Decizia nr. 642/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. b) coroborat cu

art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ye Jianan în Dosarul nr. 6.975/2/2006 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, susținând că dispozițiile legale criticate sancționează săvârșirea unor fapte ilicite, fără ca prin aceasta să contravină prevederilor constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6.975/2/2006, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 8 alin. (2) lit. b) coroborat cu

art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România", excepție ridicată de Ye Jianan într-o cauză având ca obiect anularea unei dispoziții de părăsire a teritoriului României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, coroborat cu ale art. 1 par.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte ce consacră dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiilor art. 14 din Convenție, completate cu ale art. 1 par.1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, prevederi ce instituie și garantează dreptul persoanei la nediscriminare. De asemenea, este menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, raportată la dispozițiile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) și ale art. 148 din Constituție, are caracter obligatoriu pentru statul român. În acest sens, se arată că textele de lege criticate, prin refuzul de a li se prelungi cetățenilor străini dreptul de ședere temporară pentru că au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alți străini, limitează excesiv și discriminatoriu dreptul constituțional de proprietate al acestora, în condițiile în care fapta nu a fost îndeajuns dovedită și nu s-a stabilit săvârșirea vreunei infracțiuni.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, deoarece dispozițiile care reglementează în concret condițiile în care un străin poate beneficia de prelungirea dreptului de ședere nu încalcă dreptul de proprietate al acestuia.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, se arată că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora acestea contravin dreptului de proprietate privată, ale cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege. Așadar, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile "art. 8 alin. (2) lit. b) coroborate cu ale

art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România", republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificate prin pct. 5 și 21 ale articolului unic din Legea nr. 482/2004 pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. Textul criticat are următorul conținut:

- Art. 8 - Nepermiterea intrării în România: "(2) Organele poliției de frontieră pot refuza intrarea străinilor pe teritoriul statului român și în următoarele situații: (...) b) au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alți străini."

- Art. 50 alin. (2) lit. b) " Condiții de prelungire a dreptului de ședere temporară: "(2) Dreptul de ședere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an, numai dacă: (...) b) nu a intervenit, pe perioada șederii în România, vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) -d) și alin. (2)."

În motivarea excepției, autorul acesteia susține că textele legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenența tratatelor ratificate de Parlament la dreptul intern, art. 20 alin. (2) privind prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, față de legile interne mai puțin favorabile, art. 44 alin. (2) prin care proprietatea este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular și ale art. 148 intitulat "Integrarea în Uniunea Europeană". De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății, ale art. 14 din Convenție și ale art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, ambele texte privind interzicerea discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, critica de neconstituționalitate vizează, în realitate, situația de fapt a autorului excepției, împotriva căruia Oficiul Român pentru Imigrări, în temeiul art. 50 alin. (2) lit. b) coroborat cu

art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , a emis o dispoziție de părăsire a teritoriului României, aceasta fiind ulterior contestată în fața instanței de judecată competente. În opinia autorului excepției, textele de lege menționate sunt contrare principiului nediscriminării și dreptului de proprietate privată, întrucât permit emiterea unei dispoziții prin care se refuză prelungirea dreptului de ședere temporară în România a străinului care a introdus sau a încercat să introducă ilegal în țară alți străini. O astfel de măsură nu poate fi luată decât după ce fapta imputată a fost suficient dovedită și s-a stabilit vinovăția străinului pentru săvârșirea vreunei infracțiuni.

Analizând dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, Curtea constată că susținerile formulate nu sunt întemeiate.

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Oficiul Român pentru Imigrări cooperează cu alte structuri din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și cu alte instituții ale statului care au atribuții în asigurarea ordinii de drept. În urma cercetărilor și constatărilor efectuate, Oficiul emite decizia de părăsire a teritoriului României, care poate fi atacată la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la Curtea de Apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a emis-o. Contestația nu are efect suspensiv de executare a dispoziției de părăsire a teritoriului, iar sentința instanței de judecată este definitivă și irevocabilă (art. 82).

Așadar, Curtea nu poate reține susținerea potrivit căreia procedura sau măsura returnării pentru motivul că străinul a introdus sau a încercat să introducă ilegal în România alți străini sunt abuzive și nelegale, întrucât măsura adoptată, în final, împotriva sa este rezultatul deliberării instanței de judecată pe baza administrării tuturor probelor și actelor depuse la dosar. De altfel, litigiul în cadrul căruia s-a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate are ca obiect contestarea deciziei Oficiului Român pentru Imigrări de părăsire a teritoriului României, prilej cu care autorul excepției a solicitat instanței de judecată administrarea de probe pentru stabilirea vinovăției sale față de fapta imputată.

Curtea reține, de asemenea, că textele de lege criticate nu contravin principiului nediscriminării, așa cum în mod neîntemeiat susține autorul excepției. Dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. b) și ale

art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

reglementează una dintre condițiile ce trebuie respectate pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România, precum și efectul, consecința juridică a neîndeplinirii acesteia, respectiv refuzul acordării dreptului solicitat. Or, atât drepturile, cât și obligațiile sau consecințele juridice ale nerespectării legii privind regimul străinilor în România se aplică în mod unitar acestei categorii de persoane, fără privilegii și fără discriminări.

Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea constată că este neîntemeiată. Prin conținutul lor juridic, dispozițiile de lege examinate nu înfrâng exigențele acestui drept, în condițiile în care, potrivit

art. 80 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , străinul căruia i-a fost refuzată prelungirea dreptului de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale are la dispoziție o perioadă de 90 de zile pentru a părăsi țara neînsoțit, dacă acesta trebuie să-și lichideze investiția. Prin urmare, în deplin acord cu principiul ocrotirii proprietății private, legea reglementează această situație specială în sensul acordării unei perioade în care străinul, prin acte de dispoziție, să poată să-și lichideze investițiile din România, fără ca astfel patrimoniul său să fie diminuat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. b) coroborat cu

art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ye Jianan în Dosarul nr. 6.975/2/2006 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2007.