Decizia nr. 299/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 503/2013 5 decembrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Le…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.062/CA/2005 al Tribunalului București - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.062/CA/2005, Tribunalul București - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ de impunere.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16, ale art. 41 alin. (2) [devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 44 alin. (2)] și ale art. 53 alin. (2) [devenit art. 56 alin. (2)].
În susținerea excepției autorul acesteia arată că prin scutirea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, în calitate de proprietar al terenului, de plată impozitului pentru un teren din domeniul privat se creează o inegalitate între titularii de drepturi de aceeași natură, favorizându-se statul sau unitățile administrativ-teritoriale în detrimentul persoanelor de drept privat. De asemenea, se apreciază, de către autorul excepției, că se creează o discriminare în ceea ce privește regimul juridic de impunere a sarcinilor fiscale, atât în defavoarea titularilor de drept de proprietate privată, persoane fizice și juridice, cât și în defavoarea chiriașilor, concesionarilor, administratorilor, care sunt obligați să suporte, pe lângă chirie, redevență sau orice altă sumă pentru dreptul ce le-a fost transmis, și plata impozitului pe teren.
Se apreciază, de asemenea, că, în măsura în care dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (2) din Constituție, acestea contravin și textului constituțional al art. 15 alin. (1). De asemenea, în opinia autorului excepției, sunt încălcate și prevederile art. 16 din Constituție, întrucât statul și unitățile administrativ-teritoriale, ca titulari ai dreptului de proprietate privată, beneficiază de un regim juridic mai favorabil.
Tribunalul București - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că nu sunt încălcate textele constituționale invocate, întrucât, în cauză, nu se pune problema modului de garantare și ocrotire a proprietății private, ci se are în vedere obligația contribuției financiare a concesionarului, respectiv a chiriașului, pentru terenul obținut în concesiune, respectiv închiriat. Se consideră că sintagma "așezarea justă a sarcinilor fiscale" din cuprinsul art. 56 alin. (2) din Constituție se referă la stabilirea sarcinilor fiscale în condițiile legii. Totodată, instanța de judecată apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, iar art. 15 și art. 16 din aceasta nu au incidență în cauză, ele referindu-se la persoanele fizice, și nu la cele juridice.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 33 din
privind aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 83/2004
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004.
Articolul 256
alin. (3) prevede: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz."
Textele constituționale invocate expres în susținerea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3), privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea, ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2), privind ocrotirea și garantarea în mod egal a proprietății, și ale art. 56 alin. (2), privind așezarea justă a sarcinilor fiscale.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Critica de neconstituționalitate constă, în esență, în susținerea că dispozițiile
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 , care stabilesc că impozitul pe terenurile proprietate privată a statului și unităților administrativ-teritoriale este în sarcina concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, aduc atingere principiilor constituționale ale ocrotirii și garantării proprietății private în mod egal de lege, indiferent de titular, precum și principiului justei așezări a sarcinilor fiscale. Totodată, pe cale de consecință, se apreciază că sunt încălcate și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) și ale art. 16 alin. (2).
Curtea reține că în jurisprudența sa au mai fost situații în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra modului de stabilire a impozitelor și taxelor, precum și a acordării de scutiri de la plata acestora.
Curtea a stabilit, de principiu, că autoritățile publice - creditori bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, întrucât pentru a putea funcționa sunt finanțate de la bugetul de stat, "iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget". În acest sens a statuat Curtea, de exemplu, prin
Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.
În cauza de față, având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că scutirea, prin textul de lege criticat, de la plata impozitului pe teren a proprietății publice sau private a statului nu contravine prevederilor art. 44 alin. (2) și nici ale art. 56 alin. (2) din Constituție.
Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, de exemplu, prin
Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, a reținut că "fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni". Totodată, prin
Decizia nr. 252 din 28 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2002, Curtea a constatat că din dispozițiile constituționale ale art. 56 alin. (2) și ale art. 138 alin. (1) "rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum și cuantumul acestora. De aceea, numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective".
Față de jurisprudența menționată, Curtea constată că plata impozitului pe teren în cazul terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, de către concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, nu este de natură a încălca prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție. Legiuitorul este liber să stabilească impozite, în măsura în care acestea sunt proporționale, rezonabile și echitabile, condiție îndeplinită în cazul de față. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca și darea în administrare și în folosință a terenurilor se fac în general pe termen foarte lung, prin convenții/acte intervenite între părțile interesate.
În ceea ce privește susținerea autorului excepției, că pentru terenul concesionat ori închiriat concesionarul și locatarul plătesc și redevență/chirie etc., Curtea constată că aceasta nu are relevanță sub raportul constituționalității textului criticat, fiind o problemă care privește exclusiv părțile contractului de concesiune sau de închiriere, precum și clauzele lui, iar nu o problemă de ocrotire inegală a dreptului de proprietate privată. Ocrotirea proprietății private nu se realizează prin regimul de impozitare, ci prin alte instrumente juridice.
De altfel, Curtea constată că prevederile art. 1 paragraful 2 al Protocolului adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilesc că dispozițiile privind protecția proprietății nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosinței bunurilor conform interesului general și pentru a asigura plata impozitelor.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că textul criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situațiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, principiul egalității în drepturi înscris în Constituție privește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără a institui egalitatea între cetățeni și autoritățile publice sau între cetățeni și stat sau unitățile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public.
Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (3) și ale art. 15 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că stabilirea prin lege a obligației plății impozitului pe teren pentru subiectele prevăzute nu numai că nu încalcă, ci, dimpotrivă, este perfect compatibil cu textele constituționale invocate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.062/CA/2005 al Tribunalului București - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 aprilie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.