Lege · Parlamentul

Legea nr. 80/2007

pentru modificarea și completarea Legii nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române

prezumat în vigoare

Data actului
30 martie 2007
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 230 din 3 aprilie 2007
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 2.618 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Legea nr. 752/2001 27 decembrie 2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 10, alineatul (4) se abrogă.

2. La articolul 15, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Atribuțiile, organizarea și funcționarea Prezidiului Academiei Române și a biroului acestuia se stabilesc prin Statutul Academiei Române. Statutul Academiei Române, adoptat de adunarea generală, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

3. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - (1) Normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor și statele de funcții pentru unitățile din subordine se aprobă de președintele Academiei Române, la propunerea secretarului general, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Academiei Române prin legea anuală a bugetului de stat.

(2) Salarizarea personalului din aparatul de lucru propriu al Academiei Române și a celui din unitățile subordonate acesteia se face în condițiile aplicabile personalului din sectorul bugetar, cu acordarea unui spor de importanță națională de 25% la salariul de bază, cu excepția personalului prevăzut la alin. (3).

(3) Salarizarea personalului din unitățile de cercetare științifică ale Academiei Române, având funcțiile prevăzute la

art. 7 lit. a)-d) din Legea nr. 319/2003

privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, se face în conformitate cu dispozițiile aplicabile personalului didactic."

Articolul II

Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VALER DORNEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 30 martie 2007.
Nr. 80.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.