Decizia nr. 126/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 4/2005 3 februarie 2005 (prevederi anume) privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigură…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepție ridicată de Eugenia Ceacâru în Dosarul nr. 3.013/C/2006 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, considerând că în speță se ridică probleme de aplicare a legii care revin competenței instanței judecătorești, iar nu instanței de contencios constituțional.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.013/C/2006, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Excepția a fost ridicată de Eugenia Ceacâru cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile constituționale referitoare la dreptul la pensie, la reglementarea prin lege organică a protecției sociale, la inițiativa legislativă, precum și la emiterea ordonanțelor de către Guvern. În acest sens, arată că, potrivit
art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 , a beneficiat de anumite drepturi precum calcularea punctajului mediu în raport cu salariile brute și cu sporurile cu caracter permanent, iar
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
"a anulat drepturile constituite de legea organică, ducând la recalcularea greșită a pensiei".
Tribunalul Timiș - Secția civilă apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin nici uneia dintre prevederile constituționale invocate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Constituție, modul de calcul al pensiilor reprezintă opțiunea legiuitorului. De asemenea, arată că dispozițiile legale criticate nu afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile și libertățile prevăzute de Legea fundamentală. În ceea ce privește dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. p), art. 74 și art. 108 alin. (3) din Constituție, consideră că acestea nu sunt incidente în speță.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile
art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 78/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 11 aprilie 2005.
Textul de lege criticat are următoarea redactare:
- Art. 4 alin. (1): "Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004
privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, ale art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, ale art. 74 privind inițiativă legislativă, ale art. 108 alin. (3) și ale art. 115 alin. (6) referitoare la condițiile în care Guvernul poate emite ordonanțe.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale și a altor forme de asistență socială sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească și să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora.
Astfel, susținerea autorului excepției potrivit căreia schimbarea condițiilor de acordare a pensiei ar încălca dreptul la pensie apare ca fiind neîntemeiată, mai ales în condițiile în care
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
stabilește că, în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. p) și ale art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea reține că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
reglementează procedura recalculării pensiilor, iar nu regimul general al protecției sociale. Acest domeniu nu este rezervat pentru reglementare prin lege organică, Guvernul putând să îl reglementeze prin ordonanță, iar pentru emiterea ordonanțelor de urgență nu este necesară o lege specială de abilitare.
Referitor la dispozițiile constituționale ce reglementează inițiativa legislativă, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză.
În sfârșit, analizând celelalte critici pe care autorul excepției le formulează în susținerea acesteia, Curtea constată că acestea reprezintă aspecte de aplicare a legii ce revin competenței instanței de judecată, iar nu celei de contencios constituțional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005
privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepție ridicată de Eugenia Ceacâru în Dosarul nr. 3.013/C/2006 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.