Decizia nr. 934/2006

Articolul 208

: "(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. [...]

(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]

e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; [...]

(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.";

Articolul 257

: "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar [...]."

În opinia autorului excepției dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor;

- art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei;

- art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătății;

- art. 47 alin. (2) referitor la dreptul cetățenilor la asistență medicală;

- art. 56 alin. (2) privind asigurarea așezării juste a sarcinilor fiscale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că un prim aspect de neconstituționalitate invocat vizează caracterul obligatoriu al asigurării și al contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, mai ales în condițiile existenței și a unor sisteme alternative de asigurări de sănătate voluntare pentru care se poate opta.

Referitor la aceste susțineri, Curtea reține că obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Astfel, dispozițiile

art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) și alin. (6) din Legea nr. 95/2006

reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.

În ceea ce privește critica de constituționalitate raportată la art. 23 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că respectarea obligațiilor ce revin cetățenilor potrivit legislației în vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertății individuale și a siguranței persoanei.

Față de al doilea aspect de neconstituționalitate invocat de autorul excepției, în raport cu dispozițiile

art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 , Curtea constată că acesta a mai fost analizat în cadrul controlului de constituționalitate sub aspectul acelorași critici invocate și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, și

Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a statuat că "este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".

De asemenea, Curtea a reținut că "principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului".

Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În sfârșit, Curtea constată că legiuitorul, având în vedere situația specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcție de proveniența veniturilor, a înțeles să stabilească un tratament juridic diferențiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabilește contribuția lunară. Acest mod de reglementare nu contravine însă principiului constituțional al egalității în drepturi care permite legiuitorului să instituie un tratament juridic diferențiat atunci când situațiile de fapt avute în vedere sunt obiectiv diferite. De altfel, Curtea observă că nu doar în cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente minimul veniturilor față de care se calculează contribuția îl reprezintă salariul de bază minim brut pe țară, ci și persoanele prevăzute la

art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006

se află în aceeași situație.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) și alin. (6) și ale

art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Savin Năstase în Dosarul nr. 5.444/2005 al Tribunalului Arad - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 decembrie 2006.