Decizia nr. 324/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Are ca temei 1
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ion Predescu - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Panitin" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.233/35/2006, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Panitin" - S.R.L. din București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că, potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, orice persoană fizică sau juridică, care are în proprietate o clădire, datorează anual impozit pentru acea clădire. Însă în alin. (3) al aceluiași articol legiuitorul creează statului și unităților administrativ-teritoriale, care au calitatea de proprietari ai unor clădiri, o poziție privilegiată față de cea a celorlalte persoane de drept privat aflate în situație identică, transferând obligația de plată a impozitului în sarcina concesionarilor, locatarilor sau titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Mai mult, aceștia din urmă suportă o dublă obligație de plată, aceea a redevenței sau chiriei și aceea a impozitului, exclusiv în considerarea calității de proprietar a statului asupra clădirii. O astfel de împovărare apare ca injustă și, prin urmare, neconstituțională, contravenind prevederilor art. 44 alin. (2) și (7) din Legea fundamentală.
Curtea de Apel Oradea - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată, întrucât creează o poziție privilegiată în favoarea statului și a unităților administrative, cu încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (2) și (7).
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că aspectele invocate de autorul excepției reprezintă chestiuni de aplicare a legii, care privesc exclusiv părțile contractului de concesiune sau închiriere, precum și clauzele lui, iar nu o problemă de ocrotire inegală a dreptului de proprietate privată, deci de constituționalitate.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 139 alin. (1), care prevăd dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, cuantumul acestora, precum și scutirile și reducerile acordate unor categorii de contribuabili.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins: "Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi și ale art. 44 alin. (2) și (7) referitoare la garantarea proprietății private și la sarcinile ce revin proprietarului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat instituie taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, ai clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz. Această taxă se datorează de persoanele juridice care au calitatea mai sus menționată și se stabilește în condiții similare impozitului pe clădiri.
Curtea mai observă că, potrivit art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, "Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit", iar conform art. 250 din același cod, "Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:
1. clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.[...]" Astfel, scutirea statului și a unităților administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari, de la plata impozitului pe clădiri nu operează în cazurile în care clădirea sau încăperi din aceasta sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice care întreprind activități economice. Opțiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clădirile proprietatea statului și a unităților administrativ-teritoriale folosite în alte scopuri decât cele economice nu poate fi considerată discriminatorie, ci reprezintă expresia politicii fiscale și bugetare pe care statul și-o asumă la un moment dat.
Prin urmare, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale invocate, sub aspectul creării unei situații privilegiate în favoarea statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
Pe de altă parte, Curtea observă că asupra constituționalității prevederilor criticate s-a pronunțat în prealabil prin
Decizia nr. 299/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, iar soluția, precum și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Panitin" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 martie 2007.
PREȘEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.