Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal al României
prezumat în vigoare 4 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Promulgat prin 1
- Decretul nr. 387/2006 6 aprilie 2006 pentru promulgarea Legii privind Codul vamal al României
Modificat prin 1
- OUG nr. 90/2003 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României și a art. 16 din Ord…
Completat prin 1
- Legea nr. 202/2000 13 noiembrie 2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală…
Completat cu prevederi noi prin 2
- OG nr. 131/2000 31 august 2000 (prevederi anume) privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor
- OG nr. 59/2003 22 august 2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale
Decizii de neconstituționalitate 7
- Decizia nr. 111/2001 19 aprilie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul penal
- Decizia nr. 215/2001 3 iulie 2001 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167-174 din Legea nr…
- Decizia nr. 64/2003 11 februarie 2003 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Leg…
- Decizia nr. 163/2003 6 mai 2003 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 14…
- Decizia nr. 383/2003 14 octombrie 2003 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 14…
- Decizia nr. 236/2005 10 mai 2005 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 178 din Legea nr. 141…
- Decizia nr. 579/2006 19 septembrie 2006 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 și art. 63 din Leg…
Pus în aplicare prin 80
- Regulamentul nr. 626/1997 6 octombrie 1997 de aplicare a Codului vamal al României
- HG nr. 626/1997 6 octombrie 1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României
- Anexa nr. 626/1997 6 octombrie 1997 de aplicare a Codului vamal al României
- Decizia nr. 1075/1997 28 octombrie 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura de agreare a experților vamali autoriz…
- Decizia nr. 1076/1997 28 octombrie 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura simplificata de efectuare a formalităț…
- Decizia nr. 1077/1997 28 octombrie 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura de autorizare a transportatorilor în t…
- Decizia nr. 73/1998 5 mai 1998 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 234 alin. 2 din Decr…
- Decizia nr. 403/1998 30 iunie 1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura simplificata de efectuare a formalităț…
- HG nr. 359/1998 2 iulie 1998 privind exceptarea de la plata taxelor vamale a mărfurilor importate și comercializate în …
- HG nr. 507/1998 21 august 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor desti…
- Ordinul nr. 2523/1998 11 decembrie 1998 privind aprobarea Listei de valori unice în vama pe produse și grupe de produse
- Decizia nr. 1165/1999 12 iulie 1999 privind aplicarea prevederilor Convenției de tranzit comun, în cadrul unei stații-pilot, p…
- toate cele 80 acte…
Stă la baza 107
- Regulamentul nr. 626/1997 6 octombrie 1997 (prevederi anume) de aplicare a Codului vamal al României
- Regulamentul nr. 626/1997 6 octombrie 1997 de aplicare a Codului vamal al României
- Anexa nr. 626/1997 6 octombrie 1997 (prevederi anume) de aplicare a Codului vamal al României
- Anexa nr. 626/1997 6 octombrie 1997 de aplicare a Codului vamal al României
- Decizia nr. 1075/1997 28 octombrie 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura de agreare a experților vamali autoriz…
- Decizia nr. 1076/1997 28 octombrie 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura simplificata de efectuare a formalităț…
- Decizia nr. 1077/1997 28 octombrie 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura de autorizare a transportatorilor în t…
- Decizia nr. 367/1998 16 iunie 1998 (prevederi anume) privind tratamentul dobânzilor în vederea determinării valorii în vama a mărfurilor import…
- Decizia nr. 368/1998 16 iunie 1998 (prevederi anume) privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamentele de tratare a datelor, conț…
- HG nr. 359/1998 2 iulie 1998 privind exceptarea de la plata taxelor vamale a mărfurilor importate și comercializate în …
- Decizia nr. 669/1998 4 septembrie 1998 (prevederi anume) pentru modificarea Deciziei nr. 946/1997 , astfel cum a fost completată prin Decizia nr. 3…
- OUG nr. 22/1998 29 septembrie 1998 privind instituirea, cu caracter temporar, a unei suprataxe vamale la importul de bunuri
- toate cele 107 acte…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Capitolul 1 Dispoziții generale
Secțiunea I Domeniul de aplicare
Articolul 1
Codul vamal se aplică în mod uniform și nediscriminatoriu pe întreg teritoriul României.
Prevederile cuprinse în prezentul cod se aplică tuturor bunurilor introduse sau scoase din țara de către persoane fizice sau persoane juridice.
Articolul 2
Introducerea sau scoaterea din țara a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri sunt supuse vamuirii de către autoritățile vamale.
În punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și pe teritoriul tarii sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii.
Secțiunea II Definiții de baza
Articolul 3
În aplicarea prevederilor prezentului cod, prin termenii de mai jos se înțelege:
a) reglementări vamale - dispozițiile cuprinse în prezentul cod, în regulamentul vamal de aplicare a acestuia, precum și în alte acte normative care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal;
b) persoana - persoana fizica sau juridică;
c) persoana stabilită în România - o persoană fizica cu domiciliul în România sau o persoană juridică română;
d) autoritate vamală - autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale;
e) birou vamal și punct vamal - unități ale autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitățile prevăzute de reglementările vamale;
f) statut vamal - încadrarea unei marfi ca marfa românească sau străină;
g) mărfuri românești - mărfuri obținute cu respectarea condițiilor de origine prevăzute în prezentul cod;
h) mărfuri străine - altele decât cele definite la lit. g);
i) drepturi de import - taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele și orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri;
j) drepturi de export - taxele vamale și orice alte sume care se cuvin statului la exportul de mărfuri;
k) tarif vamal - tabel care cuprinde nomenclatura combinata a mărfurilor, taxele vamale exprimate în procente, precum și cele rezultate din aplicarea măsurilor tarifare preferențiale prevăzute în reglementările legale;
l) datorie vamală - obligația unei persoane de a plati drepturile de import sau de export;
m) debitor vamal - titularul unei datorii vamale;
n) supraveghere vamală - orice acțiune a autorității vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale în acest domeniu;
o) control vamal - îndeplinirea de către autoritatea vamală a operațiunilor de verificare a mărfurilor, a existenței și autenticității documentelor; examinarea evidentelor financiar-contabile și a altor înscrisuri ale titularilor de operațiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor și al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative și alte acțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale și a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală;
p) elemente de taxare - nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele de determinare a valorii în vama și regulile de origine aplicabile;
r) destinația vamală a mărfurilor - plasarea mărfurilor sub un regim vamal, introducerea lor într-o zona libera sau antrepozit liber, reexportul acestora în afară teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului;
s) declarație vamală - actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifesta, în formele și în modalitățile prevăzute în reglementările vamale, voința de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat;
t) declarant - persoana care întocmește și depune declarația vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia este întocmită declarația vamală de către mandatar sau comisionar;
u) liber de vama - actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vamuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;
v) vamuire - ansamblul de operațiuni efectuate de autoritatea vamală de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri până la acordarea liberului de vama;
x) decizie vamală - orice act al autorităților vamale, privind reglementările vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane;
y) bunuri - mărfuri, vietati, orice alte produse, precum și mijloace de transport.
Capitolul 2 Sistemul instituțional al autorității vamale
Secțiunea I Structura organizatorică a autorității vamale
Articolul 4
Activitatea autorității vamale se exercită prin:
a) Direcția Generală a Vamilor;
b) direcțiile regionale vamale;
c) birourile vamale.
În cadrul birourilor vamale se pot înființa puncte vamale.
Structura Direcției Generale a Vamilor se aproba de către Ministerul Finanțelor, iar cea a direcțiilor regionale, a birourilor și a punctelor vamale, de către Direcția Generală a Vamilor.
Autoritatea vamală va avea o sigla ale carei caracteristici se stabilesc de către Direcția Generală a Vamilor.
Articolul 5
Direcția Generală a Vamilor are personalitate juridică. Organizarea și funcționarea acesteia se fac prin hotărâre a Guvernului.
Salarizarea personalului din cadrul Direcției Generale a Vamilor se stabilește la nivelul prevăzut pentru Ministerul Finanțelor.
Funcțiile specifice utilizate în Direcția Generală a Vamilor, în direcțiile regionale, în birourile și în punctele vamale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 6
Direcțiile regionale, birourile și punctele vamale sunt subordonate Direcției Generale a Vamilor.
Birourile vamale de frontieră se înființează prin hotărâre a Guvernului.
Direcțiile regionale și birourile vamale de interior se înființează prin decizia Direcției Generale a Vamilor.
Articolul 7
Autoritățile vamale își desfășoară activitatea în sedii proprii sau, atunci când acest lucru nu este posibil, în spații puse la dispoziție fără plata de către deținătorii legali, care, potrivit legii, sunt autorizați sa funcționeze în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
Secțiunea II Atribuțiile autorității vamale
Articolul 8
Autoritatea vamală exercita, în cadrul politicii vamale a statului, atribuțiile conferite prin reglementări vamale, pentru realizarea vamuirii bunurilor introduse sau scoase din țara.
Operațiunea de vamuire se efectuează la birourile și punctele vamale de către personalul operativ al autorității vamale, sub îndrumarea și controlul direcțiilor regionale vamale și al Direcției Generale a Vamilor.
În cazurile și în condițiile prevăzute de regulamentul vamal, operațiunea de vamuire se poate efectua și în alte locuri decât în cele prevăzute la alin. (2).
Articolul 9
Autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport și al mărfurilor, precum și al bunurilor și valorilor aparținând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din țara.
În cazul în care se refuza prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal, din proprie inițiativă, fără acordul titularului.
Controlul vamal corporal al persoanelor se poate efectua, în cazuri excepționale, atunci când exista informații sau prezumții ca se incearca încălcarea reglementărilor vamale. Cazurile, condițiile și procedurile se stabilesc prin regulamentul vamal.
Articolul 10
Autoritatea vamală, atunci când are informații cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta substanțe stupefiante ascunse în corpul lor, poate, pe baza consimțământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală.
În caz de refuz, agentul vamal va solicita parchetului în a carei raza de competența se afla biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicală și reținerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă parchetului, în scopul aplicării procedurilor penale.
Articolul 11
Autoritatea vamală are dreptul de a opri mijloacele de transport, folosind semnale formale specifice. Când conducătorii mijloacelor de transport refuza sa oprească, pot fi utilizate, pentru imobilizare, și alte modalități prevăzute de lege.
Articolul 12
Agentul vamal are dreptul ca, în vederea efectuării controlului vamal în condițiile legii, sa urce la bordul oricăror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum și în rada acestora.
Comandantul sau, în absenta sa, secundul navei comerciale sau militare, este obligat sa primească autoritățile vamale, să le însoțească în timpul controlului și să le creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe nava susceptibil de a ascunde bunuri sau valori supuse vamuirii.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea sau la plecarea din țara.
Articolul 13
Autoritatea vamală poate controla bunurile supuse vamuirii, în orice loc s-ar afla pe teritoriul tarii.
În acest scop, autoritatea vamală poate:
a) verifica, în condițiile legii, clădiri, depozite, terenuri și orice alte obiective;
b) preleva, în condițiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificarii și expertizarii mărfurilor;
c) efectua investigații, supravegheri și verificări în cazurile în care sunt semnalate situații de încălcare a reglementărilor vamale;
d) exercita controlul ulterior la sediul agenților economici asupra operațiunilor de comerț exterior, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale;
e) identifica, pe bază de documente, persoanele care se afla în raza de activitate a biroului vamal.
Articolul 14
Pentru efectuarea controlului vamal, atunci când este cazul, instituțiile și agenții economici au obligația sa pună la dispoziția autorității vamale, fără plata, datele și informațiile pe care le dețin, referitoare la bunurile supuse vamuirii. Aceste date și informații vor fi transmise, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.
Articolul 15
Organele poștale sunt obligate să prezinte, pentru vamuire, autorității vamale aflate în incinta oficiului poștal, coletele și trimiterile poștale internaționale, cu respectarea normelor poștale.
În exercitarea atribuțiilor de control, autoritatea vamală nu poate să aducă atingere secretului corespondentei și al trimiterilor poștale.
Articolul 16
Autoritatea vamală își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, în condițiile stabilite prin prezentul cod.
Organele de poliție, de graniceri și de control ale Ministerului Finanțelor, atunci când constata încălcări ale reglementărilor vamale, sunt obligate sa anunțe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată și să depună, la cererea acesteia, bunurile care au făcut obiectul acelei încălcări.
Articolul 17
În scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zona specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a marii teritoriale și frontiera de stat, precum și o fasie de 20 km în interiorul frontierei de stat.
În zona specială de supraveghere vamală, autoritatea vamală, pe lângă controlul vamal obișnuit, efectuează și alte acțiuni specifice, prin înființarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodată, realizează controale inopinate, urmărește și identifica persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.
Organele de graniceri și de poliție sunt obligate sa acționeze, la cererea și sub indicațiile de specialitate ale autorității vamale, pentru supravegherea efectuată în zona vamală specială.
Secțiunea III Drepturile și obligațiile autorității vamale
Articolul 18
Direcția Generală a Vamilor și direcțiile regionale vamale exercita coordonarea, îndrumarea și controlul efectuării operațiunilor de vamuire, realizate de către birourile și punctele vamale, asigurând aplicarea uniforma a reglementărilor vamale.
Articolul 19
Birourile și punctele vamale sunt unități operative care efectuează operațiunile de vamuire a bunurilor și supravegherea vamală în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările vamale.
Articolul 20
Autoritatea vamală comunică, la cererea ministerelor și a altor instituții centrale, precum și a Băncii Naționale a României, date privind operațiunile vamale necesare activității acestora.
Secțiunea IV Personalul vamal
Articolul 21
Personalul vamal cuprinde salariați încadrați în sistemul instituțional al autorității vamale.
Funcțiile specifice ale personalului vamal sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 22
Condițiile de încadrare, de promovare, de desfacere a contractului individual de muncă, precum și alte norme specifice în executarea contractului individual de muncă se stabilesc în statutul personalului vamal.
Articolul 23
Personalul vamal poarta, în timpul serviciului, uniforma, însemne, ecusoane distincte și, după caz, echipament de protecție, care se atribuie gratuit. Modelul și durata de întrebuințare a acestora se vor stabili prin statutul personalului vamal.
Articolul 24
Agenții vamali își exercită atribuțiile în cadrul operațiunilor de vamuire și supraveghere vamală numai pe baza legitimatiilor de serviciu, în care sunt înscrise competentele conferite prin normele legale.
Organele de poliție sunt obligate sa acorde, la cerere, sprijin autorităților vamale în exercitarea atribuțiilor care le revin.
Articolul 25
Agenții vamali, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, beneficiază de ocrotirea specială prevăzută de lege pentru ofițerii de poliție.
Articolul 26
Personalul vamal care are dreptul de a purta și de a face uz de arma va fi stabilit de directorul general al Direcției Generale a Vamilor, cu aprobarea ministrului finanțelor.
Articolul 27
Personalul vamal, indiferent de funcția deținută, este obligat sa păstreze confidențialitatea datelor și a operațiunilor efectuate.
Articolul 28
Personalul vamal este obligat să fie loial instituției, să aibă o atitudine corecta și integra, actionand cu competența și fermitate pentru prevenirea, combaterea și sancționarea incalcarilor aduse reglementărilor vamale.
Articolul 29
La angajarea în serviciu, personalul vamal depune următorul jurământ:
"Jur sa respect Constituția și legile tarii, sa îndeplinesc cu devotament atribuțiile de serviciu și sa aplic ferm și impartial reglementările vamale."
Articolul 30
Direcția Generală a Vamilor va organiza cursuri de inițiere în vederea angajării personalului vamal, precum și cursuri de specializare și perfecționare pentru personalul vamal încadrat.
Capitolul 3 Relații și informații privind reglementările vamale
Articolul 31
Persoanele interesate au dreptul să solicite, în scris, autorității vamale, relații și informații privind aplicarea reglementărilor vamale, justificând interesul obținerii acestora prin precizarea operațiunii de comerț exterior ce urmează a fi realizată.
La cerere se anexează, dacă este cazul, documentația cuprinzând principalele caracteristici tehnice și comerciale ale bunurilor care fac obiectul tranzacției, precum și analizele de laborator.
Autoritatea vamală va da relațiile și informațiile cerute, în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 10 zile.
Articolul 32
Informația scrisă privind aplicarea tarifului vamal obliga autoritatea vamală numai în privinta clasificarii tarifare, dacă formalitățile vamale sunt îndeplinite ulterior datei la care s-a comunicat informația, iar mărfurile sunt identice cu cele menționate în informație. Autoritatea vamală eliberează răspunsul scris, fără plata.
Informația data va cuprinde temeiul legal și este valabilă atât timp cat reglementarea vamală invocată este în vigoare.
În cazurile când informația furnizată este eronată, autoritatea vamală este obligată ca, de îndată, sa o revoce sau sa o modifice, comunicând aceasta solicitantului.
Capitolul 4 Principii de bază pentru aplicarea reglementărilor vamale
Articolul 33
Bunurile se introduc sau se scot din țara numai prin birourile vamale. Aceste bunuri sunt supuse operațiunii de vamuire și rămân sub supraveghere vamală până la acordarea liberului de vama.
Articolul 34
Bunurile intrate în țara se înscriu, în ordinea sosirii la frontiera, în registrul de evidenta, pe baza documentelor de transport și a celor comerciale.
În lipsa documentelor de însoțire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor autorității vamale sau a altor documente prezentate organelor vamale de către cei interesați, din care să rezulte mărfurile care urmează să fie supuse vamuirii.
Articolul 35
Mărfurile și bunurile înregistrate, după intrarea în țara, sunt indrumate astfel:
a) către biroul vamal stabilit de autoritatea vamală sau în alt loc desemnat de aceasta;
b) spre o zona libera, când mărfurile sunt destinate acesteia.
În caz de forta majoră sau de caz fortuit, la schimbarea destinației stabilite potrivit alin. (1), transportatorul este obligat sa sesizeze imediat autoritatea vamală, informand totodată despre eventualele pierderi parțiale sau totale ale mărfurilor.
Când o nava sau o aeronava aflată în situația prevăzută la alin. (1) este obligată, din motive de forta majoră sau de caz fortuit, să facă o escala sau sa staționeze temporar pe teritoriul României, transportatorul este obligat sa informeze fără întârziere autoritatea vamală asupra situației intervenite, aceasta stabilind măsurile de supraveghere a navei sau a aeronavei, precum și a bunurilor transportate de acestea.
Articolul 36
Prevederile art. 35 nu se aplică bunurilor aparținând persoanelor fizice, precum și mărfurilor aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care traverseaza marea teritorială și apele teritoriale sau spațiul aerian al României, fără a avea ca destinație un port sau un aeroport românesc.
Capitolul 5 Etape ale operațiunii de vamuire
Secțiunea I Operațiuni prealabile vamuirii
Articolul 37
Mărfurile sosite la vama de destinație sau la locul stabilit de autoritatea vamală, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a), se prezintă autorității vamale de către transportator sau de către titularul operațiunii comerciale ori de către reprezentantul acestuia.
Articolul 38
Mărfurile prezentate biroului sau punctului vamal se afla sub supraveghere vamală până la stabilirea regimului vamal și intră în depozit necesar cu caracter temporar.
Autoritatea vamală poate cere depozitarului sa constituie o garanție care să asigure plata drepturilor de import.
Articolul 39
Mărfurile aflate în depozit necesar cu caracter temporar pot fi manipulate numai în scopul conservării lor în starea inițială, fără să se modifice caracteristicile sau aspectele tehnice și comerciale.
Articolul 40
În cazurile în care, conform legii, autoritățile competente hotărăsc distrugerea mărfurilor aflate în depozit necesar cu caracter temporar, aceasta operațiune se va efectua pe cheltuiala titularului operațiunii comerciale, sub supravegherea autorității vamale.
Articolul 41
Mărfurile intra de depozitul necesar cu caracter temporar, pe baza unei declarații sumare.
Articolul 42
Declarația sumară se completează de către depozitar pe formulare-tip și se depune la autoritatea vamală care o înregistrează în registrul de evidenta.
Articolul 43
Prevederile art. 41 și 42 nu se aplică bunurilor aparținând călătorilor, precum și celor expediate prin colete poștale.
Articolul 44
Mărfurile care au făcut obiectul declarației sumare pot fi transferate numai în cazurile și în locurile stabilite de autoritatea vamală.
În caz fortuit sau de forta majoră, care impune de îndată transferul, în total sau în parte, a mărfii, operațiunea se poate face cu înștiințarea ulterioară, în aceeași zi, a autorității vamale.
Articolul 45
Autoritatea vamală poate, oricând și în orice împrejurare, să efectueze controlul mărfurilor sau al mijloacelor de transport, cerând descărcarea și dezambalarea mărfurilor.
Articolul 46
Titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat ca, în termen de 30 de zile de la depunerea declarației sumare, să solicite autorității vamale plasarea mărfurilor sub un regim vamal.
Secțiunea II Stabilirea regimului vamal al mărfurilor
Articolul 47
La introducerea sau la scoaterea din țara a mărfurilor prezentate la vama, autoritatea vamală stabilește un regim vamal.
Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul procedurii de vamuire, în funcție de scopul operațiunii comerciale și de destinația mărfii.
Articolul 48
Regimurile vamale sunt definitive sau suspensive.
Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte:
a) importul, care consta în introducerea mărfurilor în circuitul economic;
b) exportul, care consta în scoaterea mărfurilor din țara;
c) introducerea și scoaterea din țara de bunuri aparținând călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianți.
Regimurile vamale suspensive sunt următoarele:
a) tranzitul mărfurilor;
b) antrepozitul mărfurilor;
c) perfecționarea activa a mărfurilor;
d) transformarea sub control vamal a mărfurilor;
e) admiterea temporară a mărfurilor;
f) perfecționarea pasiva a mărfurilor.
Articolul 49
În funcție de felul mărfurilor și de regimul vamal care poate fi utilizat, Direcția Generală a Vamilor poate decide ca numai unele birouri vamale să fie competente sa procedeze la efectuarea vamuirii. Decizia Direcției Generale a Vamilor se publică în Monitorul Oficial al României.
Secțiunea III Dispoziții comune privind regimurile vamale
Articolul 50
Mărfurile destinate a fi plasate sub un regim vamal fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acelui regim.
Declarația vamală se completează și se semnează, pe formulare tipizate, de către titularul operațiunii sau de către reprezentantul sau, în forma scrisă sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală.
Declarația vamală se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale, în vederea acceptării regimului vamal solicitat.
Articolul 51
Declarația vamală este acceptată de autoritatea vamală numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 50 și se înregistrează în registrul de evidenta.
Data declarației vamale acceptate este data înregistrării ei și determina stabilirea și aplicarea regimului vamal.
Articolul 52
Autoritatea vamală poate aproba titularului operațiunii sau reprezentantului acestuia, la cerere, să efectueze, înainte de depunerea declarației vamale, verificarea felului și a cantității mărfii și sa preleveze probe, în vederea întocmirii și depunerii corecte a declarației vamale.
Articolul 53
Declarantul are dreptul sa rectifice sau sa retragă declarația vamală depusa și acceptată de autoritatea vamală numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor.
Articolul 54
Rectificarea sau retragerea declarației vamale se poate face și ulterior începerii controlului fizic al mărfurilor, din inițiativa și pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în conformitate cu prevederile art. 52, a cerut verificarea felului și a cantității mărfurilor, iar cererea a fost refuzată, sau dacă deține acte constatatoare, întocmite de organismele neutre prevăzute de lege.
Articolul 55
După acceptarea declarației vamale, autoritatea vamală procedează la controlul documentar al acesteia și al documentelor insotitoare și poate cere declarantului să prezinte și alte documente necesare verificării exactitatii elementelor înscrise în declarație.
Autoritatea vamală poate proceda la controlul fizic al mărfurilor, total sau parțial, precum și, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru expertize sau analize de laborator.
Articolul 56
Transportul mărfurilor la locul controlului fizic și manipularea acestora sunt efectuate de declarant pe riscul și pe cheltuiala sa.
Declarantul are dreptul sa asiste la controlul fizic al mărfurilor și la prelevarea probelor. La cererea autorităților vamale, declarantul este obligat să prezinte mărfurile pentru control, să le manipuleze și să le dezambaleze, să le reambaleze, precum și să asigure condiții pentru prelevarea probelor.
Cheltuielile privind expertizele și analizele de laborator justificate, precum și costul probelor prelevate se suporta de către declarantul vamal.
Articolul 57
Dacă controlul fizic al mărfurilor se executa parțial, rezultatele acestuia pot fi luate în considerare pentru întreaga partida de marfa înscrisă în declarația vamală. Declarantul vamal are dreptul sa ceara efectuarea controlului total al mărfurilor, când considera ca rezultatul controlului parțial nu este concludent.
Articolul 58
Autoritatea vamală poate lua măsuri de marcare sau de sigilare a mărfurilor, precum și a compartimentelor din mijloacele de transport în care se afla mărfurile.
Marcajele sau sigiliile nu pot fi inlaturate decât de autoritatea vamală sau cu permisiunea acesteia, cu excepția cazului fortuit sau de forta majoră, când operațiunea este necesară pentru a salva integritatea mărfurilor sau a mijloacelor de transport. În aceasta situație, autoritatea vamală va fi instiintata în aceeași zi, justificandu-se, prin orice mijloc de proba, măsura luată.
Articolul 59
Autoritatea vamală acorda liberul de vama după efectuarea vamuirii, dar poate dispune eliberarea mărfii și după depunerea documentelor de plată.
Când regimul vamal prevede plata unor drepturi de import ori depunerea unei garanții, liberul de vama se acordă numai după îndeplinirea acestor obligații, în condițiile și modalitățile prevăzute în prezentul cod.
Articolul 60
Autoritatea vamală poate utiliza o procedură simplificata pentru prezentarea și declararea mărfurilor, în cazurile și în condițiile stabilite în regulamentul vamal.
Articolul 61
Autoritatea vamală are dreptul ca, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vama, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor.
În cadrul controlului vamal ulterior, autoritatea vamală verifica orice documente, registre și evidente referitoare la mărfurile vamuite. Controlul se poate face la oricare persoana care se afla în posesia acestor acte sau deține informații în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai exista.
Când controlul vamal ulterior constata ca s-au încălcat reglementările vamale aplicate, datorită unor date cuprinse în declarația vamală, autoritatea vamală, după determinarea taxelor vamale cuvenite, ia măsuri de încasare, respectiv de restituire a acestora. Diferențele în minus se comunică titularului operațiunii comerciale și urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. Neplata diferenței datorate de titularul operațiunii comerciale în acest termen atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferențe, în cuantumul stabilit prin lege, precum și interzicerea efectuării altor operațiuni de vamuire, până la achitarea datoriei vamale.
Diferențele în plus se restituie titularului în termen de 30 de zile de la data constatării.
Diferențele în plus sau în minus privind alte drepturi de import se soluționează potrivit normelor care reglementează aceste drepturi.
Când încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenție sau infracțiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancțiunile contravenționale sau sa sesizeze organele de urmărire penală.
Declarația vamală în detaliu și actele constatatoare încheiate de autoritatea vamală constituie titlu executoriu pentru urmărirea și încasarea drepturilor de import și export.
Secțiunea IV Comisionari în vama
Articolul 62
Operațiunile de prezentare a mărfii, depunerea declarației vamale - sumară și în detaliu -, precum și păstrarea și manipularea mărfurilor în depozit pot fi efectuate, cu autorizarea Direcției Generale a Vamilor, și de persoanele juridice române care au calitatea de comisionar în vama.
Comisionarii în vama pot avea în obiectul lor de activitate și operațiuni de expeditii și transport internațional de mărfuri supuse vamuirii.
Articolul 63
Condițiile de autorizare și de funcționare se stabilesc prin regulamentul vamal.
Capitolul 6 Regimurile vamale definitive
Secțiunea I Importul
Articolul 64
Importul consta în intrarea în țara a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economic.
La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vamuire și de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicând și măsurile de politica comercială.
Articolul 65
Taxele vamale de import se determina pe baza Tarifului vamal de import al României, care se aproba prin lege.
Articolul 66
Tariful vamal de import al României se elaborează pe baza nomenclaturii combinate a mărfurilor.
Taxa vamală este exprimată în procente și se aplică la valoarea în vama a mărfurilor, exprimată în lei.
Articolul 67
Taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declarației vamale de import.
În situația în care, ulterior înregistrării, în timpul efectuării procedurii de vamuire, până la acordarea liberului de vama, intervin taxe vamale preferențiale, titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia va solicita autorității vamale aplicarea taxei vamale corespunzătoare regimului preferențial.
Articolul 68
Unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfii sau de destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar.
Articolul 69
Prin lege se stabilesc cazurile în care, din motive și împrejurări speciale, se acordă scutiri de drepturi la importul de mărfuri.
Articolul 70
Guvernul, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Industriei și Comerțului, poate aproba, cu caracter temporar, exceptari sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri.
Exceptarile și reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit alin. (1), se stabilesc în mod nediscriminatoriu față de importatori sau de beneficiari, indicandu-se în mod expres codul tarifar al mărfurilor.
Articolul 71
Importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale, schimba utilizarea mărfii, sunt obligați sa înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări.
Articolul 72
Regulile generale și notele explicative de interpretare a nomenclaturii mărfurilor prevăzute în Tariful vamal de import al României sunt cele din Convenția internationala a Sistemului armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România este parte.
Articolul 73
Direcția Generală a Vamilor, ținând seama de practica internationala în materie, stabilește regulile specifice aplicabile clasificarii mărfurilor prevăzute în nomenclatura combinata.
Articolul 74
În vederea aplicării corecte a tarifului vamal, autoritatea vamală constata originea mărfurilor importate, pe baza următoarelor criterii:
a) mărfuri produse în întregime într-o țara;
b) mărfuri obtinute printr-o prelucrare sau transformare substantiala într-o țara.
Aplicarea criteriilor se face pe baza regulilor de origine prevăzute de reglementările vamale sau de acordurile ori de convențiile internaționale la care România este parte.
Articolul 75
În aplicarea regimului tarifar preferențial, regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.
Articolul 76
Valoarea în vama reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul al taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României.
Articolul 77
Procedura de determinare a valorii în vama este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte.
La valoarea în vama, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preț, se includ:
a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;
b) cheltuielile de încărcare, de descărcare și de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;
c) costul asigurării pe parcursul extern.
Transformarea în lei a valorii în vama se face la cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca Naționala a României. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare, pentru declarațiile vamale înregistrate în cursul acelei săptămâni.
Atunci când determinarea definitivă a valorii în vama nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vama, la cerere, cu condiția sa constituie o garanție bănească sau bancară, acceptată de autoritatea vamală.
În cazul în care, în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii, importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vama, autoritatea vamală procedează la executarea garanției, operațiunea de vamuire fiind considerată încheiată.
Articolul 78
Valoarea în vama se determina și se declara de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vama, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
Declarația de valoare în vama poate fi depusa și prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară.
Articolul 79
În cazul în care nu s-a aplicat un tratament tarifar preferențial, deoarece importatorul nu a prezentat certificatul de origine a mărfurilor, titularul operațiunii are dreptul să solicite restituirea taxelor încasate în plus.
Cererea de restituire este acceptată, dacă a fost depusa în termenul de valabilitate a certificatului de origine prevăzut în acordurile internaționale prin care s-a stabilit regimul tarifar preferențial la care România este parte.
Certificatele de origine a mărfurilor, care sunt prezentate autorității vamale după expirarea termenului la care face trimitere alin. (2), pot fi acceptate, dacă titularul operațiunii dovedește ca nerespectarea termenului este datorată unor circumstanțe excepționale.
Autoritatea vamală poate accepta certificatele de origine a mărfurilor, dacă termenul de prescripție a datoriilor statului nu a fost împlinit, iar mărfurile respective au fost prezentate autorității vamale și au făcut obiectul unei declarații vamale înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
Articolul 80
Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:
a) produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei terțe tari de navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion român;
b) bunurile obținute din produsele prevăzute la lit. a) la bordul unei nave-fabrica ce îndeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion român.
Secțiunea II Exportul
Articolul 81
Regimul de export consta în scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe teritoriul României.
Sunt admise la export mărfurile produse în țara, precum și cele importate anterior, cu excepția mărfurilor care sunt supuse unor măsuri de prohibitie sau de restrictie în cadrul politicii comerciale.
Regulile de clasificare tarifara prevăzute la importul de mărfuri se aplică și la export.
Articolul 82
Exportatorul de mărfuri scoase definitiv sau temporar din țara este obligat să depună o declarație vamală de export la biroul vamal în raza căruia se afla sediul exportatorului sau la locul unde mărfurile sunt ambalate ori încărcate pentru a fi exportate. În cazuri temeinic justificate, declarația vamală poate fi depusa și la un birou vamal de frontieră.
Articolul 83
La exportul de mărfuri nu se încasează taxe vamale.
Articolul 84
Liberul de vama la export se acordă cu condiția ca mărfurile în cauza sa părăsească teritoriul României în aceeași stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declarației vamale de export.
Articolul 85
Mărfurile românești, precum și cele străine care au fost indigenate pot fi exportate temporar, în situația în care urmează a fi reintroduse în țara, fără a fi suferit o modificare, cu excepția uzurii lor normale.
Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile trebuie să fie reintroduse sau sa primească o alta destinație vamală. Termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să fie realizat.
Autoritatea vamală, cu acordul titularului regimului de export, poate scurta sau, în cazuri excepționale, temeinic justificate, poate prelungi termenul inițial.
Secțiunea III Prohibiții și restrictii la import și la export
Articolul 86
Sunt considerate prohibite toate mărfurile al căror import sau export este, potrivit reglementărilor legale, interzis cu orice titlu.
Sunt considerate ca restrictionate mărfurile al căror import sau export este supus unor condiții sau îndeplinirii unor formalități speciale.
Atunci când importul sau exportul nu este permis decât cu prezentarea unei autorizații speciale sau a unei licențe, mărfurile sunt prohibite, dacă nu sunt însoțite de un astfel de titlu sau dacă acesta nu este valabil.
Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și regimurilor vamale suspensive.
Articolul 87
Licentele de import sau de export sunt nominale, transmiterea lor cu orice titlu atragand nulitatea lor absolută.
Secțiunea IV Regimul vamal aplicabil călătorilor și altor persoane fizice
Articolul 88
Călătorii și alte persoane fizice cu domiciliul în țara sau în străinătate pot introduce și scoate din țara bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoțesc, fără a fi supuși taxelor vamale, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceasta hotărâre va ține seama de acordurile și de convențiile internaționale la care România este parte.
Articolul 89
Prevederile art. 88 se aplică și coletelor primite sau trimise persoanelor fizice.
Articolul 90
Pentru bunurile care nu se încadrează în limitele cantitative și valorice prevăzute în hotărârea Guvernului se aplică, la import, tariful vamal de import, iar la export, o taxa vamală unica de 20% aplicată la valoarea în vama.
Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Industriei și Comerțului, poate aproba reduceri sau exceptari de la taxele vamale prevăzute la alin. (1).
Prin hotărâre a Guvernului, prevăzută la art. 88, se vor stabili și normele privind determinarea valorii în vama a bunurilor introduse sau scoase din țara de către persoanele fizice aflate în situația menționată la alin. (1).
Capitolul 7 Regimurile vamale suspensive
Secțiunea I Dispoziții comune
Articolul 91
Regimurile vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor vamale.
Articolul 92
Regimul vamal suspensiv se solicita în scris de către titularul operațiunii comerciale. Autoritatea vamală aproba cererea numai în cazul în care poate asigura supravegherea și controlul regimului vamal suspensiv. Cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv vor fi suportate de titularul operațiunii.
Prin aprobarea emisă se fixează termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv.
Prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă și justificată a titularului operațiunii, cu aprobarea autorității vamale.
Articolul 93
Titularul aprobării este obligat sa informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat.
Articolul 94
Autoritatea vamală cere constituirea unei garanții care să asigure încasarea drepturilor de import ce ar putea fi datorate.
Articolul 95
Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când mărfurile primesc un alt regim vamal.
Autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim în termenul aprobat.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul produselor compensatoare sau transformate, obținute în cadrul regimurilor de perfecționare activa sau pasiva și de transformare sub control vamal.
Articolul 96
Titularul regimului vamal suspensiv poate cesiona, cu acceptul proprietarului mărfurilor și cu acordul autorității vamale, drepturile și obligațiile aferente regimului vamal respectiv.
Secțiunea II Tranzitul vamal
Articolul 97
Tranzitul vamal consta în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politica comercială.
Mărfurile vamuite la un birou vamal de interior, în vederea exportului, sunt în tranzit până la biroul vamal de frontieră.
Articolul 98
Regimul de tranzit vamal se încheie atunci când mărfurile și documentele corespunzătoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație.
În cazul în care acesta este un birou vamal de interior, la cererea declarantului vamal, mărfurile primesc o alta destinație vamală.
Articolul 99
Titularul regimului de tranzit este obligat să prezinte biroului vamal de destinație mărfurile în stare intactă, cu măsurile de marcare și sigilare aplicate potrivit art. 58, în termenul stabilit de autoritatea vamală.
Articolul 100
În cazul în care exista documentele întocmite potrivit convențiilor și înțelegerilor internaționale la care România este parte, autoritatea vamală le accepta fără sa mai emita documente interne.
Secțiunea III Antrepozitul vamal
Articolul 101
Prin antrepozit vamal se înțelege locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate. În aprobarea data de autoritatea vamală se stabilește și termenul în cadrul căruia titularul de antrepozit este obligat să solicite acordarea unui nou regim vamal.
În antrepozitul vamal se permite intrarea mărfurilor străine, înainte ca ele să fie supuse obligației de plată a datoriei vamale sau unor măsuri de politica comercială, precum și a mărfurilor românești vamuite, care sunt depozitate până la expedierea lor în străinătate.
Articolul 102
Antrepozitul vamal poate fi public sau privat.
Antrepozitul public este destinat depozitarii de mărfuri de către orice persoană.
Antrepozitarul este titularul declarației vamale prin care mărfurile sunt plasate în regimul de antrepozit vamal.
Antrepozitul privat este destinat depozitarii mărfurilor de către cel căruia îi aparține depozitul.
Articolul 103
Antrepozitele vamale pot fi înființate numai de persoane juridice române, pe baza aprobării date de autoritatea vamală.
Autoritatea vamală stabilește, prin aprobare, și condițiile de organizare și de funcționare a antrepozitului vamal autorizat.
Articolul 104
Deținătorul antrepozitului vamal este administratorul și gestionarul mărfurilor depozitate în acesta și are, față de autoritatea vamală, următoarele obligații:
a) sa îndeplinească condițiile de organizare și de funcționare a antrepozitului vamal, stabilite în aprobare;
b) să asigure supravegherea mărfurilor, astfel încât sa nu fie posibila sustragerea acestora de sub controlul vamal;
c) să respecte normele privind conservarea mărfurilor depozitate.
Articolul 105
Autoritatea vamală poate cere deținătorului de antrepozit sa constituie o garanție care să asigure plata drepturilor de import pentru mărfurile nevamuite, aflate în antrepozit.
Articolul 106
Deținătorii de antrepozite și antrepozitarii sunt obligați sa țină o evidenta operativă, în forma stabilită de autoritatea vamală, a mărfurilor aflate în antrepozit.
Înscrierea în evidenta operativă se face imediat ce mărfurile au fost introduse în depozit.
Articolul 107
În antrepozitele vamale pot fi depozitate și mărfuri care sunt supuse operațiunilor specifice regimului de perfecționare activa sau de transformare sub control vamal. Aceste mărfuri fac obiectul regimurilor vamale corespunzătoare și nu al regimului de antrepozit vamal.
Articolul 108
În perioada de antrepozit vamal nu pot fi efectuate alte operațiuni decât cele de ambalare, de marcare sau de testare în vederea pregătirii pentru vânzare, care, în prealabil, au fost aprobate de autoritatea vamală.
În vederea efectuării operațiunilor menționate la alin. (1), mărfurile pot fi scoase temporar din antrepozitul vamal.
Articolul 109
Autoritatea vamală poate permite ca mărfurile aflate într-un antrepozit vamal să fie transferate în alt antrepozit vamal.
Articolul 110
Pentru mărfurile scoase din antrepozitul vamal și vamuite la import, cheltuielile de antrepozitare, inclusiv cele de conservare, nu se adauga la valoarea în vama.
Secțiunea IV Perfecționarea activa
Articolul 111
Regimul de perfecționare activa consta în supunerea, pe teritoriul României, la una sau mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a:
a) mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afară teritoriului vamal al României, sub forma de produse compensatoare, fără a face obiectul încasării drepturilor de import sau al măsurilor de politica comercială;
b) mărfurilor importate, introduse în circuitul economic, dacă ele sunt exportate în afară teritoriului României sub forma de produse compensatoare.
Regimul de perfecționare activa prevăzut la alin. (1) lit. b) se efectuează cu încasarea drepturilor de import și restituirea acestora la efectuarea exportului.
Articolul 112
În regimul de perfecționare activa se pot face următoarele operațiuni:
a) prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea și adaptarea lor la alte mărfuri;
b) transformarea mărfurilor;
c) repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în forma inițială;
d) utilizarea unor mărfuri, care, deși nu se regăsesc în produsele compensatoare, permit sau facilitează obținerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau parțial în timpul folosirii lor.
Articolul 113
Produsele compensatoare sunt rezultatul obținut în urma procesului de perfecționare.
Mărfurile echivalente sunt mărfurile românești utilizate în locul mărfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare.
Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obținute în urma procesului de perfecționare activa a unor cantități determinate de mărfuri importate.
Secțiunea V Transformarea sub control vamal
Articolul 114
Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea, pe teritoriul României, fără plata drepturilor de import și fără aplicarea de măsuri de politica comercială, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operațiuni care le transforma felul sau starea inițială. Produsele rezultate, numite produse transformate, se introduc în circuitul economic, cu plata drepturilor de import.
Articolul 115
Aprobarea de transformare sub control vamal se acordă de autoritățile vamale, la cererea persoanelor care efectuează operațiunea.
Articolul 116
Pentru mărfurile netransformate sau aflate într-un stadiu intermediar de transformare, care se importa, elementele de taxare sunt cele în vigoare în momentul înregistrării declarației vamale.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care termenul de încheiere a operațiunii de transformare a mărfurilor, stabilit în aprobare, nu este respectat.
Articolul 117
Drepturile de import la care sunt supuse produsele transformate se calculează potrivit unui tratament tarifar preferențial, nu numai atunci când acesta este prevăzut în momentul importului, ci și dacă acesta era prevăzut pentru mărfurile care urmau a fi transformate la data înregistrării declarației vamale de plasare sub regimul vamal.
Tratamentul preferențial la care se face referire în alin. (1) se aplică și în cazul în care acesta este prevăzut pentru produse identice cu produsele transformate.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul contingentelor tarifare și al plafoanelor tarifare, dar numai dacă acestea sunt prevăzute pentru produsele transformate, nu și pentru produsele identice cu acestea.
Articolul 118
Lista mărfurilor care pot fi plasate în regim de transformare sub control vamal este stabilită prin hotărâre a Guvernului.
Secțiunea VI Admiterea temporară
Articolul 119
Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul României, cu exonerare totală sau parțială de drepturi de import și fără aplicarea măsurilor de politica comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale.
Articolul 120
Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile trebuie să fie reexportate sau sa primească o noua destinație vamală. Termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să poată fi realizat.
Autoritatea vamală, cu acordul titularului regimului de admitere temporară, poate scurta sau, în cazuri excepționale, temeinic justificate, poate prelungi termenul inițial.
Articolul 121
În cazul mărfurilor plasate sub regim de admitere temporară cu exonerare parțială de taxe vamale, cuantumul taxelor vamale se încasează în proporție de 3% din suma care se datora, dacă mărfurile ar fi fost importate. Cuantumul se calculează pentru fiecare luna sau fracțiune de luna a duratei în care mărfurile se afla sub regim de admitere temporară, fără a putea depăși cuantumul datorat în cazul în care aceleași mărfuri ar fi fost importate.
În cazul în care titularul regimului de admitere temporară cesioneaza operațiunea, fiecare titular achită drepturile de import aferente perioadei de utilizare a bunului. Când, în cazul aceleiași luni, utilizarea s-a făcut de către ambii titulari, drepturile de import se achită de către cedent.
Articolul 122
În cazul în care mărfurile aflate în regim de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import sunt importate, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării declarației vamale de import.
Pentru mărfurile plasate în regim de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi de import și care, ulterior, se importa, cuantumul consta în diferența dintre sumele încasate potrivit art. 121 și sumele calculate potrivit alin. (1).
Secțiunea VII Perfecționarea pasiva
Articolul 123
Regimul de perfecționare pasiva permite exportul temporar de mărfuri românești în afară teritoriului tarii, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare sau de prelucrare și, ulterior, a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import.
Exportul temporar de mărfuri românești, în vederea perfecționării pasive, este supus acelorași măsuri de politica comercială care se aplică exportului definitiv de mărfuri.
Articolul 124
Nu pot fi plasate sub regim de perfecționare pasiva mărfurile care:
a) prin exportul lor ar da naștere la rambursări sau restituiri de drepturi de import;
b) înaintea exportului, au fost importate, în exonerare totală de drepturi de import, pentru a fi utilizate într-un anumit scop.
Articolul 125
Autoritatea vamală fixează termenul în care produsele compensatoare vor fi reimportate. La cererea titularului aprobării, autoritatea vamală, în cazuri temeinic justificate, poate prelungi termenul inițial.
În aprobare, autoritatea vamală stabilește rata de randament sau metoda de determinare a acesteia.
Produsele compensatoare sunt produsele rezultate în urma procesului de perfecționare pasiva.
Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare, obținută dintr-o cantitate determinata de mărfuri supuse procesului de perfecționare pasiva.
Capitolul 8 Alte destinații vamale
Secțiunea I Zone libere
Articolul 126
În zonele libere, mărfurile străine sunt considerate, din punct de vedere al aplicării drepturilor de import și al măsurilor de politica comercială la import, ca mărfuri care nu sunt situate pe teritoriul României atât timp cat nu sunt importate. Acestea nu pot fi plasate sub un alt regim vamal și nici nu pot fi folosite sau consumate în alte condiții decât cele prevăzute de reglementările vamale.
Mărfurile românești pot fi introduse în zonele libere, cu respectarea condițiilor stabilite pentru exportul de mărfuri.
Staționarea mărfurilor în zonele libere nu este limitată în timp.
Articolul 127
Intrarea și ieșirea din zonele libere sunt permise numai prin punctele stabilite de autoritatea vamală.
Efectuarea de construcții de orice fel în zona libera este condiționată de autorizația prealabilă a autorității vamale.
Articolul 128
Perimetrele zonelor libere, punctele de intrare și de ieșire ale acestora, precum și persoanele și mijloacele de transport care intra sau ies sunt supuse controlului și supravegherii vamale.
Accesul într-o zona libera poate fi interzis de autoritatea vamală, dacă persoanele fizice sau juridice nu justifica interesul lor de a desfășura o activitate licita în acea zonă.
Autoritatea vamală are dreptul de a controla mărfurile care intră în zonele libere sau care stationeaza ori ies din acestea, pe baza documentelor de transport insotitoare. Marfa se prezintă autorității vamale, la cererea acesteia, de către titularul operațiunii.
Articolul 129
Mărfurile periculoase, mărfurile a căror deținere sau circulație este stabilită prin reglementări speciale, mărfurile susceptibile de a se altera, precum și cele care necesita instalații speciale de depozitare sunt admise în zonele libere numai cu condiția sa existe spații sau incinte special echipate pentru primirea și depozitarea lor.
Articolul 130
Mărfurile străine introduse în zonele libere, precum și mărfurile românești și străine aflate în zonele libere și care se scot din țara nu sunt supuse obligației de depunere a declarației vamale.
Pentru mărfurile românești care se introduc în zonele libere, precum și pentru mărfurile românești sau străine aflate în zonele libere și care intră în țara se depun declarații vamale.
Articolul 131
Administrația zonelor libere este obligată:
a) sa comunice autorității vamale mărfurile aflate în zona libera, care sunt supuse drepturilor de import sau de export ori care fac obiectul unor reglementări privind politica comercială;
b) sa informeze autoritatea vamală despre activitățile industriale, comerciale și despre orice alta activitate care se desfășoară în zonele libere, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 132
Pe timpul stationarii în zonele libere, mărfurilor străine li se poate acorda unul dintre următoarele regimuri vamale:
a) importul pentru consum sau utilizare în zona libera; în acest caz, cheltuielile de depozitare și de manipulare efectuate în zona libera nu se includ în valoarea în vama;
b) perfecționarea activa;
c) transformare sub control vamal;
d) admitere temporară.
Mărfurile străine stationate în zonele libere nu pot fi abandonate sau distruse decât în condițiile legii.
Articolul 133
Mărfurile străine pentru care nu s-au îndeplinit prevederile art. 132 nu pot fi consumate sau utilizate în zonele libere.
Articolul 134
Persoana fizica autorizata sau persoana juridică care exercită o activitate de prelucrare, de transformare, de vânzare, de cumpărare sau de stocare de mărfuri, în zona libera, este obligată sa înființeze și sa țină o evidenta operativă a mărfurilor, în forma aprobată de autoritatea vamală, și sa o pună la dispoziția acesteia pentru control. Mărfurile se înregistrează în aceste evidente în momentul în care sunt introduse în locurile sau în incintele deținute de o astfel de persoana.
Când în interiorul unei zone libere mărfurile se transbordeaza dintr-un mijloc de transport în altul, documentele referitoare la o astfel de operațiune se pun la dispoziția autorității vamale.
Secțiunea II Reexportul mărfurilor străine de pe teritoriul României
Articolul 135
Mărfurile străine aflate pe teritoriul României, care nu au fost vamuite, pot fi reexportate.
Reexportul consta în scoaterea din țara, prin depunerea declarației vamale de reexport, în vederea vamuirii, cu excepția cazului în care măsurile de politica comercială interzic operațiunea.
În cazuri temeinic justificate, mărfurile străine nevamuite pot fi abandonate, cu acordul autorității vamale. Valorificarea mărfurilor abandonate și intrarea lor în circuitul economic se fac potrivit normelor aplicate mărfurilor confiscate, virandu-se autorității vamale drepturile de import aferente.
Articolul 136
Mărfurile străine nevamuite, în temeiul dispoziției date de autoritatea competentă, sunt distruse sub supraveghere vamală.
Deșeurile și resturile refolosibile rezultate din distrugerea mărfurilor străine nevamuite primesc un regim vamal corespunzător.
Articolul 137
Normele privind valorificarea și distribuirea venitului obținut prin aceasta operațiune a mărfurilor abandonate, a deșeurilor și a resturilor refolosibile din mărfurile distruse se stabilesc prin regulamentul vamal.
Secțiunea III Mărfurile exportate și returnate în România
Articolul 138
Mărfurile românești care, după ce au fost exportate în afară teritoriului României, sunt returnate și importate într-un termen de 3 ani, la cererea titularului, sunt exceptate de la plata datoriei vamale, numai dacă la returnare sunt în aceeași stare în care au fost exportate.
Termenul prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data înregistrării declarației vamale de export.
Articolul 139
Mărfurile vamuite la import, care ulterior au fost exportate și sunt returnate în România, beneficiază de prevederile art. 138.
În cazul în care, la import, mărfurile prevăzute la alin. (1) au beneficiat de scutiri sau de taxe vamale reduse, prevederile acestui alineat se aplică, numai dacă la returnare în țara în aceleași condiții ca la importul inițial.
Articolul 140
Prevederile art. 138 se aplică și la returnarea mărfurilor exportate în regim de perfecționare pasiva, dacă acestea revin în țara în aceeași stare în care au fost exportate.
Capitolul 9 Datoria vamală
Secțiunea I Formarea datoriei vamale
Articolul 141
În cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum și în cazul plasarii mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de drepturi de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale.
Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale acceptate și înregistrate.
Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declarației vamale acceptate și înregistrate, și persoana care, din culpa, a furnizat date nereale, înscrise în acea declarație, ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale.
Articolul 142
Datoria vamală ia naștere și în cazul în care mărfurile au fost introduse în țara cu nerespectarea prevederilor art. 35 și ale art. 130 alin. (2).
Prevederile alin. (1) se aplică și la introducerea mărfurilor în țara dintr-o zona libera aflată pe teritoriul României.
În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), devine debitor persoana care a introdus în țara marfa.
Răspund solidar cu acesta și:
a) persoanele care participa la aceasta, cunoscând sau care trebuiau sa cunoască aceste neregularități;
b) persoanele care dobândesc sau dețin mărfurile în cauza, care cunoșteau sau trebuia sa cunoască aceste neregularități în momentul dobândirii sau deținerii.
Articolul 143
Datoria vamală ia naștere, în cazul în care marfa a fost sustrasa de la supravegherea vamală, din acel moment.
Persoana care a săvârșit fapta de sustragere devine debitor. Răspund solidar cu acesta și:
a) persoanele care au participat la aceasta sustragere și care cunoșteau sau care trebuia sa cunoască ca mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală;
b) persoanele care au dobândit astfel de mărfuri și care cunoșteau sau trebuia sa cunoască, la data dobândirii sau primirii, ca mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală.
Când sustragerea privește mărfurile care se aflau în depozit necesar cu caracter temporar, răspunde solidar și gestionarul mărfurilor.
Articolul 144
Datoria vamală ia naștere și în următoarele cazuri:
a) neexecutarea unor obligații care rezultă din păstrarea mărfurilor în depozit temporar necesar, pentru care se datorează drepturi de import;
b) neîndeplinirea uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate;
c) utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptari sau reduceri de taxe vamale.
Datoria vamală se naște în momentul în care s-au produs situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c).
Debitorul este titularul depozitului necesar cu caracter temporar sau al regimului vamal sub care a fost plasata marfa.
Articolul 145
Pentru mărfurile aflate într-o zona libera care dispar, se consuma sau sunt utilizate în alte condiții decât cele prevăzute în reglementările vamale aplicabile în acea zonă, datoria vamală ia naștere din acel moment.
Persoana care a săvârșit vreuna dintre faptele prevăzute la alin. (1) devine debitor. Răspunde solidar și persoana care a cunoscut sau trebuia sa cunoască că nu s-au respectat reglementările vamale aplicabile.
Atunci când nu se pot identifica persoanele prevăzute la alin. (2), se considera debitor ultima persoana cunoscută de autoritatea vamală care a avut posesia mărfii.
Articolul 146
Când, potrivit art. 143 și 144 din prezentul cod, datoria vamală a luat naștere pentru o marfa care beneficiază sau ar fi putut beneficia la import de taxa vamală redusă, suma de plată este cea care rezultă din aplicarea taxei vamale reduse.
Prevederile alin. (1) se aplică și datoriei vamale care se naște pentru deșeurile sau resturile rezultate din distrugerea mărfurilor care beneficiau de taxe vamale reduse.
Articolul 147
Datoria vamală ia naștere și în cazul când se referă la mărfurile prohibite sau cu restrictie, de orice natura, la import.
Dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul introducerii de monede sau bancnote false, precum și de stupefiante și substanțe prohibite, care urmează a fi distruse.
În cazul infracțiunilor vamale, datoria vamală servește la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale și a pedepselor penale.
Dispozițiile prevăzute la alin. (3) se aplică în mod corespunzător și contravențiilor vamale.
Articolul 148
Cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale.
Dacă nu este posibila stabilirea cu exactitate a momentului în care se naște datoria vamală, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare proprii mărfurilor în cauza este acela în care autoritatea vamală constata ca mărfurile se afla într-o situație care face să se nasca o datorie vamală. Când, la data constatării, autoritățile vamale dispun de informații din care rezultă ca datoria vamală s-a născut într-un moment anterior, cuantumul drepturilor de import se determina pe baza elementelor de taxare existente la data cea mai îndepărtată ce poate fi stabilită pe baza acelor informații.
Articolul 149
Datoria vamală ia naștere la locul în care s-au produs faptele care au generat-o. Dacă nu se poate determina locul în care a luat naștere datoria vamală, se considera ca acesta este locul în care autoritatea vamală constata ca mărfurile se găsesc în situația de a genera aceasta datorie.
Articolul 150
În cazul în care o marfa de origine română este scoasa din țara în regim de perfecționare pasiva, pentru mărfurile de origine străină încorporate în acea marfa, care nu beneficiază de un tratament tarifar preferențial în România, se naște o datorie vamală la importul în România al produselor compensatoare. Momentul în care se naște datoria vamală este momentul înregistrării la vama a declarației vamale de export inițiale a mărfurilor de origine română.
Prevederile art. 141 alin. (2) și (3) se aplică și în cazurile reglementate de alin. (1).
Cuantumul drepturilor de import se determina în condițiile prevăzute pentru mărfurile importate provenind din regimul de perfecționare pasiva.
Secțiunea II Garantarea datoriei vamale
Articolul 151
Autoritatea vamală are dreptul sa ceara constituirea unei garanții pentru asigurarea plății datoriei vamale.
Garanția se depune de către debitorul vamal sau, cu acordul autorității vamale, de către o terta persoana.
În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de Direcția Generală a Vamilor și aprobată de ministrul finanțelor, autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligația garantarii datoriei vamale.
Articolul 152
Garanția poate fi constituită printr-un depozit banesc sau printr-o scrisoare de garanție bancară, emisă de o banca agreată de autoritatea vamală.
Garanția bănească se realizează prin depunerea sumei în lei sau prin remiterea unor instrumente de decontare și titluri de valoare, acceptate de autoritatea vamală.
Articolul 153
Cuantumul garanției reprezintă suma exactă a datoriei vamale, în cazul în care aceasta poate fi determinata în momentul în care este data garanția.
În cazul în care acest cuantum nu poate fi determinat, se ia în considerare suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezultă din operațiunea de vamuire.
Articolul 154
Autoritatea vamală, la cererea debitorului vamal, poate permite constituirea unei garanții globale care să asigure plata mai multor datorii vamale.
Cuantumul garanției globale date pentru acoperirea unor datorii vamale a căror suma variaza în timp va asigura, în momentul realizării acestor datorii, suma totală de încasat.
Articolul 155
Atunci când, în cursul derulării regimului vamal, autoritatea vamală constata ca modalitatea de garanție data nu mai asigura plata datoriei vamale, poate cere constituirea unei alte garanții. În caz de refuz, autoritatea vamală are dreptul sa considere pe cel în cauza ca rau-platnic și sa interzică efectuarea altor operațiuni de vamuire, până la achitarea datoriilor vamale.
Articolul 156
Debitorul vamal poate solicita restituirea garanției disponibile, după ce datoria vamală a fost achitată, sau poate să consimtă ca aceasta să fie folosită la alta operațiune de vamuire.
Secțiunea III Evidenta și plata datoriei vamale
Articolul 157
Autoritatea vamală evidențiază, în registrele contabile sau în alt suport echivalent, drepturile de import și de export rezultate din datoriile vamale, potrivit planului de conturi și metodologiei în vigoare.
Articolul 158
Debitorul datoriei vamale ia cunoștința despre cuantumul acestei datorii prin declarația vamală acceptată și înregistrată de autoritatea vamală.
În cazul unor diferențe ulterioare sau în situația încheierii din oficiu, fără declarație vamală, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoștința despre acea noua datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală.
Declarația vamală și actul constatator sunt titluri executorii care se onorează de către societatea bancară, fără accept, poprire și validare.
Articolul 159
Datoria vamală se achită înainte de liberul de vama, în cazul regimurilor vamale definitive, precum și în cazul când regimul vamal suspensiv se încheie în termen.
Pentru regimul vamal suspensiv care nu se încheie în termen, datoria vamală devine exigibilă și se stinge prin executarea de către autoritatea vamală a garanției constituite.
Articolul 160
Pentru datoriile vamale constatate ulterior liberului de vama, Direcția Generală a Vamilor poate acorda amânări și eșalonări de plată în termenul legal de prescripție, potrivit reglementărilor existente în domeniu.
Articolul 161
În cazul mărfurilor reținute de autoritatea vamală sau al celor pentru care s-a solicitat restituirea datoriei vamale aferente, achitarea datoriei vamale se suspenda până la stabilirea definitivă a regimului juridic al acelor mărfuri.
Articolul 162
Pe baza depunerii în avans, de către debitorul vamal, a unui depozit la vedere în contul autorității vamale, aceasta poate, în limita valorică a acestui depozit, sa încaseze datoriile vamale.
Articolul 163
Datoria vamală poate fi achitată și de o terta persoana pentru și în numele debitorului, din dispoziția acestuia.
Debitorul vamal poate să efectueze oricând plata anticipata a datoriei vamale.
Articolul 164
În caz de neachitare a datoriilor vamale la scadenta, autoritatea vamală va folosi toate mijloacele de executare silită, incasand și majorările de întârziere prevăzute de lege.
Secțiunea IV Stingerea datoriei vamale
Articolul 165
Datoria vamală se stinge prin:
a) plata acesteia;
b) renunțarea la încasare, atunci când se constată că este nedatorata;
c) anularea ca o consecința a anulării declarației vamale;
d) îndeplinirea termenului de prescripție extinctiva;
e) insolvabilitatea debitorului, constatată pe cale judecătorească;
f) confiscarea definitivă a mărfurilor;
g) distrugerea mărfurilor din dispoziția autorității vamale sau abandonarea acestora în favoarea statului;
h) distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorită forței majore sau cazului fortuit;
i) scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.
Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. g)-i) operează numai dacă situațiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vama.
Capitolul 10 Plângeri și contestații vamale
Secțiunea I Plângeri
Articolul 166
În cadrul aplicării reglementărilor vamale, atunci când autoritatea vamală emite acte care pot leza drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice sau juridice care efectuează operațiuni supuse vamuirii, acestea se pot adresa cu plângeri împotriva acelui act.
Articolul 167
Plângerea se adresează autorității vamale care a emis actul prevăzut la art. 166, iar aceasta este obligată sa analizeze și sa comunice petitionarului rezultatul.
Autoritățile vamale sesizate cu plângerea sunt obligate sa o soluționeze și sa comunice rezultatul în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii.
Secțiunea II Contestații
Articolul 168
Persoanele fizice sau juridice care sunt nemultumite de soluționarea plângerii de către autoritatea vamală se pot adresa cu contestații la direcția regionala vamală ierarhic superioară, în termen de 15 zile de la comunicarea soluționării plângerii.
Articolul 169
La soluționarea contestației, directorul direcției regionale vamale va ține seama de avizul emis de o comisie de specialiști, formată din:
a) un consilier juridic al direcției regionale vamale;
b) un specialist în probleme vamale din direcția regionala vamală;
c) un specialist în operațiuni de comerț exterior, desemnat de președintele camerei județene de comerț și industrie.
Decizia va fi data în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației.
Articolul 170
Decizia directorului direcției regionale vamale poate fi contestată la Direcția Generală a Vamilor, în termen de 15 zile de la comunicare.
Articolul 171
La soluționarea contestației, directorul general al Direcției Generale a Vamilor va ține seama de avizul emis de o comisie formată din:
a) un consilier juridic al Direcției Generale a Vamilor;
b) un specialist în probleme vamale din Direcția Generală a Vamilor;
c) un reprezentant al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România.
Decizia va fi data în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației.
Articolul 172
Decizia directorului general al Direcției Generale a Vamilor poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competența.
Articolul 173
Secretariatul comisiilor va fi asigurat de către direcțiile regionale vamale, respectiv de către Direcția Generală a Vamilor.
În bugetul anual al Direcției Generale a Vamilor se vor prevedea, la capitolul "Cheltuieli", sumele necesare plății daunelor civile și a cheltuielilor de judecată.
Articolul 174
Taxele de timbru pentru contestațiile și căile de atac în materie vamală sunt de 1% din cuantumul taxelor vamale, dar nu mai puțin de 10.000 lei.
Capitolul 11 Sancțiuni
Secțiunea I Infracțiuni
Articolul 175
Trecerea peste frontiera prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri constituie infracțiunea de contrabanda și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 176
Trecerea peste frontiera, fără autorizație, a armelor, munițiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor și substanțelor stupefiante și psihotrope, precursorilor și substanțelor chimice esențiale, produselor și substanțelor toxice constituie infracțiunea de contrabanda calificată și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
Articolul 177
Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vama, constituie infracțiunea de folosire de acte nereale și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 178
Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate constituie infracțiunea de folosire de acte falsificate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 179
Faptele prevăzute la art. 175-178, săvârșite de una sau de mai multe persoane inarmate ori constituite în banda, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 180
Dacă faptele prevăzute la art. 175-179 sunt săvârșite de angajați sau reprezentanți ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operațiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica și interdicția exercitării ocupației, potrivit art. 64 din Codul penal, republicat.
Articolul 181
Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 175-179 se pedepsește.
Articolul 182
În cazul în care trecerea peste frontiera a unor anumite mărfuri sau bunuri constituie infracțiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepsește în condițiile și cu sancțiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.
Articolul 183
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Secțiunea II Contravenții
Articolul 184
Faptele care constituie contravenții la reglementările vamale, procedura de constatare și de sancționare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal aprobat de Guvern.
Articolul 185
Contravențiile vamale săvârșite în incintele vamale și în locurile unde se desfășoară operațiuni sub supraveghere vamală se constata și se sancționează de către autoritatea vamală.
În cazul în care contravențiile vamale sunt constatate de organele de poliție sau de alte organe cu atribuții de control, în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (1), acestea au obligația de a prezenta de îndată actele constatatoare la autoritatea vamală cea mai apropiată, împreună cu bunurile care fac obiectul contravenției.
După verificarea încadrării faptei în reglementările vamale, autoritatea vamală aplica, dacă este cazul, amenda și dispune reținerea bunurilor în vederea confiscării.
Sancțiunea contravențională a amenzii poate fi aplicată și persoanelor juridice.
Articolul 186
În măsura în care în prezentul cod și în alte reglementări vamale nu se dispune altfel, contravențiilor vamale li se aplică normele și dispozițiile generale privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția celor privitoare la reducerea amenzii, în cazul plății ei pe loc sau într-un anumit termen.
Capitolul 12 Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul 187
Termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani și curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import.
Termenele prevăzute în prezentul cod și în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în Codul de procedură civilă.
Articolul 188
Operațiunile vamale inițiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări.
Articolul 189
Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor, va aproba, prin hotărâre, Regulamentul de aplicare a Codului vamal, care va intră în vigoare la aceeași dată cu prezentul cod.
Articolul 190
În termen de 90 de zile de la publicarea prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Guvernul va prezenta Parlamentului, spre adoptare, legea privind statutul personalului vamal.
Articolul 191
Prezentul cod intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României. Pe aceeași dată se abroga: Codul vamal al Republicii Socialiste România, aprobat prin
Legea nr. 30 din 22 decembrie 1978 , cu modificările ulterioare; art. 2, 3, 4, 8-36 și punctul I din anexa nr. 2 la
Ordonanța Guvernului nr. 26/1993
privind Tariful vamal de import al României, aprobată și modificată prin
Legea nr. 102/1994 , precum și orice alte prevederi contrare prezentului cod.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 3 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ANDREI IOAN CHILIMAN Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 11 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.