocite la lupta pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 sau în urma participării la evenimente care au avut legătură cu lupta pentru victoria revoluției."
5. La articolul 7, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:
"(2) Titlurile instituite pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, prevăzute la
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se atribuie prin decret al Președintelui României.
(3) În vederea atribuirii titlurilor prevăzute la
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, denumit în continuare SSPR, înaintează Administrației Prezidențiale propunerile privind persoanele în cazul cărora a fost aprobată cererea de preschimbare a certificatelor, a fost emis avizul pentru preschimbare de către Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, denumită în continuare Comisia Parlamentară, și a fost eliberat noul tip de certificat."
6. La articolul 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Protocoalele de predare-preluare vor fi încheiate pentru bunurile imobile, construcții și terenuri aferente, așa cum acestea sunt înscrise în contractul de închiriere sau în fișa de calcul a spațiilor locative."
7. La articolul 10, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea
și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, denumite în continuare certificate doveditoare, se preschimbă, la cererea titularului, de către SSPR.
(3) Înregistrarea cererilor în registrele de preschimbare a certificatelor doveditoare se face pe baza următoarelor documente:
a) certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) brevetul de atestare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) duplicat al certificatului prevăzut la lit. a);
d) adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea
sau de SSPR."
8. La articolul 10, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^1) Persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau brevetul de atestare a titlului acordat, datorită pierderii acestora, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la
art. 1-3 din Legea nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată conform legii, și dovada declarării pierderii acestora într-un ziar de largă circulație sau în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(3^2) Persoanele care nu au certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau brevetul de atestare a titlului acordat, întrucât acestea nu au fost niciodată ridicate și nici nu mai există posibilitatea eliberării lor, dar ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la
art. 1-3 din Legea nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor prezenta, în acest sens, o declarație pe propria răspundere, autentificată conform legii."
9. La articolul 10, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Pot solicita eliberarea noului tip de certificat și persoanele care au depus, în vederea acordării uneia dintre calitățile prevăzute de
Legea nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, documentele necesare la fosta Comisie pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, dar cărora nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării, la acea dată, a formularelor tipizate și ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de SSPR Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la
art. 1-3 din Legea nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. În vederea eliberării noului tip de certificat, solicitanții vor depune la SSPR, în original sau în copie legalizată, documentul din care rezultă depunerea dosarului la această comisie și adeverința prevăzută la alin. (3) lit. d)."
10. La articolul 11 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) copie certificată pentru conformitate de pe documentele prevăzute la art. 10 alin. (3), (3^1) și (3^2) sau, după caz, documentul prevăzut la art. 10 alin. (4) teza a doua;".
11. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Preschimbarea certificatelor doveditoare se face pe baza documentelor prevăzute la art. 11 alin. (1) și a dosarelor, aflate la SSPR, care au stat la baza eliberării certificatelor, în perioada 1990-1997, de către Comisia pentru aplicarea
și de către Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989.
(2) În situațiile în care se constată că dosarul de preschimbare nu conține documentele prevăzute la art. 12^1 -12^5 și la art. 18 alin. (2), SSPR informează persoanele în cauză în legătură cu documentele necesare pentru completarea dosarului.
(3) Informarea prevăzută la alin. (2) se face cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului final prevăzut de lege pentru depunerea documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluționar, în vederea îndeplinirii condițiilor stabilite de lege, prin una dintre următoarele modalități:
a) adresă scrisă a SSPR;
b) prin intermediul președintelui asociației de revoluționari care a dat avizul reactualizat;
c) publicare pe site-ul SSPR."
12. După articolul 12 se introduc șapte noi articole, articolele 12^1-12^7, cu următorul cuprins:
"Art. 12^1. - (1) Dosarele de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) copie legalizată sau certificată de pe brevetul și certificatul de atestare a titlului de Erou-Martir acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru persoanele decedate în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989 nu este necesară copia legalizată sau certificată de pe brevet;
b) copie legalizată de pe certificatul de deces;
c) certificatul de la Parchetul General - Secția parchetelor militare, cu menționarea numărului certificatului emis de institutul medico-legal sau copie legalizată de pe acesta. Dacă certificatul de la Parchetul General - Secția parchetelor militare nu conține numărul certificatului emis de institutul medico-legal, la dosar se va depune o copie a certificatului emis de institutul medico-legal;
d) declarații ale martorilor sau, eventual, alte documente din care să rezulte data și locul în care a avut loc decesul și cauzele acestuia, activitatea desfășurată până în acel moment, precum și cauzele ce au condus ulterior la deces datorat rănirii.
(2) Dosarele prevăzute la alin. (1) trebuie să conțină cel puțin documentele prevăzute la lit. a)-c).
(3) În cazul eroilor-martiri care nu au urmași care să solicite eliberarea noilor tipuri de certificate, acestea se vor preschimba în baza dosarelor aflate în arhiva SSPR. În situația în care documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) nu există la dosar, Comisia SSPR va întreprinde demersurile necesare în vederea obținerii acestora. În situația în care obținerea documentelor nu a fost posibilă, Comisia SSPR va lua decizia pe baza documentelor existente la dosar.
Art. 12^2. - (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit trebuie să conțină următoarele documente:
a) cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea
sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoțită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru persoanele rănite în legătură cu Revoluția din decembrie 1989, acest document nu este necesar;
d) actul de identitate, în copie;
e) două fotografii tip pașaport;
f) certificatul medical de rănit din perioada 16 decembrie 1989-10 ianuarie 1990 sau extras din registrul medical care atestă această dată ori copie legalizată de pe acestea;
g) certificatul de la Parchetul General - Secția parchetelor militare, cu menționarea numărului certificatului emis de institutul medico-legal sau copie legalizată de pe acestea;
h) declarație personală;
i) alte documente din care să rezulte data și locul rănirii, precum și activitatea desfășurată în momentul rănirii;
j) alte probe, inclusiv documente utile în susținerea cererii.
(2) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de rănit trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-h). Prin alte documente, prevăzute la alin. (1) lit. i), se înțelege o altă probă decât cele prevăzute la lit. f)-h), din care să rezulte data și locul rănirii, precum și activitatea desfășurată în momentul rănirii.
(3) Foaia de observație clinică, fișa medicală, adeverința medicală sau biletul de internare/externare ori copiile legalizate de pe acestea, care atestă leziunile suferite în perioada 16 decembrie 1989 - 10 ianuarie 1990, pot înlocui documentele prevăzute la alin. (1) lit. f) sau, după caz, pot fi considerate alte documente sau alte probe, prevăzute la alin. (1) lit. i) sau j).
Art. 12^3. - (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Reținut trebuie să conțină următoarele documente:
a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea
sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoțită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiționează acordarea avizului de către aceeași asociație; organizațiile revoluționarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligații de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris și se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
e) două fotografii tip pașaport;
f) actul de identitate, în copie;
g) fișa de cameră, de celulă, adeverința eliberată de Ministerul de Interne, Procuratură sau Direcția Generală a Penitenciarelor ori copie legalizată de pe acestea, din care să rezulte perioada, locul și motivul reținerii sau arestării;
h) declarație personală, în original;
i) declarații din partea a 3 martori care au calitatea de reținut;
j) alte probe, inclusiv documente utile în susținerea cererii.
(2) Declarațiile prevăzute la alin. (1) lit. i) trebuie să fie în original sau copii certificate pentru conformitate; în situațiile în care în localitatea respectivă nu există 3 martori care dețin calitatea de Luptător Reținut, declarațiile pot fi susținute și de alte persoane, prezente la locul și în momentul arestării, care dețin titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989.
(3) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-j). Prin alte probe, prevăzute la alin. (1) lit. j), se înțelege o altă probă decât cele prevăzute la alin. (1) lit. g)-i), din care să rezulte gradul de implicare la victoria revoluției, precum și activitatea desfășurată în momentul arestării. În situația în care la dosar există două documente dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), unul din documente va fi considerat probă, în sensul alin. (1) lit. j).
Art. 12^4. - (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite trebuie să conțină următoarele documente:
a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea
sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoțită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiționează acordarea avizului de către aceeași asociație; organizațiile revoluționarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligații de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris și se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
e) două fotografii tip pașaport;
f) actul de identitate, în copie;
g) declarație personală, cu specificarea faptelor deosebite în care a fost implicat direct;
h) declarații din partea a 3 martori, recunoscuți ca revoluționari, din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria revoluției și faptele deosebite ale celui pentru care sunt date;
i) alte documente probatorii din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria revoluției;
j) alte probe, inclusiv documente utile în susținerea cererii.
(2) Declarațiile prevăzute la alin. (1) lit. h), în original sau în copii certificate pentru conformitate, trebuie să fie însoțite de copii ale certificatelor de revoluționar.
(3) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-i). Prin alte documente probatorii, prevăzute la alin. (1) lit. i), se înțelege două probe din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria revoluției.
(4) Pot fi considerate documente probatorii, în sensul prevăzut la alin. (1) lit. i): imaginile video, fotografiile, articolele din ziare și reviste în care sunt specificate numele și prenumele, aparițiile relevante în cărți sau publicații, adeverințele sau procesele-verbale de preluare-predare a armelor și munițiilor, tabelele privind constituirea unor organisme de conducere, legitimațiile emise în perioada 14-25 decembrie 1989, adresele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de alte instituții ale statului sau întreprinderi, din care să rezulte prezența sau gradul de implicare în evenimentele din decembrie 1989, și altele asemenea.
(5) Documentele prevăzute la alin. (4) sunt admise ca documente probatorii dacă sunt cel puțin două și sunt prezentate în original sau în copii legalizate ori certificate pentru conformitate.
Art. 12^5. - (1) Dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică trebuie să conțină următoarele documente:
a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea
sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoțită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);
c) copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; nu se condiționează acordarea avizului de către aceeași asociație; organizațiile revoluționarilor acordă avizul reactualizat, fără a solicita persoanei îndeplinirea vreunei obligații de orice natură; neacordarea avizului reactualizat se motivează în scris și se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la depunerea cererii;
e) două fotografii tip pașaport;
f) actul de identitate, în copie;
g) declarație personală;
h) declarații din partea a 3 martori, în original sau în copii legalizate ori certificate pentru conformitate;
i) alte documente probatorii din care să rezulte gradul de implicare la victoria revoluției;
j) alte probe, inclusiv documente utile în susținerea cererii.
(2) Dosarele depuse în vederea preschimbării certificatului de participant trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la alin. (1) lit. a)-h).
Art. 12^6. - Persoanelor care au participat la revoluție, dar care nu au îndeplinit condițiile pentru preschimbarea certificatelor prevăzute în prezentele norme metodologice, li se atribuie calitatea onorifică de participant la Revoluția română din decembrie 1989.
Art. 12^7. - Persoanele care, potrivit certificatelor doveditoare eliberate în temeiul
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, au atât calitatea de Urmaș de Erou-Martir, cât și o altă calitate dintre cele prevăzute la art. 1^1 lit. c), precum și cele care au atât calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, cât și calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit sau Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut vor transmite SSPR, în scris, până la data de 30 decembrie 2006, calitatea pentru care optează să fie înscrisă pe noul tip de certificat."
13. La articolul 13 alineatul (2), literele b) și f) vor avea următorul cuprins:
"b) 3 persoane încadrate la SSPR, din care una în mod obligatoriu este secretarul general al SSPR, care, în lipsa președintelui la lucrările Comisiei, îndeplinește atribuțiile acestuia, în calitate de vicepreședinte al Comisiei;
..................................................................
f) un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, detașat, în condițiile legii, la SSPR pe perioada în care desfășoară activitatea în cadrul Comisiei."
14. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins:
"Art. 13^1. - Președintele Comisiei are următoarele atribuții:
a) conduce lucrările și ședințele Comisiei, coordonează și răspunde de buna funcționare a acesteia;
b) supune la vot deciziile propuse spre a fi adoptate;
c) semnează procese-verbale de ședință ce conțin deciziile luate, planificarea participării reprezentanților asociațiilor de revoluționari la ședință, deciziile pentru propunerea acordării avizului favorabil sau nefavorabil de preschimbare a certificatelor;
d) aprobă prin ordin propunerile Comisiei de revocare a oricărui membru al Comisiei;
e) supune votului Comisiei participarea la lucrările acesteia, când apreciază că este necesar, a unor specialiști pe probleme specifice din cadrul instituțiilor sau organelor de specialitate ale administrației publice centrale."
15. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) SSPR înaintează Comisiei Parlamentare, în vederea emiterii avizului prevăzut la
art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, listele cu propuneri de preschimbare a certificatelor.
(2) Comisia Parlamentară comunică SSPR, în termen de 7 zile de la data înregistrării listelor prevăzute la alin. (1), avizul favorabil sau nefavorabil, după caz.
(3) În situația în care în lista cu propuneri înaintată de SSPR există persoane ale căror cereri de preschimbare a certificatelor doveditoare sunt contestate, Comisia Parlamentară va aviza lista cu propuneri, cu excepția acestor persoane, și va anunța de îndată persoana a cărei cerere de preschimbare a certificatelor doveditoare este contestată despre acest lucru.
(4) În situația în care lista cu propuneri transmisă de SSPR necesită o cercetare mai amănunțită, Comisia Parlamentară poate prelungi cu cel mult 7 zile termenul prevăzut la alin. (2), înștiințând SSPR cu privire la această prelungire."
16. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Noul tip de certificat se semnează în termen de 3 zile din momentul primirii de la Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., de către secretarul de stat al SSPR și în termen de 3 zile de la data primirii certificatelor la Comisia Parlamentară, de către președintele acesteia.
(2) Modelul noului tip de certificat, inclusiv matca și legitimația, care are dimensiunile de 21 cm x 37 cm și conține elemente de securizare, este prevăzut în anexa nr. 3; calitatea acordată fiecărei categorii de beneficiari se înscrie, prin tipărire, pe modelul noului tip de certificat.
(3) Noul tip de certificat va fi tipărit după cum urmează:
a) pe hârtie de culoare roșie, pentru calitatea de Urmaș de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989;
b) pe hârtie de culoare galbenă, pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Rănit și Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut;
c) pe hârtie de culoare albastră, pentru titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite;
d) pe hârtie de culoare albă, pentru titlul de Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.
(4) După completarea și semnarea noului tip de certificat, pe acesta se aplică timbrul sec aflat la dispoziția SSPR.
(5) Achiziția noilor tipuri de certificate se face de către SSPR, în regim de urgență, de la Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., în conformitate cu prevederile
art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000
privind înființarea Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A., aprobată cu modificări prin
Legea nr. 402/2001 , cu modificările și completările ulterioare.
(6) Sumele necesare tipăririi și imprimării noilor tipuri de certificate, precum și cele aferente activității de preschimbare se asigură din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul SSPR.
(7) Persoanelor cărora li se preschimbă certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Rănit și Reținut li se eliberează un singur certificat, tipărit pe hârtie de culoare galbenă, în cuprinsul căruia se menționează ambele calități atribuite în baza
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare."
17. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Cu ocazia preschimbării certificatelor, SSPR va elibera titularului noul tip de certificat și legitimația din partea din stânga jos a modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Persoanele cărora li s-au atribuit titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și calitatea prevăzută la
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, fac dovada atribuirii acestora prin prezentarea legitimației și a documentului de identitate."
18. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:
"Art. 17^1. - Persoanele cărora le-a fost preschimbat certificatul vor depune cu ocazia eliberării noului tip de certificat o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu au fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică și că nu au organizat, acționat, instigat sau luptat, sub orice formă, împotriva revoluției."
19. La articolul 18 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) două fotografii tip pașaport."
20. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - (1) Lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate se certifică prin ordin al secretarului de stat al SSPR și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Ulterior finalizării activității de preschimbare a certificatelor doveditoare, Comisia constituită la nivelul SSPR va întocmi un raport cuprinzând cel puțin următoarele:
a) lista persoanelor care au depus cereri de preschimbare a certificatelor, pe categorii;
b) lista cu eroii-martiri;
c) lista persoanelor cărora le-a fost preschimbat certificatul, pe categorii;
d) lista persoanelor care nu se încadrează în criteriile prezentelor norme metodologice și cărora li s-a atribuit titlul de Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989;
e) lista persoanelor cărora SSPR le-a respins cererea de preschimbare.
(3) Raportul prevăzut la alin. (2) se înaintează Comisiei Parlamentare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, și pe site-ul SSPR."
21. La articolul 20, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Orice contestație care nu conține datele de identificare sau semnătura contestatarului, precum și motivele contestației este nulă."
22. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - (1) În vederea stabilirii drepturilor prevăzute la
art. 4 alin. (2)-(5) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, coeficienții de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata.
(2) În cazul indemnizațiilor reparatorii prevăzute la
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, dosarele se vor depune la instituțiile competente ale sistemului de asigurări sociale al cărui membru este solicitantul.
(3) În cazul persoanei care este membru al mai multor sisteme de asigurări sociale, dosarul se va depune la instituția competentă, în funcție de ultimul sistem de asigurări sociale din care provine solicitantul."
23. La articolul 28, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 28. - (1) Prin venit, prevăzut la art. 4 alin. (4) și la
art. 5 din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se înțelege venitul brut lunar realizat din salarii și asimilat salariilor potrivit prevederilor
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."
24. La articolul 28, alineatul (6) se abrogă.
25. La articolul 31, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Beneficiarii drepturilor prevăzute la
art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să comunice în scris inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, orice modificare a condițiilor în care acestea au fost acordate."
26. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - (1) Indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (2)-(5) și la
art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, care se acordă beneficiarilor titlurilor prevăzute la
art. 3 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se suportă de la bugetul de stat și sunt prevăzute în bugetele Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerului Apărării și Ministerului Administrației și Internelor, după caz.
(2) Stabilirea și plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către casele teritoriale de pensii, respectiv de către serviciile de pensii ale Ministerului Apărării sau Ministerului Administrației și Internelor, după caz, pe baza documentelor doveditoare ale titlurilor prevăzute la
art. 3 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv a copiei certificate pentru conformitate de pe noul tip de certificat, și a actului de identitate.
(3) Pentru acordarea indemnizațiilor reparatorii prevăzute la
art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv a celor restante, dovada îndeplinirii condiției referitoare la venitul realizat de către beneficiar se face cu declarația pe propria răspundere, sub sancțiunea prevederilor art. 292 din Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. Declarația se depune la plătitor odată cu cererea pentru acordarea acestui drept și se referă la întreaga perioadă anterioară pentru care se cuvine indemnizația reparatorie, mai puțin la luna în care se depune cererea.
(4) Declarația pe propria răspundere se reînnoiește la fiecare 6 luni, calculate din luna în care s-a depus declarația. Nedepunerea acesteia conduce la suspendarea plății indemnizației reparatorii.
(5) Ori de câte ori în intervalul celor 6 luni pentru care se face declarația pe propria răspundere intervin modificări ale venitului, de natură a conduce la suspendarea plății indemnizației reparatorii, beneficiarul are obligația de a aduce acest fapt la cunoștință plătitorului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea."
27. La articolul 33, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Pentru stabilirea modului de efectuare a decontării prevăzute la alin. (2), SSPR, după acordarea avizului prevăzut la alin. (3), va încheia protocoale cu băncile care vor acorda creditele, în conținutul acestora prevăzându-se expres că SSPR nu este girant al beneficiarilor de credite și că nu va răspunde decât de plată a 50% din dobânda aferentă unui credit acordat în condițiile
art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare."
28. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
"Art. 36. - (1) În aplicarea prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se vor avea în vedere următoarele:
a) modul de acordare și decontare a tratamentelor și medicamentelor în spitale, policlinici, baze de tratament și stațiuni balneoclimaterice, care se suportă integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, se stabilește prin Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru tratamentele și medicamentele în spitale, policlinici, baze de tratament și stațiuni balneoclimaterice, care nu se suportă integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, modul de acordare și decontare se stabilește prin ordin comun al secretarului de stat al SSPR și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;
b) modul de acordare și decontare a tratamentelor și medicamentelor în spitale, policlinici, baze de tratament și stațiuni balneoclimaterice ale Ministerului Sănătății Publice, Ministerului Apărării și Ministerului Administrației și Internelor se stabilește prin ordin comun al secretarului de stat al SSPR și al miniștrilor în cauză.
(2) Prin policlinici, în sensul alin. (1), se înțelege unitățile sanitare, cu sau fără personalitate juridică, în care se acordă asistență medicală ambulatorie de specialitate în specialitățile clinice, stomatologice și paraclinice, după cum urmează:
a) unitățile sanitare ambulatorii de specialitate;
b) ambulatoriile de specialitate din structura spitalelor;
c) laboratoarele medicale de radiologie și imagistică medicală, analize medicale, explorări funcționale;
d) centrele de diagnostic și tratament și centrele medicale;
e) centrele de sănătate;
f) ambulatoriile de spital din structura spitalului, precum și unitățile sanitare fără personalitate juridică din structura spitalelor.
(3) Biletele de tratament la bazele de tratament și la stațiunile balneoclimaterice ale instituțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se asigură de către aceste instituții, la propunerea SSPR, pe baza recomandării medicale.
(4) În unitățile medicale în care se acordă asistență medicală ambulatorie de specialitate în specialitățile clinice, stomatologice și paraclinice, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății Publice, Ministerului Apărării și Ministerului Administrației și Internelor, categoriile de persoane prevăzute la
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate, cu decontarea contravalorii acestora în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor de aplicare a acestuia.
(5) În aplicarea prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, costul integral al tuturor medicamentelor cuprinse în Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie, se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile achitării de către beneficiar a contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.
(6) Acordarea gratuită și decontarea medicamentelor, potrivit
art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se fac potrivit Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor referitoare la medicamentele care se acordă fără contribuția asiguratului."
29. La articolul 37, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Au dreptul la transport gratuit, în limita călătoriilor prevăzute la
art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, în baza documentului de identitate, a biletului de călătorie gratuită și a copiei de pe legitimația de revoluționar a titularului biletelor, membrii de familie ai titularului și însoțitorul pensionarului de invaliditate de gradul I sau al marelui mutilat, cu condiția ca însoțitorul să fie angajat cu contract de muncă, potrivit prevederilor legale. Titularul va acorda, pe propria răspundere, membrilor de familie bilete de călătorie gratuită, în vederea utilizării de către aceștia pentru transportul pe calea ferată."
30. La articolul 39, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 39. - (1) Coeficientul prevăzut la
art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se calculează prin aplicarea procentului de 0,6 asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata."
31. La articolul 43, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Subvenția se acordă angajatorilor care încadrează în muncă șomeri care dețin titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 sau calitatea de Urmaș de Erou-Martir, o singură dată, dacă solicită subvenția în termen de 12 luni de la data încadrării în muncă."
32. Articolul 44 va avea următorul cuprins:
"Art. 44. - (1) Prevederile referitoare la modul de subvenționare a angajatorilor care încadrează în muncă absolvenți ai unor instituții de învățământ sau șomeri, în condițiile prevăzute la art. 80, respectiv la
art. 93 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și angajatorilor care încadrează în muncă persoane care au dobândit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 sau care au calitatea de Urmaș de Erou-Martir.
(2) Dispozițiile
art. 83 alin. (4) din Legea nr. 76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 51 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 , cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică angajatorilor care încadrează în muncă absolvenți care au dobândit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 sau care au calitatea de Urmaș de Erou-Martir."
33. Articolul 45 va avea următorul cuprins:
"Art. 45. - (1) În aplicarea prevederilor
art. 9 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, până la eliberarea de către SSPR a noilor certificate și stabilirea drepturilor aferente, dar nu mai târziu de 30 decembrie 2006*) inclusiv, își păstrează valabilitatea certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea
și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989.
---------
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) indemnizațiile stabilite în baza prevederilor
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se achită potrivit procedurii anterioare, în cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
(3) Persoanele cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor beneficiază și li se plătesc drepturile cuvenite, respectiv diferența dintre drepturile calculate potrivit
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și cele stabilite în baza
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, cuantumul integral, începând cu luna următoare celei în care este depusă la SSPR documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor.
(4) Dovada datei la care a fost depusă documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor se face cu adeverința eliberată de SSPR.
(5) La calculul drepturilor restante, coeficientul de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător fiecărui an din perioada pentru care se calculează drepturile restante."
34. Articolul 46 va avea următorul cuprins:
"Art. 46. - (1) Documentele necesare în vederea stabilirii drepturilor acordate potrivit prevederilor
Legii nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sunt:
a) copie de pe noul tip de certificat eliberat potrivit legii și prezentelor norme metodologice, certificată pentru conformitate;
b) copie de pe legitimația eliberată potrivit prezentelor norme metodologice, certificată pentru conformitate;
c) copie de pe buletinul de identitate sau de pe cartea de identitate, certificată pentru conformitate;
d) alte documente în cazurile expres prevăzute de prezentele norme metodologice.
(2) În cazul indemnizațiilor aflate în plată potrivit prevederilor
Legii nr. 42/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea stabilirii indemnizațiilor reparatorii prevăzute de
Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, dosarele pe baza cărora au fost acordate drepturile inițiale se completează cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).
(3) Instituțiile plătitoare de indemnizații vor transmite trimestrial la prefecturi situația cu persoanele beneficiare."
35. Articolul 48 va avea următorul cuprins:
"Art. 48. - (1) Potrivit
art. 15 din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, Fundația «Fondul Libertatea», denumită în continuare fundația, funcționează în subordinea SSPR.
(2) Organele fundației sunt:
a) consiliul de administrație;
b) comisia de cenzori.
(3) Consiliul de administrație este format din președinte, ales de către membrii consiliului de administrație, și 5 membri, după cum urmează:
a) un reprezentant al SSPR;
b) un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice;
c) un reprezentant desemnat de Comisia Parlamentară;
d) 2 reprezentanți ai structurilor asociative ale revoluționarilor, dintre care cel puțin unul să fie reprezentant al organizațiilor de urmași, de răniți sau de reținuți.
(4) Președintele consiliului de administrație trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să dețină unul dintre titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) sau calitatea prevăzută la
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
b) să aibă studii superioare în domeniul juridic, economic sau al administrației publice;
c) să aibă vechime în muncă de minimum 5 ani în unul dintre domeniile prevăzute la lit. b).
(5) Reprezentanții desemnați de organizațiile revoluționarilor prevăzute la alin. (3) lit. d) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să dețină unul dintre titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) sau calitatea prevăzută la
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
b) să aibă studii superioare în domeniul juridic, economic sau al administrației publice.
(6) Consiliul de administrație îndeplinește atribuțiile prevăzute la
art. 29 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin
(7) Veniturile «Fondului Libertatea» se constituie din veniturile prevăzute la
art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 124/1990
privind instituirea «Fondului Libertatea», cu modificările și completările ulterioare, precum și din veniturile prevăzute la
art. 46 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări prin
(8) Proiectele de hotărâri ale Guvernului, prin care se stabilește repartizarea pe categorii de cheltuieli a veniturilor «Fondului Libertatea», potrivit
art. 2 alin. (2) din Decretul-lege nr. 124/1990 , cu modificările și completările ulterioare, se elaborează și se inițiază de către SSPR."
36. Articolul 49 va avea următorul cuprins:
"Art. 49. - (1) În cazul în care, pe baza unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, reiese faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de
Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau de prezentele norme metodologice, SSPR va proceda la anularea certificatelor respective și va propune Președintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora.
(2) Analiza elementelor de noutate și decizia cu privire la anularea certificatelor sunt de competența comisiei prevăzute la art. 13, până la expirarea termenului de preschimbare a certificatelor, iar după acest termen competența revine unei comisii formate din angajați ai SSPR, numiți prin ordin al secretarului de stat.
(3) Anularea certificatelor și înaintarea propunerii de retragere a titlurilor se fac de către SSPR, cu avizul Comisiei Parlamentare.
(4) Comisia prevăzută la art. 13 sau, după caz, comisia constituită conform alin. (2) are obligația ca, în termen de 10 zile de la anularea certificatului și retragerea titlului atribuit în baza acestuia, să comunice acest fapt plătitorului de drepturi."
*) Prin O.U.G. nr. 132/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, termenul a fost prorogat până la data de 31 martie 2008 inclusiv.
Articolul II
Consiliile locale vor prevedea în buget sumele necesare ducerii la îndeplinire a propunerilor formulate de organizațiile revoluționarilor sau de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și avizate de Ministerul Culturii și Cultelor, astfel încât, în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în orașele declarate martir, în care nu au fost construite până în prezent astfel de monumente, să fie construite monumente dedicate eternizării memoriei eroilor căzuți în lupta pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989.
Articolul III
Componența nominală a consiliului de administrație prevăzut la art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 , cu modificările ulterioare, se aprobă prin ordin al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul IV
Persoanele care fac parte din comisia prevăzută la art. 13 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004 , cu modificările ulterioare, beneficiază pe perioada desfășurării activității în cadrul acesteia de o indemnizație lunară în cuantumul unui salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
Indemnizația prevăzută la alin. (1) pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul comisiei se suportă din bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 Petrișor Morar, secretar de stat Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga p. Ministrul apărării, Ioan Ion, secretar de stat Ministrul sănătății publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu p. Ministrul justiției, Ion Codescu, secretar de stat București, 29 noiembrie 2006. Nr. 1.707.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.