Decizia nr. 66/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Alina Manuela Țăruș în Dosarul nr. 3.493/2/2006 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 decembrie 2006 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16 ianuarie 2007. La acea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, soluționarea excepției a fost amânată pentru data de 17 ianuarie 2007, când, având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 25 ianuarie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.493/2/2006, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Alina Manuela Țăruș, într-o cauză în contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că acordarea dreptului la concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și la indemnizația lunară corespunzătoare este esențialmente condiționată de realizarea unui venit profesional supus impozitării, care trebuie obținut pe o durată de cel puțin 12 luni anterioare nașterii copilului. Astfel, fondurile necesare pentru acordarea indemnizației și a celorlalte prestații sociale reglementate de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

se creează din acest impozit care se varsă la bugetul de stat. Se poate concluziona că se stabilește un anumit cuantum al participării la formarea fondului, dar prestația statului, care în mod evident este una corelativă, este totuși unică sub aspectul cuantumului. Așadar, statul român refuză să procedeze la o diferențiere, respectiv refuză să aplice un tratament diferit persoanelor ale căror situații sunt în mod sensibil diferite, contribuția lor la constituirea fondului nefiind una egală.

Mai mult, procedura de legiferare pe calea ordonanței de urgență, menită să externalizeze fondul constituit pentru plata acestei indemnizații, de la bugetul asigurărilor sociale de stat la bugetul de stat, reprezintă un artificiu fiscal pentru a sustrage această indemnizație din sfera prestațiilor sociale pe care statul ar fi avut obligația evidentă să le coreleze cu sarcina fiscală.

Pe de altă parte, asigurarea protecției unei categorii sociale, defavorizată din punct de vedere financiar prin venituri mici, nu se justifică în detrimentul sau prin anihilarea protecției sociale a altor categorii de persoane. Dreptul la concediu și indemnizația ce îl însoțește trebuie să reprezinte un sprijin pentru familie și o modalitate de conciliere a vieții de familie cu cea profesională, iar această finalitate trebuie atinsă, fără nicio distincție, pentru toate familiile și pentru toate categoriile sociale. Evident că, prin prisma acestor deziderate, apare ca utopică pretenția Guvernului de a asigura sprijin și conciliere prin stabilirea unui cuantum unic al indemnizației, întrucât ambele noțiuni se raportează strict la situația concretă a fiecărei familii, iar aceste obiective nu pot fi atinse decât prin stabilirea unui cuantum care să se raporteze la veniturile fiecărui aspirant la concediu pentru creșterea propriului copil, astfel încât indemnizația să poată constitui un veritabil suport, și nu desființarea dreptului însuși.

Așa fiind, dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

sunt neconstituționale, prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 47 alin. (1) și la art. 53 din Constituție, în ceea ce privește fixarea sumei de 800 lei ca limită maximă a indemnizației.

Neconstituționalitatea ordonanței rezidă și în lipsa argumentelor referitoare la situația extraordinară și urgentă a cărei reglementare nu poate fi amânată, situație care ar fi justificat adoptarea unei ordonanțe de urgență. Astfel, simpla înșiruire a cauzelor negative din sfera protecției sociale raportate la absența caracterului de risc social al creșterii copilului, imposibilitatea Guvernului de a găsi metode sau alternative pentru respectarea angajamentelor asumate, precum și grevarea bugetului asigurărilor sociale de stat nu reprezintă situații extraordinare de natură a antrena o reglementare urgentă. Într-o societate sănătoasă și democratică, indemnizația pentru creșterea copilului aparține sferei interesului public și reprezintă un element la fel de important precum pensiile, argumentele contradictorii expuse atât în preambulul ordonanței, cât și în nota de fundamentare fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi.

Toate aceste considerente pun în discuție insecuritatea și instabilitatea socială generate de exercitarea în mod discreționar și aleatoriu a competenței delegate a Guvernului de a legifera.

În notele scrise depuse la dosarul instanței de fond, autorul excepției renunță la invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 .

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, din expunerea de motive din preambulul celor două ordonanțe rezultă respectarea cerinței imperative prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție referitoare la situațiile excepționale a căror reglementare nu poate fi amânată.

De asemenea, susținerile privind pretinsa neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

prin raportare la prevederile constituționale ale art. 16, 47, 53 și art. 126 alin. (6) sunt neîntemeiate. Chiar dacă valoarea impozitului datorat și reținut, potrivit legii, asupra veniturilor profesionale realizate în ultimele 12 luni anterioare datei nașterii copilului, ce condiționează acordarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului, poate să difere de la o persoană la alta, în raport de cuantumul veniturilor realizate, diferența este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse și nu exclude posibilitatea instituirii unui regim juridic unic sub aspectul cuantumului indemnizației lunare.

În temeiul prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, legiuitorul are opțiunea liberă de a stabili condițiile de acordare a protecției cetățenilor prin măsuri de asistență socială, perioada și cuantumul drepturilor aferente respectivelor măsuri, toate în raport cu resursele financiare având această destinație.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

nu contravin prevederilor constituționale invocate, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile consilierului juridic al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, și cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005.

Ulterior sesizării Curții,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

a fost aprobată prin

Legea nr. 7/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 care prevede restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4) referitoare la reglementarea ordonanțelor de urgență și ale art. 126 alin. (6) care reglementează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ prin care s-a solicitat constatarea neconstituționalității acestora, în baza

art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Cu privire la această modalitate de sesizare a Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 761 din 31 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, instanța de contencios constituțional a statuat că "legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim".

Potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei ordonanțe, care are legătură cu soluționarea cauzei. De altfel, chiar

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , dispoziție pe care autoarea excepției și-a întemeiat acțiunea în fața instanței, prevede că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate." Mai mult, instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica, în conformitate cu prevederile

art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , dacă excepția îndeplinește condițiile

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

pentru a sesiza Curtea Constituțională, printre care și aceea ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei pe fond.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că, atunci când obiect exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.

Așadar, în cazul de față, Curtea constată că acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate. În consecință, Curtea reține că sesizarea sa a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor

art. 29 din Legea nr. 47/1992

și ale

art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 , și, ca atare, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Alina Manuela Țăruș în Dosarul nr. 3.493/2/2006 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2007.