Ordinul nr. 1234/2006

Anexa COD DE BUNE PRACTICI ÎN FERMA

I. INTRODUCERE

Scop:

1. prezentul cod de bune practici în ferma recomanda soluții, măsuri și metode utile posibil de aplicat de către fermier și producător agricol, pentru a proteja, atât resursele de mediu, cat și beneficiile pe care le-ar obține dacă acestea ar fi respectate întocmai;

însușirea și implementarea soluțiilor, măsurilor și metodelor cuprinse în prezentul cod, de către producătorii agricoli și fermieri, este necesară deoarece aceștia trebuie să constientizeze ca interesele lor economice de obținere a unor producții profitabile trebuie armonizate cu exigențele de protecție și conservare a mediului înconjurător, pentru a convietui în prezent și în viitor într-o țara frumoasa, curata și prospera.

2. acest cod de bune practici în ferma este un instrument necesar fermierilor sau producătorilor agricoli care acceseaza formele de sprijin financiar, în baza măsurii SAPARD 3.3 "Metode agricole de producție proiectate sa protejeze mediul și sa mențină peisajul rural", în baza Programului Național de Agromediu precum și în cadrul schemei unice de plati pe suprafața - SAPS.

Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cunoștințe științifice avansate în domeniul tehnologiilor mai ales a celor ecologic viabile, este o cerință majoră a promovării agriculturii durabile. De aceea, a apărut necesitatea elaborării, dar și a implementării în practică a unor coduri de bună practică agricolă. Acestea reprezintă un ansamblu de cunoștințe ștințifice și tehnice, puse la dispoziția producătorilor agricoli și a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însușite de către fiecare fermier și producător agricol și apoi implementate corect, practicile agricole pot contribui, atât la obținerea unor producții calitativ superioare și rentabile, cât și la conservarea mediului ambient, cu limitarea consecințelor ecologice nefavorabile la nivel național, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate și sunt acum implementate în practică în diferite țări ale Uniunii Europene.

II. TERMENI ȘI DEFINIȚII

2.1. Aciditate: mărime care indica conținutul în acid al unei soluții (soluția solului) și care se măsoară prin concentrația în ioni de hidrogen a acesteia. Se exprima în unității pH (logaritmul zecimal negativ al activității ionilor de hidrogen dintr-o soluție apoasa).

2.2. Acumulare: creștere a concentratiei unei substanțe în sol întrucât aportul este mai mare decât consumul și/sau pierderea.

2.3. Adsorbtie: proces fizico-chimic de fixare și acumulare a unei componente dintr-un amestec de gaze sau a unei substanțe dizolvate dintr-o soluție pe o suprafața solida sau lichidă cu concentrație mai mare decât în restul gazului sau al soluției.

2.4. Alterare: ansamblu al schimbărilor fizice, chimice și biochimice produse în roci la/sau aproape de suprafața scoartei terestre sub acțiunea agenților atmosferici, plantelor și microorganismelor.

2.5. Ameliorare a solului: ansamblu de procedee tehnice, hidroameliorative, pedoameliorative și agroameliorative, care sunt folosite pentru îmbunătățirea radicala și durabila a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor care limitează fertilitatea acestuia.

2.6. Amendament: substanța incorporată în sol pentru corectarea unor însușiri fizice și chimice nefavorabile, în vederea îmbunătățirii mediului de viața pentru plantele cultivate.

2.7. Amonificare: proces biochimic de eliberare a azotului amoniacal din compuși organici cu azot.

2.8. Apa bruta: apa captata din surse de suprafața sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevarii, necesitand proces de tratare conform cerințelor calitative.

2.9. Apa freatica: apa din stratul acvifer freatic.

2.10. Apa de percolare: apa care se infiltreaza în sol și este dirijata în profunzimea lui.

2.11. Apa poluata: apa cu un conținut de nitrati mai mare de 50 mg/l.

2.12. Apa a solului: apa aflată în sol, ocupand spațiul poros, sau parte din acesta.

2.13. Ape interioare: toate apele aflate în interiorul liniei de baza, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale.

2.14. Ape de suprafața: ape interioare și respectiv marine, stătătoare și curgătoare ale căror suprafețe sunt în contact cu atmosfera.

2.15. Ape subterane: ape aflate sub suprafața terenului în zona de saturatie și în contact direct cu solul sau cu subsolul.

2.16. Bazin hidrografic: unitate fizico-geografică ce înglobează rețeaua hidrografica până la cumpana apelor.

2.17. Biodegradare: descompunere a unei substanțe organice complexe în molecule mai simple sau ioni sub acțiunea microorganismelor.

2.18. Stare a solului: ansamblu al tuturor proprietăților fizice, chimice și biologice, care definesc fertilitatea, productivitatea și funcțiunile solului la un moment dat.

2.19. Coeficient de repartiție: raport dintre concentratiile unei substanțe în doua compartimente de mediu.

2.20. Coeficient de repartiție sol-apa: raport dintre concentratiile unei substanțe în faza solida și în faza lichidă a solului.

2.21. Concentrație critica: estimare calitativă și cantitativă a conținutului unuia sau a mai multor poluanti, sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaștere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale solului.

2.22. Condiționare: conținut și ambalaj hidrosolubil protector, folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final, de către circuitele de distribuție.

2.23. Compost: ingrasamant organic rezultat în urma compostarii diferitelor materiale vegetale și reziduuri organice de diferite proveniente după o prealabilă amestecare și umezire, și posibil adaos de îngrășăminte minerale.

2.24. Compostare: tehnica de obținere a compostului din amestecuri de diferite materiale organice și minerale.

2.25. Decontaminare: operație complexa prin care se distrug microorganismele patogene de pe o suprafața, dintr-un spațiu sau dintr-un produs.

2.26. Degradare (deteriorare) a solului: expresie generală care defineste oricare proces ce conduce la scăderea fertilitatii solului. Degradarea solului este determinata de exploatarea nerationala a terenului, adesea conducand la scoaterea sa din circuitul agricol.

2.27. Denitrificare: proces de reducere biochimica a nitratilor sau nitritilor sub forma de azot gazos, fie ca oxizi de azot, fie ca azot molecular.

2.28. Descompunere: desfacere a unei substanțe organice complexe în molecule mai simple sau ioni prin procese fizice, chimice și/sau biologice.

2.29. Efluenti de silozuri: lichide care se scurg, din furajele conservate prin procese de insilozare, în instalații speciale numite silozuri.

2.30. Eutrofizare: proces de imbogatire excesiva în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitrati și fosfor, a apelor subterane și a apelor stătătoare, adesea, ca urmare a folosirii intensive a ingrasamintelor.

2.31. Eroziune: proces prin care particulele de sol sau roca neconsolidata sunt desprinse și indepartate din loc prin acțiunea apei de scurgere sau prin acțiunea vantului.

2.32. Factor limitativ: oricare condiție ce limitează funcțiile și/sau folosirea solului.

2.33. Fertilitate a solului: însușire complexa sau atribut al solului prin care sunt puse la dispoziția plantelor substantele nutritive, apa și aerul de care au nevoie pentru creșterea și dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii și a celorlalți factori de vegetație; fiind pusă în valoare de muncă omului în vederea obținerii recoltelor ridicate.

2.34. Fertilizant: a se vedea ingrasamant.

2.35. Fertilizare: acțiunea de aplicare a ingrasamintelor în scopul sporirii fertilitatii solului sau a unui substrat de cultura și a creșterii producției vegetale.

2.36. Fond național de date privind gospodărirea apelor: totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice și hidrogeologice, de gospodărire cantitativă și calitativă a apelor, organizate astfel încât să asigure un dialog eficient cu folosintele de apa.

2.37. Gospodărire (management) a apelor: activități care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice și măsuri legislative, economice și administrative, conduc, atât la cunoașterea, utilizarea, valorificarea rațională, îmbunătățirea și păstrarea calității resurselor de apa pentru satisfacerea tuturor nevoilor sociale și economice, cat și la protecția împotriva epuizarii, poluarii acestor resurse, și la prevenirea și combaterea acțiunilor distructive.

2.38. Humificare: descompunere a organismelor sau a unei părți de organisme urmată de sinteza substanțelor humice.

2.39. Imobilizare: trecere sau conversie a substanțelor sau a diferitelor particule din sol spre o formă (temporar) imobilă.

2.40. Influența antropica: modificări ale proprietăților și proceselor din sol produse de activități umane, cu deosebire tehnologii de cultivare, exploatații miniere.

2.41. Încărcare critica: estimare a aportului unuia sau mai multor poluanti sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaștere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale mediului (ale solului).

2.42. Ingrasamant: substanța simpla sau compusa de natura minerala sau organică care contribuie direct sau indirect la menținerea și/sau îmbunătățirea nutritiei plantelor.

2.43. Ingrasamant mineral sau ingrasamant chimic: ingrasamant de origine minerala sau obținut industrial prin procese fizice și/sau chimice.

2.44. Ingrasamant organic: ingrasamant obținut din diferite materiale naturale de origine organică printr-o pregătire simpla sau prin compostare.

2.45. Ingrasamant organo-mineral: ingrasamant rezultat prin amestecare mecanică sau prelucrare chimica a unor îngrășăminte minerale cu îngrășăminte organice.

2.46. Ingrasamant azotos: îngrășăminte cu azot, care se găsesc sub forma nitrica, amoniacala, amidica sau în combinație nitrica-amoniacala, nitrica-amonicala-amidica. Ingrasamant care conține azot ca element fertilizant exclusiv sau în principal.

2.47. Ingrasamant fosfatic: îngrășăminte în care fosforul se găsește sub forma de fosfat primar, secundar sau tertiar de calciu.

2.48. Ingrasamant complex: care conține azot și fosfor sau azot, fosfor și potasiu.

2.49. Lac: masa de apa stătătoare care ocupa o concavitate a scoartei pământului.

2.50. Levigare: fenomen de îndepărtare cu apa de percolare din profilul de sol sau din partea superioară a acestuia a unora dintre componentele lui solubile sau fin dispersate.

2.51. Mobilizare: trecere sau conversie a diferitelor substanțe din sol sub forma mobila.

2.52. Nitrificare: proces de oxidare biologica a amoniului până la nitrati de către bacteriile nitrificatoare din sol.

2.53. Plan de Gospodărire a Apelor pe Bazin Hidrografic: instrument de planificare și aplicare a măsurilor de asigurare a protecției și utilizării durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic.

2.54. Productivitate a solului: însușire complexa, sau atribut al unui teren (a sistemului sol-planta-atmosfera) de a produce recolte.

2.55. Productivitate potențiala a solului: capacitate a unui sol de a produce recolte în condiții optime, prin folosire de: îngrășăminte, pesticide, irigare, lucrări.

2.56. Produse petroliere: combustibili și lubrifianți obținuți din țiței.

2.57. Rau: masa de apa care curge în cea mai mare parte la suprafața în lungul unei albii.

2.58. Resurse de apa: ape de suprafața alcătuite din cursuri de apa cu deltele lor, lacuri, balti, ape maritime interioare și marea teritorială, și apele subterane în totalitatea lor.

2.59. Salinitate: ansamblu de probleme ridicate de prezenta unui conținut de saruri solubile sau sodiu schimbabil mai mare decât în solurile obișnuite.

2.60. Salinizare: acumulare de saruri hidrosolubile în sol.

2.61. Schema cadru de amenajare și gospodărire a apelor: documentație complexa, cuprinzând: rețeaua hidrografica, lucrările de gospodărire a apelor și prelevarile evacuarile aferente folosintelor, analizate în diferite scenarii și etape privind dezvoltarea economico-socială a spațiului hidrografic respectiv, precum și modul de protecție, imbunatatire și păstrare a calității apelor.

2.62. Serviciu de asigurare a apei brute la sursa: totalitatea activităților de gospodărire a apelor, care sunt desfășurate pentru crearea de noi surse de apa și de regularizare a debitelor de apa ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerințelor, și corelate cu prevederile actelor de reglementare emise pentru folosirea resurselor de apa.

2.63. Serviciu de asigurare a nisipurilor și a pietrisurilor: totalitatea activităților de gospodărire a apelor desfășurate pentru asigurarea unei scurgeri normale a apelor de suprafața, pentru regularizarea debitelor solide și crearea depozitelor de nisipuri și pietrisuri în condițiile menținerii stabilitatii albiilor și malurilor cursurilor de apa.

2.64. Serviciu de cadere medie asigurata prin baraje: totalitatea activităților de gospodărire a apelor desfășurate pentru regularizarea debitelor cursului de apa într-o anumită secțiune în vederea asigurării folosinței energetice.

2.65. Serviciu specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea și monitorizarea cantitativă și calitativă a poluantilor din apele uzate evacuate și de protecție a calității acestora: totalitatea activităților desfășurate pentru cunoașterea stării și evoluției cantitative și calitative a apelor.

2.66. Sistem de agricultura: tehnologie deosebit de complexa de producere a producției agricole caracterizată prin specificul intensiv sau extensiv al agriculturii, prin modul de folosință a terenurilor, imbinarea ramurilor de producție prin metodele aplicate, pentru menținerea și sporirea fertilitatii solului, prin modul de folosire a forței de muncă, prin relațiile de producție.

2.67. Sistem Național de Gospodărire a Apelor: ansamblul tuturor activităților și lucrărilor care asigura administrarea domeniului public de interes național al apelor și gestiunea durabila, cantitativă și calitativă a resurselor de apa.

2.68. Sol: partea superioară a scoartei terestre compusa din particule minerale, materie organică, apa, aer și organisme.

2.69. Stare buna a apelor: calitate pe care o ating corpurile de apa de suprafața atunci când parametrii ecologici și chimici de caracterizare, au valori numerice corespunzătoare regimului natural de scurgere cu impact antropic nesemnificativ.

2.70. Structura a solului: caracteristica deosebit de complexa a solului care reflecta capacitatea de unire a particulelor elementare minerale și organice în microagregate, și acestea la rândul lor reunite în macroagregate (elemente structurale, formațiuni structurale), având grade diferite de formare și dezvoltare, forme și dimensiuni diferite.

2.71. Substanțe periculoase pentru sol: substanțe, care datorită proprietăților, cantității sau concentratiei lor, au un efect nefavorabil asupra funcțiilor și utilizării solului.

2.72. Tulbureala: ingrasamant organic natural care provine de la animale și consta dintr-un amestec de reziduuri: dejectii lichide și solide cu apa de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri și cu o cantitate mica de paie tocate, praf de turba, rumegus și nutrețul care rămâne de la hrana animalelor.

III. BIODIVERSITATE, SISTEME ECOLOGICE ȘI PEISAJ

3.1. Termeni și definiții

Biodiversitate: multitudine a plantelor și organismelor vii ce trăiesc la suprafața, în sol și în apa. Este inclusă, atât diversitatea în cadrul speciei, cat și între specii.

Biocenoza: ansamblu de populații (specii) care trăiesc pe un anumit teritoriu sau habitat fizic bine delimitat și care depind de anumite condiții ale mediului abiotic.

Ecosistem: unitate fundamentală funcțională a biosferei, cu un tip determinat al interactiunilor componentelor anorganice și organice și configuratie energetica proprie, care asigura desfășurarea ciclurilor biogeochimice și transformările de energie în fragmentul dat al scoartei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajistile, culturile etc. cu fauna și flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotica reprezentată de resursele energetice și trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasa vegetala, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore și carnivore și a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun și mineralizeaza resturile organice.

Habitat (sau biotop): mediul de viața care adaposteste biocenoza, având condiții în general unitare.

Între speciile de plante, de animale și diferitele ecosisteme exista relații de reciprocitate, de interdependenta, pierderea unei specii provoacă schimbări ireversibile în tot ecosistemul.

Diversitatea biologica crește stabilitatea și producția totală a oricărui ecosistem și de

aceea, este o preconditie importanța și necesară în dezvoltarea agriculturii durabile.

Ecosistemul natural trebuie protejat pentru conservarea biodiversitatii.

3. Intensificarea activității economice constituie o amenințare continua pentru ecosistemele naturale, care poate provoca numeroase efecte negative.

Dintre cele mai importante efecte negative pe care la poate determina activitatea antropica evidentiem următoarele:

1. contaminarea diferitelor resurse ale mediului înconjurător;

2. degradarea și/sau distrugerea habitatului speciilor sălbatice;

3. degradarea și/sau distrugerea căilor de migrare a animalelor;

4. distrugerea și/sau deteriorarea vestigiilor istorice și culturale;

5. distrugerea și/sau degradarea esteticii ambientale.

4. În politica agrară, asa cum prevăd de altfel și directivele UE, este foarte important și necesar ca utilizarea terenurilor și activitățile în fiecare exploatatie agricolă, să se desfășoare într-o maniera compatibila cu protejarea și conservarea ecosistemelor naturale și implicit a biodiversitatii.

De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de la nivelul producătorului agricol și al gospodăriei rurale individuale.

3.2. Asigurarea biodiversitatii și protecția ecosistemelor

5. Pentru asigurarea biodiversitatii și protecției ecosistemelor trebuie respectate de fiecare fermier și producător agricol o multitudine de condiții.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescatorul de animale, se referă la următoarele:

* Folosință diversificata a terenurilor agricole,

Principiul ecologic, conform căruia "solul are dreptul la vegetație" trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă ca, în condiții naturale de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetație diferita care-i asigura regenerarea și refacerea și îl protejeaza de acțiunea distructiva a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrica, mai ales pe terenurile situate în panta. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetație și supus astfel acțiunii agresive a factorilor naturali care determina degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafața. Asa se explica intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilitatii hidrice a macro și microagregatelor structurale) și apariția proceselor de crustificare, compactare de suprafața, eroziune eoliana cu efecte grave asupra germinatiei și rasaririi culturilor agricole și a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetație. Aceste efecte negative pot fi reduse prin introducerea ingrasamintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotatii adecvate a culturilor corelata cu specificul local.

* Protejare și conservare a habitatului sau mediului de viața al speciilor sălbatice

În zonele agricole, speciilor de animale și plante sălbatice trebuie să li se rezerve spații suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj și de irigații, haturile, zonele umede, pajistile și fanetele, pășunile, curțile din jurul caselor, malurile și indiguirile apelor curgătoare și ale lacurilor, valcelele și crangurile, pot contribui la îmbunătățirea și păstrarea habitatului natural al diverselor forme de viața.

* Protecția tuturor speciilor trebuie garantată.

Protecția speciilor sălbatice, precum și a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiția fundamentală pentru asigurarea biodiversitatii. Măsurile de protecție a speciilor și a mediului sunt valabile și se aplică începând cu gospodăriile individuale până la marile exploatații agricole.

* Protecția și conservarea bogățiilor naturale, culturale, istorice

Ca și alte tari, România are o îndelungată istorie în ceea ce privește evoluția socio-economică și demografică. Schimbările permanente, uneori dramatice, au avut impact puternic asupra ecosistemelor naturale și mediului înconjurător.

Pădurile au fost exploatate nerațional, fără a mai fi regenerate corespunzător; pajistile, fanetele și pășunile naturale nu au fost supuse programelor de protecție și conservare.

De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele naturale în care sunt păstrate vestigii istorice și culturale, mărturii vii ale istoriei milenare a poporului român.

3.3. Principii și recomandări ale codului de bune practici agricole

În agricultura, este necesar să fie cunoscute și respectate acele mijloace și practici care

asigura conservarea biodiversitatii indiferent de aria desfășurării activităților. Aceste

mijloace și practici sunt, în mare parte, accesibile tuturor fermierilor și agricultorilor.

3.3.1. Curtea și livada gospodăriei individuale

6. Gospodăria individuală, curtea și livada constituie un sistem unitar care la rândul sau face parte dintr-un sistem natural mai extins și mai complex.

Se pot realiza condiții corespunzătoare pentru viața micilor mamifere, a reptilelor, pasarilor și insectelor în prezenta activității umane, cu ajutorul unor măsuri și mijloace simple, pe care oricare fermier și producător agricol le poate aplica, astfel:

* se va evita asfaltarea aleilor și potecilor, ca și folosirea altor materiale impermeabile. Se recomanda acoperirea cu pietriș sau pietruirea aleilor și potecilor pentru a oferi un cadru ambiental placut și în același timp uscat și propice din punct de vedere ecologic.

* se va efectua acoperirea pereților exteriori ai casei și clădirilor auxiliare cu plante urcatoare și crearea gardurilor vii din specii locale adecvate;

* se vor amenaja adaposturi pentru păsări, proteja arborii bătrâni și scorburosi;

* se vor realiza platforme de compostare pentru reziduurile organice din gospodărie; compostul este un ingrasamant valoros și în același timp un excelent mediu de viața pentru o multime de animale mici și insecte folositoare;

* se vor cultiva pomi fructiferi, varietati de legume și plante decorative traditionale specifice zonei și evitarea introducerii în cultura a unor specii și soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri, hibrizi modificati genetic);

* se va îmbunătăți și conserva flora spontana a pajiștilor, evitand cosirea repetată.

3.3.2. Campurile

7. Terenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt înlocuite cu regularitate. Numărul speciilor cultivate este limitat.

De aceea, din punct de vedere al biodiversitatii, se considera ca au o mare importanța asa numitele practici agricole "prietenoase"; fermierii și producătorii agricoli trebuie să aplice și să respecte următoarele reguli:

* evitarea efectuării araturilor timpurii (iarna-primavara) pe solul prea umed, care conduce la compactare, afectand modul de viața al organismelor care trăiesc în sol;

* folosirea cat mai redusă a mașinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afanarea și maruntirea solului, care pot afecta și ucide organismele din sol;

* aprovizionarea solului cu materiale organice reziduale, stimuland activitatea benefica a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a ramelor;

* efectuarea lucrărilor solului cat mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice sa revină în habitatul lor natural;

* cositul și seceratul să se efectueze de la mijlocul câmpului spre margini; aceste operații trebuie să fie efectuate cat mai târziu posibil pentru a evita uciderea puilor și animalelor ținere; mașinile de recoltat să fie dotate cu dispozitive de alarma pentru îndepărtarea animalelor;

* păstrarea de spații necultivate între cele cultivate (haturi).

3.3.3. Pajiști, fanete și pășuni

8. Pajistile, pășunile și fanetele sunt considerate ecosisteme naturale și se constituie ca elemente dominante ale mediului rural cu o mai mare diversitate biologica decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural.

În România, aceste ecosisteme au o mare pondere, având în vedere ca numai în zona montană exista 3,2 milioane ha terenuri agricole, din care aproximativ 2,5 milioane ha sunt pajiști naturale.

9. Este necesar să se cunoască faptul ca în special în zona montană și de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile și fragile. Solurile prezintă aciditate naturala, care influențează considerabil compozitia florei naturale furajere.

10. O buna practica agricolă, cu ratiuni economice și de mediu, o reprezintă dezvoltarea pasunatului cu animalele la munte, în timpul verii, la stani și vacarii, și de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca hrana de baza fanurile naturale, multiflorale. Ovinele ca și caprinele, asigura împrăștierea uniforma a dejectiilor eliminand transportul la distanta. Forma de capsula a balegarului provenit de la aceste specii asigura fermentarea anaeroba, putrezirea și trecerea în termen scurt spre mediu alcalin, atenuandu-se, în acest mod aciditatea naturala a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanțe organice. În acest mod se intervine și în procesul de concurenta interspecifica dintre plante prin realizarea condițiilor de creștere naturala a plantelor valoroase, furajere, multiflorale.

11. În scopul protejării acestor ecosisteme naturale și a biodiversitatii, fermierul, crescatorul de animale trebuie să mai aplice următoarele măsuri:

* sa nu efectueze fertilizari sau alte lucrări de întreținere în pajiști și fanete naturale, în perioada infloririi plantelor;

* sa nu efectueze lucrări când solul este prea umed pentru a nu determina apariția degradării solului prin compactare excesiva, cu numeroase consecințe negative și asupra organismelor care trăiesc în sol;

* sa salveze și sa protejeze arborii mari solitari și arbustii existenți, deoarece pot asigura hrana și adapost vietuitoarelor sălbatice;

* sa protejeze pajistile și fanetele naturale, care se vor cosi doar dacă este necesar și în nici un caz nu se vor ara; pășunile și fanetele degradate se vor insamanta în solul nearat utilizând semanatori dotate cu brazdare adecvate;

* sa lase, prin rotație, suprafețe necosite pe pajiști și fanete; este indicat să se facă parcelari, și la 3-4 ani o parcela să fie lăsată necosita, pentru reinsamantare naturala;

* să aplice cosire manuală unde terenul este prea umed și, mai ales în luncile inundabile, unde este practic imposibila utilizarea mașinilor agricole;

* sa elimine pasunatul, atât pe pășunile imbatranite și degradate, cat și pe cele proaspăt insamantate în scopul regenerarii;

* sa nu admită pasunatul în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuști sau alta vegetație specifică, în zone protejate din jurul lacurilor și râurilor, chiar dacă acest lucru nu este economic;

* sa practice pasunatul cu număr redus de animale, în special oi și capre, pe coastele dealurilor, pe pantele malurilor lacurilor și râurilor, pe nisipuri, pe soluri calcaroase;

* sa nu admită suprapășunatul; este necesar să se asigure un raport optim între numărul de animale, suprafața și calitatea pasunii;

* trebuie ca vara, la stane, locul amenajat pentru muls și innoptare, să fie schimbat la 3-4 zile pentru evitarea supraingrasarii terenului și asigurarea ingrasarii uniforme (tarlire);

* este necesar, ca pe faneata, primavara, imediat după topirea zapezii, balegarul bine putrezit să se imprastie cat mai uniform; odată cu aceasta operație se poate realiza și suprainsamantarea cu semințe din specii de leguminoase sau graminee valoroase, cum este trifoiul alb, încorporate în masa fertilizantului natural;

* să efectueze, anual, fertilizarea pasunilor și fanetelor cu îngrășăminte organice naturale; pentru a evita acidifierea solului și salbaticire florei (fenomen prezent numai în zona de munte) este necesar ca ciclul varat-iernat sa nu fie întrerupt, și sa practice o incarcatura echilibrata de animale la unitatea de suprafața;

* trebuie să evite fertilizarea cu balegar care conține rumegus utilizat ca asternut pentru animale datorită aciditatii pe care acesta o determina;

* atunci când folosește cositul mecanizat, sa evite ranirea animalelor și pasarilor, care adesea, se ascund în zonele necosite, prin începerea cositului de la mijlocul câmpului spre margini și prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarma.

12. Având în vedere deficitul de vegetație forestieră, mai ales, în zona de campie și deal din arealele de pajiști și terenuri arabile, fermierul va aplica măsurile:

* reintroducerea arborilor și arbustilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvopastorale, pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu, pasunat și odihnă a animalelor;

* reglementarea încărcării cu animale în funcție de productivitatea pasunilor, pentru a evita transferul pasunatului în padure și interzicerea pasunatului pe ploaie;

* imbinarea intereselor agro-silvoculturale prin crearea de culturi silvice ca rezerva nutritiva pentru animale (frunzare) în situații extreme de criza (secete catastrofale);

* folosirea alternativa a pajiștilor: 1-2 ani pasune și 1-2 ani faneata, iar în perioada utilizării ca faneata se va realiza și plantarea speciilor forestiere;

* sa salveze și sa protejeze arborii mari solitari și arbustii existenți pe terenurile arabile, deoarece pot asigura hrana și adapost vietuitoarelor sălbatice.

3.3.4. Păduri

13. Conservarea biodiversitatii pădurilor reprezintă condiție esențială pentru protejarea florei și faunei sălbatice, a unui mediu ambiental placut și sanatos.

În țara noastră, conservarea mediului forestier este absolut necesară, aceasta acțiune fiind determinata de un anumite particularități, care se referă la:

* România are o suprafața redusă acoperită cu păduri (aproximativ 27%) și neuniform distribuita în raport cu principalele forme de relief (munte, deal, campie);

* numărul speciilor vegetale și animale din padure este la un nivel redus, comparativ cu numărul total de specii vegetale și animale existente în țara noastră, doar cca 200 de specii lemnoase și 1000 de specii ierboase, față de 3500 de specii vegetale superioare;

* speciile lemnoase sălbatice exista aproape în exclusivitate doar în ecosistemele forestiere; de asemenea, în proporție dominantă (peste 60%) din speciile ierboase se găsesc doar în arboretele forestiere;

* unele specii arborescente și ierboase sunt amenintate cu dispariția, cum ar fi: tisa, liliacul salbatic etc.;

* în zona de campie exista pericolul izolarii genetice a unor specii ca urmare a fragmentarii masivelor forestiere.

14. Protecția ecosistemelor forestiere este practic obligatorie și impune luarea și respectarea cu strictețe a numeroase măsuri.

Cele mai importante măsuri de protecție se referă la:

* limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele inundabile ale Luncii Dunării și luncile râurilor interioare și extinderea speciilor de plopi și salcii autohtone, care nu necesita fertilizare și irigare;

* respectarea zonarii functionale a pădurilor în concordanta cu conceptul dezvoltării durabile, indiferent de natura proprietății asupra pădurilor;

* implementarea măsurilor silviculturale care să aibă ca efect diminuarea și chiar stoparea declinului pădurilor (de ex. uscarea arborilor);

* extinderea ariilor forestiere protejate.

15. Codul bunelor practici silvice se adresează în special proprietarilor particulari de padure care trebuie să contribuie la protecția și conservarea fondului forestier.

Cele mai importante măsuri care se impun acestora se referă la:

* cunoașterea legislației silvice în vigoare, în primul rând a Codului Silvic;

* crearea unor centre de perfecționare continua a cunoștințelor legate de padure și rolul ei în economie, protecția mediului și viața socială;

* asocierea micilor proprietari de padure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabila a pădurilor;

* crearea de către primării (în cazul în care nu exista asociații ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii gospodărite cu ajutorul populației rurale, beneficiara a materialului vegetal lemnos.

3.3.5. Zone rutiere, santuri și canale

16. Fermierii și producătorii agricoli trebuie să protejeze fauna din preajma zonelor rutiere, a santurilor și canalelor.

Pentru aceste zone se recomanda să aplice următoarele măsuri:

* de-a lungul căilor rutiere trebuie să existe garduri vii, copaci, arbuști, alei care să asigure habitat și hrana pentru fauna sălbatică;

* de-a lungul căilor rutiere, unde plantarea nu este posibila, trebuie să existe măcar un șir de arbori naturali, arbuști sau vegetație înaltă suculenta;

* trebuie să evite cosirea santurilor și canalelor din zonele rutiere înainte de creșterea puilor și animalelor ținere, de exemplu până la sfârșitul lunii iulie;

* este interzisă arderea ierburilor uscate.

3.3.6. Ecosisteme acvatice

17. Ecosistemele acvatice sunt formate din ape curgătoare și stătătoare: balti, iazuri, lacuri, canale, santuri de scurgere, râuri etc., care contribuie la infrumusetarea ambientala și la asigurarea habitatului multor specii ale florei și faunei specifice.

Pentru ocrotirea și conservarea biodiversitatii acestor ecosisteme fermierul trebuie să:

* creeze mici lacuri artificiale cu maluri inierbate, și sa planteze arbori și arbuști;

* salveze, ocroteasca și imbunatateasca vegetatia naturala de pe malurile apelor;

* regularizeze albia râurilor, în fapt, a tuturor apelor curgătoare în regim autorizat.

18. Trebuie sa păstreze, pe cat posibil, cursul natural al râurilor și al altor ape curgătoare, asa cum a evoluat de-a lungul timpului, în echilibru cu mediul.

19. Este necesar să efectueze refacerea canalelor naturale distruse și sa refacă biodiversitatea acestor ecosisteme.

3.3.7. Protejarea și ameliorarea peisajului

20. Pentru amenajarea și ameliorarea peisajului în scopul menținerii și îmbunătățirii echilibrului ecologic al peisajului se vor avea în vedere măsurile următoare:

* Utilizarea vegetatiei forestiere pe terenuri agricole din zona montană, deal și podis.

* Aplicarea în zona montană a măsurilor preventive și curative de imbunatatire terenului și vegetatiei.

21. Măsurile preventive se aplică pe terenurile cu folosință agricolă din microzone cu risc ridicat la eroziune (paraie, versanți cu panta mai mare de 35°, soluri superficiale, scheletice etc.), pe rețeaua cadastrala etc., și au în vedere, în primul rând, instalarea vegetatiei forestiere.

22. Vegetatia lemnoasă va fi instalata sub forma de:

- cordoane de arbuști sau arbori,

- cordoane complexe de arbori și arbuști,

- perdele forestiere,

- siruri de arbori.

23. Metodele curative se aplică pe terenurile degradate prin eroziune, alunecări de teren, inmlastinare, reactivarea unor grohotisuri despadurite accidental (doboraturi de vant, incendii, defrisari etc.). O atenție deosebită se va acorda terenurilor despadurite din zona jnepenisurilor unde pot apare fenomene grave ale deteriorării condițiilor stationale.

24. În zona de podis și deal utilizarea vegetatiei forestiere se va face, ca și în zona montană, prin metode preventive în scopul prevenirii și evitării degradării și curative, pentru reconstructia ecologica a suprafețelor deteriorate.

Acțiunea preventivă de utilizare a vegetatiei forestiere trebuie să țină cont, atât de existenta proprietății private asupra pământului, cat și de riscul potențial ridicat al unor terenuri la acțiunea distructiva a proceselor de eroziune, alunecări etc.

25. Rețeaua cadastrala trebuie să rămână scheletul de baza pe care să se dezvolte formațiunile vegetale lemnoase.

Formațiunile vegetale lemnoase trebuie să fie formate din:

* cordoane de arbuști;

* siruri de arbori;

* perdele forestiere.

26. Microrelieful trebuie utilizat ca și rețeaua cadastrala; este vorba în primul rând de portiunile de teren cu panta foarte mare, de peste 30°- 35°, precum și santuri și ogase.

27. În zona de campie, pentru refacerea și conservarea biodiversitatii și a condițiilor de mediu fermierii și proprietarii de teren trebuie să ia în considerare și să respecte o serie de măsuri de baza.

Aceste măsuri se referă la:

* cultivarea și întreținerea arbustilor și arborilor;

* vegetație lemnoasă nu va fi lipsită din nici o linie cadastrala;

* întreprinderea unor acțiuni de supraveghere și urmărire a evoluției, a stării vegetatiei lemnoase din zona de campie, la intervale de 2-3 ani cu ajutorul imaginilor aeriene.

IV. MĂSURI ȘI LUCRĂRI DE IMBUNATATIRE ȘI CONSERVARE A CALITĂȚII SOLULUI

Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibila

sau ușor reversibila. În aceasta secțiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori

prevenirea degradării fizice a solului. Nu sunt prezentate detaliat în acest Cod lucrările

de drenaj și de menținere a acestora. Totuși, pe multe soluri, este important a ne asigura

ca aceste sisteme funcționează eficient și controlează apa din sol.

4.1. Scurgeri de suprafața și eroziune a solului

28. Unii factori, deosebit de activi în poluarea apelor, sunt legați de extinderea ingrijoratoare a degradării solului, mai ales a eroziunii și compactarii.

Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate și indepartate sub acțiunea apei și a vantului ajungând în mare parte în resursele de apa de suprafața. La aceste cauze se adauga și activitățile umane, prin practicarea agriculturii intensive și prin gestionarea defectuoasă a terenurilor agricole.

Este foarte important de reținut ca pe măsura ce crește nivelul degradării terenului

agricol, fertilitatea solului se micșorează în aceeași măsura, influentand negativ nivelul

recoltelor. Intensitatea eroziunii de suprafața (spalarea particulelor de sol prin siroire

difuza), este în funcție de viteza de scurgere, care la rândul ei depinde de mărimea și

lungimea pantei. Pe terenurile agricole situate în panta procesul este accelerat prin

efectuarea lucrărilor agricole pe direcția pantei.

4.2. Tasarea și distrugerea structurii solului

29. Definiție:

Tasarea (compactarea) solului este un proces fizic prin care are loc creșterea exagerata a masei de sol pe unitatea de volum.

30. Clasificare:

Compactarea solului este clasificata din două punct de vedere: a originii și a localizarii sau adancimii la care se manifesta.

În raport cu originea compactarea sau tasarea solului este naturala (primara) și antropica (artificiala, secundară).

31. Compactarea naturala este datorată factorilor și proceselor care au condus la formarea solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.

32. Compactarea artificiala, antropica sau secundară este datorată, de regula, greșelilor tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat și nerațional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special în condiții inadecvate de umiditate a solului.

Compactarea secundară sau antropica este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizata, având tendinta de a se accentua odată cu creșterea gradului de mecanizare, adică a masei mașinilor agricole, a presiunii din pneuri și a intensitatii și frecvenței de lucrare a solului, fiind deosebit de importanța pentru fiecare fermier.

33. O importanța deosebită în favorizarea acestui proces negativ o au unele elemente tehnologice ale sistemului de agricultura și agrotehnica aplicată.

34. În funcție de adâncimea la care se produce și se manifesta, se distinge compactarea de suprafața și de adancime, aceasta din urma, în cele mai multe cazuri este de origine primara, fiind localizata la adancime, relativ mare, peste 40 cm, ajungând la 50-60 cm.

Introducerea în agricultura a mașinilor grele cu masa mai mare de 10-20 t/axa, a condus la apariția compactarii secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafața, se produce la adancime mai redusă, fiind corelata cu adâncimea de lucrare a mașinilor agricole.

Cauze ale compactarii

35. În ferma, compactarea antropica este favorizata de următoarele cauze:

* folosirea rotatiilor de scurta durata: monocultura și rotatia de doi ani grâu-porumb;

* absenta culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi și lucerna), ierburi perene (Lolium Multiflorim), etc.;

* bilanțul negativ al humusului și altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizarii reduse, a absentei fertilizarii organice;

* efectuarea lucrărilor solului în condiții improprii de umiditate;

* intensitatea, frecventa, lucrarea anuală la aceeași adancime;

* aplicarea necorespunzătoare a udarilor.

Intensitatea compactarii secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau

vulnerabilitatea solului de a se compacta, care este determinata de: compozitia

granulometrica neechilibrata, de structura nestabila, de conținutul redus de humus.

Starea de compactitate a solului, ca și cerința de afanare, poate fi determinata pe baza cunoașterii gradului de tasare al solului, care permite și stabilirea cerinței față de afanare.

Efecte ale compactarii

36. Tasarea sau compactarea solului, indiferent de origine, are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului, altor resurse de mediu, cat și a productivitatii fermei.

Printre care cele mai importante și cunoscute efecte negative sunt următoarele:

- scăderea permeabilitatii solului la apa și aer, și creșterea riscului de exces de apa;

- reducerea capacității de reținere a apei, și a conținutului de apa accesibila;

- inrautatirea regimului aerohidric;

- creșterea rezistentei la penetrare și inhibarea dezvoltării sistemului radicular;

- creșterea rezistentei la arat și în consecința creșterea consumurilor;

- degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii și stabilitatii lor;

- calitate necorespunzătoare a araturilor și a pregătirii patului germinativ.

Fertilitatea și capacitatea de producție a solului, ca urmare a efectelor negative, scad

considerabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate.

37. Prevenirea compactarii antropice a solului se realizează de fermier prin adaptarea sistemului de agricultura, a agrotehnicii și a lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efectele și procesele negative.

Fermierul, pentru reducerea și chiar eliminarea cauzelor compactarii secundare, trebuie să respecte și să aplice următoarele măsuri:

* efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optima;

* eliminarea traficului în condiții necorespunzătoare de umiditate;

* folosirea unei sisteme de mașini care să permită limitarea presiunii exercitate pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a senilelor, a rotilor duble, creșterea vitezei de lucru, reducerea presiunii de pneuri;

* rotatii de lungă durata care să includă și plante amelioratoare;

* măsuri de creștere a bilanțului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngrășăminte organice;

* evitare a pasunatului excesiv.

38. În raport cu starea de compactitate a solului, se pun doua probleme principale:

* pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai în scopul prevenirii apariției compactarii secundare,

* în timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactarii excesive.

39. Reducerea compactarii excesive se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40 cm, și scarificare (afanare adanca) la adancimi mai mari, care pot ajunge chiar la 60-70 cm pe solurile compactate în adancime.

Trebuie sa retinem faptul ca astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate au doar caracter temporar, fiind un remediu de scurta durata, întrucât solurile astfel afanate se vor recompacta destul de rapid, făcând necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, și ridicarea substantiala a costurilor. De aceea, cele mai bune și eficiente rămân măsurile preventive.

Definiție: Structura solului este o caracteristica intrinseca, distinctă, specifică solului,

extrem de complexa, de care depinde fertilitatea solului.

40. Structura solului poate fi definită din punct de vedere pedologic și agronomic:

* pedologic prin modul de asociere a particulelor elementare în elemente (agregate) structurale, care au forma, mărime și grad de dezvoltare diferite;

* agronomic prin ansamblul însușirilor fizice ce caracterizează capacitatea de reținere și cedare a apei, pătrunderea și miscarea apei în profilul de sol, starea de așezare a solului, stabilitatea hidrica și mecanică a agregatelor structurale ale solului, și de regimurile fizice aferente (hidric, de aeratie, termic).

Formarea structurii solului include un ansamblu de procese fizice, chimice și biologice de

o deosebită complexitate, rol activ avându-l argila, materia organică, hidroxizii de fier și

de aluminiu și carbonatul de calciu.

41. Cauzele degradării structurii solului sunt grupate în două categorii majore: modificarea chimismului și acțiunile mecanice.

Aceste două categorii de cauze constau în următoarele:

* modificarea chimismului solului prin scăderea conținutului de humus și, în unele situații, prin alcalizare sau acidifiere, ca urmare a fertilizarii neechilibrate sau a irigarii cu apa necorespunzătoare;

* acțiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale lucrării la o stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picaturile de ploaie din precipitatii și apa de irigatie, pasunatul excesiv.

Destructurarea reprezintă reducerea sau pierderea stabilitatii agregatelor structurale de

sol la acțiunea apei și a mașinilor agricole, fiind unul dintre cele mai importante procese

fizice ale degradării solului. La rândul sau, destructurarea este în fapt cauza care

generează numeroase alte procese negative sau a intensificării celor existente.

Astfel, deteriorarea calității agregatelor structurale, adică: a formei, a porozitatii lor,

a stabilitatii hidrice, în special pe solurile cu folosință arabila, este de cea mai mare

importanța deoarece, influențează crucial caracteristicile hidrologice, permeabilitatea

solului pentru apa și aer, stabilitatea și configurația spațiului macroporos.

Dintre procesele negative generate deosebit de importante sunt: crustificarea, baltirea apei

la suprafața, prafuirea și colmatarea spațiului poros, eroziunea, compactarea, etc.

42. Pentru prevenirea degradării structurii solului fermierul trebuie să aplice și să respecte o multitudine de reguli și măsuri.

Regulile și măsurile pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:

- efectuarea lucrărilor solului și a traficului pe teren în condiții de limitare la strictul necesar a numărului de lucrări și a masei utilajului și numai la umiditate corespunzătoare a solului;

- utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu latime de lucru variabila, pluguri oscilante, pluguri cu brazda în trepte;

- utilizarea semanatorilor specializate, pentru însămânțare și aplicare a ingrasamintelor direct în miriste;

- repararea drumurilor de acces de suprafața cultivată;

- reducerea combaterii mecanice a buruienilor, pe cat este posibil;

- menținerea în limite optime a reacției solului și a compoziției cationilor schimbabili;

- folosirea la irigatie de apa convențional curata, de calitate;

- structura de culturi variata, cu rotatii de lungă durata, în care să fie incluse și plante amelioratoare;

- favorizarea activității mezofaunei (ramelor);

- evitarea irigatiei prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesiva și înlocuirea acesteia cu irigatia localizata;

- mărirea suprafeței de contact a rotii cu solul prin utilizarea pneurilor cu presiune mica, utilizarea pneurilor cu latime mare și a rotilor duble.

43. Degradarea chimica a structurii solului, provocată prin utilizarea gresita de ingrasamintelor, amendamentelor, poate fi eliminata prin respectarea planurilor de fertilizare, amendare în acord cu specificul solului și cerințele plantelor cultivate.

44. În prevenirea degradării solului prin diferite procese fizice și chimice o importanța deosebită o are modul în care se efectuează lucrările de aratura.

De aceea, fermierul, la executarea araturii trebuie să respecte următoarele reguli:

* aratura va fi uniforma pe adancime, fără a se cunoaște trecerea de la o brazda la alta, realizandu-se când solul este la starea de umiditate optima, astfel ca brazda, indiferent de textura solului, să se reverse în urma plugului;

* direcția araturii va alterna în fiecare an;

* araturile normale se efectuează vara/toamna pentru însămânțări de toamna/primavara;

* araturile adânci se efectuează toamna pe solurile grele;

* aplicarea lucrărilor de subsolaj, specifice solurilor afectate de compactare secundară, unor soluri acide, sau unde stratul arabil este subtire și este nevoie de adâncirea lui, fără întoarcerea brazdei;

* desfundarea să se efectueze la înființarea plantațiilor viticole și pomicole.

45. La efectuarea araturii fermierii mai trebuie să ia în considerare și alte măsuri, pe care trebuie să le respecte în scopul protecției solului, și altor resurse de mediu împotriva degradării.

Aceste măsuri practice se referă la:

* după recoltare, dacă sunt prezente ploi puternice, furtuni, nu se efectuează aratul.

Chiar dacă se mai întârzie aceasta lucrare, solul trebuie menținut acoperit cu mulci vegetal, fie cu paie sau resturi vegetale, fie prin menținerea culturilor ascunse, acolo unde s-a utilizat aceasta tehnica;

* pentru reducerea intensitatii mineralizarii este recomandat să se adopte tehnologia semanatului direct în miriste. De asemenea, se vor evita pe cat posibil araturile adânci, vitezele mărite de lucru și afanarea exagerata a solului prin scarificare;

* pe terenurile în panta, araturile trebuie să urmărească strict curbele de nivel, iar atunci când nu este posibil, cu o ușoară inclinare și pe distanțe scurte;

* araturile vor urmări configurația terenului și se va tine seama ca acestea să fie paralele cu șanțurile și canalele existente, mentinandu-se o bandă nearata în apropierea acestora;

* cu toate ca araturile de vara au rol important în sporirea producției, în zonele cu precipitatii abundente (peste 650 mm anual) și bine distribuite, ca și pe suprafețele irigate, este bine ca în terenul proaspăt arat să se insamanteze o cultura acoperitoare sau cu rol de ingrasamant verde, care în toamna, fie ca se va recolta, fie se va marunti și incorpora în sol; aceasta cultura va prelua nitratii din sol transferandu-i în biomasa vegetala ușor mineralizabila, în care azotul prezent va fi ferit de levigare, iar în primavara, când temperatura solului va atinge 10°C, prin demineralizare treptata, va fi ușor asimilabil de către plantele cultivate.

4.3. Eroziunea

Eroziunea solului consta în pierderea particulelor de sol prin acțiunea apei și vantului.

Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare

și cantitatea de apa accesibila pentru plante se reduce. Aceste procese sunt și mai intense

pe solurile subtiri unde roca este mai aproape de suprafața.

Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptata a stratului superficial de sol, a

particulelor fine de sol bogate în nutrienti și la reducerea fertilitatii solului.

Eroziunea contribuie la creșterea riscului față de inundații prin intensificarea scurgerilor,

blocarea drenurilor și canalelor de drenaj.

46. Protecția solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole și prin tehnologii agriculturale specifice.

Tehnologiile impun cunoașterea de fermier a următoarelor aspecte:

plantele cultivate

Plantele cultivate în funcție de rolul pe care-l au în protecția solului sunt clasificate în următoarele categorii:

* foarte bune protectoare - graminee (specii de Lolium și Dactylis) și leguminoase perene (lucerna, trifoi, ghizdei);

* bune protectoare - cereale paioase (grâu, orz, ovaz, mei, iarba de Sudan etc.);

* mediu protectoare - leguminoase anuale (mazare, mazariche, soia, lupin, fasole);

* slab protectoare - culturi prasitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfecla de zahăr, dovlecei, viță de vie etc.);

sistemele de culturi în funcție de panta

Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul de culturi în fasii cu benzi inierbate, a căror latime variaza în funcție de panta:

a) panta de 5% - 10% - lățimea fasiei de 60-150 m;

b) panta de 10% - 15% - lățimea fasiei de 30-60 m;

c) panta de 15% - 20% - lățimea fasiei de 20-30 m;

d) panta de peste 25% - lățimea fasiei de 20 m.

Pe terenurile situate în panta, atunci când nu este posibila inierbarea permanenta, se poate practica cultura în fasii alternate de plante bune și foarte bune protectoare cu benzi inierbate, pe lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi protejat prin valuri de pământ, agroterase, banchete netede sau garduri de nuiele.

* a lucrărilor speciale de protecție pe terenuri cu panta mare

În zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi și uniforme și cu soluri având textura medie se realizează valuri de pământ la diferite distanțe, iar pe pante de peste 20% se construiesc agroterase.

* a aportului de îngrășăminte organice și resturi vegetale

Pentru ameliorarea solului și refacerea stratului de humus, se va aduce un aport de îngrășăminte organice, resturi vegetale, îngrășăminte verzi. Și în acest caz, practicarea culturilor ascunse este foarte utila.

* a evitării unor lucrări superficiale agresive

Pe solurile supuse eroziunii și pe cele vulnerabile se va evita dezmiristirea cu grape cu discuri și cu mașini de frezat solul.

* a practicării sistemelor speciale de protecție

Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere și garduri vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol și a depunerii acestora ca sedimente în ape.

* a interzicerii taierilor și defrisarilor

O practica extrem de dăunătoare o constituie taierea pădurilor și defrisarile precum și ararea pasunilor permanente și a fanetelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol și se vor degrada rapid.

47. Fermierul, în scopul prevenirii și combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate trebuie să respecte cu strictețe o serie de măsuri.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fiecare fermier se referă la:

* executarea lucrărilor și semanatul culturilor prasitoare pe curbele de nivel;

* folosirea gunoiului de grajd bine fermentat și a ingrasamintelor verzi;

* practicarea pe curbele de nivel de culturi în fasii cu lățimi în funcție de panta;

* practicarea culturilor în fasii, intercalate cu benzi permanent inierbate, orientate pe curbele de nivel sau cu o abatere de 3-5%;

* practicare de asolamente speciale cu plante protectoare;

* înființarea plantațiilor antierozionale sub forma de perdele de 10-15 m latime, orientate pe curbele de nivel, la pante de 20-25%;

* efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătățiri funciare.

48. În plantațiile viticole, în scopul prevenirii și combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:

* orientarea randurilor de viță de vie pe curbele de nivel și executarea lucrărilor agrotehnice de întreținere în același sens;

* executarea de biloane pentru reținerea apei pe versantii cu panta lina și uniforma;

* executarea de biloane înclinate pentru dispersarea și evacuarea apei;

* realizarea benzilor inierbate pe versantii cu pante uniforme;

* realizarea de canale de coasta de nivel sau înclinate, cu debusee naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în funcție de panta și tipul solului;

* înființarea unor benzi de arbuști fructiferi pe panta din amonte a drumurilor orientate pe curbele de nivel;

* realizarea, prin desfundare a terenului, pe pante de peste 25%, a teraselor cu platforma orizontala, consolidate prin inierbare sau cu brazde de iarba;

* realizarea de terase cu platforma orizontala sau inclinata, cu taluze consolidate în ziduri din piatra.

49. În plantațiile pomicole, în scopul prevenirii și combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.

Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:

* orientarea randurilor de pomi pe curbele de nivel și executarea araturilor pe aceasta direcție;

* în plantații ținere, în zonele umede și acolo unde exista soluri mai fertile, se vor intercala între randurile de pomi culturi de plante bune și foarte bune protectoare;

* realizarea de benzi inierbate pe versantii cu pante uniforme, la distanțe diferite, în funcție de panta;

* inierbarea întregii suprafețe, cu realizarea lucrărilor solului doar în jurul pomilor;

* realizarea canalelor de coasta pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 10%, în regiunile umede;

* executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontala;

* în cazul terenurilor framantate cu soluri grele și pante de peste 15%, precum și cele ușoare sau mijlocii și înclinate, se vor realiza terase individuale orizontale.

4.4. Solurile fermei

Solul este bunul cel mai de preț al fermierului. Cunoașterea solului din cadrul fermei,

alături de aplicarea bunelor practici de pregătire și cultivare a terenurilor agricole,

conduce, atât la creșterea cantitativă și calitativă a producției agricole, cat și la

reducerea riscurilor degradării solului prin diferite procese.

50. Oricare tip de sol este vulnerabil la degradare, mai ales atunci când este luat în cultura. Lipsa unei planificari a activităților sau lucrările excesive pot conduce la degradare prin destructurare, crustificare, compactare a solului.

Aceste procese împiedica rasarirea rapida și uniforma a plantelor, prin degradarea spațiului poros, a condițiilor de aeratie și aprovizionare cu apa, limitează dezvoltarea masei radiculare, și în consecința a plantelor cultivate. Apoi, compactarea solurilor favorizează procesele de scurgere de suprafața, prin reducerea permeabilitatii solului la apa, a infiltrarii apei în sol. Intensificarea scurgerilor de suprafața provoacă eroziunea solului, poluarea cursurilor de apa, reducerea biomasei. Riscul spalarii de suprafața și a eroziunii solului este amplificat în cazul solurilor sarace în materie organică, în absenta culturilor protectoare, și pe terenuri cu pante lungi, abrupte.

51. De aceea, ameliorarea și conservarea stării structurale a solului aduc o serie de beneficii directe și indirecte în folosul fermierului, în protecția resurselor de mediu, cum sunt:

* lucrări mai ușoare ale solului;

* favorizarea rasaririi și inradacinarii plantelor prin îmbunătățirea regimului aerohidric, și a capacității de reținere a apei;

* reducerea riscurilor de eroziune a solului și a scurgerilor de suprafața;

* reducerea baltirii apei la suprafața;

* creșterea producției, a calității și productivitatii culturilor agricole.

52. Pentru realizarea acestor beneficii fermierul trebuie:

* sa cunoască bine solul din cadrul fermei, și mai ales factorii limitativi ai acestuia;

* sa evite pierderea structurii solului printr-o reală și optima planificare a: lucrărilor solului, a infiintarii culturilor și întreținerea acestora, modului de recoltare;

* să aplice numai acele practici care evita perpetuarea problemelor și care duc la eliminarea acestora;

* sa inspecteze cu regularitate terenurile agricole, să se monitorizeze prin indicatori specifici starea actuala a solurilor.

4.4.1. Identificarea și cunoașterea tipurilor de sol: cartarea pedologica

53. Pentru o ferma performanta cartarea pedologica este absolut necesară. Dacă un astfel de studiu nu se poate efectua, atunci, cel puțin, trebuie apelat la instituții de specialitate, pentru a folosi posibilele materiale informative existente.

Azi nu se mai poate practica nicio forma de agricultura performanta (conventionala,

conservativa, organică, ecologica, de precizie) fără cunoașterea resurselor edafice. Mai mult

decât atât, trebuie cunoscuți factorii limitativi care impun alegerea și practicarea anumitor

tehnologii de cultivare a plantelor, a plantațiilor viti-pomicole.

54. Pentru a obține cele mai bune performanțe de la un sol este necesar și important să fie cunoscute și înțelese, cel puțin caracteristicile fundamentale ale acestuia, care determina alegerea sistemului sau a componentei tehnologice corespunzătoare.

Unele dintre proprietățile solului, cum sunt: grosimea activa a profilului de sol, volumul

edafic util și textura pot fi variabile în cuprinsul fermei și în profilele pedologice.

În același timp, aceste caracteristici au un grad ridicat de stabilitate, fiind extrem de

dificil de modificat, astfel ca sunt considerate ca factori limitativi sau restrictivi ai

producției agricole, și toate tehnologiile trebuie să li se adapteze.

Alte proprietăți, cum sunt: stabilitatea hidrica a agregatelor structurale de sol, reactia, starea de așezare, conținutul în macronutrienti, etc., au caracter dinamic înregistrând modificări însemnate prin aplicarea sistemelor tehnologice de cultivare a solului, dar în același timp pot fi și mai ușor dirijati, modificati, ameliorati.

55. Minimum de proprietăți ale solului pe care trebuie se le cunoască fermierul se referă la:

* textura sau compozitia granulometrica a solului;

Aceasta reprezintă distribuția procentuală a particulelor minerale: de nisip, praf și argila. Fermierul, de ex., trebuie să știe ca solurile nisipoase sunt mult mai predispuse la compactare și eroziune decât cele argiloase sau lutoase, pe când solurile argiloase sunt mai vulnerabile la excesul de apa.

* starea de așezare sau de compactitate, adică așezarea mai laxa sau mai compacta a particulelor primare, a micro și macro formatiunilor structurale în masa solului;

Fermierul trebuie să cunoască starea de compactitate a solurilor răspândite în ferma întrucât aceasta îi permite să aplice măsurile mecanice necesare pentru ameliorarea rapida.

* capacitatea de friabilitate sau de maruntire a solului;

Aceasta caracteristica arata măsura în care solul, prin acțiunea mașinilor agricole se sfarama, se desface în formațiuni structurale din ce în ce mai mici; cu cat un sol este mai friabil cu atât se lucrează mai ușor.

* sistemul radicular al plantelor;

Masa radiculara poate indica dacă un sol are, în ansamblul sau, caracteristici favorabile: astfel dacă acesta penetreaza în profunzime și se ramifica bine, atunci solul este de calitate; dacă se dezvolta incet și pe orizontala, atunci predomina anumiti factori sau procese limitative, de ex., compactarea secundară de suprafața.

* conținutul de materie organică din sol;

Materia organică din sol influențează productivitatea, structura solului și capacitatea acestuia de reținere a apei, etc., culoarea solului în stratul superficial poate fi un indicator aproximativ, dar sunt necesare determinări de laborator pentru aprecierea precisa.

* culoarea solului;

Culoarea solului constituie un indicator pentru capacitatea naturala de drenaj și aerare a solului. Un profil cenusiu, galben și pestrit indica faptul ca solul este favorabil fenomenului de baltire și este lipsit de oxigen, pe când un sol brun este drenat liber.

* flora și fauna din sol.

Flora și fauna din sol reprezintă un indicator biologic deosebit de important. De ex. prezenta ramelor, care contribuie la formarea unor agregate structurale zoogene specifice (coprolite), imbunatatind prin activitatea lor mecanică de deplasare, ingerare și eliminare a solului, procesele de aeratie și infiltrare a apei, reprezintă un indicator practic al unui sol care oferă un mediu prielnic de creștere și dezvoltare a vegetatiei.

56. Starea solului la un moment dat se poate constata și evalua, într-o primă faza, prin respectarea unor reguli, relativ ușor de urmat de către fermier și efectuarea unor observații și determinări foarte simple.

Astfel fermierul trebuie să întreprindă acțiunile următoare:

* verificarea periodică a solului în diferite puncte stationare ale fermei;

* identificarea degradării solului și a capacității de drenaj a acestuia se va putea realiza într-un profil de sol; se va verifica dacă solul se desface în formațiuni structurale de diferite forme și marimi, se va determina starea de înrădăcinare a culturii și respectiv culoarea solului;

* va verifica starea de compactitate pe adâncimea profilului de sol cu ajutorul unui cutit. Exista asa numitele, penetrometre de buzunar, instrumente deosebit de simple, ce pot oferi o informație suficient de exactă, prin simpla introducere a lor în pereții profilului de sol, la diferite adancimi. Într-un sol compact, se simte duritatea acestuia, pe când într-un sol friabil, bine structurat cutitul pătrunde cu usurinta, penetrometrul oferă și posibilitatea aprecierii gradului de compactitate;

* va aprecia principalele clase texturale ale solului, cu oarecare precizie, aceasta operație, se poate efectua direct pe teren, prin examinarea atenta a solului. Metoda cuprinde examinarea organoleptica a solului cu ochiul liber sau cu lupa și prin pipait a solului uscat și a celui umezit până la consistenta plastica. Operatia principală consta în modelarea solului, framantarea în palma și între degete a solului umezit. Se incearca succesiv să se formeze mici sfere, printr-o mișcare circulara în palma, suluri prin mișcare în sus și în jos, între palme, inele prin rularea peste deget a sulurilor, sau panglici prin presarea și netezirea între degetul mare și arătător a sulului. De ex., la cele doua extremitati sunt situate solurile nisipoase care sunt aspre, nu au plasticitate, nu se modeleaza, și respectiv solurile argiloase care sunt alunecoase, foarte plastice, se modeleaza cu usurinta și formează bile sau sfere, suluri, inele și panglici lucioase; solurile cu textura mijlocie ocupa o poziție intermediara între aceste doua extreme.

* va inregistra adâncimea la care se descoperă stratul compactat și se va măsura grosimea acestuia;

* va identifica dacă sunt prezente ramele, fiind un foarte bun indicator al stării de sănătate, de fertilitate a solului; cu cat acestea sunt în cantitate mai mare cu atât solul prezintă, în ansamblu, o stare structurală și aprovizionare cu materie organică mai buna;

* va observa cu atenție suprafața solului pentru a identifica posibile neuniformitati;

* se verifica dacă culturile sunt bine inradacinate.

4.4.2. Prevenirea degradării structurii solului

57. Anumite lucrări agricole desfășurate pe un sol nepotrivit pot conduce la destructurare, aducând daune mediului înconjurător, necesitand cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere.

58. Degradarea structurii solului se produce datorită compactarii, lucrărilor în exces și a saraturarii. Aceasta poate determina scăderea productivitatii și creșterea riscului de producere a eroziunii solului.

59. Modul de lucru și desfășurarea la momentul optim a lucrărilor agricole ale solului sunt hotărâtoare pentru conservarea stării structurale a oricărui sol cultivat.

60. Sunt necesare câteva elemente esențiale, ca: abilitate, rabdare dar și utilaje agricole corespunzătoare pentru:

* a asigura conservarea friabilitatii solului (capacitatea de a se desface în formațiuni structurale de diferite marimi) și usurinta de fi lucrat;

* a asigura apa, aerul, nutrientii necesari și o activitate biologica optima, toate în sprijinul dezvoltării armonioase a vegetatiei;

* prevenirea și evitarea pierderilor de sol, de semințe, de îngrășăminte și de pesticide;

* evitarea lucrărilor repetate și în exces;

* reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafața, a eroziunii care pot provoca inundarea căilor de acces, a proprietăților invecinate, dar și poluarea și colmatarea apelor de suprafața.

61. În scopul prevenirii și evitării degradării solului este necesar să se respecte, cel puțin, câteva reguli deosebit de importante, care se referă la:

* evitarea efectuării lucrărilor agricole pe solurile prea umede chiar dacă acestea sunt bine structurate;

* evitarea traficului pe terenurile umede;

* evitarea formării santurilor, urme adânci produse de rotile mașinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate;

* practicarea lucrărilor conservative în acord cu indicatorii de pretabilitate a solului și terenului.

"Lucrarea conservativa" a solului este o expresie generica, care se referă la o multitudine

de metode de lucrare, de la semanat direct, până la afanarea și mobilizarea întregului

profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei și arderea miristii, permitand menținerea

resturilor vegetale pe suprafața solului sau aproape de suprafața solului și/sau păstrarea

afanata și granuloasa a suprafeței solului, în scopul reducerii eroziunii și a îmbunătățirii

relațiilor solului cu apa.

* cultivarea ierburilor perene frecvent în cadrul rotatiei culturilor;

* realizarea unui pat germinativ mai grosier pentru a reduce scurgerile de suprafața;

* lucrările solului, ca și operațiile de recoltare și transport, sa nu fie efectuate pe

soiurile umede decât în acord cu specificul de lucrabilitate și traficabilitate al

tipului de sol; intrarea pe solul umed este exclusa;

* aplicarea ingrasamintelor organice și folosirea plantelor amelioratoare în asolamente de

lungă durata trebuie să devină componente obligatorii ale sistemului tehnologic agricol;

* este interzisă circulația mașinilor agricole pe solurile afanate, care lasă urme adânci ce

favorizează procesele erozionale de suprafața; în acest caz se vor utiliza utilaje agricole

cu anvelope speciale de mare balonaj, iar numărul de treceri se vor reduce la minimum;

* nu este recomandată pregătirea prin numeroase lucrări superficiale a patului germinativ,

deoarece determina pulverizarea agregatelor structurale de sol.

62. Păstrarea covorului vegetal care protejeaza solul împotriva eroziunii pe terenurile arabile, pe terenurile recent defrisate.

63. Culturile agricole în primele faze de vegetație pot fi afectate de pierderea solului din jurul radacinilor (prin procesul de spalare) sau prin ruperea și detasarea lor în atmosfera odată cu particulele de praf datorită eroziunii eoliene.

În astfel de condiții culturile agricole trebuie reinsamantate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare și risc crescut de pierdere sau reducere severă a recoltei următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea suprafeței solului. De asemenea, curățirea canalelor, drenurilor de sedimente devine costisitoare;

64. Apele de suprafața pot fi contaminate de către sedimente, nutrienti, pesticide care se găsesc în solul erodat.

65. Lacurile de agrement dar și cele destinate creșterii peștelui pot fi sever degradate prin depuneri de sedimente.

Cazuri evidente au loc în imediata vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare dar procese semnificative se pot produce și în zonele de deal unde vegetatia este afectată prin pasunat excesiv, ori chiar în zonele cu lacuri, eleșteie piscicole sau recreative.

Eroziunea poate cauza probleme negative deosebite zonelor invecinate, chiar populatiilor

locale; de exemplu prin inundații, prin depozitarea sedimentelor pe arterele de circulație,

ori pe proprietățile invecinate.

66. Fiecare fermier, deținător de teren are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea eroziunii, iar dacă s-a produs deja, atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a inlatura orice sedimente depozitate.

67. Chiar și simplele scurgeri de suprafața - fagasele - pot deveni foarte importante.

De asemenea, chiar dacă aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol pot deveni dăunătoare, pot polua apa de suprafața cu nutrienti și pesticide aflate în soluție sau atașate particulelor foarte fine. Scurgerile de la crescatoriile de animale pot avea efecte similare.

4.5. Eroziune prin apa

Eroziunea prin apa duce în aceeași măsura la pierderea solului de pe terenurile arabile

situate pe panta, ca și de pe terenurile care sunt alternativ sub folosință la arabil și

apoi cultivate cu plante perene dacă sunt situate pe pante. Procesele erozionale se produc

atunci când cantitatea de apa din precipitatii este mai mare decât cea pe care o poate

absorbi solul. Evenimentele climatice care provoacă scurgeri nu sunt atât de rare pe cat se

crede. Exista un risc semnificativ al proceselor erozionale de suprafața - ogase și rigole -

care se produc pe terenurile susceptibile atunci când cad peste 15 mm precipitatii/zi sau

peste 4 mm/ora. Eroziunea moderata se produce pe solurile nisipoase, ușor lutoase atunci

când cad ploi puternice, pe terenuri în panta, cu infiltratie redusă.

68. Eroziunea poate fi sub forma unor simple scurgeri ce conțin particule fine de sol sau poate deveni mult mai serioasă prin formarea ogaselor și rigolelor.

În țara noastră procesul erozional s-a intensificat, cu precădere, din pacate în ultimii ani

ca urmare, atât a exploatării nerationale a fondului forestier dar și a fondului funciar și

a aplicării unui sistem tehnologic total necorespunzător în special pe terenurile aparținând

gospodariilor mici și mijlocii.

Eroziunea prin apa s-a intensificat mai ales datorită cultivarii prasitoarelor, urmelor ce

rămân pe sol în urma efectuării diferitelor operații din amonte în aval și invers,

pregătirii unui pat germinativ fin și indepartarii gardurilor vii și altor bariere de

protecție, înainte de efectuarea tuturor lucrărilor agricole, cu deosebire a araturii, ori

reinsamantarii pajiștilor care sunt situate pe pante ori în zone de campie de revarsare a

râurilor, trebuie avut în vedere posibilitatea producerii eroziunii.

69. Pasunatul, chiar mai puțin intensiv în astfel de zone nu face decât sa stimuleze intensificarea proceselor erozionale.

Pasunatul pe diguri de protecție de pe lângă râuri este daunator; degradarea digurilor este inevitabila și constituie o sursa importanța de creștere a cantității de sedimente.

Eroziunea prin apa poate apare în campurile cultivate în panta

(preluată după Codul de Bune Practici Agricole, Protecția Solului

realizat în Marea Britanie)

70. În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate și planificate la nivel local, de ferma, de parcela, punctand zonele de risc ridicat la scurgere.

Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile la procese erozionale, scurgerile acumulandu-se în vai. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt strabatute de vai inguste scurgerile se acumuleaza în cantități apreciabile.

71. Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenție specială eliminării sedimentelor care se acumuleaza în canale și drenuri.

Riscul erozional poate fi redus semnificativ printr-un bun management agricol.

72. Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de cea mai mare importanța.

Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafața reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariția baltirii și intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de semanat.

73. Evitarea pregătirii unui pat germinativ fin care determina apariția proceselor degradării fizice la suprafața: colmatare a spațiului poros și crustificarea.

Este necesar în aceste condiții creșterea conținutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafața.

74. Pentru protecția solului la suprafața, acoperirea cu vegetație este cruciala.

Acolo unde riscul erozional este ridicat semanatul culturilor de iarna și reinsamantarea culturilor ierboase este de mare importanța. Cel puțin 25% din suprafața arabila ar trebui acoperită cu astfel de culturi, în astfel de situații, prasitoarele trebuie evitate.

75. Spațiile destinate trecerii mașinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul neprasitoarelor, se deschid numai după rasarirea plantelor.

Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele rotilor mașinilor agricole se recomanda un sistem de afanare superficiala, care să contribuie la reducerea compactarii zonei respective și astfel a riscului erozional.

76. Semanatul și cultivarea plantelor, ca și toate celelalte operații agricole pe terenurile care sunt situate în panta, să se efectueze doar pe curbele de nivel.

Pentru agricultura mecanizata este de preferat ca la arabil să se utilizeze doar acele terenuri care au panta rezonabila.

77. Pentru zonele care au terenuri în panta abrupta sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente.

În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele mașinilor agricole. Pe terenurile cu panta mare acest risc este deosebit de mare.

78. Culturile prasitoare, cu deosebire radacinoasele și legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în panta și afectate de eroziune.

79. Atunci când se folosește plugul reversibil și se efectuează aratura perpendicular pe panta se recomanda ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea și deplasarea (alunecarea) lenta a solului.

80. După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafața, este necesar ca resturile vegetale tocate sa rămână pe teren.

81. Solul nu va fi păstrat "ca ogor negru sau curat de resturi vegetale". Aceasta măsura este recomandabila pentru toate solurile care sunt în folosință la arabil.

Pentru aceasta, lucrarea de aratura cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficiala de discuit sau o alta lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (cunoscută ca lucrare de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul ca, de-a lungul anilor, conduc la creșterea conținutului de materie organică în stratul superficial.

82. Un pat germinativ mai grosier este mai puțin vulnerabil la procesele erozionale decât unul fin.

83. După culturile semanate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile față de eroziune, și în condiții de umiditate ceva mai ridicată, nu este recomandată tavalugirea.

84. În anumite condiții sunt recomandate plante protectoare semanate în cultura ascunsă sau plante cum sunt: secara, mustarul, lupinul semanate toamna timpuriu.

Astfel de plante sunt încorporate în sol primavara înainte de semanat printr-o aratura superficiala, și oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliana și prin apa pe solurile susceptibile la astfel de procese. Aceasta metoda poate reduce și spalarea nitratilor.

85. În perioada de iarna este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetație (sa rămână nelucrat), deci ca miriste, porumbiste, sau acoperit cu mulci vegetal.

Porumbistea nu oferă suficienta protecție împotriva eroziunii și din acest motiv, nu numai porumbul, dar și alte prasitoare sunt evitate.

86. Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat față de eroziune.

87. În condițiile cultivarii legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale poate fi îmbunătățită prin anumite cai.

Una dintre cai o reprezintă biloanele realizate perpendicular pe direcția pantei, și sapand mici gropite între biloane de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăți absorbtia apei și reducerea scurgerilor și deci de a preveni procesele erozionale, metodele fiind eficiente, mai ales, la culturile irigate.

88. Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată încât procesele de scurgere și erozionale să fie evitate.

Este necesar ca apa de irigatie să se aplice în acord cu cerințele culturilor, sa nu se aplice în exces, sa nu se aplice norme de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune, atunci mărimea picaturii este de preferat să fie cat mai redusă.

89. Picaturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor negative la suprafața solului cauzand mai ales: innamolirea, colmatarea spațiului macroporos, crustificarea datorită destructurarii agregatelor structurale.

90. Dacă procesele de scurgere încep să apară se va renunța la irigatie sau se va trece la irigare localizata.

91. Scurgerile prin conducte trebuie evitate și apa trebuie drenata cu mare grija de la echipamentul deconectat.

92. Dacă eroziunea prin apa este o problemă foarte severă, atunci este necesar să se aplice în prima urgenta următoarele măsuri:

* crearea de benzi permanent inierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în panta pentru reducerea scurgerilor și colmatarea vailor și apelor de suprafața;

* modificarea structurii culturilor în rotație, introducerea ierburilor perene, păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeței solului;

* îmbunătățirea hidrostabilitatii agregatelor structurale ale solului la suprafața prin aplicare de materiale organice (îngrășăminte organice, namoluri compostate, resturi vegetale, etc.), stabilizatori chimici (PAM, VAMA, POLINILIT) acolo unde este posibil;

* construirea de mici digulete, gardulete de-a lungul curbelor de nivel.

Micile obstacole în calea apei realizate pe curbele de nivel reduc

scurgerea (preluată după Codul de Bune Practici Agricole - Protecția

Solului realizat de Marea Britanie)

93. Benzile tampon sunt permanent inierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetație naturala. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere și astfel în pătrunderea și depunerea sedimentelor în apele de suprafața.

Totuși, acestea, adesea nu reprezintă o soluție de lungă durata pentru reducerea poluarii apelor cu sedimente ori pentru reducerea levigarii nutrientilor și altor agrochimicale. Acolo unde exista un proces erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot fi diminuate pe alocuri prin realizarea unor canale preferențiale de scurgere.

94. Benzile tampon sunt cele mai potrivite și eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apa pe terenurile situate în panta dacă intercepteaza aceste canale de scurgere; rezultate sunt obținute dacă se planteaza benzi tampon cu arbuști (gard viu).

95. Benzile inierbate sunt deosebit de eficiente în miscarea (spalarea) nitratilor și atunci când panza de apa freatica este situata la mica adancime.

Acesta nu este însă un caz frecvent, dar condițiile de anaerobioza din terenurile saturate (cu exces de apa) pot fi îmbunătățite prin benzile inierbate care pot contribui la reducerea concentratiei de nitrati prin procese de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lățimea lor optima depinde de tipul de sol, climat, topografie și aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 și 50 m.

96. Lățimea benzilor tampon este variabila de la un loc la altul depinzand de condițiile locale, în cele mai multe cazuri aceasta latime este de 20 m minimum.

În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acesteia, astfel ca o latime de 2 până la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă.

97. În anumite condiții specifice, ierburile perene pot fi introduse în rotatiile culturilor arabile, chiar mai mult, se pot introduce benzi permanent inierbate sau împădurite.

98. În cazuri speciale trebuie elaborate metodologii specifice, la nivel național, pentru zonele ce au nivel ridicat de vulnerabilitate la diferitele procese ale degradării solului.

Dintre aceste procese, atenție specială trebuie acordată de fermier proceselor de: compactare, eroziune, poluare cu nitrati sau alte substanțe toxice, care trebuie să fie sub permanenta supraveghere, acestea devenind pe cat posibil zone cu un nou tip de habitat, incurajandu-se trecerea de la arabil la alte folosințe.

99. Organizarea teritoriului ar trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai vulnerabile să fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.

100. Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, care este afectat de eroziune sau un alt proces grav al degradării solului, atunci exista posibilitatea de a-l trece la alta categorie. De aceea, trebuie consultați specialiștii în domeniul respectiv.

101. Atunci când se trece la impadurirea sau defrișarea unei zone este obligatoriu să se ia măsuri pentru evitarea procesele erozionale.

102. Pentru a preintampina procesele de compactare determinate de către mașinile de semanat (plantat) în special pe pante, pe solurile subtiri, pe solurile turboase, de fapt toate solurile care manifesta sensibilitate față de acest proces negativ, se vor păstra resturi vegetale sau alte materiale organice la suprafața solului, acolo unde este posibil. Atenția va fi marita unde exista canale de irigatie, cai de acces, drumuri.

103. Creșterea animalelor poate spori riscul erozional, mai ales al eroziunii prin apa, al compactarii de suprafața.

Trebuie evitate practicile care determina călcarea excesiva a terenului, aceasta conducand la creșterea scurgerii și eroziunii. Probleme pot aparea datorită următoarelor cauze:

* număr prea mare de animale pe unitatea de suprafața, în special, în condiții de umiditate ridicată a terenului;

* pasunat intensiv în benzi și în apropierea spațiilor de hranire din cursul iernii;

* urme intense de animale sau mașini agricole în apropierea cursurilor de apa sau zonelor naturale umede;

* pasunat intens în apropierea cursurilor de apa, a malurilor, a digurilor;

* acces necontrolat la cursurile de apa determinând erodarea malurilor.

104. Pentru a controla accesul animalelor la cursurile de apa poate fi necesară îngrădirea spațiului respectiv.

Inspectoratele de Protecție a Mediului trebuie să controleze astfel de zone și să ofere asistența tehnica necesară pentru protecția mediului înconjurător.

105. Creșterea suinelor, în regim liber, poate determina procese de compactare, scurgere, eroziune, spalare a nitratilor.

Alegerea și organizarea spațiilor pentru un astfel de pasunat este necesară pentru minimizarea riscului producerii oricăror procese de degradare. La amplasarea acestor spații, trebuie să se ia în considerare panta, tipul de sol, precipitatiile.

106. Pentru prevenirea proceselor degradării solului prin compactare și mai ales, scurgeri, este necesară menținerea cat mai uniforma a covorului vegetal; atunci când acesta începe să se degradeze animalele trebuie mutate într-o alta parcela.

107. Căile de acces ale vehiculelor trebuie astfel organizate încât urmele lor sa nu determine scurgeri.

108. Procesele erozionale în zonele înalte (deal, munte) conduc la creșterea cantității de sedimente în apele curgătoare și astfel la compromiterea inmultirii pestilor prin degradarea spațiilor pentru depunerea icrelor.

109. Atunci când pasunatul excesiv poate determina sau provoca degradarea solului trebuie respectate cu strictețe mai multe măsuri.

Aceste măsuri se referă la:

* reducerea încărcăturii de animale la suprafața, și astfel a intensitatii de pasunat;

* alegerea zonelor de hranire, ce nu vor fi localizate în apropierea cursurilor de apa;

* oriunde sunt organizate spații de hranire călcarea excesiva a terenului trebuie evitata îndeosebi pentru prevenirea compactarii, eroziunii;

* atenție specială acordată zonelor care sunt deja sub control;

* protejarea zonelor predispuse la degradare prin stimularea regenerarii covorului vegetal. Pot fi necesare măsuri de protecție a solului, chiar prin ingradire, până la refacerea completa a covorului vegetal.

4.6. Eroziunea eoliana

Eroziunea eoliana în mod normal afectează cu precădere solurile nisipoase, turboase,

prafoase mai ales dacă nu sunt acoperite cu vegetație. Solurile arabile după semanat până la

rasarire și la realizarea unui covor vegetal încheiat, de regula în sistemele tehnologice

convenționale nu sunt acoperite cu vegetație, nu sunt protejate, fiind expuse la acțiunea

directa a diferiților factori de risc. Dacă solurile sunt predispuse la eroziune și sunt

cultivate, atunci sunt necesare măsuri de control, de protecție. Pe terenurile cele mai

vulnerabile unele culturi agricole, mai ales prasitoarele, vor fi evitate.

Procesul erozional eolian poate fi redus prin micșorarea vitezei vantului la suprafața

solului, marind stabilitatea suprafeței solului și imobilizand (fixând) particulele de sol

în agregate structurale stabile.

Măsuri curente pentru controlul acestui proces negativ sunt descrise în cele ce urmează.

110. Pentru protecția solului împotriva eroziunii eoliene, ca și pentru protecția culturilor agricole sunt necesare perdele de protecție, pomi cultivati în randuri sau garduri vii.

Perdelele de protecție conduc la reducerea vitezei vantului cu până la 30-50%; cu cat distanta dintre perdeaua de protecție și terenul protejat este mai mica cu atât sunt mai eficiente. Se recomanda, însă, ca aceasta distanta sa nu fie mai mare de 20 de ori înălțimea perdelei de protecție.

111. Eficienta perdelei de protecție depinde, de asemenea, de direcția curentilor de aer, a vantului dominant.

Informații utile privind frecventa, direcția vanturilor care contribuie la declanșarea și intensificarea acestui proces negativ pot fi obținute de la serviciile meteorologice locale și apoi se poate decide unde se vor amplasa aceste cordoane sau perdele.

112. Perdelele de protecție, de asemenea, au rol pozitiv important în menținerea și dezvoltarea unui mediu sanatos pentru animalele sălbatice și astfel de încurajare a biodiversitatii.

Perdelele de protecție reduc eroziunea eoliana (preluată după Codul de

Bune Practici Agricole - Protecția Solului realizat de Marea Britanie)

113. Culturile cerealiere de toamna, cum sunt: graul, secara, orzul, sau dintre plantele tehnice mustarul, pot fi folosite ca plante protectoare pentru perioada de iarna.

114. Cultivarea de material săditor (pepiniera) intercalat cu plante de primavara contribuie, atât la protecția solului, cat și a culturilor de primavara.

115. Unele culturi de toamna, numite și culturi de protecție, pot fi încorporate primavara în sol printr-o lucrare superficiala sau uneori tratate chimic înainte de semanatul culturii de primavara.

Sistemul este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru acele soluri cu textura prafoasa, sarace în materie organică și care au un grad ridicat de vulnerabilitate la destructurare, mai ales când sunt intens lucrate pentru pregătirea patului germinativ.

116. Procesele erozionale eoliene, acele "furtuni de praf" au consecințe negative directe nu numai asupra solului, dar și altor componente ale mediului ambient, afectand vegetatia și apele de suprafața prin depunerea particulelor de praf, și nu în ultima instanța viața oamenilor și altor vietuitoare.

117. Pe solurile turboase, și acestea adesea afectate de eroziunea eoliana, semanatul mecanizat al paioaselor în benzi poate constitui o măsura fezabila de protecție pentru culturile leguminoase care sunt semanate primavara timpuriu.

118. Amendarea cu material argilos, ca măsura ameliorativa pentru creșterea conținutului de argila a solurilor turboase nisipoase, constituie adesea o măsura posibila și de lungă durata pentru protecția solului împotriva eroziunii eoliene, deși este destul de greoaie și costisitoare.

Aceasta tehnica devine practica și economică dacă materialul necesar pentru amendare este cat mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi amendate. Sunt necesare de la 300 la 1000 t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafeței unor astfel de soluri.

Intercalarea materialului săditor cu plantele de primavara contribuie

la diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluată după Codul de Bune

Practici Agricole - Protecția Solului realizat de Marea Britanie)

119. Conținutul de argila al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8-10% pentru a fi eficient.

Materialul argilos se lasă la suprafața o perioadă relativ îndelungată pentru a fi expus acțiunii factorilor și proceselor naturale, mai ales, acțiunii proceselor naturale de inghet-dezghet, umezire-uscare, înainte de a fi pregătit pentru semanat. Dacă după aplicarea materialului argilos solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt reduse, practic sunt pierdute, în special dacă este arat adanc.

120. O măsura destul de eficienta pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea mulciului vegetal, la suprafața patului germinativ imediat după semanat, în cantitate de 5-15 t/ha.

Gunoiul de grajd, resturile vegetale de la fabricile de zahăr, namolurile de canalizare compostate sau parțial compostate sunt materiale corespunzătoare, care pot fi utilizate ca mulci. De asemenea, produsele reziduale compostate care provin de la fabricile de celuloza și hârtie pot fi utilizate ca mulci.

121. Atunci când se folosește namolul de canalizare, dar și alte reziduuri, este absolut necesar să fie respectate prevederile legislației naționale și internaționale în vigoare și restricțiile privind protecția apelor subterane.

122. Dacă mulciul aplicat la suprafața este deranjat prin aplicarea ulterioară a lucrărilor agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.

123. Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM, etc., pulverizati pe suprafața solurilor nisipoase după semanat, determina un efect pozitiv temporar de protecție pentru culturile valoroase.

În folosirea acestor condiționatori sau stabilizatori chimici este necesară asistența tehnica din partea specialiștilor în domeniu.

124. Alegerea cat mai atenta a practicilor agricole constituie o metoda eficienta pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase.

Prin utilizarea sistemelor de lucrare conventionala, adică de afanare a solului prin aratura cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafața se poate obține numai dacă în stratul superficial este suficient de multă argila și praf.

125. Odată cu semanatul este recomandată și tavalugirea, într-o singura trecere, pe direcția curbelor de nivel și până la rasarire sa nu se mai aplice nici o alta lucrare.

Pentru a avea o suprafața suficient de stabilă la tavalugire este necesar ca solul sa corespundă din punct de vedere a stării de umiditate.

126. Păstrarea miristii până la semanatul culturii următoare, ca și practicarea sistemului conservativ, fără lucrare sau semanat direct, mai ales, în cazul culturilor de primavara, contribuie la protecția solului împotriva eroziunii eoliene.

Aceasta tehnica a fost elaborata în SUA încă din anii '60, în special pentru conservarea apei din solurile situate în panta, apoi a fost extinsă și la îmbunătățirea și conservarea stării de calitate a solului. Rezultatele obținute și în țara noastră au confirmat efectele benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate aplica în condiții specifice.

127. Este absolut necesar să se urmărească cu atenție, mai ales pe terenurile în panta, dacă solul devine prea compact la suprafața, conducand la creșterea scurgerilor și intensificarea eroziunii hidrice.

128. Pentru asigurarea creșterii și dezvoltării normale a unui covor vegetal bine încheiat, acolo unde este cazul, compactarea de suprafața va fi ameliorata prin efectuarea lucrărilor de afanare prin subsolaj.

4.7. Compactarea solului

Redarea însușirilor normale ale solului compactat presupune dislocarea straturilor compactate

și crearea de spații largi între agregatele de sol, care să permită circulația apei, schimbul

de gaze și dezvoltarea sistemului radicular al plantelor.

129. Atunci când se stabilește structura de culturi, trebuie luată în considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la diferite sisteme de lucrare, pentru aplicarea tuturor operațiilor de camp necesare în funcție de specificul local fără a determina, sau provoca degradarea solului prin compactare.

Până recent, se considera ca din punct de fizic, eroziunea este cel mai grav proces al degradării solului. Azi se recunoaște, practic, nu numai de către comunitatea științifică, dar și de către fermieri, mecanizatori, agrotehnicieni, ca aceasta s-a datorat faptului ca eroziunea este un proces vizibil, petrecandu-se imediat sub ochii nostri în timp ce compactarea nu este un proces vizibil, având loc undeva în adâncimea profilului de sol, și de aceea, în timp poate deveni mult mai grav.

130. Întotdeauna sistemele tehnologice agricole trebuie să acorde atenție sporită solurilor argiloase și prafoase.

Lucrările realizate în camp pentru culturile de toamna în comparatie cu cele din primavara au întotdeauna efecte mai reduse în provocarea compactarii.

131. Lucrărilor specifice culturilor de radacinoase și legume, atât pentru semanat, întreținere, recoltat trebuie să li se acorde atenție deosebită.

Trebuie acordată atenție operațiilor din perioada de recoltare, care pot provoca degradarea solului, în special pentru radacinoase și legume. De regula, se recomanda să se ceara consultanța de la instituțiile abilitate pentru a cunoaște perioadele optime de lucrabilitate și traficabilitate a solului.

132. Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile adânci, poate afecta sever solurile și poate fi doar parțial înlăturată, iar costurile sunt semnificative.

Compactarea este un factor restrictiv deosebit de important al creșterii și dezvoltării sistemului radicular, reducand infiltratia apei în sol și crescand riscul excesului de umiditate la suprafața, dar și pe profilul de sol. Pot crește procesele de scurgere, care maresc riscul inundațiilor, cresc astfel și procesele erozionale și transferul potențialilor poluanti (inclusiv nutrienti și pesticide) în apele de suprafața potabile.

133. Pătrunderea aerului în sol este restrictionata, astfel ca activitatea biologica și creșterea radacinilor sunt direct și indirect afectate.

Aceasta reduce fertilitatea solului, dar în special accesibilitatea nutrientilor către plante. De aceea, este extrem de important de a reduce orice forme ale compactarii solului, mai ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate ridicată, sau solurile respective au o capacitate de resilienta redusă.

134. Solurile care au condiții bune de drenaj și care nu sunt permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca și infiltratia și drenajul apei.

135. Folosirea mașinilor agricole sau a oricăror mașini pe terenuri prea umede conduce la compactarea severă a solului și la reducerea semnificativă a sistemului radicular. De asemenea, pasunatul, mai ales pe terenurile umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme similare.

136. Întotdeauna când sunt utilizate mașinile agricole, pentru orice fel de lucrare, este absolut necesar să se cunoască starea de umiditate (conținutul de apa din sol).

Mai mult decât atât, sistema de mașini agricole, ca și momentul de "intrare" în teren trebuie să fie în acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca și lucrările numeroase efectuate la suprafața pentru pregătirea patului germinativ "fin" provoacă formarea unui strat superficial, fin și compact (cunoscut sub numele de crusta) mai ales pe solurile prafoase, pe cele degradate la suprafața, cu un conținut redus de materie organică, în special după ploi intense ce au loc imediat după lucrările mecanice. Acesta reduce, chiar stopeaza germinatia semințelor și rasarirea plantelor și stimuleaza procesele de scurgere și eroziune.

137. Mașinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat un risc mai ridicat pentru solurile "nelucrate", dacă acționează în condiții optime de umiditate.

De asemenea, presiunea redusă din pneuri, rotile duble, ori vehiculele tractate pot fi extrem de utile în prevenirea proceselor degradării fizice a solului.

138. Sarcina pe osie este un alt factor deosebit de important, și de aceea este nevoie de consultanța de specialitate pentru a fi în acord cu specificul solului, în mod deosebit pentru solurile lutoase, prafoase și argiloase.

Totuși, atunci când condițiile sunt improprii, mașinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adancime, (sub 25-30 cm chiar până la 40-60 cm) fiind foarte dificil de ameliorat și de asemenea, foarte costisitor.

139. În zone cu soiuri lutoase ori prafoase în stratul arat și argiloase în adancime, talpa plugului și plasticitatea adesea sunt prezente, mai ales în condiții de umiditate.

Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi corectate, pentru o perioadă de timp, prin lucrări de subsolaj.

140. Atenție deosebită trebuie acordată compactarii secundare provocată de efectuarea lucrărilor soiului, an de an, la aceeași adancime, sau de către trecerile repetate efectuate pe aceleași urme, ori de cele efectuate în timpul operațiilor de recoltare.

În țara noastră însă, atenție sporită trebuie acordată compactarii primare, care afectează, în special, solurile argiloiluviale în adancime și care sunt extrem de dificil de drenat, în aceste condiții sunt necesare lucrări de drenaj și apoi de afanare adanca.

141. În oricare ferma, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predispuse la compactare pentru a se stabili măsurile corective necesare.

De asemenea, dacă se constată că starea structurală a solurilor intens cultivate este sever degradata, și aceasta este corelata și cu un conținut redus de materie organică, este necesar, o perioadă de cativa ani, să se cultive plante perene graminee și leguminoase, în diferite amestecuri, aceasta soluție conducand la regenerarea formatiunilor structurale și îmbunătățirea ansamblului de caracteristici fizice, chimice și biologice.

Subsolajul amelioreaza straturile de sol compacte

142. Uneori, este posibil ca degradarea solului, să aibă loc chiar în cursul procesului de ameliorare prin lucrări mecanice.

Aceasta se produce dacă în timpul efectuării diferitelor lucrări de afanare adanca nu s-a luat în considerare starea de lucrabilitate care este determinata de conținutul momentan de apa și capacitatea de reținere și cedare pentru apa, subsolul devenind și mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de obicei situat și la o adancime de peste 40-50 cm, practic este foarte greu de ameliorat dacă nu chiar imposibil. Oricând se dorește ameliorarea solului afectat de compactare prin aplicarea lucrărilor de afanare adanca trebuie să se țină cont de condiția inițială a solului și numai după aceea se va trece la realizarea ei.

143. Afanarea adanca poate face soiul și mai vulnerabil la compactare în raport cu lucrările care se vor efectua în viitor, existând în acest sens un cerc vicios din care practic nu se poate ieși.

4.8. Lucrările de arat, grapat și semanat

Marea majoritate a agricultorilor considera ca aratura cu întoarcerea brazdei este principala

lucrare a solului. Aceasta operație tehnologică este aplicată, practic în sistemele

tehnologice convenționale. În același timp, după aceasta lucrare principala a solului sunt

aplicate și combinate multe alte lucrări secundare, în scopul obținerii unui pat germinativ

cat mai uniform, fin și afanat, pentru realizarea condițiilor optime de germinatie, rasarire

și dezvoltare a diferitelor culturi. Adesea, astfel de practici agricole sunt înlocuite

parțial sau în totalitate prin introducerea erbicidarii totale pentru controlul eficient al

buruienilor, fiind, de regula, specifice sistemelor tehnologice conservative.

144. Este bine cunoscut, ca pe solurile nisipoase și prafoase în timpul ploilor exista riscul ca patul germinativ fin sa înregistreze procese negative de compactare, crustificare, favorizand pe terenurile situate în panta scurgerile de suprafața, ca urmare a reducerii capacității solului de a absorbi apa din precipitatii. De asemenea, traficul repetat pe solul umed determina compactarea în adancime care este dificil și costisitor de remediat.

Pentru ca astfel de fenomene să fie evitate fermierul trebuie să implementeze măsurile:

* lucrările trebuie efectuate doar la starea optima de umiditate, în special pe solurile cu textura argiloasa, cu un conținut ridicat de argila. De aceea, înainte de intrarea în teren trebuie efectuată verificarea conținutului de apa din sol, care poate fi apreciat direct în camp prin modelarea manuală a solului, dar cel mai precis prin determinări gravimetrice ale conținutului de apa;

* patul germinativ trebuie să fie mai grosier pe solurile nisipoase și prafoase unde exista riscul crustificarii; paturile germinative umede nu se vor tasa prin tavalugire, după semanat, pe terenurile care prezintă risc de crustificare;

* conținutul de materie organică din sol trebuie sporit, pentru a îmbunătăți caracteristicile tehnologice și a facilita modul de lucrare. Creșterea conținutului de materie organică din sol este un proces lent, care se desfășoară pe termen relativ lung, dar care poate fi realizat în timp prin utilizarea constanta a ingrasamintelor organice naturale și printr-o o rotație corespunzătoare a culturilor în care să fie incluse și plante care să fie utilizate ca ingrasamant verde.

* unde se constata apariția compactarii secundare, este recomandată aratura de toamna, pentru a favoriza drenajul intern al solului; mai ales, după culturi tarzii (porumb, radacinoase) se va verifica starea de compactare a solului și adâncimea de aparitie. Acolo unde este necesar trebuie să se efectueze subsolajul sau scarificarea la adâncimea și lățimea corecta, în timpul perioadelor corespunzătoare condițiilor de umiditate ceva mai redusă a solului;

* să efectueze semanatul de toamna cat mai devreme pentru asigurarea unei bune acoperiri a terenului înaintea începerii iernii. Dacă este necesar trebuie avut în vedere și aplicat un plan suplimentar de rezerva care prevede combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor care pot aparea în perioada de toamna.

4.8.1. Lucrările conservative ale solului

145. Sistemul de lucrări conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative. La nivel mondial agricultura conservativa este practicată pe o suprafața de peste 70 milioane ha, cea mai mare parte fiind raspandita în America Latina, Statele Unite ale Americii și Australia, și doar o mica parte, în celelalte zone ale lumii.

146. Cea mai importanța componenta a sistemelor conservative, ca și în cele convenționale este lucrarea solului, adică modul de afanare, de prelucrare și introducere a semintei.

Definiție

Lucrarea conservativa este o expresie generală care defineste diferite modalități, practici, în managementul agricol de afanare și prelucrare a solului în vederea semanatului, în condițiile excluderii întoarcerii brazdei și menținerii acoperite cu mulci vegetal a cel puțin 30% din suprafața, după semanat.

Sistemele tehnologice conservative au evoluat rapid după perioada 1950-1960, atât pe plan internațional, cat și în țara noastră, în funcție de posibilitățile de mecanizare odată cu creșterea capacității tractoarelor și a mașinilor agricole, și a diversificării echipamentelor de afanare, prelucrare a solului și semanat.

Astfel, acum expresia "lucrare conservativa", cuprinde procedee extrem de variate, de la semanatul direct în sol neprelucrat până la afanare adanca fără întoarcerea brazdei, între aceste doua extreme regasindu-se numeroase variante ca: lucrări reduse, lucrări parțiale sau în benzi, lucrări rotationale, lucrări rationale, lucrări în mulci vegetal, lucrări în trafic controlat, lucrări în biloane.

147. Condiții de aplicare a lucrării conservative la nivelul fermei

Aplicarea lucrărilor conservative, la nivelul fermei se poate face numai după o foarte buna cunoaștere a solului și a terenului, pentru evaluarea corecta a condițiilor de pretabilitate în cadrul specificului climatic.

Lucrările conservative nu pot fi aplicate oriunde și oricând, evaluarea pretabilitatii solului

și a terenului trebuie realizată doar de unități specializate, cu experienta în domeniu. În

acest sens sunt necesare studii pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de

pretabilitate (compoziție granulometrica, stare de compactitate, panta, relief, adancime a

apei freatice - caracteristici de drenare) și a domeniului de variatie a valorilor lor

numerice stabilesc unde și ce fel de soluții conservative trebuie aplicate.

148. De asemenea, este necesară o dotare cu o anumită sistema de mașini agricole care să permită, atât afanarea și lucrarea solului fără întoarcerea brazdei (cultivatoare, combinatoare, cizele, freze, sape rotative etc.), cat și semanatul, în condiții diferite decât cele din sistemele convenționale.

149. La aceste doua condiții, se mai adauga și o a treia, care se referă la foarte buna cunoaștere a spectrului populatiilor de buruieni, a gradului anterior de infestare, mai ales cu asa numitele buruieni problema, și în același timp a celor mai eficiente erbicide, care trebuie aplicate pre și post emergent, la diferite plante cultivate.

150. Acestei trei condiții sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrărilor conservative, considerate ca baza a promovării agriculturii durabile și în același timp cea mai importanța veriga tehnologică ce poate contribui substanțial, la protecția solului și altor resurse de mediu împotriva degradării.

151. Mai mult decât atât, toate celelalte componente ale sistemului tehnologic de cultivare a plantelor: fertilizarea minerala și organică, ca și lucrările de amendare, protecția plantelor, irigare, trebuie adaptate la specificul lucrărilor conservative, iar acestea la rândul lor trebuie selecționate în asa fel încât sa răspundă cat mai bine condițiilor locale pentru a conduce, în cel mai scurt timp la rezultate cat mai bune.

Apariția și dezvoltarea sistemelor tehnologice de lucrare conservativa a solului a fost

generata, pe de o parte de intensificarea și extinderea proceselor degradării solului și

altor resurse de mediu ca urmare a practicării sistemului de agricultura convențional, bazat

pe lucrarea intensiva a solului cu întoarcerea brazdei, urmată de numeroase lucrări secundare

în vederea efectuării semanatului și apoi pentru întreținerea culturilor agricole în perioada

de vegetație, iar pe de alta de reducerea recoltelor obținute, creșterea consumurilor

energetice și scăderea beneficiilor.

Avantaje ale lucrării conservative a solului

152. Aplicarea în ferma a sistemele tehnologice de lucrare conservativa a solului conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu pot fi neglijate de nici un fermier.

Dintre diferitele sisteme conservative de lucrare a solului, semanatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie în cea mai mare măsura de starea naturala a solului necultivat, aflat sub vegetație ierboasa perena.

Trebuie sa precizam ca prin aceste sisteme tehnologice obiectivele majore nu sunt legate de

creștere imediata a recoltei la unitatea de suprafața, ci de ameliorarea și îmbunătățirea

stării de fertilitate și productivitate a solului, de conservarea și de protecția stării de

calitate a solului și a altor resurse de mediu împotriva degradării prin diferite procese.

153. Cele mai importante avantaje la aplicarea semanatului direct în miriste se referă la:

* scăderea semnificativă a riscului erozional și creșterea rezervei de apa, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse și prezentei mulciului vegetal de la suprafața, care practic o acoperă în totalitate, fiind cel mai util pe solurile pretabile situate pe pante. Reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafața din aval, care sunt afectate de procesele de transport ale particulelor de sol încărcate cu diferiți compuși chimici;

* creșterea rezervei de apa din sol, datorită reducerii evaporatiei de la suprafața și creșterii spațiului microporos, reduce, în zonele cu un climat mai uscat, cerințele pentru apa de irigatie;

* îmbunătățirea regimului miscarii apei și aerului în sol, ca urmare a modificării configurației macroporilor;

* sporirea conținutului de materie organică în stratul de la suprafața solului, care imbunatatesc astfel caracteristicile structurale și de lucrabilitate ale solului, contribuind la sechestrarea carbonului și altor gaze în sol, și la reducerea emisiilor, (asa numitele gaze cu efect de sera) precum și la reducerea mineralizarii azotului organic; odată cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce și pierderea în atmosfera a bioxidului de carbon;

* stimularea activității biologice, mai ales pe cea a macro și mezofaunei;

* stimularea biodiversitatii prin noi condiții de habitat și hrana pentru diferite specii de vietuitoare și plante;

* reducerea sensibila a temperaturii și mai ales a variatiilor termice în primii 10 cm de sol;

* îmbunătățirea, în timp, a caracteristicilor de traficabilitate și lucrabilitate ale solului din perioadele de semanat și recoltat, astfel ca, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul convențional, facilitand, de asemenea, recoltatul în climatele mai umede;

* creșterea, pe termen lung, cu cel puțin o clasa a gradului de fertilitate a solului, datorită ameliorării și îmbunătățirii condițiilor sale fizice, chimice și biologice și a reducerii riscului degradării solului prin destructurare, compactare, eroziune;

* reducerea timpilor de lucru și a necesarului de forta de muncă cu aproximativ 50%, datorită numărului extrem de redus de lucrări mecanice. Acest avantaj devine foarte util în perioadele critice, atunci când, de exemplu, semanatul trebuie să se efectueze într-o perioadă de timp foarte scurta; de asemenea, reducerea timpului de lucru face acest sistem să fie mai flexibil, în unele condiții se pot obține chiar doua recolte pe an;

* recolta care se obține, frecvent este aproape egala sau mai redusă cu 5-10% față de cea realizată în sistemul convențional, dar în anii secetosi poate fi chiar mai mare;

* sistema de mașini agricole necesară pentru efectuarea diferitelor lucrări și operații, de la semanat la recoltat, nu este atât de complexa ca în sistemele convenționale, astfel încât, pentru fermier este mai ușor de întreținut și reparat;

* sistema de mașini agricole utilizata are și o sarcina pe osie mai redusă, astfel încât și presiunea exercita pe sol este mai redusă;

* reducerea destul de serioasă a consumului de carburanți, adesea, cu 40 până la 50%, datorită numărului extrem de redus de lucrări efectuate, nu poate fi neglijata de nici un fermier; în cultivarea porumbului și a soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar și 50-70%;

154. În acest caz, fermierii își asigura potențiale beneficii:

* reducerea sau eliminarea unor costuri diverse;

* încadrarea în timpul optim de semanare și în perioadele optime de incoltire și creștere a culturii;

* protecția solului cu resturi vegetale;

* depunerea pe sol a unui strat de materie organică care în timp va duce la îmbunătățirea structurii solului și a capacității de drenaj a acestuia;

* mineralizarea scăzută a azotului organic și reducerea spalarii nitratilor;

* odată cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce și pierderea în atmosfera a bioxidului de carbon;

* se favorizează în sol dezvoltarea faunei benefice, cum ar fi ramele;

* cresc condițiile de habitat și hrana pentru păsări.

4.8.2. Semanatul direct

155. Acesta tehnologie a semanatului direct în miriste presupune introducerea directa a semințelor în sol fără pregătirea prealabilă a patului germinativ. Mașinile de semanat sunt astfel construite încât permit pe direcția de semanat deschiderea unor santulete în care sunt introduse semințele. De aceea, pentru succesul diferitelor practici conservative, dar mai ales al semanatului direct, fermierul trebuie să ia în considerare modul de gospodărire la suprafața a miristii, a resturilor vegetale culturii premergătoare, printr-o buna lucrare de maruntire și imprastiere uniforma la suprafața în perioada de vara - începutul toamnei. Eliminarea resturilor vegetale prin ardere este exclusa.

156. Pentru aceasta, fermierul arc câteva optiuni în funcție de specificul local și va alege pe cea care se preteaza cel mai bine, și anume:

* mobilizarea superficiala a miristii până la adâncimea de maxim 10 cm, prin aplicarea unei lucrări, de regula cu discul, pe toată suprafața solului, imediat după recoltarea culturii premergătoare;

* tocarea resturilor vegetale și lucrarea superficiala doar în benzi, dacă se aplică tehnologia de semanat în benzi;

* tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul, dacă dispune de o semanatoare dotată și cu echipament suplimentar pentru o astfel de operație;

* în fermele mixte este recomandată practicarea pasunatului controlat.

157. Pe lângă aceasta, mai ales în cazul semanatului direct, sunt necesare alte câteva reguli care trebuie respectate:

* nu se aplică pe soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate condițiile de pretabilitate, stabilite în acord cu specialiștii; este de regula, pretabil pentru solurile care au textura grosiera și medie, afanate și bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundară;

* nu se practica pe terenuri puternic inierbate sau imburuienate;

* adesea este necesară o lucrare de tavalugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun între sol și semințe; aceasta lucrare nu se va aplica atunci când solul este prea umed;

* este necesar să se lase un timp suficient care să permită samulastrei și buruienilor sa incolteasca, după care se trece la combaterea acestora prin erbicidare. Precizam ca exista o foarte puternica dependenta față de erbicide, întrucât nu se aplică și combaterea mecanică. Sortimentul, dozele de erbicide, momentul de aplicare trebuie respectate în acord cu planta cultivată. De exemplu, controlul buruienilor numai prin erbicidare nu este suficient de eficient în rotatia grâu-porumb, întrucât înainte de semanat nu se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor graminee, situația se schimba dacă pentru acestea exista erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem sa reuseasca fermierul trebuie să-și stabilească o rotație de culturi care să cuprindă specii cat mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezintă un factor foarte important;

* este benefic doar dacă suprafața solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, cel puțin 30%, imediat după semanat. Fermierul trebuie să aibă însă în vedere faptul ca resturile vegetale incetinesc sau reduc ritmul de încălzire a solului, fiind deosebit de important în perioada de primavara, întrucât determina întârzierea semanatului, în special în zonele nordice; de asemenea, în astfel de zone germinatia semințelor ca și rasarirea lor poate fi incetinita și neuniforma, astfel încât în primaverile reci acest sistem nu este recomandat;

* fertilizarea organică, ca și aplicarea amendamentelor, nu este posibila, de aceea se vor folosi doar îngrășăminte minerale cu un grad ridicat de solubilitate, alături de îngrășăminte foliare;

* controlul bolilor și dăunătorilor trebuie monitorizat cu mare atenție, întrucât substantele chimice nu se pot incorpora în sol, semințele trebuie tratate înainte de semanat. Mai mult decât atât, resturile vegetale pot incuraja apariția și înmulțirea bolilor și dăunătorilor, astfel ca monitorizarea atenta este deosebit de necesară.

4.9. Afanarea adanca și omogenizarea solului

158. În anumite condiții, amestecarea stratului superior de sol cu cele inferioare poate contribui la îmbunătățirea caracteristicilor solului mai ales a celor fizice. Se va evita "dilutia" exagerata a stratului superficial cu material adus din adancime la suprafața, deoarece acesta contribuie la reducerea fertilitatii, provocand degradarea fizica.

159. Nu se va ara mai adanc de 20-25 cm pe solurile nisipoase fine și pe solurile prafoase, care au conținut redus de materie organică, mai ales dacă subsolul este și mai sarac în material organic. Dacă în aceste condiții subsolul este arat, atunci nivelul de stabilitate al suprafeței devine chiar mai redus. În consecința, degradarea prin eroziune eoliana și hidrica poate fi intensificata.

160. Afanarea adanca, prin omogenizarea diferitelor straturi de sol, contribuie la scăderea conținutului de nutrienti accesibili pentru plante, la realizarea unui pat germinativ mai grosier și la încălzirea mai lenta a solului în primavara.

161. Creșterea volumului de sol explorat de către masa radiculara poate fi obținută nu neapărat prin aratura cu întoarcerea brazdei, ci prin lucrări de afanare adanca efectuate prin scormonire, subsolaj, scarificare.

162. Aratura adanca nu se aplică pe soluri subtiri, formate pe materiale afanate, supuse proceselor de alterare, cum este de exemplu, calcarul sedimentar, în contrast, lucrarea superficiala, incluzând și lucrările de conservare a solului, poate contribui la îmbunătățirea stării structurale, la conservarea nutrientilor în straturile din partea superioară a profilului de sol, la creșterea gradului lor de accesibilitate.

Lucrarea superficiala a solului

163. Pajistile care sunt situate pe soluri cu textura fina, cu drenaj intern defectuos, au o structura bine dezvoltata, cu microagregate, doar în stratul superficial cu o grosime de numai cativa centimetri.

164. Aceste pajiști trebuie reinsamantate doar în condiții speciale. Aplicarea araturii pe astfel de soluri nu face decât să contribuie la reducerea conținutului de materie organică, la distrugerea drenajului natural și astfel la creșterea riscului de degradare antropica de către mașinile agricole și animale, în acest mod, managementul unor astfel de soluri va fi și mai dificil de realizat în anii următori.

165. Dacă, totuși, este necesară o reinsamantare a acestor terenuri, atunci aceasta se va aplica la suprafața sau se vor utiliza tehnici de lucrare care să afecteze doar un strat superficial de sol.

166. Solul trebuie deranjat cat mai puțin posibil atunci când sunt scoși din livezile pe rod unii pomi fructiferi, atunci când puietul este recoltat din pepiniere, atunci când terenul agricol este curatat de arbori, arbuști.

167. Toate lucrările mecanizate trebuie aplicate atunci când nu exista riscul de compactare a solului, adică atunci când conținutul de apa din sol este redus, fiind în zona valorilor de traficabilitate.

168. Mobilizarea solului în apropierea sistemului radicular trebuie să fie minima.

169. În anumite cazuri materialele lemnoase mai subtiri: rădăcini, cioate, arbuști, pot fi tocate de mașini speciale cu discuri puternice și lăsate pe sol pentru a fi supuse proceselor de descompunere, de degradare.

170. Pentru a aplica cele mai bune soluții tehnice în contextul condițiilor locală este necesară asistența tehnica de specialitate.

Mare parte din zestrea arheologică este protejata de către sol. Acesta bogatie poate fi însă

deranjata, chiar degradata sau distrusa prin lucrări de afanare adanca, desfundare, drenaj,

lucrări de plantare și scoatere a pomilor, arbustilor, gardurilor vii.

Aceste zone trebuie protejate prin legi speciale, înainte de a începe o noua lucrare este

necesar să se întocmească un studiu documentar. Informații suplimentare pot fi culese și din

publicațiile instituțiilor abilitate în domeniul arheologiei, istoriei etc.

Nu toate vestigiile arheologice sunt protejate prin lege, deși pot avea o mare importanța

istorica. Dacă ar fi posibil, toate siturile arheologice ar trebui protejate și conservate.

Dacă pe terenurile noastre agricole se afla astfel de vestigii este necesar să fie contactate

autoritățile și institutele de specialitate.

4.10. Pierderea turbariilor și a zonelor umede.

În unele părți ale tarii exista zone de turbarii, care s-au format din terenurile

inmlastinite. Astfel de zone joase, nedrenate, turbarii cu vegetație naturala, sunt habitate,

practic din ce în ce mai puțin răspândite, care trebuie considerate ca medii de o mare

importanța ecologica și științifică. Astfel de zone umede conserva bogatii naturale de un

interes deosebit pentru cunoașterea mediului înconjurător. În scopul protecției și

conservării unor astfel de ecosisteme naturale sunt necesare subvenții de la diferite

organisme naționale și internaționale.

171. Dacă pe teritoriul fermei sunt prezente astfel de zone, practic nedegradate sau aflate în condiții naturale sau aproape naturale, trebuie protejate, conservate în aceasta stare mai ales în scopul dezvoltării biodiversitatii și al promovării unui mediu ambiental cat mai sanatos și atragator pentru om și diferitele vietuitoare.

În trecut, în diferite tari, inclusiv în țara noastră, suprafețe considerabile din zonele

umede și de turbarii originale au fost desecate pentru a fi transformate în terenuri

agricole. Trebuie sa precizam ca, într-o primă faza, pe o durată relativ scurta de timp, de

cativa ani, aceste terenuri devin foarte productive, dacă au fost bine drenate și

fertilizate, cu deosebire pentru culturile leguminoase și radacinoase obtinandu-se producții

foarte mari, după care devin practic neproductive, sau sunt menținute în circuitul agricol

cu investiții foarte mari, astfel încât beneficiile obținute scad continuu.

172. Pentru ca drenajul sa devină eficient este necesar ca panza de apa freatica să fie coborâtă. Acest fapt nu este benefic și de aceea, pentru modificarea destinației unor astfel de zone, au fost modificate condițiile naturale și regimul apelor freatice cu efecte nefavorabile neprevăzute.

173. Scăderea nivelului freatic conduce la apariția și intensificarea unor procese, cum sunt cele de contractie, ca urmare a intensificării uscarii care, împreună cu lucrările de cultivare repetată, stimuleaza procesele de crapare, ca și pe cele de oxidare care determina reducerea grosimii stratului de turba. Aceste soluri au resurse naturale pentru o perioadă limitată. Grosimea stratului organic este în scurt timp sever afectată de toate lucrările antropice.

174. Pentru reducerea pierderii materiei organice trebuie ca adâncimea apei freatice să fie păstrată cat mai aproape de suprafața o perioadă de timp cat mai îndelungată.

175. În unele zone o atenție specială este necesară dacă sub stratul de turba se afla acizi sulfatici. Degradarea unor astfel de zone poate fi redusă doar dacă se trece din nou la reinstalarea condițiilor naturale. Aceasta acțiune conduce însă la reducerea drastica a productivitatii în raport cu plantele cultivate.

176. Viteza și intensitatea proceselor degradării unor astfel soluri poate fi redusă doar dacă terenurile sunt necultivate măcar un an la diferite perioade și dacă adâncimea apei freatice a zonelor adiacente este menținută cat mai aproape de suprafața.

4.11. Acoperirea permanenta a solului cu plante cultivate

Păstrarea suprafeței solurilor permanent acoperită cu vegetație este una dintre cele mai

importante și practice măsuri, fiind la indemana oricărui fermier, în lupta împotriva unor

procese ale degradării solului prin destructurare, crustificare, eroziune, pierdere a

stratului fertil, a nutrientilor și a materiei organice.

177. Solul este cel mai sensibil la destructurare și la producerea eroziunii în perioada de toamna-iarna, dacă este neacoperit sau este slab acoperit cu vegetație sau mulci, mai ales în cazul caderilor de precipitatii sub forma de ploi.

178. Astfel, solul rapid saturat cu apa este incapabil de a mai drena apa în exces, fiind supus inevitabil riscului spalarii rapide a stratului fertil ca urmare a scurgerilor de suprafața prin santuri și fagase. Pe lângă consecințele negative asupra viitoarelor culturi agricole provoacă depunerea sedimentelor în canale, pe drumuri și în apele de suprafața.

179. Plantele prasitoare, ca: porumbul, cartofii, legumele, etc., cultivate pe soluri vulnerabile reprezintă un risc suplimentar care conduce la creșterea vulnerabilitatii solurilor la degradare prin destructurare și eroziune.

180. Practica a demonstrat ca valoarea unui teren agricol poate fi menținută prin utilizarea culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitratii din sol care altfel vor fi spalati și transportați în masele de apa în timpul iernii.

181. Cele mai importante avantaje ale păstrării acoperite a suprafeței solului se referă la:

* creșterea nivelului de protecție a solului și indirect a altor resurse de mediu și implicit a beneficiilor;

* îmbunătățirea stării solului în ansamblul sau;

* evitarea diferitelor costuri asociate cu lucrările privind decolmatarea și drenarea santurilor și a drumurilor;

* protecția și îmbunătățirea altor resurse de mediu, cum sunt apele de suprafața;

* asigura un habitat important pentru dezvoltarea și conservarea biodiversitatii.

182. Măsurile strict necesare care trebuie aplicate se referă la:

* stabilirea corecta, în asolament, în timp și spațiu, în funcție de condițiile specifice locale, a culturilor acoperitoare sau protectoare;

* identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare și procese erozionale, mai ales a celor situate pe pante și păstrarea lor acoperită;

* includerea culturilor protectoare pe întregul ciclu de rotație a culturilor;

4.12. Culturi agricole protectoare

183. De-a lungul unui ciclu de rotație a culturilor, buna acoperire a terenului asigura o protecție importanța împotriva proceselor erozionale ale solului.

184. Terenurile arabile cu suprafețele neacoperite sau parțial acoperite prezintă vizibil efecte ale degradării solului la suprafața prin destructurare, crustificare și eroziune, mai ales pe terenurile situate în panta.

185. Apele de suprafața în care ajung particulele de sol încărcate cu diferiți nutrienti prezintă valori ale indicatorilor respectivi, care depășesc cu mult limita admisibilă (ex. la compusii de azot și fosfor).

186. Fiecare fermier are obligația, dar, în același timp și interesul de a efectua, în teren, diferite observații și măsurători pentru aprecierea stării solului, a apelor de suprafața, a gradului de colmatare, etc., și sa ia măsurile care se impun pentru ameliorarea și evitarea intensificării și extinderii degradării solului prin destructurare și eroziune mai ales pe solurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate situate pe pante, aflate în folosință la arabil.

187. Fermierul trebuie să facă observații în teren pentru evaluarea:

* stării de tasare a solului;

* gradului de colmatare a apelor din vecinătatea terenurilor agricole, a santurilor și a canalelor de drenare;

* prezenta santurilor și fagaselor formate la suprafața terenurilor agricole.

188. Aceste observații permit fiecărui fermier sa aprecieze dacă apar procese negative, care pot avea consecințe foarte nefavorabile, atât asupra veniturilor sale, cat și pentru calitatea mediului ambiant, prin:

* reducerea calității solului și implicit a capacității sale productive;

* pierderi de semințe, material săditor, fertilizanti, pesticide;

* scăderea veniturilor prin obligativitatea și/sau necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare de prelucrare a solului;

* apariția altor efecte nedorite în ferma cum ar fi: inundarea și colmatarea drumurilor de acces și afectarea proprietății;

* poluarea apelor de suprafața și subterane.

189. Inspectarea terenurilor agricole, în timpul și după ploile puternice sau de lungă durata, pentru a observa starea solului reprezintă o regulă de baza, care trebuie să între în activitatea curenta a fiecărui fermier. În acest fel se pol identifica, în timp scurt procesele negative ale degradării solului și lua măsurile corespunzătoare.

190. Atunci când fermierul constata ca degradarea solului prin diferite procese s-a intensificat și extins, tinzând sa afecteze extrem de grav starea sa de fertilitate și productivitate, trebuie să apeleze la instituții abilitate pentru evaluarea riguroasă a fenomenelor și proceselor respective și elaborarea împreună a pachetelor de soluții și măsuri necesare.

191. Pentru protejarea solurilor împotriva eroziunii fiecare fermier va avea în vedere realizarea și dezvoltarea unui plan pentru identificarea și reducerea riscurilor de spalare a solurilor. Ca parte a acestui plan se va utiliza o succesiune și o rotație optima a culturilor pentru a asigura pe toată perioada anului o acoperire cat mai eficienta a suprafeței solului agricol.

192. Condiții pentru folosirea culturilor protectoare pe soluri susceptibile la eroziune:

* pe solurile cu risc ridicat, care au fost semanate cu cereale de toamna, după recoltare, se va efectua reinsamantarea destul de timpuriu cu ierburi (nu mai târziu de mijlocul/sfârșitul lui septembrie) pentru a asigura o acoperire de minimum 25% a suprafeței solului înainte de sosirea posibilei ierni timpurii;

* după recoltarea tarzie a culturilor de radacinoase sunt preferate culturile de primavara în locul cerealelor de toamna, dacă se poate realiza în timp optim o lucrare aratura pentru a îndepărta fagasele și compactarea suprafeței și pentru a crește capacitatea de absorbție și drenare a solului;

* după recoltarea cerealelor, terenul nearat rămas miriste peste iarna poate asigura un anumit grad de protecție a solului și în același timp o sursa de hrana de mare ajutor pentru diferite vietuitoare. Dacă se seamana rapita pentru ulei după cultura de cereale solul poate fi de asemenea prelucrat primavara;

* diferite plante perene, ca specii de trifoi și lolium pot fi cultivate după culturi de primavara, împreună cu alte culturi de toamna, de ex., sub grâu, asa numitele culturi ascunse;

* în general, după recoltarea oricărei culturi se va avea în vedere instalarea altor culturi timpurii de acoperire, cum ar fi: secara sau alte plante furajere, acolo unde solurile prezintă risc ridicat la degradare, și ar rămâne descoperite în perioada de iarna;

* pe soluri cu textura grosiera, atunci când se înființează cultura sfeclei de zahăr după cereale sau după o cultura de acoperire, care a fost în prealabil tocata și împrăștiată uniform la suprafața solului (de ex. secara), se poate avea în vedere semanatul într-un pat germinativ pregătit doar prin lucrări reduse. Patul germinativ mai grosier poate contribui la prevenirea eroziunii solului cultivat cu sfecla de zahăr în perioada aprilie-iunie, atunci când cultura de acoperire nu este bine dezvoltata;

* dacă se vor cultiva cartofi și diferite legume, suprafața solului trebuie protejata prin culturi protectoare până la pregătirea solului pentru plantare;

* la înființarea culturii de porumb se poate avea în vedere cultura ascunsă de lolium. Diferite specii de lolium sunt rezistente la atrazin, utilizat ca erbicid în combaterea buruienilor. Alternativ se poate înființa și o cultura de acoperire pentru perioada de iarna, după recoltarea plantei premergătoare;

* în zonele vulnerabile este necesară introducerea unei culturi de ierburi perene în cadrul ciclului de rotație a culturilor. O alta măsura de protecție se referă evitarea lucrării intense a solului, mai ales când solul este prea umed pentru a fi prelucrat. Adesea este necesară stabilirea unui sistem conservativ de prelucrare redusă a solului pentru a păstra la suprafața solului resturile vegetale ale culturilor;

* de asemenea, se va avea în vedere plantarea gardurilor vii și înființarea zonelor tampon inierbate pentru limitarea scurgerilor de suprafața;

* reducerea impactului scurgerilor de suprafața asupra canalelor de drenaj;

* unde eroziunea este severă, pe terenuri în panta, se va avea în vedere scoaterea solului de la arabil, chiar de la agricol și trecerea sa la o noua destinație.

4.13. Iarba, garduri vii, arbori și arbuști

193. Agricultura beneficiază de tehnologii moderne de cultivare a plantelor și de mașini și utilaje agricole performanțe, ceea ce face posibil ca o gama foarte larga de terenuri situate pe pante cu grad mare de inclinare să fie utilizate ca terenuri agricole și cultivate rentabil. Inevitabil, o dată cu creșterea suprafețelor exploatațiilor agricole se produce și pierderea unor valoroase habitate naturale care includ și vegetatia specifică terenurilor în panta.

194. Înlăturarea vegetatiei, prin defrișarea terenurilor situate pe pante lungi și mai înclinate, pentru a le transforma în terenuri agricole, conduce la creșterea riscului apariției eroziunii, a scurgerilor de suprafața și a poluarii apelor de suprafața. În aceasta situație efectuarea lucrărilor agricole pe curbele de nivel nu mai este suficienta pentru a stopa fenomenele atât de nefavorabile, dacă nu se iau și alte măsuri, care privesc instalarea benzilor inierbate, a gardurilor vii, a arborilor și arbustilor, trecerea la lucrări de impadurire.

195. Ierburile și alte tipuri de vegetație permanenta, reprezintă în același timp filtre naturale pentru reducerea sau chiar stoparea imbogatirii apelor de suprafața cu nutrienti și pesticide datorită scurgerilor de suprafața.

Experienta practica a demonstrat ca plantarea vegetatiei permanente pe terenurile fermelor cu probleme serioase și frecvente de eroziune, nu numai ca protejeaza eficient terenurile vulnerabile precum luncile, vaile lungi sau abrupte sau vaile naturale de drenare, dar aduc și alte beneficii.

Prin imbinarea corecta a acoperirii terenurilor cu plante agricole, ierburi perene și alte tipuri de vegetație, procesele erozionale sunt păstrate sub control și producția obținută poate fi menținută rentabila.

196. Principalele beneficii care pot fi obținute de fermier se referă la următoarele:

* conservarea stării de fertilitate a solului și a potențialului sau productiv și în același timp reducerea deprecierii culturilor agricole;

* păstrarea calității apelor de suprafața;

* reducerea costurile suplimentare ce apar din lucrări necesare pentru înlăturarea efectelor negative ale inundarii și colmatarii santurilor, canalelor, drenurilor și a drumurilor de acces;

* sporirea biodiversitatii, protecția faunei și florei sălbatice;

* crește valoarea naturala și peisagistica a zonei contribuind la crearea unui mediu ambiental prietenos.

4.14. Vegetatia permanenta

197. Utilizarea vegetatiei naturale poate fi mult mai economică în anumite zone ale fermei, în scopul reducerii scurgerilor de suprafața, dar și pentru ameliorarea și îmbunătățirea peisajului, ca o alternativa viabila la culturile agricole.

198. Aceasta soluție este benefica în următoarele situații:

* pe pante > 11° care sunt dificil de lucrat cu mașinile agricole obișnuite;

* pe soluri foarte grele și umede, cu risc ridicat al degradării prin diferite procese, datorită aplicării intense a lucrărilor agricole și chiar improprii pentru acestea, fiind necesare cheltuieli suplimentare care duc la ineficienta economică;

* pe pante lungi și foarte lungi;

* pe vai și cai naturale de drenaj care sunt supuse eroziunii de adancime;

* pe mari suprafețe de teren destinate folosinței agricole numai prin aplicarea de benzi inierbate permanent sau garduri vii.

199. De aceea, este deosebit de utila o harta a întregii ferme pentru a stabili zonele pe care vegetatia naturala, neagricola, poate fi introdusă pentru protejarea solului .

200. Schimbarea utilizării terenurilor agricole în special la terenurile supuse puternic eroziunii face obiectul sistemelor și schemelor de plati compensatorii, care sunt aplicate și în Uniunea Europeană.

4.14.1. Ierburi permanente

201. Înființarea zonelor permanent inierbate pe terase, limite ale terenurilor agricole, sau pe terenurile agricole vulnerabile supuse conversiei, oferă fermierilor posibilitatea obținerii unor importante compensații la care se adauga și alte avantaje economice care decurg din îmbunătățirea valorii peisagistice și a diversificării și reabilitării florei și faunei sălbatice, împreună cu îmbunătățirea generală a condițiilor ambientale.

202. Acțiunile pe care le poate desfășura un bun fermier, care este interesat de reabilitarea condițiilor de mediu din zona în care se afla ferma sa, dar și de beneficiile evidente de care le va avea, se referă la următoarele:

* Schimbarea destinației terenurilor situate pe pante abrupte precum și a celor puternic afectate de eroziune, în terenuri permanent inierbate (pajiști, fanete).

* înființarea benzilor permanent inierbate cu plante perene, situate la marginea terenurilor agricole și pe haturi, permite incetinirea și filtrarea scurgerilor;

* înființarea de pajiști permanente, care reduc scurgerile de suprafața și capteaza sedimentele, în zonele care constituie cai naturale de drenare, unde scurgerile se colectează pe vai. În aceste zone după înființarea pajiștilor este necesară verificarea periodică a fixării ierburilor perene, dacă se refac înainte de inundarile ce apar în zonele de drenaj natural;

* înființarea de benzi permanent inierbate sau plantate cu arbori și arbuști, care vor acționa ca filtre naturale, de-a lungul terenurilor agricole adiacente cursurilor de apa, pe o latime de cel puțin 2 metri.

4.14.2. Garduri vii

203. Restabilirea sau înființarea gardurilor vii în combinație cu zonele permanent inierbate și împădurite în scopul delimitării zonelor vulnerabile ale terenurilor arabile și reducerii lungimii pantelor, constituie o acțiune necesară și obligatorie pentru oricare fermier care se confrunta cu problemele apărute în urma eroziunii și degradării solului.

Gardurile vii vor fi aliniate de-a lungul contururilor și asociate santurilor, canalelor sau digurilor pentru o eficienta maxima în lupta cu scurgerile de suprafața și eroziunea.

204. Acțiunile cele mai importante se referă la:

* protejarea gardurilor vii naturale în zonele prestabilite ca fiind vulnerabile la degradare, iar acolo unde acestea au fost desființate sau au fost afectate, vor fi luate măsurile de reinfiintare și reabilitare a vegetatiei permanente.

* plantarea de garduri vii transversale, în special pe pantele lungi, în scopul reducerii forței și intensitatii scurgerilor de suprafața;

* în cazul replantarilor este necesar să fie utilizate specii naturale specifice zonei.

4.14.3. Împăduriri

205. Pe pantele lungi, unde solul este puternic vulnerabil la eroziune și scurgeri de suprafața, restabilirea sau înființarea benzilor tampon împădurite se va face, de asemenea, în completare cu zonele inierbate permanent și gardurile vii.

Și în acest caz fermierii pot beneficia de plati compensatorii și asistența tehnica. Aceste zone împădurite, bine întreținute pot deveni importante surse de venituri.

206. Acțiunile pe care trebuie să le desfășoare fermierul în aceasta situație se referă la:

* plantarea zonelor împădurite de protecție pe marginea terenurilor arabile vulnerabile și întreținerea acestora;

* planificarea plantarii arborilor pe pantele lungi, pentru a reduce lungimea lor;

* materialul săditor se va constitui din specii corespunzătoare de arbori și arbuști, cum ar fi: salcamul, rachita, mai ales în coridoarele constituite ca benzi tampon de-a lungul râurilor și pe terasele construite în scopul protecției împotriva eroziunii;

* pasunatul și accesul septelului va fi restrictionat și, în acest scop, se impune îngrădirea zonelor împădurite precum și a celor nou înființate.

* fermierii trebuie să solicite sprijinul altor specialiști și sa apeleze la schemele de plati compensatorii în cazul în care înființează sau reabiliteaza benzi tampon, pajiști, garduri vii și zone împădurite.

V. ASPECTE PRIVIND MANAGEMENTUL FERMEI

5.1. Managementul folosintelor și cerințelor de apa

207. La implementarea strategiilor de gestiune a folosintelor și cerințelor de apa, standardele tehnice, metodologiile și instrucțiunile vor fi considerate ca instrumente folositoare la toate nivelurile.

Se vor avea în vedere următoarele:

* efectuarea de analize detaliate, inclusiv metode pentru rezerve temporale și cerințe în sub-bazine;

* investigații asupra proceselor de scurgere, strategii pentru irigații, studii privind cerințele de apa și rezervele disponibile;

* promovarea profesionalismului prin afiliere la instituții și asociații profesionale;

* dispozitive pentru regularizarea și măsurarea consumurilor de apa;

* metode, tehnici de irigare moderne pentru creșterea randamentului utilizării apei;

* metodologii moderne pentru aprecierea cerințelor de apa necesare agriculturii;

* utilizarea manualelor (instrucțiunilor) de proiectare și întreținere a lucrărilor de irigații și construcții.

Gestiunea informației este una din cele mai importante probleme ale folosinței și cerinței de apă pentru planificarea integrată a resurselor de apă. Un sistem bun de management al informației este un instrument valoros întrucât "a măsura înseamnă a cunoaște".

208. Cele mai importante eforturi privind gospodărirea apei se depun în situații de criza, de ex., în perioadele de seceta.

209. Câteva din instrumentele disponibile ale managementului informatiei care includ baze de date, modele computerizate cunoscute și strategii generale se referă la:

* cunoașterea resurselor de apa disponibile - în special a celor subterane - nivelul de folosire a resurselor este de obicei necunoscut;

* baze de date pentru susținerea strategici privind gospodărirea apei;

* efectele demografice, rata exodului rural;

* capacitatea de a plati pentru consumurile din ce în ce mai mari de apa;

* estimarea folosinței de apa sectoriale prezenta și viitoare, și apoi folosirea estimarilor pentru realocarea apei acolo unde este o insuficienta prognozata;

* evaluarea calității apei folosite la irigații (ex. salinitatea) în diferite anotimpuri și efectele acesteia asupra recoltei;

* date privind cantitățile de apa actuale extrase de fermieri din râuri pentru lucrările și necesitățile proprii de stocare;

* documentații ale studiilor de caz privind cerința de apa;

* date asupra prognozei cerinței de apa;

* sisteme informationale referitoare la schemele de aprovizionare cu apa și canalizare.

5.2. Managementul ingrasamintelor organice naturale

Asigurarea necesarului de nutrienti pentru culturile agricole și pentru pajiști este o

problema care trebuie tratata și rezolvată cu mare atenție.

Cantitățile de nutrienti care sunt aplicate trebuie să fie în acord cu cerințele plantelor.

Utilizarea ingrasamintelor organice naturale și chimice în cantități care depășesc cerințele

înseamnă risipa, cheltuieli suplimentare, chiar poluare a apelor de suprafața și subterane.

210. Cu toate ca ingrasamintele organice naturale, în special gunoiul de grajd, corect utilizate, pot contribui la sporirea și conservarea fertilitatii solului, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total, cu ingrasamintele minerale.

211. Astăzi, din ce în ce mai mulți fermieri au început sa înțeleagă ca aplicarea ingrasamintelor organice pe terenurile agricole, în cantități corespunzătoare și la momentul potrivit, pot reduce cheltuielile și conduce la beneficii importante.

Iata câteva consecințe pozitive:

* reducerea cheltuielilor alocate fertilizarii minerale;

* îmbunătățirea stării structurale a solului, reducerea riscului degradării prin diferite procese, îmbunătățirea și conservarea în ansamblu a stării de fertilitate a solului și creșterea productivitatii acestuia;

* reducerea costurilor pentru gospodărirea deșeurilor organice provenite de la creșterea pasarilor și animalelor;

* creșterea biomasei vegetale;

* reducerea riscului de poluare a apelor.

212. Sunt necesare eforturi, reconsiderari și acțiuni privind:

* utilizarea ingrasamintelor organice naturale și în special a gunoiului de grajd având în vedere ca acestea nu sunt deșeuri ci surse de fertilizanti și materie organică deosebit de valoroase pentru sol;

* dotarea cu utilaje și echipamente adecvate pentru administrarea acestora pe teren în condiții optime;

* întocmirea planurilor de gospodărire a tuturor materialelor organice din ferma și a schemelor de fertilizare pentru a evita poluarea solului și apelor.

5.2.1. Rezervele de nutrienti din sol

Reducerea cheltuielilor și respectiv creșterea beneficiilor pot fi obținute dacă, în mod

regulat, se analizează cerința de nutrienti a culturilor, rezerva de nutrienti din sol,

reactia solului și corectarea normelor de aplicare a îngrășămintelor organice naturale,

singure sau alături de ingrasamintele chimice. Astfel, se evita acumularea în exces a

nutrientilor solubili, precum și pierderea acestora prin spalare și scurgere către apele

de suprafața și freatice.

213. Fiecare fermier trebuie să întreprindă următoarele acțiuni:

* sa realizeze și să aplice programul necesar de analize ale solului, care depinde de opțiunea fiecăruia. Pentru acei fermieri care nu au experienta necesară, dar și pentru cei care nu obțin rezultatele dorite, este necesară solicitarea sprijinului specialiștilor din cadrul oficiilor județene de studii pedologice și agrochimice care întocmesc programele de analiza, efectuează analizele și studiile pedologice necesare și acorda asistența tehnica de specialitate;

* să asigure utilizarea eficienta a fertilizantilor pe bază de azot, fosfor, potasiu și a altor elemente necesare nutritiei plantelor. Aceasta trebuie să se bazeze numai pe rezultatele analizelor de sol, care trebuie efectuate periodic și pe cunoașterea cerinței fiecărei culturi față de diferiții nutrienti;

* sa elaboreze, pe baza datelor respective, planuri de fertilizare la nivelul fermei, pe o durată de 2-4 ani;

* acolo unde distribuie anual îngrășăminte organice naturale, trebuie să efectueze analize chimice ale solului, periodic, fie toamna târziu, fie primavara, în scopul cunoașterii rezervelor de nutrienti ce pot fi puse la dispoziția plantelor.

5.2.2. Distribuirea ingrasamintelor organice naturale pe sol

Ingrasamintele organice de diferite proveniențe

și cu o consistenta variata (gunoi de

grajd, urina, must de gunoi de grajd și alte dejectii lichide, semifluide-pastoase,

îngrășăminte organice lichide, namoluri de canalizare, etc.) sunt considerate ca surse

valoroase de materie organică, azot, fosfor, potasiu și alte minerale, care sunt

indispensabile culturilor agricole. Luând în considerare conținutul de nutrienti din

astfel de materiale organice se poate reduce consumul de îngrășăminte minerale.

214. Cantitatea de azot accesibil pentru planta din îngrășământul organic natural utilizat depinde de diferite condiții: de originea acestuia, de condițiile hidrometeorologice din perioada când acesta este administrat, de sol, de modul de administrare, etc.

215. Fiecare fermier trebuie să ia în considerare următoarele recomandări:

* să efectueze analize chimice asupra conținutului de nutrienti din probe reprezentative ale materialelor organice respective, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci cel puțin sa utilizeze informațiile existente care oferă date asupra conținutului de nutrienti disponibili pentru diferite tipuri de îngrășăminte organice naturale, date care pot fi găsite la diferite instituții de specialitate;

* aplicarea ingrasamintelor organice naturale primavara devreme să fie efectuată numai în perioade optime, utilizând utilaje și echipamente care nu afectează solul;

* este esențial planul de management al tuturor materialelor organice din ferma, bazat pe recomandările "Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluarii", care indica zonele cu restrictii de aplicare, zonele cu mare risc de poluare unde nu se poate face distribuirea ingrasamintelor în timpul iernii și terenurile cu risc pe care ingrasamintele se aplică doar cu precautie;

* echipamentele de distribuire ale utilajelor de administrare trebuie reglate la fiecare aplicare la normele stabilite în prealabil;

* cele mai indicate și eficiente metode de aplicare a ingrasamintelor organice naturale sunt: încorporarea în sol imediat după administrare, injectarea în sol și împrăștierea în benzi. Nu este recomandată împrăștierea la suprafața solului întrucât determina pierderi importante de azot sub forma de amoniu conducand la poluarea atmosferei;

* administrarea se va face doar după identificarea perioadelor optime de aplicare. Ingrasamintele organice de consistenta lichidă și semilichida, de exemplu: urina, must de gunoi de grajd, dejectii semifluide-pastoase de la păsări, namol de canalizare, etc., care au continuturi ridicate de azot accesibil plantelor, vor fi aplicate primavara. Dacă aceste îngrășăminte sunt aplicate toamna, în special pe solurile subtiri, pe solurile nisipoase, pierd rapid azotul prin spalare. Gunoiul de grajd, precum și gunoiul provenit de la asternuturi din grajduri, dar și alte îngrășăminte provenite din diferite materiale și resturi organice, de consistenta solida, pot fi aplicate toamna și chiar iarna, întrucât acestea disponibilizeaza azotul în timp, astfel ca riscul de pierdere prin spalare este redus;

* ingrasamintele care conțin azot imediat accesibil se vor administra doar în cantități reduse care să acopere strict necesarul culturilor și luând în considerare rezerva din sol. De regula, nu se aplică pe parcursul unui an cantități mai mari de 170 kg de azot total la hectar;

* nu se vor aplica îngrășăminte dacă:

- solul este crapat (fisurat) în adancime, dacă terenul este pregătit în vederea instalării drenurilor; lucrările de drenaj au fost efectuate în ultimele 12 luni; au fost efectuate lucrări de afanare prin subsolaj în ultimele 12 luni;

- solul a fost inundat și/sau are exces de apa;

- solul a fost inghetat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore;

- solul este acoperit cu zapada.

* ingrasamintele organice naturale, de cele mai multe ori, nu furnizeza fosforul și potasiul în cantități suficiente creșterii și dezvoltării culturilor. De aceea, trebuie să se aibă în vedere acest aspect, iar atunci când este necesar, să se suplimenteze prin fertilizare minerala;

* în zonele vulnerabile la poluarea cu nitrati se vor respecta obligatoriu prevederile privind modul de distribuție și cantitățile de îngrășăminte organice naturale.

5.2.3. Compostarea

216. Metoda cea mai buna de valorificare a reziduurilor organice o reprezintă compostarea.

Ingrasamintele organice naturale de diferite proveniente sunt amestecate cu diferite materiale vegetale și sunt depozitate, după o anumită procedura, în grămezi, fiind supuse descompunerii. Acest proces se desfășoară în prezenta aerului și apei aplicată într-o anumită proporție; acești factori favorizează descompunerea.

217. Beneficiile compostarii:

* se reduce volumul diferitelor materiale supuse compostarii, fiind usurata manipularea acestora la transport și aplicarea lor pe teren;

* compostul este un valoros ameliorator și recondiționator al solului;

* compostul este curat de semințe de buruieni și diferiți agenți patogeni;

* compostul este un bun furnizor de hrana pentru culturi datorită eliberării treptate a nutrientilor ușor de absorbit și asimilat de către plante;

* în comparatie cu gunoiul proaspăt, se poate administra pe teren în perioade mai lungi de timp;

* reduce capacitatea de stocare și aplicare de îngrășăminte, în special a celor minerale.

218. La prepararea compostului trebuie avute în vedere următoarele măsuri:

* prepararea compostului se va face cat mai aproape de locurile în care este prezent materialul brut, în scopul reducerii costurilor, în special al transportului;

* gramezile stocate în spații neacoperite vor avea înălțimea maxima de 2,5 m pentru a putea elimina rapid excesul de apa provenit din ploi;

* gramezile trebuie să fie intoarse cel puțin o dată folosind un tractor cu lama frontala. Mai multe intoarceri contribuie la îmbunătățirea procesului de compostare dar conduce la creșterea costurilor;

* în gramada de compostare, temperatura crește la valori între 50°C - 60°C (cu scurte perioade cu temperaturi mai ridicate pentru distrugerea semințelor de buruieni și a agenților patogeni); dacă temperatura coboară se face remanierea gramezii pentru a-i asigura aerarea și umiditatea necesară; dacă umiditatea a scăzut se aplică apa pentru a se atinge un conținut de apa de 45-60%. Este necesar ca temperatura să se verifice periodic;

* în timpul procesului de compostare au loc importante degajari de dioxid de carbon, vapori de apa și amoniac. Pierderea de amoniac poate fi redusă prin creșterea conținutului de materiale celulozice sau paie în masa materialelor organice depozitate în grămezi pentru compostare;

* lichidul, care este filtrat de gramada de compost trebuie să fie colectat și apoi folosit la umezirea gramezii.

5.2.4. Depozitarea ingrasamintelor organice naturale

219. La depozitarea ingrasamintelor organice, de cea mai mare importanța sunt spațiile de depozitare, care trebuie să permită stocarea acestora până la distribuirea lor pe teren în perioadele optime de aplicare. Este dorit ca aceasta să se realizeze printr-o buna organizare a spațiilor existente.

220. În perioada depozitarii trebuie să se verifice dacă:

* toate apele provenite din ferma, convențional curate, cum ar fi scurgerile din apele de ploaie de pe acoperisuri sau de pe suprafețele și platformele curate, nu ajung în apele uzate sau spațiul depozitarii gunoiului de grajd, și sunt drenate separat;

* dacă se poate reduce producerea materialelor organice și ingrasamintelor de origine animala printr-o gospodărire mai bine organizată;

* incintele, curțile, spațiile pentru depozitarea materialelor respective și depozitele pot fi acoperite eficient alocand costuri relativ mici.

221. Trebuie să se urmărească atent cantitatea materialelor organice produse în ferma și modul în care ploile afectează cantitatea finala care trebuie stocata.

În acest sens, fermierul va lua următoarele măsuri:

* se va calcula cantitatea dejectiilor provenite de la animale;

* se va calcula volumul apelor uzate generate;

* se va calcula capacitatea de stocare necesară pentru perioada în care nu se face administrarea ingrasamintelor, capacitate suficienta care să nu conducă la poluare;

* trebuie ca precipitatiile de pe acoperisuri, platforme și incinte deschise, drumuri și terenuri sa nu ajungă în spațiile destinate depozitarii; în acest mod se poate păstra nediluata concentrația de nutrienti din ingrasamintele organice naturale;

* costurile finale de realizare a acoperirii zonelor de stocare se pot considera beneficii prin minimalizarea producerii de ape uzate;

* acoperirea spațiilor de stocare reduce și pierderile de nutrienti.

5.2.5. Aplicarea ingrasamintelor chimice

Atât recomandările privind fertilizarea cu îngrășăminte chimice cuprinse în prezentul cod,

cat și cele din "Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluarii"

vor fi aplicate cu rigurozitate în scopul asigurării nutritiei optime a culturilor agricole,

fără a conduce la efecte negative asupra diferitelor resurse de mediu.

222. Utilajele și echipamentele moderne de fertilizare sunt de mare precizie, astfel încât permit efectuarea reglajelor necesare pentru asigurarea aplicării uniforme a dozelor calculate.

223. Sunt necesare totuși câteva măsuri care trebuie luate de fiecare fermier:

* verificarea ingrasamantului chimic ce urmează a fi aplicat;

* verificarea uniformitatii și a cantității administrate prin dispozitivul de imprastiere. Neuniformitățile trebuie să fie mai mici de 15%;

* respectarea benzilor de protecție din apropierea cursurilor de apa în care nu se face administrarea ingrasamintelor chimice.

* nu se vor administra îngrășăminte chimice prin imprastiere pe timp de vant;

* nu se vor aplica îngrășăminte minerale dacă:

- solul este crapat în adancime sau pregătit în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutura; sau câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni;

- solul a fost inundat și/sau are exces de umiditate;

- solul a fost inghetat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore;

- solul este acoperit cu zapada.

* dacă pe un teren se aplică și îngrășăminte organice naturale, atunci administrarea ingrasamintelor chimice se va face întotdeauna în completare numai până la acoperirea necesarul optim de nutrienti al culturii respective;

* trebuie efectuată monitorizarea atenta a condițiilor de nutriție a culturii ca o măsura strict necesară de aplicare cu acuratete a fertilizantilor în perioadele de creștere și fructificare a culturilor;

* alternarea normelor de fertilizare aplicate pe teren este necesară pentru armonizarea rezervei variabile a diferiților nutrienti din sol.

5.3. Gospodărirea septelului

224. Accesul la pascut al turmelor de animale în timpul perioadelor umede determina degradarea pasunii și solului. În aceste perioade, pășunile nu vor fi exploatate, pentru a permite refacerea vegetatiei, pentru a reduce riscul degradării solului prin compactare, prin scurgeri de suprafața, prin eroziune.

225. Gospodărirea corecta a pasunilor și fanetelor, pe întreaga ferma aduce beneficii mai mari fermierului și, în același timp, îl scutește de diferite inconveniente care apar din degradarea pasunilor și a solului. Fermierul poate alege între pasunatul extensiv și cel intensiv, sau asigurarea unor surse suplimentare de hrana, bazându-se pe buna cunoaștere a capacității de producție a fermei. Aceasta înseamnă și reducerea nivelului de stocare și utilizare alternativa a unor locatii mobile pentru hranire.

226. Este necesar ca drumurile de acces ale turmelor de animale către pășuni să fie bine stabilite, delimitate și corespunzătoare din punct de vedere al traficabilitatii. Căile de acces vor fi utilizate și pentru traficul utilajelor și al vehiculelor, la care sistemele de rulare trebuie să fie dotate cu pneuri de mare balonaj, pentru a avea o cat mai mica sarcina pe osie, și astfel o cat mai redusă presiune asupra solului.

227. Drumurile de acces trebuie să ofere fermierului siguranța în ceea ce privește traficul animalelor, pentru ca acestea sa nu sufere vătămări, degradari ale copitelor, etc., ceea ce ar insemna reducerea veniturilor și costuri suplimentare.

228. Respectarea regulilor de pasunat și asigurarea căilor de acces pentru animale în mod corespunzător asigura:

* o mai buna stare de sănătate a septelului și creșterea productivitatii;

* îmbunătățirea producției de masa verde și a valorii nutritionale a furajelor pentru animale;

* reducerea costurilor de reabilitare și întreținere a pasunilor și creșterea producției de fanuri;

* reducerea degradării solului prin compactare și eroziune;

* calitatea apelor de suprafața;

* protejarea și diversificarea florei și faunei sălbatice;

* creșterea valorii de capital a fermei.

229. Măsurile necesare ce trebuie aplicate de fermier se referă la:

* controlul pasunatului, al retetelor de hrana, a zonelor de hranire;

* controlul căilor de acces pentru animale în scopul evitării accidentelor și ranirii animalelor;

* planificarea rotatiei zonelor de pascut, precum și a locatiilor mobile de hranire suplimentară și de adapare, corelata cu intensitatea pasunatului pentru minimalizarea efectelor suprapasunatului și a distrugerii;

* controlul accesului și a densitatii animalelor în vederea reducerii degradării solului prin traficul animalelor și vehiculelor, prin compactare;

* protejarea stării de calitate a solului;

* protecția habitatelor vieții sălbatice.

5.3.1. Pasunatul intensiv

230. Pentru mulți crescatori de animale menținerea în stabulatie libera, în afară grajdurilor, a animalelor, chiar și pe timpul iernii, cel puțin o perioadă redusă de timp, este o necesitate.

Din pacate, o serie de soluri, în special cele cu textura fina, nu pot fi utilizate în scopul

de mai sus în perioada iernii, principala cauza de restrictionare fiind umiditatea acestora.

Solurile cu umiditate naturala sunt vulnerabile și supuse riscului degradării dacă traficul

animalelor este intens. Astfel de soluri sunt predispuse la compactare și la degradarea

vegetatiei permanente care se reface greu sau, mai grav, poate fi înlocuită de vegetație

inferioară și buruieni.

231. În aceste condiții, aplicarea unui management corespunzător și a unui control corect al pasunatului sunt esențiale. Numai astfel se pot reduce costurile în vederea refacerii pasunilor, precum și a prevenirii și tratarii bolilor animalelor.

232. O gospodărire corespunzătoare poate, de asemenea, menține starea de sănătate a animalelor, de calitate a apelor de suprafața și a solului, evitand degradarea solului și poluarea apelor de suprafața cu nutrienti.

233. În zonele deluroase și de munte, solul este în mod natural predispus la degradare prin eroziune, în special datorită prezentei pantelor abrupte și a caderilor de precipitatii abundente, dar și pentru ca sunt subtiri și straturile fertile sunt foarte sarace în materie organică și nutrienti.

234. Pasunatul animalelor poate distruge vegetatia acoperitoare protectoare și amplifica eroziunea solului. Suprapășunatul este daunator, de asemenea, habitatelor naturale din zonele umede, precum și din cele împădurite.

235. De aceea, fermierii, crescatorii de animale trebuie să respecte regulile următoare:

* asigurarea pentru animale a drumurilor de acces corespunzătoare;

* folosirea hranitoarelor și a adapatoarelor mobile suplimentare corespunzătoare și schimbarea locului acestora cat mai des, pentru a evita călcarea și distrugerea vegetatiei de pe sol;

* localizarea zonelor de hranire pe terenuri mai înalte, situate cat mai departe de cursurile de ape și canale;

* când sunt utilizate locatiile de hranire și adapare suplimentare, va fi prevăzut numărul corespunzător de hranitoare și adapatori, care vor fi mutate și alimentate cu regularitate folosind numai utilaje ușoare de transport, echipate cu roti cu pneuri de mare balonaj;

* în perioada de iarna în care pasunatul este practicat, în special, pe terenurile umede sau grele, se va evita suprapășunatul și traficul excesiv al efectivelor de animale printr-o planificare și reducere a pasunatului, controlul acestuia și chiar evitarea pasunatului prin imprejmuirea zonei;

* atunci când se constata afectarea pasunilor, prin apariția semnelor care indica degradarea acestora (urme de copite care depășesc adâncimea de 50 mm, sau scurgeri la suprafața a apelor care transporta particulele de sol), se va proceda la mutarea imediata a turmelor pe alte terenuri, sau trecerea acestora în grajduri;

* marginile santurilor, canalelor, precum și drumurile de acces, vor fi protejate cu garduri electrice, mentinandu-se o distanta corespunzătoare între acestea și limita pasunii;

* în zonele deluroase și de munte, pășunile supuse degradării prin compactare și eroziune vor fi imprejmuite și utilizate prin rotație pentru a permite regenerarea optima a vegetatiei ierboase, buna protectoare a stratului subtire de sol.

5.3.2. Terenuri localizate în ferma și destinate creșterii animalelor.

Unii fermieri și crescatori de animale considera ca stabulatia libera pe timpul iernii nu

este posibila fără degradarea solului în zona respectiva.

Acest lucru este adevărat, chiar dacă se face tot posibilul pentru a reduce densitatea

animalelor pe suprafața alocata, mai ales dacă solurile sunt umede și cu textura fina.

Aceasta înseamnă ca administrarea resurselor, forta de muncă și timpul alocat sunt foarte

dificil de dirijat. Atunci când nu sunt disponibile adaposturi sau alte amenajări care pot fi

adaptate ca adaposturi, fermierul este nevoit sa aloce pentru stabulatia libera anumite

terenuri. Acestea pot fi considerate ca sacrificate, știind ca vor fi puternic degradate dacă

nu vor fi aplicate reguli severe de limitare a efectelor pe termen lung asupra solului,

mediului și chiar a resurselor.

236. Regulile de baza pentru stabilirea și utilizarea terenurilor destinate stabulatiei libere pe care crescatorii de animale și fermierii trebuie să le respecte se referă la:

* alegerea terenurilor uscate, netede, bine drenate, departe de cursurile de apa;

* utilizarea pasunilor permanente acoperite cu ierburi perene, dense și rezistente;

* observarea periodică a terenurilor respective, fiind alese cele care nu prezintă scurgeri de suprafața în cursurile de apa și canale;

* dacă, după exploatarea terenurilor în scopul stabulatiei libere de iarna, încep să se manifeste procese ale degradării terenului, atunci destinația acestora se va schimba prin înființarea unor culturi protectoare de ierburi perene rezistente pentru fixarea sedimentelor și reducerea transportului lor spre apele de suprafața;

* utilizarea locatiilor multiple de hranire și adapare așezate în zone bine drenate, largi și care au baza neteda și dura;

* elaborarea unui plan de restaurare a stării de calitate a terenurilor care vor fi redate circuitului agricol, având în vedere: reinsamantarea directa, aplicarea araturilor și lucrărilor de afanare prin subsolaj, rotatiile adecvate de lungă durata cu plante amelioratoare;

* îngrădirea zonelor împădurite sau acoperite cu vegetație de protecție și protejarea arborilor și arbustilor existenți;

* porcii trebuie ținuți pe pajiști bine stabilite, cu tufisuri, cu vegetație ierboasa bine dezvoltata și fixată care protejeaza solul și reduce pierderea de nutrienti.

237. Pe termen lung trebuie aplicate următoarele măsuri:

* șanțurile și canalele vor fi ingrijite și vor fi amenajate cu perdele de vegetație care capteaza și limitează sedimentele sa ajungă în cursurile de apa și în canale;

* trebuie luată în considerare înființarea amenajărilor și adaposturilor pe timpul iernii sau a posibilității extinderii unor construcții existente în vederea adapostirii animalelor pe timpul iernii;

* trebuie plantate perdele și garduri de protecție pentru protejarea turmelor, dar care, totodată, le vor limita și accesul către alte zone;

* trebuie luate măsuri de protecție sanitară în zonele umede și de-a lungul cursurilor de apa pentru reducerea posibilităților de infestare cu daunatori și germeni patogeni care pot produce îmbolnăvirea animalelor.

5.4. Gospodărirea drumurilor din ferma

Deplasarea eficienta, atât a utilajelor agricole, cat și a animalelor este o problemă foarte

importanța pentru oricare fermier.

În perioadele în care activitățile sunt intense, presiunea exercitată asupra drumurilor din

ferma, a tuturor căilor de comunicație crește semnificativ.

Pozitionarea efectivă, amenajarea și întreținerea drumurilor de acces precum și a celor pe

care se deplaseaza animalele, trebuie să îndeplinească funcțiile pentru care au fost

construite, dar în același timp trebuie luat în considerare și riscul de a se produce

scurgeri de suprafața, eroziune de suprafața. De aceea, este necesar un plan privind

circulația pe aceste drumuri a animalelor, fără a stanjeni accesul utilajelor și vehiculelor.

Implementarea de practici corecte ajuta fermierul, crescatorul de animale, sa reducă

costurile, sa protejeze terenul și calitatea apelor de suprafața, și în același timp sa

asigure sănătatea animalelor și sa evite deteriorarea rapida a utilajelor.

238. Fermierul trebuie să întreprindă următoarele măsuri și acțiuni:

* drumurile din ferma trebuie bine proiectate și pozitionate și vor avea suprafețe stabile și netede, cu eficienta maxima spre zonele pe care le deservesc;

* odată cu înființarea drumurilor respective va avea în vedere reducerea timpilor de deplasare;

* supraveghere permanenta a traficului, a suprafeței drumurilor;

* evitare la maxim posibil a degradării solului de către animale și utilaje;

* protejarea habitatelor acvatice față de posibilele scurgerile de suprafața.

239. Prin adoptarea acestor măsuri, fermierii își pot asigura următoarele beneficii:

* deplasare ușoară și eficienta a animalelor și utilajelor pe tot parcursul anului;

* reducere a costurilor datorate, atât consumului de combustibil, cat și lucrărilor de întreținere și reparatie a utilajelor;

* reduce posibilitățile de accidentare și imbolnavire ale animalelor din ferma;

* reducere a scurgerilor de suprafața și implicit a proceselor erozionale ale solului, protejand și calitatea apelor de suprafața;

* păstrarea și îmbunătățirea biodiversitatii;

* eficienta marita la culturi și pasunat; creștere a valorii de capital a fermei.

5.4.1. Drumuri destinate circulației în ferma

În ferma, observarea stării drumurilor, reprezintă una dintre activitățile zilnice

importante. Trebuie observate urmele lăsate de trafic și adâncimea acestora, mai ales pe

terenurile și în perioadele umede. În aceste urme se acumuleaza apa din precipitatii

conducand la probleme serioase privind deplasarea oricăror vehicule.

Dificultățile create conduc la creșterea costurilor legate de circulația utilajelor, și în

același timp, la perturbarea diferitelor activități din ferma.

240. Drumurile care prezintă urme adânci uscate sau noroioase conduc la:

* creșterea accidentelor;

* avarierea mașinilor agricole, echipamentelor și altor vehicule;

* întârzierea diferitelor lucrări, prin creșterea timpului pentru deplasare;

* degradarea prin procese erozionale de suprafața;

* poluarea cursurilor de apa.

241. De aceea, fermierul trebuie să:

* revizuiasca și sa utilizeze drumurile în funcție de problemele constatate;

* utilizeze trasee care evita scurgerile de suprafața către cursurile de apa;

* sa utilizeze vehicule de transport cu sarcina mai redusă pe osie;

* acorde prioritate întreținerii drumurilor în panta și zonelor lor de acces;

* asigure măsurile și lucrările necesare pentru drenarea apei de pe drumuri;

* dirijeze scurgerile de suprafața de pe drumuri către benzi inierbate care fixează particulele solide transportate;

* asigure condițiile necesare pentru ca scurgerile de suprafața de pe drumuri și din jurul clădirilor și amenajărilor fermei sa nu ajungă în zone unde este depozitat gunoiului de grajd sau alte deșeuri organice din ferma;

* amenajeze noi cai de acces în ferma dacă cele existente sunt degradate.

5.4.2. Drumurile destinate accesului animalelor

Atunci când animalele se deplaseaza pe drumuri, pot exista diferite cauze care le pot provoca

probleme: mersul ca și staționarea în noroi sau dejectii, drumuri alunecoase, prezenta

corpurilor dure sau taioase care pot provoca ranirea copitelor. Aceste probleme sunt și mai

numeroase când animalele sunt în stabulatie libera pe timpul iernii, mai ales în cazul

vacilor care trebuie să parcurga distanțe mari pentru a fi mulse.

242. Fermierul trebuie să analizeze frecventa problemelor apărute la picioarele, la copitele animalelor și cauzele care le-au produs, și dacă acestea sunt datorate stării drumurilor, spațiilor de hranire și adapare ori vitezei cu care acestea se deplaseaza.

243. În acest scop, fermierii sau crescatorii de animale trebuie să efectueze observații asupra:

* zonelor de odihnă și de hranire, prezentei corpurilor dure contondente, sau ascutite, sau dacă au asperitati și/sau dacă sunt încărcate cu dejectii;

* drumurilor de trecere și circulație, prea abrupte și acoperite cu pietriș, pe care de altfel și animalele ezita sa calce, sau care le incetinesc mult deplasarea;

* drumurilor de acces care au o stare avansată de degradare.

244. Pentru a evita diferitele dificultăți, fermierii trebuie să aplice câteva reguli:

* sa identifice zonele principale unde se amenajeaza zonele de trecere ale animalelor;

* sa amenajeze drumuri bine drenate și acoperite cu piatra de cariera bine macinata, material lemnos sau betonate;

* sa intretinuta căile de acces curate de buruieni și vegetație ierboasa înaltă;

* zonele de acces vor fi prevăzute la capete, cu zone largi de intrare;

* drumurile vor fi amenajate în zone care sunt bine drenate sau care nu expun cursurile de apa la scurgerile de suprafața;

* scurgerile de suprafața vor fi deversate pe suprafețe cu ierburi permanente sau în canale special amenajate.

5.4.3. Traversarea cursurilor de apa

Traversarea de către vehicule sau animale a unui curs de apa spre pășuni sau zone

suplimentare de hranire este uneori necesară. De ex., vacile de lapte trebuie să se deplaseze

de la pasune către zona de muls, de doua ori pe zi. În acest caz, traversarea prin vaduri sau

chiar prin curentul apei, poate prezenta anumite pericole datorită adancimii apei și

calității albiei, sau curentilor prea puternici. Un alt neajuns, care se poate ivi este al

poluarii directe a apelor de suprafața prin descărcarea dejectiilor de către animale, care

pot contamina apa și cu germeni patogeni, cum ar fi cryptosporidium, ce provoacă boli.

245. În cazul traversarii cursurilor de ape, pentru o și mai buna siguranța trebuie ca fermierul sau crescatorul de animale sa ia următoarele măsuri:

* construirea de podețe, care în cazul unor cursuri de apa inguste pot fi amenajate cu cheltuieli destul de reduse;

* dacă nu pot fi construite poduri sau podețe, atunci va fi amenajat un vad bine drenat cu materiale accesibile și se vor stabiliza ambele maluri;

* accesul turmelor de animale va fi limitat pe malul apelor cu ajutorul unor garduri electrice sau din lemn, pentru a evita accesul acestora în cursul de apa, și contaminarea apei cu dejectii;

* vaile și terenurile care au un bun drenaj natural, șanțurile, canalele, ca și zonele umede, se vor îngrădi pentru minimizarea contaminarii cu germeni patogeni care pot provoca infectii cu galbeaza, leptospiroza sau infestari cu viermi;

* la amenajarea podetelor sau podurilor trebuie contactate institute de specialitate pentru proiectare și să se ia avizele necesare.

5.5. Gospodărirea santurilor și canalelor

Pentru asigurarea celor mai bune condiții, atât pentru creșterea recoltelor și efectuarea la

timp și în timp optim a recoltatului, cat și pentru prevenirea efectelor compactarii prin

traficul exercitat de către animale, trebuie ca terenurile agricole să fie bine drenate.

De aceea, șanțurile și canalele cu rol de drenaj trebuie bine ingrijite și protejate față de

impactul transportului și depunerii sedimentelor, nutrientilor și substanțelor chimice

transportate prin scurgerile de suprafața de pe terenuri.

246. Curățirea anuală a santurilor și canalelor, favorizează evacuarea sedimentelor și preluarea nutrientilor de către plante, evita dezvoltarea, proliferarea exagerata a vegetatiei specifice: stuf, trestie, papura.

247. Prin îngrădirea acestora se asigura controlul accesului animalelor în vederea reducerii riscurilor de poluare și contaminare; programul de curățire a acestora de vegetație, permite menținerea armonioasă a habitatelor pentru o gama larga de vietuitoare, inclusiv a acelora care sunt folositoare omului și în general mediului ambient.

248. Fermierul va efectua controale de rutina temeinice pentru a observa din timp dacă se constata apariția unor probleme cum ar fi: scurgerile de suprafața, eroziunea sau degradarea terenului prin compactare de către animale și care îi vor permite sa stabilească imediat măsurile necesare pentru a se evita mai târziu cheltuieli suplimentare.

249. În acest scop, fermierul va desfășura următoarele acțiuni:

* va tine sub control accesul animalelor și va efectua curățirea anuală a santurilor și canalelor cel puțin pe portiunile afectate;

* va restrictiona total accesul animalelor în santuri și canale;

* vegetatia specifică santurilor și canalelor va fi complet înlăturată pentru a nu stanjeni captarea sedimentelor din scurgerile de suprafața;

* va face observații periodice asupra apei prezente în santuri și canale pentru a semnala apariția unor probleme cum ar fi eroziunea (care este indicată de culoarea maronie a apei);

* va proteja habitatele pe timpul curatarii periodice;

250. Prin asigurarea acestor măsuri de control și întreținere a santurilor și canalelor de drenare a terenurilor agricole, precum și a zonelor naturale de drenaj, se vor obține anumite efecte benefice.

Efecte benefice ale măsurilor aplicate:

* vor fi create condiții mai bune de cultivare a plantelor, recoltare a producției;

* se vor reduce costurile de întreținere ale acestora;

* se protejeaza mai bine starea de sănătate a animalelor;

* se protejeaza mai bine terenurile agricole în raport cu riscul degradării prin diferite procese: compactare, scurgeri, pierdere a stratului fertil, pierdere de nutrienti, contaminare a apelor de suprafața;

* se asigura o mai buna protecție și diversitate a florei și faunei sălbatice.

5.5.1. Șanțurile și canalele existente

Șanțurile și canalele pentru drenare sunt cele mai importante cai de reducere a scurgerilor

de suprafața, permitand și reducerea acumularii în exces a apei în sol, și uscarea mai rapida

a solului în primavara.

Practica a demonstrat ca șanțurile și canalele sunt și indicatori utili ai scurgerilor de

suprafața, ai eroziunii distructive, pentru a se putea lua din timp măsurile necesare pentru

atenuarea consecințelor negative și evitarea costurilor ridicate de remediere.

251. Fermierul trebuie să inspecteze șanțurile și canalele existente și sa observe dacă:

* apele stocate în aceste locatii nu sunt limpezi, ci prezintă culoare bruna ca urmare a prezentei sedimentelor provenite din scurgeri de suprafața;

* exista scurgeri provenite de la dejectii și alte materiale organice;

* malurile santurilor și canalelor sunt afectate de către animale prin calcare sau chiar distruse de către acestea;

* este prezenta vegetație specifică: stuf, trestie, papura.

252. Atunci când fermierul constata ca aceste probleme deja exista, dacă nu ia imediat măsuri, se pot produce următoarele efecte negative:

* ranirea și infestarea animalelor;

* reducerea sau pierderea stratului fertil al solului și odată cu acesta și a nutrientilor prin scurgeri de suprafața;

* poluarea apelor de suprafața;

* degradarea vegetatiei, a faunei sălbatice, a biodiversitatii.

253. În cele mai multe cazuri, scurgerile de suprafața și eroziunea pot fi abordate la sursa. De aceea, este important să se aplice măsuri pentru a reduce impactul oricăror efecte negative care pot rezultă. Este, de asemenea, posibil să fie păstrată o diversitate mai mare de habitate, dacă sunt respectate de fermier următoarele reguli:

* excluderea pasunatului și a accesului animalelor în santuri, canale, guri de descărcare ale acestora, zone naturale de drenaj, zone umede și cursuri de apa;

* verificarea malurilor pentru a observa dacă sunt acoperite cu vegetație specifică care permite filtrarea apei drenate și stabilizeaza solul; în caz contrar sunt necesare măsuri de remediere prin încurajarea proliferarii plantelor specifice zonelor umede;

* întreținerea anuală a acestora prin curățire, lăsând o parte din suprafața (30-50%) acoperită cu vegetație;

* materialul colectat din santuri și canale, dacă este posibil, va fi împrăștiat pe suprafața terenurilor adiacente;

* se va verifica periodic, și în special, în timpul ploilor sau imediat după acestea, dacă apar probleme deosebite;

* se vor întreține cu regularitate gurile de descărcare ale santurilor și canalelor.

5.5.2. Santuri și canale noi

Fermierii pot avea neplaceri serioase, atât în privinta degradării solului și culturilor

agricole, cat și a apelor de suprafața dacă nu sunt luate măsurile corespunzătoare.

Mai mult decât atât, scurgerile de pe terenurile agricole și din spațiile și zonele curate

ale fermei și de pe căile de acces, se pot ușor amesteca cu ape murdare provenite din zonele

în care stationeaza animalele, sau pot ajunge în zonele de stocare a gunoiului de grajd și a

dejectiilor lichide, sau în cursurile de apa.

În alte cazuri, scurgerile de suprafața produse pe soluri productive, dar vulnerabile, pot

provoca eroziune intensa, dacă acestea nu sunt tratate într-o maniera care să reducă sau

chiar sa stopeze producerea acestora înainte ca să se constituie în acumulari și inundari

distructive.

254. Fiecare fermier trebuie să identifice la timp:

* dacă s-a produs amestecul de ape curate cu ape murdare;

* dacă exista scurgeri de suprafața de pe terenurile dispuse de-a lungul zonelor vulnerabile.

255. Prezenta acestora indica risc crescut pentru:

* creșterea costurilor pentru stocarea apelor murdare și a facilităților de evacuare a acestora:

* producerea eroziunii pe terenurile vulnerabile și căile de trafic și circulație;

* poluarea cursurilor de apa.

Astfel, rezultă ca este necesară realizarea unor noi santuri și canale de drenaj, care devin

utile în jurul sau de-a lungul zonelor în care s-a produs degradarea solului și a culturilor.

256. Fiecare fermier trebuie să întreprindă acțiunile următoare:

* trebuie să verifice, în timpul ploilor sau imediat după acestea, dacă se produc scurgeri de suprafața în jurul clădirilor, amenajărilor fermei, pe drumurile mari de acces, și care pot ajunge în zonele de stocare, pe solurile vulnerabile sau pe culturi;

* trebuie să canalizeze apele încărcate cu particule de sol de pe terenurile arabile sau drumurile de acces către benzile de vegetație permanenta bine încheiată;

* trebuie, pe noile canale, să se stimuleze dezvoltarea rapida a vegetatiei specifice zonelor umede care să permită acumularea scurgerilor intermitente de suprafața de pe solurile vulnerabile;

* fermierul trebuie să consulte specialiștii atunci când constata ca are nevoie sa înființeze santuri și canale noi.

Precizam ca în cadrul oricărei ferme conservarea și protejarea zonelor umede seminaturale și

nedrenate au importanța pentru menținerea și dezvoltarea habitatelor naturale, și contribuie

la creșterea valorii de capital a fermei, și permit fermierului accesul la fonduri și

compensații care sunt disponibile în acest scop.

5.6. Întreținerea malurilor erodate

Fermierii și proprietarii de terenuri au obligația, dar și interesul, de a proteja malurile

apelor care traverseaza proprietățile acestora, având în vedere, faptul ca eroziunea datorată

apei dar și utilizarea în scopul pasunatului le pot aduce serioase prejudicii prin pierderi

de teren agricol și costuri ridicate pentru refacere.

257. Imprejmuirea cursurilor de apa, acolo unde este necesar, permite fermierilor sa evite o serie de probleme în ceea ce privește: sănătatea animalelor, pierderea de teren prin eroziune, riscurile poluarii, distrugerea habitatelor în care vietuiesc păsări, animale mici sălbatice și peste, reducerea pierderilor de timp cu deplasarea și mutarea turmelor, evitarea prejudiciilor aduse vecinatatilor.

258. Un coridor împrejmuit de-a lungul apei reprezintă o soluție care poate contribui la creșterea potențialului de conservare dar și al valorii zonei, permitand fermierului sau proprietarului de teren sa diversifice acest potențial, să obțină și alte venituri cum ar fi: spații de recreere, odihna și pescuit.

259. Grija pe care fermierii și proprietarii de terenuri trebuie să o acorde malurilor apei se va concretiza prin următoarele acțiuni:

* controlul accesului pe aceste zone;

* eliminarea totală a accesului animalelor și a pasunatului;

* menținerea la distanta de cursurile de apa a turmelor de animale și a depozitelor de îngrășăminte;

* imprejmuirea, acolo unde este necesar, a marginilor terenurilor la o distanta mai mare de malul apei, pentru a crearea unui coridor de protecție.

260. Prin aceste acțiuni, se creează condiții favorabile pentru diferite efecte benefice:

* asigurarea sănătății animalelor și creșterea producției;

* reducerea pierderilor de sol fertil datorat apei și animalelor;

* reducerea riscului poluarii apelor cu sedimente și dejectii de la animale;

* refacerea habitatelor și a vieții sălbatice;

* sporirea capitalului valoric al fermei.

5.6.1. Accesul și traficul animalelor

Desființarea totală a pasunatului animalelor în zonele vulnerabile: pe marginile santurilor,

canalelor cu apa și vailor de drenaj natural, în areale umede, de-a lungul cursurilor de apa,

limitează degradarea și extinderea sa prin compactare, eroziune, etc.

Chiar și asa, astfel de zone rămân vulnerabile proceselor de degradare prin eroziune hidrica,

în special în perioade de creștere a apelor, a inundațiilor, rezultând pierderi însemnate de

teren acoperit cu sol fertil.

261. Calcatul de către animale și accesul acestora de-a lungul malurilor, provoacă poluarea locală datorată sedimentelor și dejectiilor animalelor care afectează alimentarile cu apa și habitatele florei și faunei sălbatice.

262. Apariția și evoluția unor procese negative este apreciată prin simple observații, astfel:

* prezenta pe margini de teren și maluri a urmelor animalelor, în special unde locurile respective sunt umbrite de către copaci;

* prezenta arealelor degradate unde animalele stationeaza pentru a se adapa;

* prezenta unor areale pe mal unde vegetatia a fost complet îndepărtată.

263. Dacă sunt identificate astfel de probleme înseamnă se vor produce efecte negative:

* creștere a riscurilor de imbolnavire și ranire a animalelor;

* pierderi de producție;

* poluare a apelor de suprafața;

* degradarea habitatelor naturale.

264. Reducerea impactului se poate realiza de fermier prin măsurile următoare:

* îngrădirea cursurilor de apa, santurilor, canalelor și zonelor umede, permitand optimizarea operațiunilor în ferma, și în același timp lăsând suficient teren de protecție a malurilor, a apelor împotriva poluarii atunci când se fac tratamente cu pesticide, când se administrează îngrășăminte chimice sau organice naturale;

* realizarea unui astfel de coridor de protecție mai larg în zonele care sunt utilizate la alimentarea cu apa;

* instalare garduri electrice pe marginea pasunilor din apropierea cursurilor de apa;

* în zonele cu procese erozionale puternice ale malurilor se va solicita asistența tehnica de la instituțiile abilitate, pentru finanțarea, proiectarea și executarea lucrărilor specifice, inclusiv a plantarii perdelelor de protecție;

* nu este recomandat ca aceste maluri erodate să fie întărite prin bascularea unor materiale cum ar fi diferite tipuri de moloz sau alte deșeuri solide care pot provoca neajunsuri și mai grave.

5.6.2. Întreținerea și menținerea vegetatiei naturale de-a lungul malurilor

265. Vegetatia naturala a malurilor joaca un rol important în fixarea și protecția malurilor, vulnerabile la eroziune. Acțiunea animalelor asupra malurilor este dăunătoare și pentru terenul agricol de pe marginile apelor dar și pentru apele ce traverseaza aceste terenuri.

266. De aceea, este necesară identificarea malurilor:

* care au pierdut vegetatia naturala;

* care au fost afectate de pasunat;

* care sunt în curs de erodare și cele care s-au surpat, alunecat în cursul de apa.

267. Crearea coridoarelor de-a lungul cursurilor de apa, este un valoros capital al fermei. Aceste coridoare protejeaza pajistile și terenurile arabile, asigurând o zona de conservare, de odihnă, de pescuit dar și de cultivare a unor arbuști.

268. În scopul protejării și evitării unor costuri suplimentare trebuie să se:

* efectueze planificarea modului de utilizare și protecție a malurilor diferitelor cursuri de apa;

* elimine accesul turmelor de animale pe maluri prin îngrădirea acestora;

* realizeze reacoperirea naturala a malurilor cu vegetație naturala;

* trebuie să se combata buruienile și vegetatia care este dăunătoare, toxica animalelor;

* solicite sprijin și asistența tehnica în vederea obținerii de fonduri nerambursabile și material săditor adecvat, inclusiv a puietilor de arbuști.

5.6.3. Adapatul animalelor

Prin alocarea unor fonduri financiare în vederea amenajării de zone speciale pentru

alimentare cu apa și adapare din râuri, sau prin alte metode (amenajarea unor zone speciale

dotate cu adapatoare și sisteme de adapatoare alimentate cu pompe) se elimina multe probleme

și se obțin beneficii în ceea ce privește producția și sănătatea animalelor, și se

protejeaza cursurile naturale de apa și habitatele.

269. Trebuie ca fiecare fermier sa revizuiasca, și acolo unde este necesar, sa reamenajeze zonele de adapare la pasune, prin:

* adaparea animalelor și alimentarea cu apa în afară cursurilor de apa;

* folosirea de adapatoare mobile pentru înlăturarea pericolului degradării solului din spațiile amenajate pentru adapare, în special prin călcat de către animale;

* excluderea totală a accesului turmelor de animale la apele curgătoare;

* îngrădirea cu garduri din lemn sau electrice a malurilor.

VI. PROTECȚIA PLANTELOR

Protecția plantelor este știința care se ocupa cu studiul organismelor dăunătoare

(fitopatogeni, artropode fitofage, buruieni, rozatoare etc.) în scopul stabilirii măsurilor

eficiente de combatere a pagubelor/pierderilor economice produse de acestea. Se considera

ca circa o treime din recolta este distrusa de organismele dăunătoare. De aceea, protecția

plantelor, ca disciplina biologica aplicată, contribuie la creșterea producției culturilor

agricole și la îmbunătățirea calității recoltei.

270. Protecția plantelor este un domeniu esențial în asigurarea unor recolte sporite și de calitate. Cercetări recente au demonstrat ca prin aplicarea integrată a tehnicilor și metodelor de protecție se realizează protecția plantelor pe termen lung.

Fiecare fermier dorește să obțină recolte și beneficii cat mai mari bazându-se pe

identificarea soluțiilor reducerii costurilor de producție și a altor inputuri.

Fiecare fermier ar trebui sa acorde timpul necesar învățării și cunoașterii tehnicilor și

metodelor integrate de protecție a plantelor; sa testeze în loturi demonstrative metode

mecanice, chimice și biologice pentru combaterea bolilor și dăunătorilor.

Fermierul, în acest mod, va putea să obțină producții de calitate fără sa afecteze funcțiile

vitale ale solului, apei și vieții sălbatice.

271. În protecția eficienta a culturilor agricole, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere:

* prevenirea atacului de boli și daunatori și infestarea cu buruieni;

* monitorizarea și prognoza bolilor, dăunătorilor și buruienilor;

* soluții pentru stimularea pradatorilor și parazitilor biologici.

272. Măsurile și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă fermierul se referă la:

* utilizarea integrată a pesticidelor alături de controlul bolilor și dăunătorilor prin metode clasice de cultura și biologice specifice;

* optimizarea utilizării pesticidelor, metodelor de protecție integrată a plantelor;

* utilizarea cu strictețe a pesticidelor, cu aplicari cu tinte precise, în doze minime și cu mare precizie a normelor și a uniformitatii aplicarilor, înființarea și respectarea stricta a zonelor tampon precum și reducerea pierderilor;

* protecția și restabilirea habitatelor naturale ale florei și faunei sălbatice.

273. Beneficiile pe care fermierul le poate obține:

* protecție eficienta a plantelor;

* siguranța alimentara și produse de calitate;

* reducerea riscului de poluare a apelor;

* menținerea biodiversitatii;

* reducerea costurilor.

6.1. Varietatea și rotatia culturilor, metode de cultura și dezvoltare a condițiilor de viața pentru pradatorii și parazitii biologici

Prin aplicarea diferitelor scheme de rotație a culturilor agricole, ciclurile de viața ale

dăunătorilor, bolilor și buruienilor se rup, reducand astfel impactul acestora.

274. Rotatia culturilor agricole permite folosirea diferențiată a categoriilor de terenuri dintr-o exploatatie agricolă, asigurând menținerea și sporirea fertilitatii naturale a solurilor.

275. Rotatia culturilor are și o importanța componenta economică întrucât favorizează planificarea anticipata a celor mai bune practici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea ingrasamintelor, amelioratorilor de sol, protecția plantelor împotriva agenților agresivi (inclusiv a buruienilor), recoltarea și depozitarea producției (inclusiv protecția culturii depozitate).

276. Practicarea unui ciclu de patru ani de aplicare a unei scheme de rotație a culturilor este considerat a fi insuficient pentru reducerea eficienta a diverselor probleme create de boli, daunatori, buruieni, etc., întrucât supravietuirea acestora în sol în cazul unor culturi, cum sunt cele de rapita, cartofi și sfecla de zahăr, a fost observata chiar și după o perioadă îndelungată de timp.

277. Rotatia culturilor influențează direct protecția plantelor. Diferitele practici agricole asociate rotatiei culturilor agricole influențează rezerva diferiților agenți daunatori, de ex. la cereale aratura de toamna influențează direct nivelul atacului de plosnite, afide și carabusi sau al filopatogenilor care se instaleaza pe organele verzi.

Datorită interactiunilor benefice dintre măsurile agrofitotehnice aplicate și succesiunea

culturilor, rotatia este considerată condiție esențială de sporire a producției și menținere

a fertilitatii solului. În perspectiva, rotatia va constitui una din măsurile agrotehnice de

baza care va contribui și la reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafața și

produs.

De aceea, nici un fermier nu ar trebui sa o neglijeze, cu atât mai mult cu cat se poate

realiza fără investiții deosebite.

278. Rotatia culturilor, ca măsura eficienta de protecție a plantelor și astfel a mediului, are un rol deosebit de important. Rotatia culturilor agricole rămâne și pentru etapa următoare una dintre cele mai importante componente ale sistemului tehnologic agricol care contribuie la rationalizarea consumului de combustibil, apa de irigat, îngrășăminte și alte agrochimicale utilizate în protecția plantelor (pesticide și biopreparate).

279. Fermierii sunt incurajati și motivati sa cultive acele soiuri și varietati de plante agricole care au mare rezistenta la boli și daunatori.

280. De asemenea, fermierii trebuie incurajati, sa practice și metode biologice de combatere a dăunătorilor, prin stimularea creșterii pradatorilor, ceea ce reduce necesitatea efectuării tratamentelor fitosanitare.

Managementul amenajării teritoriului reprezintă o formă de favorizare a protecției biologice

a culturilor, fiind o abordare pe baze ecologice cu scopul de a stimula activitatea

pradatorilor și parazitilor naturali.

281. Scopul principal al activității de amenajare a teritoriului pentru creșterea rolului pradatorilor este de a crea o anumită infrastructura ecologica în acord cu peisajul agricol care să furnizeze pentru adultii de entomofagi, resursele necesare de hrana (prada alternativa sau gazde) și adaposturi față de condițiile neprielnice. Aceste resurse trebuie să fie integrate în teritoriu astfel încât să fie accesibile în timp și spațiu pentru pradatorii naturali și în același timp, practice pentru a fi implementate de către producătorii agricoli.

282. Creșterea heterogenitatii vegetatiei în jurul zonelor cultivate favorizează creșterea în ansamblu a abundentei și diversitatii organismelor pradatoare și parazite.

283. Fermierul poate aplica câteva metode, destul de simple, pentru stimularea activității artropodelor parazite și pradatoare, pornind de la creșterea biodiversitatii.

Metode pentru stimulare a biodiversitatii aplicabile în ferma:

* culturi intercalate sau culturi în benzi: doua sau mai multe specii de plante sunt cultivate împreună pe același teren în benzi paralele sau în parcele alăturate;

* cultura ascunsă: a doua cultura este insamantata în prima cultura, în același timp sau mai târziu, rezultând doua recolte anual;

* insule sau fasii de conservare: o fasie lata de aproximativ 5-6 m în afară parcelelor primește doar stropiri cu pesticide selective având spectru restrâns de acțiune;

* benzi imburuienate în interiorul culturilor: insamantarea catorva benzi cu ierburi floricole neinvazive, la anumite intervale, transversal zonei cultivate. Acest sistem conduce la sporirea numărului insectelor pradatoare pentru afide;

* cordoane marginase sau zone tampon: au importanța pe suprafețe mari de cultura. Un astfel de sistem sporește numărul de habitate disponibile pentru pradatori și paraziti în vederea iernarii și a reproducerii în timpul primaverii și hranirii în timpul verii, intensificandu-se astfel potențialul protecției biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusă, iar uneori se creează situații de creștere a densitatii dăunătorilor. Pe aceste coridoare se pot cultiva cu succes specii de lolium, oferind astfel spații protejate pentru cuibaritul pasarilor, pentru viespii solitare, albine și bondari. Cele care conțin flori sălbatice furnizează polen și nectar pentru un mare număr de nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pe care îl prezintă acest sistem este determinat de faptul ca acționează ca benzi tampon între diferitele practici agricole și habitatele sensibile, cum sunt gardurile vii și cursurile de apa.

* plante insectar: pot fi cultivate sub forma de benzi intercalate, plante individuale, culturi acoperitoare între sau printre randurile de plante. Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru pradatorii și parazitii naturali poate fi asigurat prin cultivarea în benzi a speciilor din fam. Apiaceae (patrunjel), Cruciferae (mustar), Lamlaceae (menta), Compositae (coada soricelului).

284. Lucrările tarzii ale solului pot fi practicate cu succes în reducerea proliferarii buruienilor și a afidelor. Se vor practica acele lucrări care nu produc degradarea calității solului, în special, în toamnele umede, precum și cele care nu favorizează procesele erozionale.

285. Fiecare fermier trebuie să ia în considerare și factorii naturali pentru a regla densitatea populatiilor de organisme dăunătoare. Factorii ecologici abiotici climatici (temperatura, umiditatea, lumina, ploaia) alături de cei edafici, chimici și biotici pot influența considerabil evoluția populatiilor respective. Fiecare factor abiotic are un prag inferior și un prag superior de temperatura, umiditate etc. care, odată depășit, oprește multiplicarea diferitelor organisme.

286. De asemenea, factorii abiotici antropici, ca fertilizarea cu îngrășăminte organice naturale și completarea nevoilor de creștere a culturilor cu îngrășăminte chimice oferă plantelor de cultura o dezvoltare viguroasa și mărește rezistenta acestora la boli și daunatori.

287. Prin păstrarea prin fertilizare a nivelului optim al elementelor nutritive în sol se poate limita atacul unor agenți fitopatogeni sau altor organisme dăunătoare. Influența benefica a fertilizarii se datorează:

* acțiunii directe a ingrasamintelor asupra organismelor dăunătoare;

* acțiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;

* influentei indirecte prin modificări biochimice ale sucului celular la planta gazda;

* dezvoltării mai puternice a sistemului de apărare din planta;

* creșterii ritmului dezvoltării elementelor structurale ale tesuturilor;

* schimbării epocii de maturare;

* schimbării proceselor de diferentiere, etc.

288. Unele aspecte privind starea culturilor, a recoltelor, pot fi identificate de fermier pe teren.

289. Degradarea calității recoltei, adesea foarte grava, poate fi observata de fermier pe teren, fiind foarte relevanta. Astfel, unul dintre cele mai evidente exemple este atacul diferiților daunatori ai fructelor (din timpul vegetatiei și din depozit), cum sunt: rapanul la mere, viermele cireselor, putregaiul albastru la citrice. Un alt exemplu, îl reprezintă atacul plosnitei cerealelor, care determina reducerea conținutului de gluten și, implicit, reducerea calității cerută de industria de panificatie.

290. Un aspect mai puțin cunoscut este cel al contaminantilor alimentari de origine biologica, formati în timpul vegetatiei de către agenți fitopatogeni. Contaminarea recoltei de porumb cu aflatoxine, considerate cei mai periculosi contaminanti alimentari de origine biologica, în timpul vegetatiei, ca urmare a infectiei boabelor în curs de formare cu ciuperci toxigene din grupul Aspergillus flavus parasiticus. Identificarea acestora, de către fermier, în cultura de porumb devenind deosebit de importanța.

291. Din astfel de motive combaterea dăunătorilor este foarte necesară pentru cultura plantelor. Procedurile de protecție a plantelor împotriva organismelor dăunătoare devenind o componenta majoră a tuturor ghidurilor de buna practica agricolă.

292. Combaterea dăunătorilor culturilor agricole prin diferite metode: chimice (utilizare de pesticide), biologice (crearea organismelor antagoniste și a produselor naturale), genetice (ameliorarea rezistentei plantelor la diferiți agenți daunatori), agrotehnice (lucrări ale solului, inclusiv prasit, asolamente de lungă durata) și fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semințelor, chirurgie vegetala, descuscutare a semintei etc.)

293. Pesticidele pot fi mobile sau foarte puternic absorbite de către materia organică din sol, pot fi volatile, persistente sau rapid degradabile.

6.2. Pesticidele

Definiție:

* pesticide: mijloace chimice de protecția plantelor, obținute prin formularea și condiționarea unuia sau a mai multor ingrediente biologic active.

294. Cu foarte puține excepții (ca de ex., regulatorii de creștere vegetala, folosiți pentru controlul creșterii plantelor, sau produsele care acționează prin activarea rezistentei manifestate sistemic în plante, și care sunt un fel de "vaccinuri" pentru plante) ingredientele active biologic sunt toxice. Tocmai aceasta toxicitate impune existenta în cod a unor bune practici privind distribuția și utilizarea pesticidelor.

295. În categoria pesticidelor sunt incluse și următoarele categorii de substanțe: regulatorii de creștere, defoliantii, desicantii, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substantele de curățire ale legumelor și fructelor, substantele aplicate pentru prevenirea caderii fructelor, ca și substantele aplicate înainte sau după recoltare pentru combaterea dăunătorilor care acționează în timpul depozitarii și transportării recoltei.

296. Pentru diferitele tipuri de substanțe este importanța:

* forma sub care un pesticid este comercializat, al carei scop final este de a face produsul utilizabil, eficient, reprezintă, în realitate, o combinație de diversi compuși (solventi, surfactanti, cosurfactanti, muianti, adezivi, agenți de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulara etc.);

* impachetarea și modul de prezentare, sau condiționarea, care se referă, atât la conținutul, cat și la ambalajul protector folosit pentru distribuirea pesticidelor la utilizator, la fermier.

297. Materialele folosite la condiționarea pesticidelor sunt la rândul lor poluanti chimici importanti (solventii organici, surfactantii care sunt similari detergentilor în privinta poluarii apelor etc.) reprezentând alt motiv întemeiat pentru prezentarea diferitelor măsuri de utilizare și distribuție a lor în codul de bune practici.

298. De aceea, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere:

* tehnologia de aplicare: reprezintă procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact cu organismul ținta sau sunt aduse acolo unde organismul ținta va intră în contact cu acestea. Aplicarea pesticidelor se poate face prin tratamente în perioada de vegetație (stropiri cu diferite volume de lichid și cu mijloace terestre sau aeriene) sau prin tratamente la samanta (samanta în sens generic, oricare organ al plantei utilizat pentru înființarea unei culturi, inclusiv tuberculii);

* căile de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piața) oficial recomandate sau autorizate de autoritățile naționale competente în scopul unei combateri eficiente și fiabile a organismelor dăunătoare, trebuie să includă mai multe niveluri de utilizare a pesticidelor, care nu trebuie să depășească dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie să fie aplicate în asa fel încât sa lase un reziduu cat mai mic cu putinta;

* limita maxima de reziduuri: concentrația maxima de reziduuri de pesticide legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai multe produse alimentare, produs agricol sau produs destinat folosirii în furajarea animalelor.

6.3. Produse utilizate pentru protecția plantelor

În protecția plantelor sunt folosite diferite produse chimice (pesticide) și produse

biologice (biopreparate). În funcție de organismul ținta acestea sunt: erbicide, insecticide,

fungicide, acaricide, nematocide, moluscocide, raticide și compuși cu acțiune mixtă.

299. Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultura sau pe baza unor compuși naturali denumite sugestiv "botanicale".

300. Biopreparatele au o acțiune complexa asupra plantelor de cultura, datorită caracterului lor biologic. Termenul cel mai corect nu este de biopreparat folosit în protecția plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceasta acțiune complexa, este cel al biopreparatelor pe bază de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Unele biopreparate, omologate ca biofungicide, s-au dovedit și ca stimulatoare în creșterea vegetala datorată intervenției în nutritia plantelor.

301. Folosirea biopreparatelor constituie o orientare importanța în agricultura actuala datorită avantajelor pe care le prezintă.

Avantaje ale folosirii de către fermier ale biopreparatelor:

* reducerea poluarii mediului și alimentelor;

* evitarea apariției populatiilor de daunatori cu rezistenta la diferitele tratamente de combatere;

* posibilitatea utilizării de personal necalificat în condiții de totală securitate, atât pentru culturile de plante, cat și pentru utilizator;

* utilizare durabila a unei resurse utile din sistemele agricole neexploatate.

6.4. Regimul de utilizare a produselor în protecția plantelor

Utilizarea produselor în protecția plantelor este reglementată în România prin lege.

Introducerea lor pe piața se face numai după omologare de Comisia Interministeriala de

Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar (înființată prin OG nr. 4/1995).

Potrivit Regulamentului de funcționare a Comisiei Interministeriale de Omologare a

Produselor de uz Fitosanitar, aprobat prin OM MAA 8343/1995, OM MS 718/95 și OM MPAMI

444/95, pentru fiecare produs fitosanitar nou trebuie să se obțină:

* Avizul de pilotare,

* Avizul de fabricație,

* Avizul de mediu,

* Avizul sanitar,

* Raportul biologic asupra eficacitatii,

* Buletinul de analiza fizico-chimica.

302. Pentru o substanța activa noua, neinregistrata în România, este obligatorie efectuarea a cel puțin 2 ani de teste de eficacitate biologica. Procedura de omologare a produselor de uz fitosanitar (pesticide, biopreparate) este în acord cu documentele europene corespunzătoare (Directiva Consiliului 91/414 EEC și Directiva Comisiei 93/71 EEC).

303. Obținerea avizelor menționate mai sus certifica eficacitatea produsului și evalueaza riscurile pentru mediu și pentru sănătatea omului, stabilind în același timp și condițiile de utilizare necesare pentru un control eficient al riscurilor de mediu și de sănătate.

304. După introducerea pe piața, cadrul legislativ clasifica produsele utilizate în protecția plantelor în două categorii:

* produse din grupa de toxicitate III și IV (slab toxice), care sunt comercializate și utilizate în mod liber;

* produse din grupa I și II de toxicitate cu grad ridicat și foarte ridicat de toxicitate), care sunt utilizate numai de către personal specializat, autorizat de către Autoritățile competente (inclusiv de Serviciul Arme, Muniții și Substanțe toxice din cadrul Inspectoratului General al Poliției).

305. Utilizarea pesticidelor se face în cadrul tehnologiilor agricole de cultura, la recomandarea și sub controlul organismelor de specialitate.

306. Fermierul nu trebuie să elimine nici un fel de resturi, deșeuri de pesticide în santuri, canale, în ape de suprafața sau pe terenurile agricole.

Aceste deșeuri, resturi pot proveni din numeroase surse, cum ar fi:

* excedentul de lichide de pulverizare;

* spalarea utilajelor;

* pierderile de lichide de pulverizare în timpul alimentarii acestora sau în timpul operațiilor tehnologice;

* pierderile prin neuniformitatea de distribuție;

* ambalaje și recipienți care mai conțin pesticide și care sunt aruncate sau depozitate necorespunzător;

* lichide reziduale de la băi de imersare sau de la imbaierea oilor;

* ape care au servit la spalarea produselor agricole;

* scurgeri din ambalaje sau recipienți sparti sau crapati;

* pesticide eliminate datorită expirării termenului de valabilitate.

307. O sursa deosebit de importanța de poluare locală complexa, cu pesticide și îngrășăminte o reprezintă cultura legumelor și plantelor ornamentale în sere și solarii. Substantele poluante ajung în apele de suprafața prin parcurgerea altor circuite decât în cazul culturilor agricole și anume:

* deversari de streasina (apa de condensare sau de ploaie artificiala) ce antreneaza fertilizanti și pesticide depuse pe vitrajele din interior;

* irigații care sunt utilizate concomitent cu fertilizarea și pentru administrarea pesticidelor;

* apele de spalare a vitrajelor pe ambele fete;

* ape reziduale provenite din tratamente speciale ale florilor.

308. Este necesar ca toate aceste ape să fie recuperate în bazine etanse de beton și să urmeze un circuit închis prin recirculare, fără a mai fi evacuate în exterior.

6.5. Depozitarea

Depozitarea pesticidelor se realizează doar în locuri special amenajate care sunt prevăzute

cu dispozitive pentru:

* prevenire și stingerea incendiilor;

* protecția muncii/tehnica securității muncii;

* măsurare avizată metrologic (cantare, mensuri).

309. Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide să fie corespunzător delimitate și marcate, pentru asigurarea unei protecții fizice corespunzătoare.

310. Substantele din grupa I-a și a II-a de toxicitate se depozitează în încăperi separate și condiții speciale, cu paza specializată și registru de evidenta conform legii.

311. Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea apelor de suprafața și nici în zone în care apa freatica este prezenta la mica adancime. Amplasarea se va face la cel puțin 200 m față de oricare fel de așezări urbane sau rurale, surse de apa, furaje, câmpuri și terenuri agricole, ferme și spații pentru animale.

312. Depozitele vor fi construite numai din materiale durabile, neinflamabile, și trebuie să aibă capacitate de stocare corespunzătoare.

313. Depozitul de pesticide trebuie să poată păstra produsele în condiții de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau imprastieri. Podeaua trebuie să fie impermeabila și situata mai jos decât suprafața solului pentru a forma un bazin de retenție sau trebuie să existe praguri la uși și pereți care să nu permită trecerea lichidelor prin ei și care să retina materialul împrăștiat.

314. Pentru protecția mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul să fie inconjurat cu un șanț betonat.

315. Depozitele de pesticide se autorizeaza în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Autorizarea depozitelor de pesticide se face numai după realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidentierea riscurilor asupra componentelor de mediu și a managementului acestor riscuri, și după completarea bilanțurilor de mediu.

316. În organizarea depozitelor de pesticide trebuie respectate, atât regulile de igiena și sănătate publică, cat și prevederile specifice de protecția muncii. Depozitul de pesticide trebuie să fie prevăzut cu flux de personal separat fizic de fluxul de pesticide, cu facilități corespunzătoare: dușuri și spalatoare cu apa calda, WC-uri cu evacuare în canalizare separată, vestiare incalzite pentru schimbarea hainelor, zona separată fizic pentru consumul alimentelor.

317. Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protecție și cu echipamentul de protecție specificat prin normele de tehnica securității muncii, de ex., masca în cazul produselor de gazare.

318. Pesticidele depozitate în condiții necorespunzătoare sunt periculoase pentru toate componentele de mediu, și mai ales, pentru sănătatea oamenilor. Depozitele de pesticide se organizează exclusiv de către utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploatații agricole de peste 120 ha la șes și 90 ha în zonele de deal și munte, prestatorii de servicii de protecția plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existenta unor stocuri mari pe o durată mai lungă. Micii utilizatori nu au dreptul să-și constituie rezerve semnificative de pesticide, care să depășească consumul pe perioada ciclului de vegetație.

319. Chiar și în cazul micilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate în condiții corespunzătoare (ferite de căldură, lumina și umiditate excesive), separat de alte materiale (și mai ales de furaje sau de alimente). Produsele lichide se depozitează în încăperi cu temperaturi de minim 1°C și maxim 25°C.

320. Nu este permisă încălzirea cu surse deschise (sobe, resouri electrice) a depozitelor de pesticide. Instalațiile de curent electric din depozitele de pesticide trebuie să îndeplinească normativele pentru medii cu solventi organici și pulberi și să permită spalarea cu jet de apa sub presiune.

321. În toate cazurile, pesticidele vor fi păstrate exclusiv în ambalajele lor originale, pe rafturi sau pe paleti. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu dispozitive mecanice: carucioare hidraulice, motostivuitoare etc.

322. Toți utilizatorii de pesticide care dețin stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să țină și sa completeze un registru de evidenta. În registrul de evidenta al pesticidelor vor fi incluse toate operațiile implicate de utilizarea pesticidelor, inclusiv informații despre data achiziționării, data fabricației produsului, furnizorul de pesticide și prețul de achizitionare. În cazul depozitelor de pesticide, descărcarea de gestiune a stocurilor de pesticide din grupa I-a și a II-a de toxicitate se va face numai pe baza procesului verbal semnat de operatorii autorizați.

Stocurile de pesticide expirate se înregistrează la Ministerul Mediului și Gospodăririi

Apelor și la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și se distrug, pe

cheltuiala celui care le deține, prin incinerare În instalații speciale, autorizate de

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

323. Descărcarea din gestiune se face pe baza procesului verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care deține incineratorul autorizat și a facturii de prestare de servicii de incinerare. Eliminarea stocurilor de produși chimici periculosi este necesar să se realizeze cu ajutorul tuturor celor implicați și/sau afectați, inclusiv a comunităților locale.

6.6. Aplicarea produselor utilizate în protecția plantelor și măsuri de protejare a apelor și solului 324. Măsurile de reducere a impactului asupra mediului a pesticidelor utilizate, au în vedere, în primul rând pe cele preventive:

* reducerea la minim a protecției culturilor prin mijloace chimice, prin utilizarea altor practici și metode care reduc îmbolnăvirea culturilor: rotație judicioasă a culturilor, folosire de soiuri rezistente la boli și daunatori, folosire a semințelor, rasadurilor, puietilor, butasilor liberi de boli și daunatori, măsuri de igiena corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli și daunatori;

* alegerea cu atenție doar a pesticidelor autorizate care nu aduc prejudicii mediului;

* utilizarea personalului instruit, atestat și autorizat;

* supravegherea stricta a regimului și a utilizării pesticidelor;

* eliminarea tratamentelor din aer, atunci când terenurile agricole se afla în apropierea surselor de apa de la suprafața;

* limitarea administrării ingrasamintelor deoarece în anumite situații unele boli și daunatori pot fi favorizati de creșterea randamentului și a productivitatii culturilor;

* reducerea utilizării în scop preventiv a pesticidelor ținând cont de faptul ca prezenta organismelor parazitare constituie o situație normală; problema acestora fiind reconsiderata când exista pericol sau se depășește un anumit grad de nocivitate;

* înlocuirea în parte a utilizării pesticidelor prin mijloace și metode curate ecologic, diferite de cele chimice (metode biologice, metode preventive, capcane, îndepărtarea manuală a cuiburilor de daunatori, etc.).

325. Fermierul trebuie să ia în considerare și următoarele măsuri complementare pentru reducerea cantității de pesticide dispersate în mediu:

* echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limitează împrăștierea pesticidelor în afară zonelor strict vizate;

* pulverizatoarele și în special, duza, care este componenta cea mai importanța a acestora, trebuie să fie menținute în cea mai buna stare de funcționare, la parametri optimi; în acest scop se vor efectua verificări periodice, și dacă este necesar se va efectua repararea sau înlocuirea imediata a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; de asemenea, se va controla stricta corelare între capacitatea și randamentul utilajelor de pulverizare și încărcarea cu pesticide suportată de mediu;

Duzele trebuie calibrate înainte de stropire.

1 Fermierul va alege duze cu aceeași capacitate de imprastiere.

2 Înălțimea de stropire, va fi stabilită astfel încât să fie obținută o distribuție uniforma, omogenă a pesticidelor pe plante.

2a cazul în care exista suprapunere între jeturi;

2b cazul în care nu exista suprapunere

* interdicția infiintarii livezilor în imediata apropiere a maselor de ape;

* înființarea perdelelor forestiere împotriva vanturilor predominante;

* înființarea de zone libere de pesticide, pe o latime de cel puțin 10 m în imediata apropiere a surselor de apa.

326. Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, în perioada de vegetație, sau prin tratamente la samanta, sau prin tratarea solului. Pesticidele se aplică de obicei, prin tratamente umede sub forma de stropiri, pulverizari, aerosoli.

327. Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul, dinozebul, etc.) sunt cuprinse în categoria substanțelor cu risc ridicat de poluare a apelor de suprafața și a apelor subterane. Atunci când se identifica astfel de pesticide în apele subterane, se poate presupune ca se va produce o creștere a concentratiei acestora, luând în considerare faptul ca miscarea pe verticala prin profilul de sol se desfășoară într-o perioadă lungă de timp.

328. Stropirile se realizează cu ajutorul unor echipamente portabile sau carosabile. Pulverizarile se fac cu utilaje cu actionare pnenumatică. Aerosolii se obțin cu utilaje speciale (de pulverizare, de stropire foarte fina). Diferentierea între tratamentele umede este determinata de dimensiunea picaturilor, care descresc de la stropiri la aerosoli.

329. Tratamentele gazoase de fac în spații închise, pentru dezinfectarea semințelor sau tratarea spațiilor de depozitare.

330. Momelile toxice sunt folosite pentru combaterea insectelor la sol (coropisnite), rozatoarelor (soareci, sobolani), limacsilor, corvidelor etc.

331. Tratamentul la samanta se face pe cale umeda sau uscata (după tipul de produs) folosind mașini speciale de tratat semințe.

332. Cele mai periculoase produse pentru mediu și pentru sănătatea omului sunt pulberile diferitelor substanțe. În România, practic, nu mai exista produse astfel aplicate, cu excepția sulfului, care este însă un produs cu tenta ecologica, fiind natural, biodegradabil și cu toxicitate redusă pentru alte organisme decât cele ținta.

333. În general, toate pesticidele sunt substanțe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului și sănătății omului. Atunci când exista posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului și prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului.

334. Forma cea mai convenabila de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la samanta. Deși este preventivă, aceasta forma de tratament trebuie să fie preferențial utilizata în zonele cu ape de suprafața.

Decizia utilizării pesticidelor sau a mijloacelor alternative de protecția plantelor aparține

în exclusivitate celui care realizează respectiva exploatatie agricolă, fermier, proprietar

sau arendaș. Aceasta decizie trebuie luată în funcție de situația concretă din respectiva

exploatatie agricolă. Fermierii fără pregătire agronomica de specialitate trebuie să ia

decizia de aplicare a pesticidelor numai după consultarea unui specialist.

335. Aplicarea pesticidelor trebuie realizată numai la avertizare. Avertizarea tratamentelor se face numai atunci când un daunator are tendinta de a se dezvolta peste pragul economic de daunare. Pragul economic de daunare reprezintă nivelul populației de daunatori care produce o paguba superioară costurilor totale (ecologice și economice) ale tratamentului cu mijloace de protecția plantelor (pesticide, biopreparate). Cele mai precise și mai avantajoase sunt sistemele informatizate de prognoza și avertizare, care sunt utilizate local.

336. Având în vedere rolul deosebit al sistemelor informatizate în prognoza și avertizare, în cadrul bunelor practici agricole de utilizare a pesticidelor, sunt redate câteva detalii. Acestea sunt sisteme expert, care s-au putut realiza datorită dezvoltării microprocesoarelor, apariției unor senzori fiabili și progreselor în telecomunicații. S-au construit, în acest fel, sisteme de prognoza și avertizare complexe, flexibile, a căror funcționare permite utilizarea rațională a metodelor și mijloacelor de protecție a plantelor, cu reducerea corespunzătoare a impactului produs de organismele dăunătoare. Sistemele informatizate de prognoza și avertizare sunt de fapt sisteme expert, care funcționează pe baza unor modele matematice ale proceselor biologice specifice.

337. Obiectivul programelor de prognoza și avertizare, respectiv utilizarea eficienta și durabila a resurselor agronomice, este corelat cu obiectivele economice și ecologice ale agriculturii durabile și agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoza și avertizare conduce, nu numai la efecte ecologice (reducerea poluarii mediului și a alimentelor), ci are și consecințe economice directe. Optimizarea tratamentelor determina importante economii de pesticide, combustibil, forta de muncă, care permit amortizarea rapida a investiției într-un sistem de prognoza și avertizare. În tari ale Uniunii Europene, investițiile în sisteme de prognoza și avertizare sunt considerate ca investiții de mediu și beneficiază de facilități fiscale.

338. România se afla în acest domeniu în topul realizării unor astfel de sisteme. În România exista câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combina cele mai recente realizari din domeniile electronicii, informaticii și, nu în ultimul rând, al protecției plantelor.

Aceste sisteme sunt compuse din:

* dintr-o statie centrala de memorare, prelucrare și vizualizare a datelor;

* din una sau mai multe stații de măsurare și transmitere a datelor.

339. Se recomanda utilizarea acestor sisteme de prognoza și avertizare a tratamentelor cu pesticide, ca una din cele mai convenabile soluții de reducere a efectelor negative ale pesticidelor asupra mediului.

340. Personalul care se ocupa cu aplicarea pesticidelor trebuie să fie instruit corespunzător. Pentru produsele din grupa I-a și a II-a de toxicitate, personalul trebuie să fie calificat și autorizat.

341. Volumul de soluție sau suspensie de produs la o singura preparare, trebuie să fie în directa legătură cu suprafața care urmează a fi tratata.

342. De câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicată pentru organismele netinta, utile plantelor de cultura (polenizatori, parazitoizi și pradatori, bacterii fixatoare de azot etc.)

343. Tratamentele cu pesticide trebuie anunțate în prealabil (în scris) autorităților locale, cu următoarele precizări:

- tipul de tratament;

- culturile care urmează să fie protejate;

- parcelele pe care se vor aplica tratamente;

- perioada de aplicare;

- tipul(rile) de pesticid(e) utilizat(e);

344. În cazul particular, al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie atenționati, de către primărie, apicultorii din zona tratata, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Aceasta prevedere se aplică și autorităților competente care efectuează tratamente de interes public.

345. În zonele cu ape de suprafața, bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane utilitare), întrucât aceste mijloace au o imprastiere prea mare. O situație asemănătoare este și în cazul utilizării mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii și livezi.

346. În zonele cu ape de suprafața se vor evita, pe cat posibil, tratamente cu insecticide toxice pentru pești (de ex. insecticide din clasa piretroizilor de sinteza). Dacă nu este posibila renunțarea la aceste pesticide se vor lua măsurile corespunzătoare de reducere a riscurilor (delimitarea precisa a perimetrului de tratament cu respectarea unei distanțe de minimum 10 m până la malul apei, echiparea utilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea stricta între capacitatea utilajelor de stropit și suprafața de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteză a vantului sub 4 m/s, interzicerea cu desăvârșire a deversarilor de ape poluate cu pesticide provenite din spalarile utilajelor etc.).

347. La efectuarea tratamentelor cu pesticide de o mare importanța este distanta dintre masele de apa adiacente și câmpul tratat. Este cat se poate de clar ca tratarea campurilor aflate în apropierea unor ape de suprafața cat și întreținerea malurilor abrupte duce la poluarea acestor ape cu mari cantități de

Aplicarea pesticidelor se va face în condiții meteorologice optime prevăzute pentru

tehnologiile utilizate.

348. Nu se vor efectua tratamente la temperaturi foarte ridicate și în timpul amiezii, iar la produsele cu coeficient invers de temperatura se va respecta temperatura maxima indicată. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau înainte și după) sau când umiditatea atmosferica este ridicată. Viteza maxima a vantului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. În caz de vant puternic tratamentele se vor efectua numai dimineata sau seara.

Nu se fac tratamente când viteza maxima a vânatului este mai mare de 4 m/s

Nu se fac tratamente pe ploaie

349. Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specifice de protecția mediului și de securitatea muncii.

Cele mai importarile reguli sunt următoarele:

* aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care are cunoștința de caracteristicile produselor și de prevederile regulilor de protecția muncii și de prevenire și stingere a incendiilor;

* personalul care aplica pesticidele trebuie să fie într-o stare buna de sănătate, care este atestata de medicul de medicina muncii;

* în timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igiena și sănătate publică;

* personalul care aplica pesticide trebuie să verifice existenta acordului tehnic și certificării utilajelor; în cazul în care utilajul funcționează necorespunzător personalul trebuie să oprească aplicarea tratamentului și sa ia măsurile necesare pentru remedierea defectiunilor;

* este interzisă aplicarea pesticidelor la pomii infloriti. Pomii infloriti vor fi tratați numai în mod excepțional (ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului bacterian) cu produse special omologate și după reguli specifice.

Nu este permisă utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afară celor care sunt omologate

de Comisia Interministeriala de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar.

350. În România, însă, uneori sunt folosite pesticide comercializate ilegal; activitatea este sancționată prin legislația în vigoare.

351. Folosirea pesticidelor comercializate ilegal are consecințe extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor sau a comunităților din care aceștia fac parte.

352. Folosirea pesticidelor achiziționate ilegal este descurajata prin aplicarea ferma a pedepselor prevăzute de lege și prin popularizarea riscurilor multiple la care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate ilegal.

6.7. Regimul utilajelor tehnologice

353. Utilajele folosite în tratamente de protecție a plantelor nu pot avea o alta destinație.

354. Folosirea acestor utilaje se face după recomandările constructorului de utilaje, cerințele producătorului de pesticide și prevederile tehnologiilor de aplicare.

355. În vederea asigurării unei funcționari corespunzătoare, utilajele de stropit vor fi regulat testate și certificate. Fiecare din dispozitivele de distribuire (duze de stropit, aspersoare rotative etc.) vor trebui sa descarce cantități similare de soluție/suspensie, într-o maniera constanta și reproductibila. Sistemul de prindere a respectivelor dispozitive de stropit trebuie să permită reglarea stricta a distantei până la plantele tratate. Piesele uzate trebuie imediat înlocuite cu piese noi.

356. Sistemele de stropit trebuie să asigure o distribuție strict localizata pe rândul de plante și nu pe întreg câmpul. Trebuie evitata apariția zonelor netratate și/sau a celor dublu tratate. Acest fapt se realizează prin marcarea suprafeței de tratat, iar utilajele de aplicat pesticide trebuie să permită respectarea marcajelor.

357. Doza de pesticid aplicată la ha trebuie corelata strict cu cantitatea de soluție stabilită de Comisia Interministeriala pentru Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar. Cantitatea de soluție este stabilită în funcție de sol, tipul și de vârsta culturii iar normele sunt cuprinse într-un interval foarte larg: 330 și 1.100 l/ha. Pentru a usura respectarea dozei de pesticid, de obicei, recomandările de utilizare prevăd atât doza, cat și concentrația recomandată la norma de soluție corespunzătoare.

358. Calitatea tratamentului depinde de tipul utilajului de aplicare a pesticidelor și de pregătirea utilajului pentru lucru, dar și de calificarea operatorului și de preocuparea acestuia pentru prestarea unor tratamente de calitate.

359. La mașinile moderne de stropit, precizia dozarii și a distribuției soluțiilor permite reducerea cantității de substanțe chimice care ajung pe sol. Parametrii procesului de lucru sunt în concordanta cu reglajele inițiale. Debitul de soluție poate fi controlat, iar la unele mașini el poate fi corelat automat cu viteza de deplasare a agregatului de stropit. Controlul debitului de soluție este necesar și în cazul mașinilor de aplicat erbicide.

360. Precizia aplicării soluțiilor de stropit cu fungicide și insecticide depinde în mare măsura de calitatea pulverizarii și a dirijarii picaturilor către plante. Calitatea pulverizarii este influentata în foarte mare măsura de parametrii tehnico-funcționali ai duzelor de pulverizare și de starea acestora. În ultimii ani au fost realizate numeroase tipuri de duze cu precizie foarte buna, pentru diferite condiții de lucru și diferite momente de aplicare a tratamentului. Aceste duze permit dispersarea în picaturi fine și uniforme ca mărime.

361. Utilizatorului îi revine obligația de a alege duza potrivita cu specificul lucrării pe care urmează sa o efectueze. Utilizatorul trebuie să evite folosirea duzelor uzate, murdare, infundate, pentru ca acestea, chiar dacă inițial au fost foarte bune, provoacă perturbari ale procesului de lucru, duc la formarea de jeturi asimetrice, cu picaturi mari, distribuție neuniforma. Astfel, crește și riscul ca pe planta și pe sol sa ajungă, pe anumite zone, concentratii mari de soluție, ceea ce duce la accentuarea gradului de poluare.

362. Masina de stropit cu rampe pentru aplicarea tratamentelor la culturi de camp trebuie să fie verificata, urmărindu-se ca de la toate duzele să rezulte aceeași cantitate de soluție în unitatea de timp.

Codul de bune practici în ferma are prevederi specifice referitoare la spalarea și/sau

decontaminarea utilajelor folosite. Utilajele de pulverizare trebuie să fie prevăzute cu

instalații proprii de spalare. Aceste instalații trebuie să permită spalarea, atât a

utilajului, cat și a ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit să aibă

și un rezervor cu apa curata, de capacitate corespunzătoare.

363. Apele de la spalarea ambalajelor vor fi transferate în soluția de stropit, cu respectarea normei de soluție aplicată pe unitatea de suprafața. Utilajele vor fi spalate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spalare. Bazele de inactivare a apelor de spalare vor fi delimitate și marcate corespunzător (Pericol, zona otravita!). Amplasarea bazelor de inactivare va fi facuta la distanta corespunzătoare de locuințe, fantani, adaposturi de animale, culturi agricole.

6.8. Metode alternative de protecție a plantelor

364. Metodele alternative de protecția plantelor, asa cum s-a arătat deja, sunt cele biologice (prin utilizare de organisme antagoniste și de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentei plantelor la organismele dăunătoare), agrotehnice (rotație, lucrări ale solului inclusiv prasit) și fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semințelor, chirurgie vegetala, descuscutare a semintei etc.).

Legislația europeană în domeniul agriculturii are, printre alte scopuri, și pe acela de

limitare a folosirii produselor agrochimice (îngrășăminte și pesticide) și de încurajare a

dezvoltării și utilizării de produse cu acțiune predominat ecologica pentru atingerea

obiectivelor agriculturii durabile.

365. Metodele alternative de protecția plantelor au grad ridicat de durabilitate. Exemplul cel mai elocvent este cel al "solurilor supresive", respectiv al solurilor tratate cu biopreparate pe baza antagonistilor fitopatogeni, soluri care nu permit dezvoltarea unor boli ale plantelor pentru ca limitează inoculul primar (rezerva de fitopatogen din sol).

366. Plantele devin rezistente la organismele dăunătoare și prin inginerie genetica, ca de ex., cartoful rezistent la gandacul de Colorado datorită inserarii unei anumite gene. Plantele modificate genetic nu pot fi introduse în România decât cu respectarea prevederilor legale și pe baza avizelor Comisiei de Securitate Biologica.

367. O serie întreaga de pesticide, tradițional utilizate în protecția plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisă chiar și în cadrul riguroaselor sisteme de producție (agro) ecologica (organică). Astfel de produse sunt sulful sau sarurile de potasiu ale acizilor grasi.

368. Sulful poate fi utilizat în următoarele situații:

- la combaterea unor boli, cum este fainarea la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale paioase;

- la combaterea afidelor, tripsilor și acarienilor la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale.

369. Sarurile de potasiu ale acizilor grasi au utilizări similare sulfului (combaterea fainariei la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale paioase; combaterea afidelor, tripsilor și acarienilor la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale) și în plus mai pot fi utilizate pentru:

- combaterea bacteriozelor la cultura fasolei și a soiei;

- pentru limitarea răspândirii focului bacterian al rozaceelor;

- combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini, parcuri.

370. Cele mai răspândite produse biologice de uz fitosanitar în România sunt bioinsecticidele pe bază de Bacillus thuringiensis. În tabelul 1 este prezentată o lista completa a produselor pe bază de Bacillus thuringiensis care sunt comercializate în România.

Tabel nr. 1

Biopreparate pe bază de Bacillus thuringiensis omologate în România*)

_________

comercială

Bacillus

thuringiensis var.

Daunatori combatuti

Bactospeine HP WP

kurstaki

Lobesia botrana

Dipel 8L

kurstaki

Lymantria dispar

Dipel ES

kurstaki

Tortrix viridana; Hyphantria cunea

Dipel WP

kurstaki

Lobesia botrana; Pieris brasicae; Mamestra brasicae;

Cydia funebrana; Hyphantria cunea; Malacosoma neustria;

Drymonia spp.

Dipel 2xWP

kurstaki

Mamestra brasicae; Pieris rapae; Hyphantria cunea;

Lobesia botrana

Ecotech extra

kurstaki

Leptinotarsa decemlineata (L1-L2); Lobesia botrana

Ecotech pro

kurstaki

Lymantria dispar

Foray (Biobit)

kurstaki

Mamestra brasica; Pieri rapae; Anarsia lineatella;

Cydia molesta; Tortrix viridana; Geometridae

Novodor^(TM)

tenebrionis

Leptinotarsa decemlineata

Thuringin 6000

kurstaki

Phyllonorycter blancardella; Stygmella malella; Eriosoma

lanigerum; Cydia funebrana; Eranis defoliaria; Anarsia

lineatella; Operophtera brumata; Hyphantria cunea

371. Este important să se efectueze controlul periodic fitosanitar. Acesta se efectuează, atât la sol, cat și la culturi și produsele agricole și are ca scop evidenta, estimarea și răspândirea componentilor agrobiocenotici prin inventarierea tuturor speciilor din componenta unei agrobiocenoze dintr-o unitate agricolă, zona de cultura sau depozit de produse agricole. În acest mod se stabilește densitatea componentilor agrobiocenotici și intensitatea atacului agenților patogeni.

Avantajele acestei metode sunt următoarele:

* permite stabilirea perioadelor optime de combatere;

* se poate interveni cu eficienta în prevenire și combatere;

* prin cunoașterea speciilor patogene prezente și a biologiei acestora se pot alege mijloacele optime de combatere, inclusiv cele care sunt selective și nu afectează mediul;

* permite emiterea avertizarilor în timp util.

372. Controlul fitosanitar și avertizarea au o deosebită importanța deoarece transforma administrarea preventivă a pesticidelor dintr-o operație de rutina într-una de excepție prin faptul ca utilizarea acestora se face în cantități limite de stricta necesitate și chiar înlocuirea metodelor chimice de tratament cu metode biologice sau fizice de combatere.

373. Soluții practice ce pot înlocui sau reduce utilizarea pesticidelor se referă la:

* măsuri agrofitotehnice;

* metode biologice de combatere a dăunătorilor (utilizare a entomofagilor paraziti și pradatori, acarofagi pradatori, lansarea indivizilor sterili în perioadele de înmulțire);

* mijloace fizice: tratarea solului cu vapori supraincalziti, tratarea semințelor cu apa calda și aer cald, capcane și momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distrugere manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirurgie și igiena vegetala, vanturarea semințelor, descuscutarea, scuturarea pomilor, etc.)

* metode mecanice și biologice de combatere a buruienilor.

374. Cunoașterea tipului de sol pentru fiecare teren agricol este importanța, atât pentru stabilirea hibrizilor, soiurilor, varietatilor de plante cultivate, dar și a posibililor daunatori care pot ataca aceste culturi și aceasta datorită preferintelor acestora pentru anumite tipuri de sol, de exemplu: viermii sarma se dezvolta în solurile cu umiditate mare și ușor acide.

375. Rotatia judicioasă a culturilor reduce atacul unor agenți patogeni care sunt specifici fiecărui tip de planta gazda. Practicarea monoculturii conduce inevitabil la înmulțirea puternica a agenților patogeni și a dăunătorilor specifici culturii respective. De aceea, este necesar să se înființeze asolamente în care rotatia culturilor să fie astfel organizată încât același tip de planta sa nu revină în cultura pe aceeași sola mai repede de patru ani, iar altele de șase ani (floarea soarelui, sfecla).

376. Lucrările solului contribuie la distrugerea multor daunatori, atât prin scoaterea lor la suprafața, cat și a larvelor, oualor și pupelor care sunt apoi mancate de păsări, sunt distruse de temperaturi scăzute sau ridicate, etc., în plus, favorizează accesul insectelor pradatoare și totodată distrugerea buruienilor și a samulastrei, gazde intermediare și focare pentru boli și daunatori.

377. Excesul de apa al solului favorizează înmulțirea dăunătorilor și agenților patogeni a căror proliferare este redusă prin drenarea terenului. De asemenea, amendarea terenurilor acide conduce la reducerea incidentei unor boli și daunatori.

378. Alegerea epocii de însămânțare și a adancimii de semanat sunt foarte importante; perioada de rasarire a plantelor sa nu coincida cu momentul de proliferare a unor boli și daunatori: de ex., la daunatorii mazarii - molii și gargarite - care nu provoacă daune dacă culturile se insamanteaza timpuriu; de asemenea cartofii insamantati peste 10-13 cm adancime sunt feriti de infectarea cu mana.

379. Ingrasamintele chimice și amendamentele, aplicate rațional, pot contribui atât la dezvoltarea unor plante mai viguroase și rezistente la boli, cat și la reducerea atacului dăunătorilor în funcție de tipul de ingrasamant (de ex., azotatul de amoniu provoacă o mortalitate ridicată a viermilor sarma, superfosfatul distruge nematozii).

380. Recoltarea în epoca optima, cu utilaje bine reglate, evita scuturarea și pierderile care duc la formarea samulastrei pe care se dezvolta o scrie de boli și daunatori.

6.9. Îndepărtarea ambalajelor și măsuri de siguranță

În acord cu reglementările internaționale, autoritățile publice, producătorii și

distribuitorii de pesticide trebuie să ia măsuri pentru prevenirea acumularii ambalajelor

utilizate.

Aceasta înseamnă că nu poate exista un cod al bunelor practici agricole privind utilizarea

pesticidelor dacă nu exista un sistem de recuperare a ambalajelor, depozitare și transport în

condiții similare cu depozitarea pesticidelor și instalații de distrugere (prin incinerare)

cu autorizație de mediu. Acest sistem nu este încă funcțional în România, trebuie realizat!

Alte măsuri (de genul depozitarea ambalajelor

pe locuri imprejmuite și semnalizate

corespunzător) nu rezolva problema în acord cu prevederile reglementărilor internaționale la

care România este parte (FAO, UE).

381. Măsurile de siguranță în recuperarea ambalajelor golite sunt cele care se regăsesc în documentațiile tehnice care stau la baza eliberării autorizațiilor de comercializare pentru respectivele produse chimice. Nu este permisă reciclarea ambalajelor pentru a fi reumplute, inclusiv cu alte pesticide!

VII. PRODUSE DE UZ VETERINAR; PRODUSE UTILIZATE PENTRU SPALARE, DEZINFECȚIE ȘI DEZINSECȚIE ÎN EXPLOATATIILE AGRO-ZOOTEHNICE

7.1. Definiții

Dezinsecție sau decontaminare: ansamblul mijloacelor și metodelor de combatere a insectelor și acarienilor ce pot vehicula și transmite boli infecto-contagioase și parazitare la om și animale și care prin acțiunea lor, provoacă disconfort sau pagube economice, prin scăderea productiilor, distrugerea sau degradarea unor materiale, ambalaje, etc.

Deratizare sau combaterea rozatoarelor: ansamblul de măsuri care au drept scop distrugerea rozatoarelor dăunătoare dintr-un areal.

7.2. Aspecte generale și recomandări privind dezinsectia, deratizarea și decontaminarea în exploatatiile agro-zootehnice

Decontaminarea, dezinsectia și deratizarea reprezintă principalele acțiuni care se impun

pentru prevenirea și combaterea nespecifica a vectorilor sau a microorganismelor și

parazitilor care pot determina la om sau animale boli transmisibile sau disconfort.

Fiecare acțiune în parte este reglementată precis, devenind obligatorie pentru toate

exploatatiile agrozootehnice, executandu-se în mai multe etape și fiind compusa din mai multe

operații care se derulează într-o anumită succesiune. Aplicarea în timp a acestor operațiuni

urmărește un anumit ritm, caracteristic, corelat întotdeauna cu particularitățile și

complexitatea exploatatiei agro-zootehnice.

Astfel, dezinsectia profilactica vizează distrugerea dăunătorilor (insecte, acarieni)

semnalati pe tot parcursul anului. Dezinsectia de necesitate se instituie imediat după

apariția suspiciunii de boala și vizează în special daunatorii care produc disconfort sau

pe cei care pot fi incriminati în transmiterea acesteia.

În prima situație, dezinsectia se realizează periodic, precum și la semnalarea reaparitiei

unor insecte dăunătoare, iar în cea de a doua situație, se repeta în funcție de ciclul

biologic al daunatorului. Ambele tipuri de dezinsecție se realizează indiferent de ritmul

în care se face decontaminarea, deratizarea, rareori aceste trei acțiuni trebuie să fie

corelate.

382. Deratizarea profilactica se impune în scopul reducerii pierderilor economice provocate de rozatoare și în scopul prevenirii apariției unei îmbolnăviri ale animalelor sau omului. Aceasta se aplică în exteriorul construcțiilor (în interiorul galeriilor, asupra căilor de circulație a rozatoarelor, în locurile de patrundere a rozatoarelor în construcții, în jurul surselor de hrana sau de apa la care pot avea acces rozatoarele, etc.) și în interiorul construcțiilor (prin "stații de intoxicare a rozatoarelor").

383. În fermele cu sistem intensiv de creștere a animalelor, acțiunea majoră de combatere a rozatoarelor se realizează în intervalul dintre depopularea și repopularea adaposturilor, înainte de efectuarea decontaminarii. În adăposturile populate cu animale, deratizarea de întreținere se aplică prin intermediul "statiilor permanente de intoxicare a rozatoarelor" care se controlează zilnic și la nevoie se completează cu suportul alimentar otravit.

384. Deratizarea de necesitate se impune imediat ce apare suspiciunea unei boli contagioase. Ea se realizează după un program bine stabilit de fermier împreună cu o întreprindere specializată și autorizata în acest scop, iar în unele cazuri de către specialiștii proprii, atestați și autorizați de organismele abilitate.

385. Programul privind deratizarea se referă la distrugerea tuturor rozatoarelor din perimetrul exploatatiei agrozootehnice, astfel încât să fie evitata împrăștierea acestora în vecinătăți. Pentru realizarea deratizarii dintr-o unitate, trebuie corelata cu campanii de distrugere a rozatoarelor și de către unitățile vecine.

386. Aplicarea acțiunilor de distrugere a rozatoarelor din exploatatiile agrozootehnice trebuie să ia în considerare biologia rozatoarelor și instalarea fenomenului de rezistenta. Pentru obținerea unei eficiente maxime și eliminarea apariției fenomenului de rezistenta exista posibilitatea utilizării unui singur tip de raticid (în acest caz intervalul dintre deratizari va fi minimum de 6 luni), fie folosirea mai multor substanțe, utilizând mai întâi raticide cu acțiune lenta (furfuril hidramida, anticoagulantele) și în ultima parte pe cele cu acțiune rapida (hidrogen fosforat, fosfura de zinc).

387. Decontaminarea profilactica se realizează primavara și toamna sau, după caz, după depopularea și apoi înainte de popularea adaposturilor.

388. Decontaminarile de necesitate și de întreținere se aplică ori de câte ori este necesar, fie după eliminarea unuia sau mai multor animale dintr-un efectiv, fie cu ocazia ridicării măsurilor de carantina, în cazul unor boli transmisibile.

7.2.1. Dezinsectia

389. Datorită modului lor specific de viața și posibilităților de adaptare la cele mai diverse condiții de microclimat, din diferitele zone geografice, insectele și acarienii se întâlnesc în toate exploatatiile agro-zootehnice, indiferent de sistemul de întreținere al animalelor, în depozitele agroalimentare, grupuri sociale, încăperi de prelucrare a alimentelor și produselor de origine animala sau origine vegetala.

390. În funcție de scopul urmarii și momentul aplicării, dezinsectiile pot fi profilactice sau de necesitate, iar în funcție de modul în care se aplică, acestea pot fi încadrate în: dezinsectii generale, dezinsectii totale și dezinsectii parțiale.

391. Pentru limitarea dezvoltării sau pentru distrugerea insectelor și acarienilor se impun următoarele măsuri profilactice:

* evacuarea sistematica a tuturor materiilor de origine animala sau vegetala din adaposturi sau alte spații aferente (dejectii, sânge, resturi vegetale, etc.);

* amenajarea platformelor și depozitelor de gunoi la o distanta de 300-500 m față de locuințe și la cel puțin 100 m față de adăposturile în care se exploatează animale în unitățile de creștere intensiva și cat mai departe posibil în cazul creșterii extensive;

* vidanjarea periodică a foselor colectoare, desfundarea și spalarea canalelor de scurgere și a rigolelor;

* strângerea permanenta și depozitarea controlată a resturilor de furaje din adaposturi, bucatarii furajere, cantine;

* amenajarea corespunzătoare a locului pentru colectarea și distrugerea cadavrelor și confiscatelor de abator;

* drenarea apelor stagnante din incinta fermelor și din jurul acestora;

* întreținerea corespunzătoare a spațiilor verzi din incinta exploatațiilor agro-zootehnice;

* menținerea umiditatii relative a adaposturilor cu asternut permanent sau depozitelor de furaje sub 75%;

* realizarea și menținerea permanenta a curățeniei generale;

* efectuarea dezinsectiilor în conformitate cu specificul și destinația construcțiilor, conform legislației în vigoare.

392. Dezinsectia profilactica a adaposturilor pentru animale trebuie să urmeze următoarele bune practici:

* dezinsectia se efectuează numai după ce animalele au fost scoase în padocuri, curți sau la pasune;

* se efectuează curățenie mecanică: se evacueaza gunoiul, resturile de furaje, se desfunda și se spala rigolele și canalele, se indeparteaza praful și murdaria de pe pereți, pervaze, tubulatura;

* se scot din adapost bolovanii de sare, bidoanele și galetile de muls, uneltele de lucru și alte obiecte de inventar, care nu trebuie să vina în contact cu substantele insecticide;

* se aplică soluția cu insecticid prin pulverizare fina pe toate suprafețele, calculand 1 litru soluție dezinfectanta pentru 20 mp;

* se inchid ușile și ferestrele pentru 1-2 ore;

* înainte de introducerea animalelor, substanța toxica se neutralizeaza prin spalare cu multă apa (12 l/mp), de pe toate suprafețele care vin în contact direct cu animalele și, mai ales, jgheaburi, iesle, hranitori și adapatori;

* insectele moarte se strang și se distrug pentru a nu fi consumate de către animale.

393. Dezinsectia punctelor de colectare și prelucrare a produselor de origine animala este obligatorie, ca și menținerea curățeniei prin varuire frecventa a pereților, montare la nivelul ferestrelor a plaselor de insecte, evacuare zilnica a resturilor organice, etc.;

394. Dezinsectia generală a încăperilor se realizează numai după încheierea programului de lucru și după evacuarea produselor, utilajelor mobile, galetilor, bidoanelor. Separatoarele de grăsimi, instalațiile de răcire și diferite alte utilaje care nu pot fi evacuate se vor acoperi cu folii de polietilena sau cu hârtie de ambalaj.

395. Dintre substantele insecticide vor fi preferate piretroidele sub forma de soluție sau sub forma de aerosoli. Aplicarea insecticidelor se va face pe pereți, pe pervazul ușilor și ferestrelor, pardoseli și chiar pe suprafețele exterioare ale utilajelor mari care nu vin în contact cu materia prima.

396. Pentru dezinsectia de întreținere a încăperilor sau spațiilor închise mai pot fi utilizate benzile lipicioase pentru muste și momelile toxice pentru gandaci. După încheierea dezinsectiei în spațiile interioare acțiunea se continua la pereții exteriori ai clădirii și pe rampele de încărcare-descărcare.

397. Dacă este necesară dezinsectia ambalajelor, aceasta se face diferit, în funcție de tipul și materialele din care sunt confectionate, prin oparire, încălzire la etuva la temperatura de 60-70°C, sau prin aspersare cu soluții de insecticide.

398. Dezinsectia de necesitate are aceleași etape ca și dezinsectia profilactica, fiind obligatorie și se efectuează atunci când se intervine pentru combaterea bolilor infectioase contagioase declarabile, și împreună cu deratizarea și decontaminarea.

399. Dezinsectia adaposturilor pentru animale se face cu următoarele recomandări:

- se depopuleaza adapostul;

- fără să fie evacuate dejectiile, resturile de furaje și apa, se pulverizeaza toate suprafețele cu soluție de soda caustica 3%, calculandu-se 1 l soluție/mp. După 1-2 ore se demonteaza și indeparteaza din adapost părțile detasabile care se vor depozita, curata și dezinsectiza pe o platforma betonata sau într-o alta încăpere curata.

- Se evacueaza și resturile de furaje, gunoiul de grajd, dejectiile și se transporta la platforma de gunoi.

- Se spala cu apa și se indeparteaza mecanic toate resturile organice aderente de suprafețe. Suprafețele din pământ vor fi curatate de stratul superficial (pe o adancime de 3-5 cm) care va fi de asemenea transportat la platforma de gunoi.

- Părțile demontate, curatate și spalate sunt reasamblate.

- Pe întreaga suprafața decontaminabilă a adapostului se aplică soluții 3% de soda caustica (la care, iarna, se adauga 5% clorura de sodiu), utilizând 1 litru soluție/mp.

- După uscare, pe întreaga suprafața decontaminabilă se aplică soluția insecticid, calculand 1 litru/30 mp.

- Adapostul se menține timp de 24 de ore închis, după care se aeriseste, iar suprafețele cu care vin în contact animalele (pereți, boxe, gratare, jgheaburi de hranire, adapatorile, stâlpii de sustinere până la înălțimea de 1,5 m) se spala abundent cu apa.

- Repopularea se face numai după 48 de ore de la dezinsecție, spalare și aerisirea adaposturilor. 400. Controlul eficientei dezinsectiilor se face prin observarea prezentei insectelor moarte în spațiile tratate și prin absenta celor vii din atmosfera incaperii sau de pe suprafețele și locurile în care se ascund.

7.2.2. Deratizarea

401. Rozatoarele din cadrul exploatațiilor agro-zootehnice (sobolanul cenusiu, sobolanul negru și soarecii), pe lângă faptul ca reprezintă surse de contaminare a animalelor și a omului cu diferite microorganisme (bacterii, virusuri) sau cu paraziti, produc și pagube economice importante prin consumul de furaje, graunte și alte produse agroalimentare. O pereche de sobolani distruge anual peste 40 kg produse agroalimentare.

402. Măsurile de combatere a rozatoarelor pot fi grupate în:

- măsuri care limitează sau împiedica înmulțirea lor,

- măsuri prin care se realizează distrugerea lor.

403. Procedeele pentru distrugerea rozatoarelor se clasifica în:

a) chimice,

b) mecanice

c) biologice.

a) Combaterea rozatoarelor prin procedee chimice:

404. Substantele chimice utilizate în combaterea rozatoarelor sunt denumite generic raticide. Raticidele pot fi reprezentate de substanțe anorganice, substanțe organice (în general de natura vegetala) și substanțe chimice de sinteza.

405. După modul cum acționează raticidele toxice pot fi:

- de ingestie,

- respiratorii.

406. Raticidele din grupa toxicelor de ingestie se aplică sub forma de momeli toxice alimentare. Suportul alimentar al momelilor poate fi constituit din nutreturi combinate, tainuri obținute din cereale, bucăți de carne, jumari, salamuri, la care se poate adauga untura sau ulei comestibil și unele substanțe aromate. O categorie particulară de substanțe toxice de ingestie este reprezentată de pulberile folosite sub forma de prafuire, pentru care suportul cel mai obișnuit este pudra de talc.

407. Substantele toxice respiratorii constituie un mijloc eficient pentru distrugerea rozatoarelor, deoarece se pot aplica în galeriile care nu au comunicare cu spații locuite de om sau alte animale sau în interiorul unor spații limitate care se pot închide ermetic.

b) Deratizarea în fermele de animale

408. Se realizează diferit, în funcție de tipul adaposturilor, sistemul de întreținere al animalelor, specia animala care se exploatează în acel adapost, posibilitatea contactului animalelor cu raticidul sau cu rozatoarele asupra cărora acționează raticidul, etc.

c) Deratizarea în fermele de porci

409. Cel mai indicat este ca deratizarea să se realizeze atunci când adăposturile sunt depopulate. În acest caz, după realizarea curățeniei mecanice, se folosesc momeli toxice și/sau prafuiri cu pulberi toxice pe locurile circulate de rozatoare, în galeriile accesibile, în locurile de acces din afară adaposturilor. Concomitent se depun în adaposturi și recipienți cu apa otravita.

410. În cazurile în care nu pot fi evacuate animalele, momelile toxice se depun în locuri la care animalele nu pot avea acces (grinzile de sustinere a acoperișului, podului, camerele pentru depozitarea furajelor etc.). În unele situații pot fi amplasate "stații de intoxicare", atât în interiorul adaposturilor, cat și în afară acestora.

411. În timpul verii, o atenție deosebită trebuie acordată spațiilor verzi dintre adaposturi și din vecinătatea adaposturilor unde sobolanii se retrag și sapa galerii, canalelor de scurgere, conductelor de alimentare cu apa și hrana, precum și canalelor de evacuare a dejectiilor. Se poate acționa prin gazare asupra galeriilor accesibile.

Deratizarea în adăposturile de taurine și ovine:

412. După depopularea acestora, sau în timpul când animalele sunt scoase la pasune este efectuată curățenia mecanică și evacuarea gunoiului la platforma, se aplică procedeele de deratizare, folosind metodele menționate în cazul fermelor de porci.

Deratizarea în fermele de păsări:

413. Se executa obligatoriu, cu ocazia depopularilor totale, după ce a fost îndepărtat asternutul și s-a efectuat curățenia generală.

414. Recomandări generale în deratizare:

- să se efectueze simultan la toate obiectivele din exploatatia agrozootehnica și la toate unitățile invecinate;

- toate operațiile să se efectueze ritmic (obișnuit, trimestrial) și neintrerupt.

7.2.3. Decontaminarea (Dezinfectia)

415. În funcție de scopul urmărit, decontaminarea poate fi: decontaminare profilactica și decontaminare de necesitate.

416. În funcție de arealul în care se realizează, decontaminarea poate fi: parțială, când se efectuează numai în anumite spații ale unui obiectiv; totală, când este realizată în interiorul întregului obiectiv sau generală dacă se efectuează în toate obiectivele din componenta unei exploatații agrozootehnice.

417. În funcție de complexitatea exploatatiei agrozootehnice, decontaminarea poate fi:

- curenta și se realizează în oricare unitate epidemiologica unde se exploatează animale de ferma sau se proceseaza produse de origine animala sau de origine vegetala;

- specială, care se realizează în unități apicole, sericicole, piscicole, etc.

418. Pentru decontaminarea curenta, fermierul trebuie să efectueze următoarele acțiuni:

- sa evacueze animalele din adapost;

- sa scoată de sub tensiune rețeaua electrica a adapostului;

- sa umezeasca întreaga suprafața decontaminabilă cu apa, sau după caz cu alte soluții (detergente, decapante etc.);

- sa îndepărteze resturile grosiere (furaje, asternut, dejectii) și se le transporte cu bena etansa, la platforma de gunoi sau la treapta mecanică a statiei de epurare;

- sa demonteze toate părțile detasabile din adapost (usite, gratare, hranitoare, adapatoare, covorase etc.) și să le depoziteze într-un loc special amenajat (obișnuit o platforma betonata și acoperită, o magazie betonata, un padoc betonat, obligatoriu racordate la un sistem de colectare a apelor uzate) unde vor fi supuse operațiunilor de curățire și decontaminare;

- sa curete atent suprafața decontaminabilă de resturile organice aderente, cu ajutorul unui jet de apa sub presiune (cel puțin 10 atm), cu aer comprimat, perii, maturi sau unele soluții decapante. În cazul suprafețelor acoperite cu pământ, se va îndepărta stratul superficial pe adâncimea de 15-20 cm, iar după evacuarea acestuia și transportul la platforma de gunoi va fi înlocuit cu pământ proaspăt provenind de pe un teren neexpus la contaminare cu microorganisme sau paraziti. Acesta va fi în prealabil amestecat în proporție de 5:1 cu praf de var nestins sau cu clorura de var;

- să efectueze reparațiile curente necesare reluării procesului de producție în acord cu tehnologia de creștere și cu prevederile programului sanitar veterinar;

- să efectueze repetat curățenia mecanică;

- sa remonteze părțile detasabile, care în prealabil au fost curatate și parțial decontaminate la locul de depozitare;

- se aplice decontaminantul cel mai eficient, în funcție de tipul adapostului și specia animala.

419. Tehnica aplicării decontaminantului ce o poate aplica fermierul, cuprinde:

- alegerea decontaminantului și stabilirea concentratiei și modul de aplicare;

- calcularea suprafeței totale ce trebuie decontaminata;

- asigurarea mijloacelor necesare decontaminarii și a materialelor de protecție;

- prepararea soluției decontaminante, în concentrația și cantitatea stabilită;

- pregătirea obiectivului pentru decontaminare (se indeparteaza apa din adapatori și instalatia de alimentare, din excavatiile și infractuozitatile pardoselii, se deschid ușile tablourilor electrice, se completează și inchid ferestrele, se inchid robinetele etc.), în deplina concordanta cu cerințele decontaminantului și instrucțiunile de aplicare (preincalzire, etansare, umidificare etc.);

- împărțirea cantității de soluție de lucru, calculată pentru întregul obiectiv, începând de la tavan spre podea și dinspre partea opusă iesirii. Aplicarea se face prin pulverizare fina, pe întreaga suprafața decontaminabilă, uniform, pentru asigurarea concentratiei eficiente a soluției decontaminante pentru toată suprafața;

- închiderea și sigilarea obiectivului, iar la intrarea în obiectivul decontaminat se monteaza o inscripție de avertizare cu următorul conținut: "ATENȚIE, DECONTAMINARE CHIMICA, PERICOL, ACCESUL INTERZIS".

- întocmirea actului sanitar-veterinar de decontaminare;

- respectarea timpului de contact indicat pentru fiecare tip de substanța decontaminanta utilizata, tip de obiectiv și metoda de decontaminare.

7.3. Regimul produselor utilizate

7.3.1. Produse utilizate pentru realizarea decontaminarilor

Clorul și compusii lui

420. Clorul gazos poate fi folosit pentru dezinfectia apei sau pentru decontaminarea unor obiecte din fermele zootehnice. Concentrația activa este 1/10000, care se obține cu 1,55 g clor lichid/mc. Pentru obținerea efectului decontaminant timpul de contact este de minimum 60 de minute, cu condiția ca încăperile în care se aplică să fie etanse.

421. Cloramina are stabilitate mai buna ca a altor compuși ai clorului. Se produce sub forma de comprimate (cloramina B), pulbere (cloramina I). Un comprimat de cloramina B, conține 0,50 g de clor activ. Pentru prepararea unui litru de soluție decontaminanta cu 1% clor activ, sunt necesare 20 comprimate de cloramina B. O eficienta mai buna se obține când cloramina este asociata cu clorura de amoniu, în raport 1/1.

422. Clorura de var. Produsul comercial conține clorura de calciu, hipoclorit de calciu și hidroxid de calciu. Este un decontaminant puternic, atât datorită clorului gazos incorporat în el, cat și capacității de oxidare. Are dezavantajul ca este coroziv și puternic decolorant. Eficacitatea soluției limpezite de clorura de var scade în prezenta substanțelor organice. Pentru decontaminare se folosește soluția limpede de clorura de var ce conține clor 3% sau 5%, 1 l/1 mp.

423. Hipocloritul de sodiu se comercializează sub forma lichidă, cu un conținut de 12% clor activ. Se folosește pentru decontaminarea instalațiilor de muls, precum și a recipienților folosiți la păstrarea, prelucrarea și transportul laptelui. Profilactic, în industria laptelui, se folosește soluția care conține 250 mg clor activ la 1 litru apa, la temperatura apei de 75°C. Hipocloritul de sodiu se poate folosi și pentru decontaminarea adaposturilor sau a suprafețelor. Pentru decontaminare de necesitate a suprafețelor se utilizează concentrația de 3% clor activ.

Permanganatul de potasiu

424. Se utilizează pentru decontaminarea corpului animalelor, în concentrație de 0,2-2%, iar pentru decontaminarea lanii, a ambalajelor folosite pentru transportul carnii, se utilizează în concentrație de 2-4% cu timp de contact de 3 ore. În combinație cu formolul poate fi folosit la decontaminarea incubatoarelor.

Sulfatul de cupru (piatra vanata)

425. Sulfatul de cupru are efect dezodorizant. Se utilizează în concentrație de 5% pentru decontaminarea frigiderelor și a camerelor frigorifice. Se poate folosi și pentru umezirea asternuturilor vacilor cu afecțiuni de natura infectioasa.

Sublimatul corosiv

426. Sublimatul corosiv este utilizat pentru decontaminarea mainilor, în concentrație de 1%, iar pentru decontaminarea harnasamentelor și suprafețelor, în concentrație de 2%.

Soda caustica (hidroxidul de sodiu)

427. Soda caustica este un decontaminant cu spectru larg de acțiune. Se folosește pentru distrugerea bacteriilor (fiind activ și față de spori), virusurilor, ciupercilor microscopice, precum și pentru distrugerea parazitilor. În mod obișnuit se utilizează concentratii 3-5%. Când temperatura mediului este foarte scăzută, pentru a evita inghetarea soluției, se amesteca cu 5-15% sare de bucatarie. Pentru decontaminarea suprafețelor se folosește 1 litru soluție de soda caustica 3-5%, pentru fiecare mp.

Acidul sulfuric

428. Se poate utiliza în concentrație de 5%, pentru decontaminarea pieilor provenite de la animalele banuite de antrax și a gunoiului de grajd atunci când conține bacterii sporulate.

Varul sau oxidul de calciu

429. Se folosește numai ca suspensie de var proaspăt stins, sub forma de lapte de var în concentrație de 10-20%. Laptele de var este un bun decontaminant față de majoritatea microorganismelor care se întâlnesc în adăposturile animalelor, indiferent de specie.

Atlantolul 9/4

430. Este un decontaminant care se livreaza în stare lichidă; are pH 14 și conține hidroxid de potasiu și hipoclorit de sodiu (minimum 4,5%) clor activ). Este slab coroziv pentru majoritatea metalelor, smaltului, sticlei și materialelor sintetice, dar este coroziv pentru cupru, aluminiu și aliajele acestora. Sub forma de soluție diluata nu este toxic, dar sub forma concentrata poate provoca arsuri grave. În contact cu acizii degaja un gaz toxic. Este un decontaminant ideal pentru instalațiile cu circuit închis (laptarii, fabrici de bere, instalații de muls). Se utilizează numai sub forma de soluții calde, minimum 35°C, în concentrație de 0,5-1%, nefiind influentat de duritatea apei. Pentru realizarea decontaminarii timpul de contact este de minimum 30 minute.

OO-CIDE

431. Se livreaza sub forma de pulbere granulata în doua pachete distincte, care se combina în momentul preparării soluției decontaminate: un pachet conține clorura de amoniu, polietanoxialchil-eter, fenoftaleină, iar celălalt pachet conține hidroxid de sodiu și diclorofen. Se utilizează în soluții de 0,5-1%, pentru decontaminarea suprafețelor. Sunt necesari 0,5 litri soluție de lucru pentru fiecare mp.

Formolul (formalina)

432. Este denumirea comercială a produsului ce conține maximum 40% aldehida formica. Acesta este un dezinfectant cu spectru larg de acțiune, a carei eficacitate este influentata de numerosi factori, între care temperatura și umiditatea mediului ambiant sunt cei mai importanti. Aldehida formica existenta în compoziție are efect dezodorizant. Formolul poate fi utilizat pentru decontaminarea depozitelor de cereale sau a unor mici cantități de furaje, prin fumigatie sau prin vaporizare. Atunci când se folosește pentru decontaminarea adaposturilor de animale este necesar ca în prealabil acestea să fie foarte riguros curatate și spalate, soluția folosită să aibă temperatura de 25-30°C, iar atmosfera adapostului minim 17°C.

În mod obișnuit pentru realizarea decontaminarilor se utilizează soluția de 3% formol, din care se folosește aproximativ 1 litru pentru fiecare mp. În cazurile în care temperatura adaposturilor este sub 17°C, la soluția 3% formol se adauga și bromocet 2%. Pentru decontaminarea de necesitate în tuberculoza, soluția 3% de formol se asociaza cu o soluție 3% de soda caustica. În acest caz decontaminarea se va repeta de 3 ori consecutiv, la interval de 1-2 ore, asigurându-se un timp de contact de minimum 3 ore de la ultima pulverizare. Pentru fiecare metru patrat, în cazul celor trei pulverizari, se va utiliza în total 1 litru soluție dezinfectanta.

Formolul este o substanța iritanta, foarte toxica, inghitita, inhalata sau absorbită prin piele poate avea efect mortal. Potrivit normelor internaționale este o substanța cancerigena.

Bromura de cetilpiridinium

433. Aceasta substanța se alta în comerț sub denumirea de bromocet, cetazol, aseptol. Arc un spectru larg de activitate, nu pateaza, nu este coroziv. Este incompatibil cu sapunurile și detergentii anionici. Pentru decontaminarea suprafețelor netede și a mainilor se folosește soluția de 1%. Decontaminarea suprafețelor se face prin pulverizare fina, utilizând 0,3-0,5 litri de soluție pentru fiecare mp.

7.4. Depozitarea

434. Majoritatea produselor utilizate pentru realizarea decontaminarilor, dezinsectiilor și deratizarilor manifesta un grad diferit de toxicitate pentru om sau alte specii de animale existente în exploatatiile agro-zootehnice. De aceea, depozitarea lor trebuie facuta în spații special amenajate, care să ofere anumite condiții de temperatura, umiditate și ventilație. În spațiile destinate depozitarii este necesar sa nu existe mari variatii de temperatura, temperatura optima fiind cea cuprinsă între +4°C și +24°C.

435. De asemenea, în spațiile pentru depozitare, substantele trebuie ferite de acțiunea directa a luminii sau a razelor solare și amplasate la o anumită distanta de sursele de încălzire. Toate decontaminantele, dezinsectizantele și deratizantele se conserva în recipientii originali, închise ermetic și cu etichetele originale. În spațiile pentru depozitare este interzis accesul copiilor și persoanelor neautorizate, iar pe usa spațiului pentru depozitare se vor fixa tablite de avertizare "pericol de moarte", "pericol de otravire", etc. Spațiul pentru depozitare trebuie să posede uși metalice, gratii la ferestre, uși asigurate permanent prin încuietori speciale și sigilate, iar cheile se păstrează numai de către responsabilul desemnat de beneficiar, care va tine o evidenta stricta a consumurilor. Depozitarea substanțelor toxice, intra sub incidența

decretului nr. 466/1979 .

7.5. Aplicarea produselor utilizate și protecția apelor și solului

436. În exploatatiile agro-zootehnice poluarea solului și a apelor este și consecința nerespectării prevederilor legale privind amplasarea, organizarea și administrarea unor astfel de chimicale de către fermieri. În cazul exploatațiilor agrozootehnice sursele principale de poluare a apelor și solului sunt reprezentate de apele reziduale în care se acumuleaza, pe lângă microorganisme patogene, numeroase substanțe chimice toxice.

437. Având în vedere cele prezentate anterior, rezultă ca trebuie acordată importanța colectării, evacuarii și tratarii apelor reziduale înaintea deversarii lor în receptori sau înaintea folosirii lor ca fertilizant. În acest sens, conform actelor normative, medicilor veterinari le revine sarcina de supraveghere permanenta a modului de epurare a apelor reziduale din unitățile zootehnice și de analiza privind folosirea lor ca fertilizant. De asemenea, ei dispun și măsurile care se impun pentru inactivarea dejectiilor, a secretiilor provenite din abatoare, laptarii și de la animalele existente în fermele zootehnice.

438. Avizarea folosirii dejectiilor se face numai după trecerea perioadei de stocare necesară, în funcție de tipul de fermentație la care au fost supuse (fermentare aeroba, anaeroba sau mixtă) și după realizarea parametrilor de depoluare și neutralizare prevăzuți în tehnologia statiilor de epurare.

439. În vederea evitării poluarii solului și apelor cu substanțe toxice prin activitățile desfășurate în cadrul exploatațiilor agrozootehnice este necesar ca:

- depozitarea și folosirea substanțelor chimice cu efect decontaminant, dezinfectant sau deratizant să se facă în condițiile prevăzute de lege;

- beneficiarul sa numească un responsabil pentru fiecare obiectiv al exploatatiei care să cunoască măsurile ce se impun a fi respectate cu ocazia efectuării acestor acțiuni;

- toate exploatatiile agrozootehnice sa dispună de instalațiile necesare: sisteme de scurgere, sisteme de colectare și transport a apelor uzate, stații de epurare, locuri speciale de colectare, tehnologii de neutralizare a substanțelor chimice, etc., menite sa împiedice poluarea solului sau a apelor de suprafața.

7.6. Regimul utilajelor tehnologice

440. Pentru aplicarea soluțiilor de dezinfecție și de dezinsecție în spații productive și auxiliare dintr-o exploatatie agrozootehnica se folosesc aparate și mașini speciale. Indiferent de tipul lor, de parametrii procesului sau de principiul de lucru, aceste utilaje sunt alcătuite din: rezervoare de soluție, sistem de creare a presiunii cu aparatura aferentă de reglare și protecție, conducte și dispozitive de pulverizare.

441. Substantele pentru dezinfecție și de dezinsecție sunt în general corozive; se impune de aceea, ca la aceste utilaje toate componentele care vin în contact cu soluțiile să fie rezistente la coroziune.

442. Neîndeplinirea acestei cerințe conduce nu numai la uzura prematura a utilajului, până la scoaterea lui din funcțiune, ci și la inrautatirea calității lucrării.

7.6.1. Aparatele de dezinfecție și dezinsecție

443. Aparatele purtate de om au rezervoare de capacitate mica. Rezervoarele sunt fie închise, de presiune, fie sunt rezervoare deschise, comunicând cu atmosfera. Pompele pentru crearea presiunii sunt acționate manual; la unele tipuri presiunea este creata în prealabil, la altele pompa este actionata în timpul lucrului. În anumite cazuri, pentru aplicarea dezinsectiei sau dezinfectiei în spații auxiliare pot fi folosite aparate purtate de om și acționate de la un motor mic cu ardere interna, destinate de fapt lucrărilor în horticultura. Toate aceste aparate lucrează la presiuni mici, de 4-5 bari, și cu debite mici.

444. Se recomanda dispozitivele de pulverizare cu reglarea jetului, în asa fel încât să se obțină o buna suprafața de contact cu pereții incaperii. Spalarea aparatelor după întrebuințare este obligatorie; trebuie respectate aceleași reguli de precautie ca și la aplicarea substanțelor chimice de protecția plantelor.

7.6.2. Utilaje ecologice pentru distrugerea mustelor

445. O alternativa la dezinsectia cu substanțe chimice este oferită de aparatele cu impulsuri electrice de înaltă tensiune. Insectele atrase de o lampa din cutia aparatului ating gratarul cu sarmele aflate sub impulsuri de tensiune mare. Energia descărcării electrice este mare și nu este suportată de insecta care are masa foarte mica. Generatorul de impulsuri electrice este asemănător cu cel de la gardurile electrice pentru pasune.

7.6.3. Utilaje pentru spalare și dezinfecție în adaposturi de animale

446. Aceste utilaje sunt folosite după depopulare și înainte de o noua populare și au în alcătuire aceleași componente ca și aparatele de dezinfecție, dar se deosebesc prin următoarele caracteristici: presiuni mai mari și debite mai mari. Toate aceste mașini au pompele acționate de electromotoare.

447. Lucrarea executată de utilajele cu presiuni de lucru de 15-25 bari, și debite mari, permite îndepărtarea dejectiilor și a murdariei de pe pereții boxelor, ai bateriilor, ai altor utilaje fixe din adapost, precum și de pe pardoseala, cu sau fără gratare, precum și antrenarea ca apa reziduala spre canale și fose de colectare. Aceleași utilaje pot servi și la dezinfecție, prin aplicarea unor debite relativ mari de soluție având concentrație mai mica.

448. Utilajele de spalare cu presiuni foarte mari de 80-150 bari, jeturi cu debite relativ mici, sunt recomandabile în special pentru curățirea după depopulare a utilajelor fixe din adăposturile de animale, mai ales când suprafețele prezintă multe muchii și santuri care acumuleaza murdaria și când crusta de murdarie formată este mai compacta și mai greu de dislocat și îndepărtat. Aceste utilaje cu jet puternic, cu presiune foarte mare, nu se preteaza la aplicarea soluțiilor de dezinfecție.

7.6.4. Mijloacele tehnice pentru spalarea și dezinfectia instalațiilor de muls

449. Toate instalațiile de muls sunt prevăzute cu echipamente de spalare și dezinfecție pe traseul laptelui, după încheierea mulsului tuturor vacilor. Dezinfectia masinii de muls după fiecare vacă se practica doar la unele instalații de muls cu carucioare și la robotii de muls.

450. Echipamentele de spalare și dezinfecție după muls asigura grade diferite de mecanizare și automatizare, astfel:

- la instalațiile de muls cu bidon, instalatia de spalare și dezinfecție permite spalarea și dezinfectia în circuit închis a următoarelor componente ale masinii de muls: manson de muls, colector de lapte, furtune scurte și furtunul lung de lapte. Bidonul de lapte și vasele mai mari de colectare a laptelui muls sunt spalate și dezinfectate manual.

- la instalațiile de muls având conducta de lapte în adapost sau la platforma, circuitul apei sau al soluției este: manson de muls, colector de lapte, furtune scurte și furtun lung de lapte, conducta de lapte, sistem de transfer. Se spala cu apa rece, apoi cu apa calda la circa 40°C, apoi este recirculata soluția de dezinfecție. La unele instalații moderne apa calda are temperatura de 85°C, fără a afecta starea pieselor cu care vine în contact. Urmează spalarea cu apa rece, scopul principal fiind acum îndepărtarea soluției dezinfectante. Aceasta faza este de importanța deosebită, căci în laptele de la mulsul următor nu este permis să fie nici un fel de urma de dezinfectant.

451. Programul de spalare și dezinfecție al instalației de muls poate fi pus în aplicare prin comenzi manuale, sau poate fi comandat automat. Sistemele automate cu program asigura nu numai declanșarea fazelor lucrării de spalare și dezinfecție și durata acestora, ci și reglarea temperaturii și pregătirea soluțiilor dezinfectante.

452. La multe sisteme de spalare și dezinfecție, soluția dezinfectanta este recuperată și poate fi reutilizata de mai multe ori. Substantele dezinfectante sunt speciale pentru instalații de muls și nu pot fi substituite în nici un caz cu detergenti sau cu dezinfectanti pentru alte scopuri. Ele trebuie să îndeplinească o scrie de cerințe atât din punct de vedere al asigurării igienei laptelui, cat și din punctul de vedere al instalației: să aibă acțiune bactericida, să aibă bune însușiri de detergent, sa nu fie toxice, sa nu influenteze însușirile organoleptice ale laptelui, să se îndepărteze ușor cu apa, sa nu atace piesele instalației de muls.

453. Când soluția de dezinfecție nu mai este folosită, nu este permis ca ea sa ajungă, împreună cu alte ape reziduale, în zone unde poate polua solul și apa freatica.

7.6.5. Utilaje pentru spalarea ugerului înainte de muls

454. La unele instalații de muls la platforma sunt prevăzute furtune cu dus, manevrate de mulgator, cu apa calda pentru spalarea ugerului înainte de atasarea paharelor de muls.

7.6.6. Mijloace tehnice pentru dezinfectia ugerului după muls:

455. În afară de dispozitivele speciale sub forma de palnie, manevrate de mulgator, exista la unele instalații, și sisteme cu duze de pulverizare amplasate pe podea în culoarul de ieșire de la platforma de muls, și care sunt puse automat în funcțiune la trecerea animalului.

VIII. DEȘEURI ȘI REZIDUURI REZULTATE DE LA EXPLOATAȚII AGRO-ZOOTEHNICE

În exploatatiile agro-zootehnice, pe lângă deșeurile cu valoare fertilizanta - gunoi de

grajd, dejectii lichide și fluide (prezentate în vol. 1 cap. 10), pot rezultă și alte

deșeuri sau reziduuri, care netratate corespunzător pot deveni agenți de poluare ai

solului, apei și aerului.

În această categorie sunt incluse diferite secretii lichide și solide rezultate, de

exemplu, de la mulsul animalelor, de la locurile de sacrificare ale acestora, ape uzate de

la lucrările de igienizare a adaposturilor, etc. Acestea trebuie gestionate cu foarte mare

atenție pentru a evita poluarea apei și solului de către unele substanțe periculoase sau

toxice pe care le conțin (agenți patogeni, metale grele, detergenti, substanțe chimice

folosite la dezinsecție și dezinfecție, etc.).

456. Aceste tipuri de deșeuri trebuie tratate în stații de epurare iar după realizarea parametrilor de neutralizare și depoluare prevăzuți, folosite după caz ca materiale fertilizante sau depozitate ca deșeuri conform normelor în vigoare.

457. Toate unitățile agro-zootehnice mari trebuie să dispună de instalațiile aferente pentru efectuarea operațiilor pentru decontaminare și neutralizare a deșeurilor și resturilor provenite din exploatatiile agrozootehnice (sisteme de scurgere, colectare și transport, stații de epurare, locuri de depozitare).

458. Evacuarea apelor uzate în rețeaua de canale de desecare sau, după caz, de irigații, ori pe terenurile agricole se va face numai în condițiile realizării unei epurari corespunzătoare.

459. Un tratament deosebit trebuie acordat animalelor decedate în ferma și animalelor de ferma care au murit în cursul tranzitului. Carcasele acestora nu pot fi depozitate la întâmplare, deoarece constituie focare de răspândire a unor boli și surse de poluare a apelor de suprafața și subterane.

460. Orice posesor de animale trebuie să raporteze moartea unui animal medicului veterinar, care, în urma examinării, va recomanda procedura cea mai adecvată de depozitare sau tratare pentru situația semnalata. Tratarea acestor tipuri de deșeuri se face în unități specializate, aprobate de Agenția Naționala Sanitară Veterinara.

461. Autoritatea competența poate să decidă înlăturarea cadavrelor cu grad ridicat de risc, prin procedura arderii în crematoriu sau a ingroparii, în cazul în care:

a) exista pericol de propagare a riscurilor legate de sănătate în timpul transportului;

b) exista suspiciunea ca agenții patogeni ar putea rezista tratamentelor aplicate în unitățile de prelucrare a deșeurilor de acest tip;

c) carcasele animalelor în cauza provin din locuri la care accesul se realizează dificil;

d) cantitatea și distanta care trebuie acoperită nu justifica măsura colectării acestui tip de deșeuri.

462. Ingroparea carcaselor de animale decedate trebuie să se efectueze la o adancime suficienta (cel puțin 1 m), pentru a preveni dezgroparea lor de către animale sau păsări carnivore și, de asemenea, pentru a preveni poluarea aerului cu mirosuri dezagreabile precum și poluarea surselor de apa. Înainte de a fi ingropate trebuie stropite cu un dezinfectant corespunzător. Carcasele provenite de la animale bolnave trebuie ingropate întregi (cu piele sau blana și cu toate organele interne).

463. La alegerea locului de îngropare se va avea în vedere ca acesta să fie situat la cel puțin 500 m de vatra localității și la cel puțin 250 m de fantani, foraje sau izvoare din care se extrage apa potabilă pentru oameni și animale. De asemenea, fundul gropii trebuie să fie uscat, respectiv sa nu fie acoperit de un strat de apa.

464. Nu este permisă aruncarea animalelor moarte la platforma de gunoi, la platforma de compostare sau între ruine.

465. Aceleași recomandări se aplică și pentru păsările moarte în ferma.

IX. DEȘEURI ȘI APE UZATE DE LA SECTORUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR AGRICOLE ȘI ZOOTEHNICE

Apele uzate și deșeurile provenite din sectorul de prelucrare a produselor agricole și

zootehnice au, de regula, incarcatura mare și foarte specifică de substanțe potențial

poluante, în principal de origine organică - hidrati de carbon (zahăr, amidon), grăsimi,

proteine, etc. De asemenea, o incarcatura semnificativă de agenți patogeni, pot prezenta

și reziduurile provenite, în special, din sectorul de prelucrare a produselor zootehnice.

466. Apele uzate, provenite din sectoarele menționate mai sus, nu se deverseaza direct în apele de suprafața sau în rețeaua de canale pentru irigații sau drenaj, deoarece au un efect poluant rapid și intens mai ales datorită consumului biochimic de oxigen foarte ridicat. Conform legii, toate unitățile de prelucrare a produselor vegetale (fabrici de zahăr, fabrici de conserve de legume, de sucuri de fructe, de ulei, etc.) și animale (abatoare, fabrici de mezeluri și conserve de carne, fabrici de prelucrare a laptelui, etc.) trebuie prevăzute încă din faza de proiectare cu stații de tratare a apelor uzate și cu tehnologii specifice fiecărui tip de unitate.

467. Respectarea tehnologiilor de epurare și întreținerea corespunzătoare a statiilor de tratare a apelor uzate sunt măsuri de natura sa conducă la obținerea unor ape purificate care pot fi deversate în continuare în sistemul de canalizare sau pot fi folosite, dacă sunt corespunzătoare calitativ, la irigarea culturilor vegetale.

468. Namolurile de la stațiile de epurare pot fi folosite, după compostare, la fertilizarea culturilor vegetale, dacă nu exista alte restrictii privind utilizarea lor (de ex. o incarcatura de metale grele sau de alte substanțe periculoase peste limita maxima admisibilă). Administrarea acestora trebuie facuta numai după analizarea lor de către laboratoarele de specialitate.

469. Alte deșeuri provenite de la unități de prelucrare a produselor zootehnice, trebuie prelucrate, conform legii, în unități specializate, aprobate de Agenția Naționala Sanitară Veterinara. Prin prelucrare se pot obține produse pentru hrana animalelor de casa și pentru pești sau diferite produse tehnice ori farmaceutice.

470. Autoritatea sanitară veterinara centrala, în situații excepționale și sub supravegherea veterinara efectuată de autoritățile competente, poate autoriza utilizarea deșeurilor de origine animala în scopuri științifice.

471. Deșeurile care nu sunt potrivite pentru prelucrare, se inlatura prin incinerare sau prin îngropare într-un sol corespunzător, în scopul prevenirii contaminarii cursurilor de apa sau a poluarii mediului.

X. PRODUSE PETROLIERE

Fermele agricole moderne, atât cele vegetale cat și cele agro-zootehnice, presupun multe

operații mecanizate pentru lucrările solului, întreținerea culturilor, creșterea animalelor,

procesarea produselor, transport, etc. Obiectivul principal al acestora este eficientizarea

lucrărilor și diminuarea efortului fizic al personalului din ferma. Printre sursele de

energie folosite pentru derularea operațiunilor mecanizate, cea mai importanța este

constituită din produse petroliere (în principal motorina și benzine). Acestora li se

adauga uleiuri minerale, de aceeași proveniență, folosite pentru întreținerea (lubrifierea)

diferitelor mecanisme. Toate aceste produse, dacă nu sunt gestionate cu responsabilitate,

pot produce fenomene grave de poluare, atât în sol, cat și în mediul acvatic.

Următoarele recomandări de bune practici agricole sunt de natura sa prevină sau sa reducă

asemenea efecte negative.

472. Rezervoarele de produse petroliere se recomanda să fie amplasate la suprafața, într-un loc accesibil pentru mașinile care fac alimentarea, situat departe de surse de apa și mai ales de drenuri de apa ingropate în sol sau pozitionate la suprafața.

473. Nu se recomanda ingroparea rezervoarelor dacă exista riscul de scurgeri care ar putea polua apa freatica sau dacă solul prezintă însușiri care favorizează coroziunea.

474. În locul de amplasare a rezervorului trebuie luate măsuri speciale de prevenire a incendiilor.

475. Arealul pentru depozitare trebuie prevăzut cu materiale absorbante pentru a retine eventualele imprastieri produse în timpul alimentarii. Trebuie evitat ca rezervoarele mașinilor să fie supraincarcate.

476. Rezervoarele se verifica regulat și se repara dacă se constata scurgeri.

477. Rezervoarele mobile (cisternele) se folosesc cu precautie, în special atunci când se alimentează pompele de irigare amplasate în vecinătatea cursurilor de apa.

478. Starea tehnica a utilajelor, în special a motoarelor, conductelor și racordurilor, trebuie verificata periodic pentru a reduce la minim scurgerile de carburanți.

479. Intervențiile tehnice la sistemul de alimentare cu combustibil efectuate în camp, ca de exemplu înlocuirea filtrului de combustibil sau a unui furtun s.a., sunt operații în cursul cărora se pot produce scurgeri de combustibil pe sol. Trebuie luate măsuri pentru limitarea acestor pierderi.

480. În România, cea mai grava cale de poluare cu motorina care ajunge în sol este provocată de sistemul tehnic de eliminare a aerului din sistemul de alimentare cu combustibil al motoarelor de tractor. La tractoarele care sunt de mai multe decenii în dotarea agriculturii românești este prevăzut, din fabricație, un sistem cu bule de aer pentru pomparea în exterior a motorinei, cu deversarea ei pe sol fără posibilități de recuperare. Este recomandat ca aceasta operație să fie efectuată pe cat posibil în locuri special amenajate, de preferinta asfaltate.

481. Când se produc pierderi apreciabile de produse petroliere, prima măsura este aceea de de a reduce riscul de incendiu și de a preveni pătrunderea acestora în canalizare, cursuri de apa sau în apa subterana. Următorul pas este acela de a inlatura cat mai mult posibil din materialul împrăștiat, astfel încât cantitatea rămasă să poată fi descompusa de microorganisme sau să se volatilizeze. Materialul recuperat se depozitează în locuri destinate unor deșeuri speciale sau se tratează.

482. În situația în care produse petroliere ușoare, cum sunt motorina sau pacura, au patruns sub stratul de suprafața al solului, dar au fost reținute în subsol sau în apa freatica, se poate executa un foraj pentru drenarea acestor produse, care ulterior sunt pompate afară. Forajul nu trebuie să strabata mai adanc de stratul în care sunt reținute produsele respective. Nu se folosește apa sau detergent pentru spalarea acestor produse și, de asemenea, nu li se da foc la suprafața solului.

483. Produsele petroliere grele (uleiuri minerale cu densitate mai mare) rămân la suprafața solului în cazul imprastierii. Ele trebuie lăsate să se solidifice, apoi se razuiesc având grija să fie indepartate cu cat mai puțin sol. Materialul rezultat trebuie depozitat în locuri autorizate și supus tratamentelor de bioremediere.

484. Următoarea etapa de remediere a solului consta în crearea unor condiții favorabile pentru ca resturile de reziduuri rămase în sol să fie descompuse de microorganisme, respectiv un pH peste 7, o temperatura corespunzătoare și un conținut adecvat de apa, oxigen și elemente nutritive. Descompunerea este favorizata de lucrarea superficiala a solului și de fertilizarea minerala cu azot și fosfor, măsuri care asigura microorganismelor mai mult oxigen și nutrienti.

485. Recuperarea completa a terenurilor poluate cu produse petroliere poate dura 2 ani în cazul celor cu textura grosiera și până la 5 ani în cazul celor cu textura fina, în funcție de tipul de sol și metoda de remediere folosită.

-------