OUG nr. 80/2007
pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 135/2008 4 iulie 2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea și com…
Stă la baza 1
- Legea nr. 135/2008 4 iulie 2008 (prevederi anume) privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea și com…
Ce face acest act
Modifică 2
- OUG nr. 36/2003 21 mai 2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular
- Legea nr. 595/2003 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensio…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere calitatea de stat membru al Uniunii Europene, conform legislației comunitare România avea obligația de a transpune în totalitate acquis-ul comunitar începând cu data de 1 ianuarie 2007. Ca urmare a concluziilor desprinse din Raportul Reuniunii de consultare privind încadrarea sistemelor specifice de pensii în "sisteme de securitate socială legate de profesie" din data de 31 ianuarie 2007, se impune adoptarea unor măsuri imediate prin care să se poată realiza aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială.
Luând în considerare că aceste elemente constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003
privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 595/2003 , se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Membrii personalului diplomatic și consular, precum și personalul de specialitate cu studii superioare - funcționari publici și personal contractual - din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, trimis în misiune permanentă la reprezentanțele diplomatice ale României din străinătate, notificați în țările respective pe funcții diplomatice, pe o perioadă de cel puțin 4 ani, beneficiază de pensie de serviciu dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative de pensionare:
a) au vârsta de 60 de ani și stagiul complet de cotizare de 30 de ani;
b) au o vechime în muncă în structurile Ministerului Afacerilor Externe în centrala proprie, misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale ale României din străinătate, de cel puțin 18 ani."
2. După alineatul (1) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008 vârsta de pensionare, vechimea în muncă în structurile Ministerului Afacerilor Externe și stagiul complet de cotizare, pentru femei, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-3."
3. Alineatul (2) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Se consideră vechime în structurile Ministerului Afacerilor Externe și perioadele aferente cursurilor postuniversitare și stagiile de pregătire, respectiv de specializare pentru activitatea diplomatică și consulară efectuate, inclusiv în cadrul Institutului de Relații Internaționale patronat de Ministerul Afacerilor Externe."
4. La alineatul (3) al articolului 1, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
"d^1) perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic și consular, precum și de celelalte persoane prevăzute la alin. (1), în instituțiile prevăzute la art. 4, în fostele centre culturale ale României din străinătate și fostul Institut Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea;"
5. La articolul 1 alineatul (3), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
"e) perioadele aferente cursurilor postuniversitare și stagiilor de pregătire și specializare pentru activitatea de comerț exterior și relații economice internaționale, precum și cele lucrate în unități cu specific de comerț exterior și cooperare economică internațională, respectiv Centrul Român de Comerț Exterior, Centrul Român pentru Promovarea Comerțului, fostul Institut de Economie Mondială care a funcționat până la data de 31 decembrie 1989, fostele întreprinderi de comerț exterior și fostele întreprinderi de stat de comerț exterior aflate în subordinea fostelor ministere și departamente de comerț exterior și fostelor ministere de resort până la data de 31 decembrie 1989, precum și fosta Comisie Guvernamentală de Colaborare Economică și Tehnico-Științifică Internațională;"
6. Alineatul (1) al articolului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Cuantumul pensiei de serviciu a personalului care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 este de 80% din venitul salarial lunar net corespunzător funcțiilor avute de acesta în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe la data pensionării."
7. Alineatul (1) al articolului 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pensiile aflate în plată ale personalului care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 se actualizează la nivelul cuantumurilor pensiilor de serviciu, calculate prin aplicarea procentului de 80% la veniturile salariale nete, stabilite conform art. 2, corespunzătoare limitei maxime de încadrare a membrilor personalului cu aceleași funcții, aflați în activitate în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
8. Alineatul (1) al articolului 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care au desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, încadrați în direcțiile generale de comerț exterior din cadrul Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, precum și în administrațiile centrale din Ministerul Economiei și Comerțului, Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Departamentul de Comerț Exterior și Promovare Economică din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Comerțului, Ministerul Comerțului și Turismului, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul Comerțului Exterior și din unitățile cu specific de comerț exterior și cooperare economică internațională, precum și ca trimiși în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate beneficiază de pensie de serviciu dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative de pensionare:
a) au vârsta de 60 de ani și stagiul complet de cotizare de 30 de ani;
b) au o vechime în muncă de cel puțin 18 ani în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, din care cel puțin 4 ani în misiune permanentă la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate, cu grade diplomatice sau consulare. De la condiția de cel puțin 4 ani în misiune permanentă la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate sunt exceptate persoanele care realizează o vechime de cel puțin 4 ani pe funcții diplomatice în centrala Ministerului Afacerilor Externe, precum și persoanele care au fost trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pe parcursul desfășurării activității de comerț exterior și cooperare economică internațională, în perioade cumulate de cel puțin 4 ani."
9. După alineatul (1) al articolului 4 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, vârsta de pensionare, vechimea în muncă în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională și stagiul complet de cotizare, pentru femei, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-3."
10. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Pentru fiecare an lucrat în domeniile reglementate de prezenta ordonanță de urgență peste limitele de vechime în muncă prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), art. 4 alin. (1) lit. b) și la art. 10^2 alin. (1), respectiv de 18 ani, la cuantumul pensiei de serviciu rezultat din calcul se adaugă câte 1% din venitul salarial lunar net, stabilit conform art. 2 alin. (3) și (4), fără a putea depăși 100% din acest venit."
11. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - Pensiile de serviciu se actualizează în raport cu nivelul salariului de bază al personalului în activitate, în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în administrația centrală a Ministerului Economiei și Comerțului, corespunzător funcțiilor avute de persoanele pensionate."
12. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, la data decesului titularului care beneficia de pensie de serviciu sau îndeplinea condițiile pentru obținerea acesteia, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, la vârsta de 60 de ani.
(2) Copiii supraviețuitori ai persoanelor îndreptățite la pensie de serviciu au dreptul la pensie de urmaș din pensia acestora în condițiile de stabilire și plată prevăzute de
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), beneficiază de pensie de urmaș din pensia de serviciu și soția sau soțul și copiii persoanelor decedate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(4) Actualizarea pensiilor de urmaș din pensiile de serviciu se face în concordanță cu prevederile art. 7."
13. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:
"Art. 9^1. - Pensia de serviciu calculată pentru persoanele care nu îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, până la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în sistemul public, va fi suportată integral din bugetul de stat."
14. Articolul 10^2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10^2. - (1) Vechimea în diplomație, vechimea în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, precum și vechimea în magistratură stabilită conform prevederilor
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se cumulează și se ia în considerare la stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cu respectarea condițiilor art. 1 lit. a), dacă persoanele respective au o vechime cumulată de 18 ani, din care cel puțin 9 ani în diplomație sau în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională.
(2) În cadrul vechimii de cel puțin 9 ani în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională prevăzută la alin. (1), persoanele în cauză trebuie să îndeplinească și condițiile de vechime în misiuni permanente în străinătate, prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b)."
15. Alineatul (2) al articolului 11^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Criteriile și procentele de majorare a pensiei de serviciu, pentru contribuțiile la pensia suplimentară achitate în valută, pentru toate categoriile de personal reglementate de prezenta ordonanță de urgență, sunt stabilite prin
Hotărârea Guvernului nr. 751/2004
privind criteriile și procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic și consular pentru contribuțiile la pensia suplimentară achitate în valută."
16. După articolul 11^1 se introduce un nou articol, articolul 11^2, cu următorul cuprins:
"Art. 11^2. - Pentru fiecare an în care personalul reglementat de prezenta ordonanță de urgență a deținut funcții de conducere, la cuantumul pensiei de serviciu rezultat din calcul se adaugă câte o cotă procentuală de: 2% pentru funcțiile de secretar general și secretar general adjunct, 1,5% pentru funcțiile de director general, director și director adjunct și câte 1% pentru funcțiile de șef serviciu și șef birou, din venitul salarial lunar net, stabilit conform art. 2 alin. (3) și (4), fără ca prin aceasta să se depășească 100% din acest venit. Prevederile acestui articol se aplică numai personalului care la data pensionării nu a deținut astfel de funcții."
17. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 13, cu următorul cuprins:
"Art. 13. - Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
18. Ordonanța de urgență a Guvernului se completează cu trei anexe, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-3 la prezenta ordonanță de urgență.
Articolul II
Pensiile de serviciu stabilite până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și cele ce vor fi stabilite după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au regim de pensie pentru limită de vârstă.
Articolul III
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003
privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 595/2003 , cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotate.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul afacerilor externe, Mihai Gheorghiu, secretar de stat Ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale, Ovidiu Ioan Silaghi Ministrul muncii, familiei și egalității de șanse, Paul Păcuraru Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 28 iunie 2007. Nr. 80.
Anexa 1 TABEL
privind vârsta de pensionare pentru femeile din domeniile reglementate de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 595/2003 , în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, ca urmare a aplicării principiului egalității de tratament între bărbați și femei, în domeniul securității sociale
Nr. crt.
Luna și anul nașterii persoanei pensionabile
Perioada pensionării
Vârsta de pensionare pentru femeile din domeniile reglementate de prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, ca urmare a eliminării discriminării pe criteriu de sex
Ani
Luni
1.
Iunie 1949
Iulie 2007
58
1
2.
Iulie 1949
Septembrie 2007
58
2
3.
August 1949
Noiembrie 2007
58
3
4.
Septembrie 1949
Ianuarie 2008
58
4
5.
Octombrie 1949
Martie 2008
58
5
6.
Noiembrie 1949
Mai 2008
58
6
7.
Decembrie 1949
Iulie 2008
58
7
8.
Ianuarie 1950
Septembrie 2008
58
8
9.
Februarie-martie 1950
Noiembrie-decembrie 2008
58
9
10.
După această dată
Data împlinirii vârstei de pensionare
60
0
Anexa 2 TABEL
privind vechimea în muncă pentru obținerea pensiei de serviciu de către femei, în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, în domeniile reglementate de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003 , aprobată cu modificări și completări prin
Nr. crt.
Perioada pensionării
Vechimea în muncă, în domeniile reglementate de prevederile prezentei ordonanțe de urgență, pentru acordarea pensiei de serviciu, în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, pentru femei
Ani
Luni
1.
Iulie 2007
15
0
2.
Septembrie 2007
15
4
3.
Noiembrie 2007
15
8
4.
Ianuarie 2008
16
0
5.
Martie 2008
16
4
6.
Mai 2008
16
8
7.
Iulie 2008
17
0
8.
Septembrie 2008
17
4
9.
Noiembrie-decembrie 2008
17
8
10.
Luna împlinirii vârstei de 60 de ani
18
0
Anexa 3 TABEL
privind stagiul complet de cotizare în vederea pensionării femeilor din domeniile reglementate de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 595/2003 , în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, ca urmare a aplicării principiului egalității de tratament între bărbați și femei, în domeniul securității sociale
Nr. crt.
Perioada pensionării
Stagiul complet de cotizare pentru femeile din domeniile reglementate de prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, ca urmare a eliminării discriminării pe criteriu de sex
Ani
Luni
1.
Iulie 2007
26
2
2.
Septembrie 2007
26
7
3.
Noiembrie 2007
27
0
4.
Ianuarie 2008
27
5
5.
Martie 2008
27
10
6.
Mai 2008
28
3
7.
Iulie 2008
28
8
8.
Septembrie 2008
29
1
9.
Noiembrie-decembrie 2008
29
6
10.
Luna împlinirii vârstei de 60 de ani
30
0
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.