Decizia nr. 647/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Gilio Giuzepe Roza în Dosarul nr. 9.102/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
La apelul nominal se constată prezența autorului excepției, asistat de avocat Mihai Irimia, și a părții Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Oana Scrobotă. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, avocatul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată. Susține, în esență, că textul de lege criticat înfrânge principiul legalității procesului penal întrucât permite organului de urmărire penală să își stabilească în mod aleatoriu și subiectiv competența, în funcție de fluctuația cursului de schimb leu-euro și de propria alegere a momentului din cadrul urmăririi penale la care să se raporteze determinarea echivalentului în euro al pagubei materiale produse. Se arată în acest sens că, în cauză, Direcția Națională Anticorupție și-a stabilit propria competență de efectuare a urmăririi penale, prin determinarea pretinsului prejudiciu în raport de cursul de schimb valutar leu-euro de la momentul începerii urmăririi penale. În concluzie, arată că nu trebuie permise interpretări ale textelor de lege ce pot afecta persoane aflate în cursul urmăririi penale.
Reprezentantul Agenției Naționale de Administrare Fiscală solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie. Depune concluzii scrise în acest sens.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondată. Arată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, ci exprimă opțiunea legiuitorului cu privire la criteriile instituite pentru identificarea competenței organelor de urmărire penală. Fluctuația cursului de schimb leu-euro în diverse momente din cursul urmăririi penale este nerelevantă, întrucât prejudiciul penal se apreciază la momentul săvârșirii faptei, astfel încât cursul de schimb la care se stabilește valoarea acestuia este cel de la data săvârșirii faptei. Critica în sensul că, în practică, se procedează altfel nu intră în competența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 15 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 9.102/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, invocată de Gilio Giuzepe Roza în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că
art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
este neconstituțional în măsura în care este înțeles și aplicat în sensul că Direcția Națională Anticorupție își poate stabili competența materială de efectuare a urmăririi penale cu privire la o infracțiune de evaziune fiscală, prin determinarea cuantumului prejudiciului în raport de cursul de schimb leu-euro la momentul efectuării urmăririi penale. În opinia autorului excepției, această interpretare contravine principiului legalității procesului penal, echivalând cu acceptarea posibilității ca organul de urmărire penală să aibă dreptul de a-și stabili competența în mod aleatoriu și subiectiv, în funcție de fluctuația cursului de schimb leu-euro și de propria alegere a momentului din cadrul urmăririi penale la care să se raporteze determinarea echivalentului în euro al pagubei materiale ce determină competența. Totodată, se arată că textul criticat este neconstituțional, întrucât folosește moneda euro pentru exprimarea valorii prejudiciului ce determină competența materială de efectuare a urmăririi penale, contrar prevederilor constituționale care stabilesc faptul că moneda națională este leul. Se conchide în sensul că, în cauză, "urmărirea penală efectuată de Direcția Națională Anticorupție și trimiterea în judecată a inculpaților [...] s-a realizat prin înfrângerea dispozițiilor art. 126 alin. (2), art. 131 alin. (2), art. 132 alin. (1) și art. 137 alin. (2) din Constituția României".
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile criticate sunt norme speciale de competență materială prin care se delimitează cu precizie competența Direcției Naționale Anticorupție în raport de valoarea pagubei produse prin infracțiune, calculată tot în monedă națională, astfel că nu se aduce atingere normelor constituționale invocate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În opinia Guvernului, calcularea valorii prejudiciului produs prin infracțiune în funcție de cursul leu-euro nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate, ci oferă doar o modalitate eficientă de calcul al valorii pagubei efectiv produse, în funcție de realitățile economice.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Textul de lege criticat are următorul cuprins:
- Art. 13 alin. (1^2): "Direcția Națională Anticorupție este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5, art. 246, 247, 248 și 248^1 din Codul penal, al infracțiunilor prevăzute la
art. 175, 177 și 178-181 din Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, și în
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale."
Autorul excepției consideră că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege, ale art. 131 alin. (2) potrivit cărora Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii, ale art. 132 alin. (1) referitoare la principiul legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic care guvernează activitatea procurorilor și ale art. 137 alin. (2) referitoare la moneda națională.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Astfel, reglementarea, prin textul de lege criticat, drept criteriu pentru stabilirea competenței Direcției Naționale Anticorupție de a efectua urmărirea penală, a valorii pagubei cauzate prin infracțiunea săvârșită, dă expresie cerinței restrângerii competenței organismului specializat în combaterea corupției la cazurile de mare corupție, definite prin calitatea făptuitorului și prin valoarea prejudiciilor. Necesitatea realizării acestei cerințe este de altfel subliniată chiar în cuprinsul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134 din 29 septembrie 2005
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 7 octombrie 2005, care a introdus textul de lege criticat în prezenta cauză. Contrar susținerilor autorului excepției, reglementarea unui astfel de criteriu nu are drept consecință stabilirea aleatorie sau subiectivă a competenței Direcției Naționale Anticorupție, ci, dimpotrivă, crearea posibilității ca această competență să poată fi riguros determinată. Așa fiind, textul de lege criticat nu aduce nicio atingere principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic care guvernează activitatea procurorilor și nici prevederilor constituționale potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege.
Faptul că în reglementarea criteriului valorii materiale a pagubei cauzate se face trimitere la moneda euro vizează același obiectiv, respectiv asigurarea rigurozității și a continuității în soluționarea cauzelor penale, având în vedere fluctuațiile monedei naționale, și nu încalcă prevederile constituționale potrivit cărora moneda națională a României este leul. De altfel, textul de lege criticat folosește sintagma "echivalentul în lei a 1.000.000 euro" în deplină concordanță cu prevederile art. 137 alin. (2) din Legea fundamentală.
În ceea ce privește critica potrivit căreia urmărirea penală efectuată de Direcția Națională Anticorupție și trimiterea în judecată a inculpaților s-a realizat prin înfrângerea dispozițiilor art. 126 alin. (2), art. 131 alin. (2), art. 132 alin. (1) și ale art. 137 alin. (2) din Constituție, aceasta nu intră în competența Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Tot astfel, excedează competenței Curții Constituționale cenzurarea eventualei interpretări a textului de lege ce face obiectul excepției, în sensul că Direcția Națională Anticorupție își poate stabili competența materială de efectuare a urmăririi penale cu privire la o infracțiune de evaziune fiscală, prin determinarea cuantumului prejudiciului în raport de cursul de schimb euro-leu la momentul efectuării urmăririi penale. Competența de a stabili dacă, în prezenta cauză, prejudiciul a fost corect stabilit, inclusiv sub aspectul momentului la care a fost calculat acesta, revine instanțelor de judecată.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Gilio Giuzepe Roza în Dosarul nr. 9.102/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.