Decizia nr. 82/1997

-------

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizării și disciplinei muncii în unitățile socialiste de stat nr. 1/1970, invocată de recurenta Societatea Comercială "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996 al Curții de Apel Suceava.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 16 aprilie 1997, în absenta părților legal citate și în prezenta reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23 aprilie 1997 și, apoi, la data de 29 aprilie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 noiembrie 1996, Curtea de Apel Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizării și disciplinei muncii în unitățile socialiste de stat nr. 1/1970, invocată de recurenta Societatea Comercială "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996.

Motivul invocarii excepției este, potrivit încheierii de sesizare, faptul ca

Legea nr. 1/1970 , "fiind un act normativ specific sistemului socialist, contravine principiilor de funcționare a societăților comerciale care, având caracter privat, sunt supuse prevederilor contractului colectiv de muncă". În plus, prin note scrise, autoarea excepției susține ca

Legea nr. 1/1970

este caducă, neavând suport în cazul societăților comerciale particulare, ca disciplina muncii în sistemul socialist "a reprezentat o frana în realizarea productivitatii muncii", prevederile art. 13 alin. 3 fiind doar în avantajul salariatului, ca practica Plenului Tribunalului Suprem a statuat ca litigiul trebuie judecat în fond, în lipsa cercetării prealabile a faptei ce constituie abatere, și ca

Legea nr. 1/1970

ar trebui să fie abrogată în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție.

Asupra excepției de neconstituționalitate invocată de recurenta, Curtea de Apel Suceava își exprima opinia, în sensul că excepția trebuie respinsă ca nefondata, arătând, în esenta, următoarele:

- dispozițiile

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , respectiv ca sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare, au caracterul unor măsuri de protecție a personalului împotriva unor sancțiuni disciplinare nejustificate, de asigurare a respectării dreptului de apărare prevăzut de art. 24 din Constituție;

- în asigurarea ordinii de drept,

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970

dezvolta norma generală cuprinsă în art. 100 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căruia abaterea disciplinară se sancționează "în condițiile legii", ceea ce pune în cauza ordinea publică care, sub sancțiunea nulității absolute, nu poate fi modificată prin dispoziții judecătorești arbitrare și "prin clauze incluse în contractul colectiv de muncă, defavorabile salariaților";

- normele atacate de recurenta ca neconstituționale "concorda" cu prevederile Constituției, nefiind în situația de a fi abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din aceasta.

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a solicitat celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului puncte de vedere.

În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază că nu se poate retine neconstituționalitatea

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , în esenta pentru următoarele motive:

- excepția de neconstituționalitate a fost invocată fără a se menționa care sunt prevederile constituționale incalcate de

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 ;

- textul atacat nu contravine art. 24 din Constituție, potrivit căruia "Dreptul la apărare este garantat", și constituie o garanție procedurala pentru stabilirea cat mai exactă a faptelor ce constituie abateri disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte, reprezintă garantarea dreptului angajatului de a se apara împotriva invinuirilor care i se aduc;

-

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970

concorda și cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție, care consacra principiul supremației legii, "întrucât regimul răspunderii disciplinare a salariaților și procedura de stabilire a acestei raspunderi juridice sunt reglementate prin lege";

- faptul ca

Legea nr. 1/1970

este anterioară Constituției nu este prin el însuși un motiv întemeiat de a considera neconstitutional art. 13 alin. 3, de vreme ce acesta este în concordanta cu regimul unitar de protecție a cetățenilor din punct de vedere al drepturilor și îndatoririlor fundamentale, instituit de Constituție prin art. 16 alin. (1) și (2), prin art. 24 și prin art. 38 alin. (1).

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza, concluziile procurorului, precum și prevederile

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate, deși dispoziția legală atacată este anterioară Constituției, deoarece instanța judecătorească în fața căreia a fost invocată nu s-a pronunțat asupra abrogării textului potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și pentru ca, pe baza prevederilor legale atacate ca neconstituționale, s-au stabilit raporturile juridice după intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991.

În fond, se constată că textul

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970

este atacat fără a se arata ce prevederi constituționale ar încalcă și ca motivul invocarii excepției se reduce doar la aplicabilitatea acestuia societăților comerciale, "care, având caracter privat, sunt supuse prevederilor contractului colectiv de muncă".

În aceasta situație, față de susținerile autoarei excepției, trebuie stabilit dacă prevederile

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , raportate la noile realitati economico-sociale de după 22 decembrie 1989 și la dispozițiile constituționale, își mai păstrează puterea obligatorie față de orice categorie de patroni.

Legea nr. 1/1970 , astfel cum rezultă din titlul și din conținutul ei, se referă la disciplina muncii în fostele unități socialiste de stat, pentru celelalte persoane juridice existând doar recomandarea, cuprinsă în art. 28 alin. 2 din lege, de a stabili reglementări corespunzătoare cu privire la organizarea și disciplina muncii.

Potrivit art. 1 din lege, "organele de conducere ale unităților socialiste de stat" răspund "pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea îndeplinirii integrale și la timp a sarcinilor de plan, pentru respectarea principiilor și normelor disciplinei socialiste", având printre atribuții și "organizarea științifică a producției și muncii prin repartizarea tuturor salariaților pe locuri de muncă și precizarea atribuțiilor și raspunderilor lor", cat și prin "exercitarea unui control permanent și exigent asupra modului de îndeplinire a sarcinilor" [ art. 1 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1970 ]. În mod corespunzător, conform art. 3 alin. 2 din aceeași lege, inginerii-șefi, șefii de secții și de ateliere, șefii de servicii, conducătorii tuturor compartimentelor de muncă au datoria de a asigura întărirea disciplinei în munca, în vederea îndeplinirii integrale a planului și îmbunătățirii activității sectoarelor respective. Or, în aceste condiții, este evident ca legea a avut în vedere ca prin respectarea regulilor de disciplina a muncii să se asigure producția, bunul mers al activității unităților de stat, afirmatia ca disciplina muncii ar fi constituit "o frana în realizarea productivitatii muncii", din acest punct de vedere și cel puțin teoretic, neavând vreun suport. În fond, încadrarea salariaților într-o anumită disciplina, cerută de buna funcționare a persoanelor juridice cu care au încheiat contract individual de muncă, este o cerința general valabilă, indiferent de sistemul economic în care se stabilesc raporturile de muncă.

Susținerea ca prevederile

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970

ar crea o situație favorabilă doar salariatului nu este întru totul exactă, pentru ca, efectuand cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare împiedica pe cel ce poate dispune sancțiunea disciplinară, mai ales în cazul desfacerii contractului individual de muncă, sa ia această măsură împotriva unui salariat disciplinat, constiincios și util, care este victima unei reclamații neintemeiate, abuzive sau făcute cu rea-credința.

În ceea ce privește practica fostului Tribunal Suprem, acesta a fost constant în a aprecia ca neefectuarea formalităților prevăzute la

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970

constituie cauza de nulitate absolută a desfacerii contractului individual de muncă din inițiativa unității. Nici decizia Plenului fostului Tribunal Suprem, data drept exemplu de Societatea Comercială "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, nu contrazice aceasta poziție, ea referindu-se la situația în care salariatul, convocat sa dea explicații asupra abaterii săvârșite, se sustrage cercetării faptelor săvârșite și când instanța, din acest motiv, judeca litigiul în fond.

Cu privire la abrogarea

Legii nr. 1/1970

în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, este de observat ca sesizarea Curții s-a făcut numai asupra art. 13 alin. 3 din lege. Or, prevederile acestuia, care în fapt asigura protecția salariatului în fața eventualelor abuzuri ale celui ce are puterea de a-l sanctiona disciplinar, nu contravin dispozițiilor constituționale privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări, principiului supremației legii, garantarii dreptului la apărare și neingradirii dreptului la munca, cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2), în art. 24 și în art. 38 alin. (1) din Constituție.

Stabilind ca

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970

nu contravine în general normelor constituționale, se constata totuși ca în ceea ce privește persoanele juridice care, în prezent, au obligația ca, în cadrul raporturilor de muncă stabilite cu angajații lor, să se conformeze prevederilor acestuia, trebuie distins între continuatoarele fostelor unități socialiste de stat, respectiv agenții economici proveniți din transformarea acestora, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, precum și instituțiile publice, pe de o parte, și societățile comerciale private, constituite potrivit Legii nr. 31/1990, pe de altă parte.

Astfel, Legea nr. 15/1990, prin art. 1, statuează ca fostele unități economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează sub forma de regii autonome sau societăți comerciale. Aceste societăți comerciale, prin transferul proprietății de stat către sectorul privat, respectiv prin distribuirea echivalentului a 30% din capitalul lor social către cetățenii români îndreptățiți, au devenit, în condițiile Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991, societăți comerciale private. În consecința, numai regiile autonome înființate ca rezultat al transformarii fostelor unități socialiste de stat sunt persoanele juridice cărora, în prezent, li se pot aplica prevederile

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , întrucât aceasta transformare nu a avut ca semnificație schimbarea regimului juridic al raporturilor de muncă. De asemenea, aceste prevederi sunt aplicabile și instituțiilor publice, ca organe ale statului care intrau în sfera de reglementare a

art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 .

În ceea ce privește societățile comerciale constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ca și în cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate în condițiile Legii nr. 58/1991, acestea fiind cu capital privat și neavând vreun corespondent în economia socialistă, în contextul căreia a fost elaborata și aplicată și

Legea nr. 1/1970 , este evident ca prevederile art. 13 alin. 3 din lege nu le pot fi aplicabile. Dacă li s-ar aplica prevederile acestui articol, ar insemna să se extindă aplicarea legii dincolo de voința legiuitorului, care, asa cum s-a arătat pentru alte unități economice decât cele de stat, și anume cele cooperatiste și obștești, a precizat ca legea are numai semnificatia unei recomandări. În reglementarea raporturilor de muncă stabilite între aceste societăți comerciale și salariații lor, o importanța deosebită o are contractul colectiv de muncă.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite în parte excepția de neconstituționalitate privind art. 13 alin. 3 din Legea organizării și disciplinei muncii în unitățile socialiste de stat nr. 1/1970, invocată de Societatea Comercială "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996 al Curții de Apel Suceava, și constata ca prevederile acestuia sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, în măsura în care se referă la societățile comerciale.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 1997.