Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 8/2007

pentru modificarea art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și a art. 9^2 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European

respins

Data actului
20 februarie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 134 din 23 februarie 2007
Respins
prin Legea nr. 290/2009
Citat de
6 acte
Citează
7 acte
Structură
2 articole · 9.175 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Respins prin 1

  • Legea nr. 290/2009 28 septembrie 2009 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2007 pentru modificarea art. …

Ce face acest act

Modifică 2

  • Legea nr. 33/2007 16 ianuarie 2007 (prevederi anume) privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European
  • OUG nr. 1/2007 7 februarie 2007 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul Euro…

Suspendă 1

  • Legea nr. 334/2006 17 iulie 2006 (prevederi anume) privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

Are ca temei 1

Potrivit

Legii nr. 43/2003

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, subvențiile de la bugetul de stat pentru partidele politice erau acordate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, iar controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale era realizat de Curtea de Conturi.

Legea nr. 43/2003

a fost abrogată pe data de 1 ianuarie 2007 prin

Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Noua lege prevedea faptul că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, subvențiile de la bugetul de stat pentru partidele politice se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Autorității Electorale Permanente, în atribuțiile căreia intrau și cele referitoare la controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.

Prin

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2007

privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 februarie 2007, termenul de 1 ianuarie 2007 prevăzut pentru acordarea subvențiilor prin bugetul Autorității Electorale Permanente și pentru realizarea controlului finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale a fost modificat pentru data de 1 iulie 2007, consecințele fiind următoarele:

a) acordarea subvențiilor revine în competența Secretariatului General al Guvernului, care nu are însă alocate fonduri în buget;

b) Autoritatea Electorală Permanentă are alocate fonduri în bugetul pe anul 2007, însă nu are competența acordării subvențiilor.

Trebuie menționat faptul că abrogarea

Legii nr. 43/2003

și-a produs efectele pe data de 1 ianuarie 2007, nemaiputând fi aplicate dispozițiile acesteia ulterior, potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2007 .

Prin urmare, în acest moment sunt inaplicabile dispozițiile referitoare la acordarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice și cele referitoare la exercitarea controlului finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, ceea ce impune stabilirea, în regim de urgență, a măsurilor necesare pentru reglementarea acestei situații.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Articolul IV din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2007

privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 februarie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins:

" Art. IV. - (1) Articolul 53 din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 21 iulie 2006, cu modificările ulterioare, se abrogă.

(2) Dispozițiile

Legii nr. 334/2006 , cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvențiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 14-19, se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.

(3) În anul 2007 partidele politice primesc subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, potrivit următoarei metodologii:

1. Subvenția se varsă lunar în contul fiecărui partid politic prin bugetul Secretariatului General al Guvernului și se reflectă distinct în evidența contabilă. Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat.

2. Partidele politice care la începutul legislaturii au reprezentanți în grupuri parlamentare, cel puțin într-o Cameră, primesc o subvenție de bază. Totalul subvențiilor de bază reprezintă o treime din subvențiile bugetare alocate partidelor politice.

3. Partidele politice reprezentate în Parlament primesc și o subvenție proporțională cu numărul de mandate obținute. Suma cuvenită pentru un mandat se stabilește prin împărțirea restului de două treimi din subvențiile de la bugetul de stat pentru partide politice la numărul total al parlamentarilor.

4. Subvenția totală acordată de la bugetul de stat unui partid politic, după aceste operațiuni, nu poate depăși de 5 ori subvenția de bază.

5. Partidele politice care nu au mandate parlamentare, dar au obținut cu cel mult 1% sub pragul electoral, primesc subvenții egale, care se stabilesc prin împărțirea sumei neutilizate, potrivit dispozițiilor pct. 4, la numărul partidelor politice respective. Suma totală acordată partidelor politice neparlamentare nu poate fi mai mare decât o subvenție de bază.

6. Sumele neutilizate după redistribuire, potrivit prevederilor pct. 5, se împart partidelor politice parlamentare proporțional cu numărul mandatelor.

7. Sumele neutilizate la sfârșitul anului financiar se reportează în anul următor.

(4) Fondurile alocate prin

Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , cu modificările ulterioare, pentru finanțarea partidelor politice, cuprinse în bugetul Autorității Electorale Permanente, se transferă cu aceeași destinație în bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Secretariatului General al Guvernului și Autorității Electorale Permanente.

(6) Până la data de 1 iulie 2007, atribuțiile de control referitoare la acordarea subvențiilor de la bugetul de stat, precum și atribuțiile de control, evidență și sancțiuni referitoare la finanțarea campaniilor electorale, ce revin Autorității Electorale Permanente în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 334/2006 , cu modificările ulterioare, se exercită de Curtea de Conturi.

(7) În termen de 15 zile de la publicarea rezultatului alegerilor, mandatarul financiar stabilit potrivit

Legii nr. 334/2006 , cu modificările ulterioare, este obligat să depună, atât la Autoritatea Electorală Permanentă, cât și la Curtea de Conturi, un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale.

(8) Pentru verificarea legalității încasărilor și a plăților efectuate în campania electorală Curtea de Conturi poate solicita orice declarații și documentele suplimentare pe care le consideră necesare.

(9) În termen de 30 de zile de la primirea raportului prevăzut la alin. (7) sau, după caz, a documentelor suplimentare solicitate, Curtea de Conturi, în alcătuirea prevăzută la

art. 56 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se va pronunța asupra corectitudinii evidențelor contabile electorale și asupra legalității plăților făcute. Dacă se apreciază că există anumite neregularități sau încălcări ale restricțiilor legale privind veniturile și cheltuielile electorale, Curtea de Conturi, în aceeași alcătuire, poate dispune restituirea, în tot sau în parte, a subvenției primite de la bugetul de stat.

(10) Hotărârea pronunțată de Curtea de Conturi, potrivit alin. (8), poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii.

(11) Dispozițiile alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale."

Articolul II

Alineatul (1) al articolului 9^2 din

Legea nr. 33/2007

privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9^2. - (1) Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin structurile sale județene/a municipiului București, prelucrează datele din Registrul național de evidență a persoanelor privind cetățenii cu drept de vot și pune gratuit la dispoziția primarilor, la cererea acestora, actualizările listelor electorale permanente, precum și copiile de pe acestea, cuprinzând alegătorii din fiecare secție de votare."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Radu Stroe
p. Ministrul administrației
și internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Alice Cezarina Bîtu,
secretar de stat
București, 20 februarie 2007.
Nr. 8.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.