Decizia nr. 261/2007

Articolul 25

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

dispune încetarea plății indemnizației pentru creșterea copilului, efectuată în condițiile prevăzute de

Legea nr. 19/2000 . Prin urmare, autorii excepției consideră că această dispoziție are caracter retroactiv, întrucât produce efecte asupra unor contracte încheiate anterior datei intrării sale în vigoare, ducând la încetarea acestor contracte aflate în derulare. Dispoziția de lege criticată are și caracter discriminatoriu între persoanele care au beneficiat de efectele și, implicit, de derularea contractelor de asigurare socială și cele ale căror contracte au fost doar parțial executate și se aflau în derulare la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 . În sfârșit, autorii excepției consideră că dispoziția de lege criticată contravine și obligației statului, prevăzută în art. 49 alin. (2) din Constituție, de a acorda alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap.

Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că

art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

nu are caracter retroactiv, întrucât "se aplică efectelor produse de contractele de asigurări sociale începând cu data de 1 ianuarie 2006". De asemenea, consideră că aceste dispoziții de lege nu instituie discriminare între persoanele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului începând cu data intrării în vigoare a ordonanței.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că textul de lege criticat nu este retroactiv, întrucât se aplică exclusiv de la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 . De asemenea, consideră că pretinsa discriminare rezultată în urma modificării legii nu este o problemă de constituționalitate, ci una de succesiune în timp a legii. În sfârșit, arată că

art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

nu contravine dispozițiilor art. 49 din Constituție, ci, din contră, reprezintă un reflex al acestora.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă, având în vedere că, prin

Legea nr. 7/2007

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , textul de lege criticat a fost modificat substanțial, iar noua reglementare nu mai păstrează soluția legislativă criticată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005. Curtea constată că, la data sesizării sale, respectiv 12 decembrie 2006, în urma modificărilor aduse

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , art. 25 avea un singur alineat. Conținutul acestui articol, potrivit

art. I pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2006

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și a

Legii nr. 61/1993

privind alocația de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 23 iunie 2006, era următorul: "De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează plata indemnizației pentru creșterea copilului, efectuată în condițiile prevăzute de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de actele normative speciale prevăzute la

art. 3 alin. (2)." Legea nr. 508/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007, a abrogat dispozițiile art. I din această ordonanță. La data pronunțării Curții, însă,

art. I pct. 16 din Legea nr. 7/2007

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007, reglementa conținutul art. 25 din ordonanță într-o formă identică celei prevăzute prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2006 , citată mai sus.

În opinia autorilor excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, fără privilegii și discriminări, și art. 49 alin. (2) care prevede că "Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit celor susținute de autorii excepției, textul de lege criticat este retroactiv, întrucât lipsește de efecte juridice unele contracte de asigurare socială încheiate în baza reglementărilor anterioare. De asemenea,

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

creează o discriminare între persoanele care au beneficiat de efectele și, implicit, de derularea contractelor de asigurare socială și cele ale căror contracte au fost doar parțial executate și se aflau în derulare la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 . În sfârșit, autorii excepției consideră și că acest text de lege încalcă obligația statului de a asigura protecția socială a copiilor.

Față de critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

nu au caracter retroactiv, întrucât se aplică doar de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, așa cum de altfel prevede în mod expres chiar textul de lege.

În ceea ce privește pretinsul caracter discriminatoriu al textului de lege supus controlului de constituționalitate, Curtea constată că nu se poate face o comparație între persoanele care au beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului anterior intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

cu cele care urmau să beneficieze de această indemnizație și după data intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Astfel, dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului și mai cu seamă cuantumul acesteia nu reprezintă un drept fundamental prevăzut de Constituție, ci o formă mixtă de asigurare și de asistență socială care, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, se stabilește prin lege. Legiuitorul este în drept ca, în diferite perioade de timp, să stabilească în mod diferit condițiile de acordare a acestor drepturi, precum și cuantificarea lor, tuturor beneficiarilor acordându-li-se drepturile prevăzute de reglementările legale în vigoare în perioada în care sunt îndreptățiți să le primească.

Modificarea condițiilor de acordare și a modului de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului nu încalcă obligația statului de a acorda alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap.

Având în vedere obiectul litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate și motivarea acesteia, Curtea observă și faptul că autorii excepției nu critică numai modificarea condițiilor de plată a indemnizației pentru creșterea copilului, datorată pe baza contribuției obligatorii prin efectul legii la asigurările sociale, ci și neplata indemnizației în cuantumul prevăzut în contractele încheiate facultativ pentru asigurarea suplimentară de venit, în raport cu care au și achitat contribuția.

În această privință, Curtea consideră că, în cazul contractelor încheiate pe baza voinței libere a părților contractante, în conformitate cu legislația în vigoare la data încheierii convenției, în situația în care una dintre părți și-a îndeplinit obligațiile asumate, cealaltă parte nu poate fi exonerată nici chiar prin lege de îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat la rândul său.

Curtea observă, însă, că textul de lege supus controlului nu dispune nimic cu privire la drepturile și obligațiile rezultate din contractele încheiate pentru asigurări facultative suplimentare. Astfel, nu i se poate imputa niciun motiv de neconstituționalitate în privința efectelor juridice ale contractelor respective.

În acest sens, trebuie observat că posibilitatea încheierii contractelor de asigurare facultativă suplimentară a fost reglementată de

Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Încetarea contractelor de asigurare sociale încheiate de către persoanele care și-au completat venitul asigurat s-a dispus prin

art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2003.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, excepție ridicată de Eugenia Mariana Ladar, Ramona Mirela Baicu și Florina Corina Băican în Dosarul nr. 1.371/CA/2006 al Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2007.