Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 125/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

prezumat în vigoare

Data actului
15 februarie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 180 din 15 martie 2007
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 8.957 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 95/2006 14 aprilie 2006 (prevederi anume) privind reforma în domeniul sănătății

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Ioana Necula în Dosarul nr. 3.615/2005 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

a fost abrogată prin

Legea nr. 95/2006 , dar că actul abrogator a preluat soluția legislativă criticată în conținutul art. 257, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența constantă în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.615/2005, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Excepția a fost ridicată de Ioana Necula cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

au caracter discriminatoriu, întrucât stabilesc diferențiat contribuția la fondul de asigurări de sănătate, în raport cu veniturile realizate, deși toți asigurații beneficiază de același pachet de servicii de bază. Totodată, consideră că aceste dispoziții legale încalcă principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.

Tribunalul Iași apreciază că "impunerea contribuției lunare pentru asigurările de sănătate sub forma cotei unice de 6,5% asupra venitului este injustă atâta timp cât persoanele asigurate beneficiază de servicii de sănătate în egală măsură, deși veniturile la care se aplică această contribuție sunt diferențiate".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, arătând că textul de lege criticat a fost abrogat prin

Legea nr. 95/2006 , dar că soluția legislativă criticată a fost preluată în actul abrogator în art. 257, consideră că acesta este constituțional pentru considerentele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Conform încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002. Având în vedere că ulterior sesizării Curții Constituționale

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

a fost expres și în întregime abrogată prin art. 317 alin. (3) din titlul VIII "Asigurările sociale de sănătate" al

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, Curtea constată că actul abrogator a preluat în art. 257 alin. (2) soluția legislativă criticată, cu o redactare asemănătoare, potrivit căreia "Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizațiilor de șomaj;

e) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

f) veniturilor realizate din pensii."

În aceste condiții, Curtea urmează să se pronunțe asupra acestui text de lege.

În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale din art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și art. 56 privind contribuțiile financiare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin numeroase excepții de neconstituționalitate, cu motivări identice ori similare și cu invocarea acelorași prevederi constituționale. Toate acele excepții au fost respinse ca fiind neîntemeiate. În acest sens sunt și

Decizia nr. 195 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 28 martie 2006, și

Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006.

În considerentele pe care Curtea și-a întemeiat deciziile, a arătat că "este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".

De asemenea, Curtea a reținut că "principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului".

Soluțiile anterior adoptate și considerentele deciziilor respective își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu s-au învederat elemente sau motive noi care ar putea determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Ioana Necula în Dosarul nr. 3.615/2005 al Tribunalului Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.