Ordin · Ministerul Sănătății Publice

Ordinul nr. 1627/2007

pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 922/2006 privind aprobarea modelului contractului de management al spitalului public

prezumat în vigoare

Data actului
24 septembrie 2007
Emitent
Ministerul Sănătății Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 675 din 4 octombrie 2007
Citează
5 acte
Structură
3 articole · 5.846 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 922/2006 27 iulie 2006 (prevederi anume) privind aprobarea modelului contractului de management al spitalului public

Are ca temei 1

  • Legea nr. 31/1991 22 martie 1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrea…

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor

Hotărârii Guvernului nr. 862/2006

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare nr. E.N. 9.908 din 23 septembrie 2007,

ministrul sănătății publice emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa nr. 1 la

Ordinul ministrului sănătății publice nr. 922/2006

privind aprobarea modelului contractului de management al spitalului public, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 10 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La capitolul III, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Prezentul contract de management poate fi prelungit la încetarea mandatului pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, până la ocuparea postului prin concurs."

2. După capitolul III se introduc 4 noi capitole, capitolele III^1-III^4, cu următorul cuprins:

"III^1. Condiții de muncă

(1) Activitatea se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrează în condiții deosebite vătămătoare, grele sau periculoase.

(2) Activitatea prestată se desfășoară în condiții normale/deosebite/speciale de muncă, potrivit

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

III^2. Durata muncii

O normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână

a) repartiția programului de lucru se face după cum urmează............... (ore zi/ore noapte/inegal);

b) programul de lucru se poate modifica în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil/regulamentului intern;

c) orele suplimentare se efectuează în condițiile legii.

III^3. Concediul

Durata concediului anual de odihnă este de ____ zile lucrătoare, în raport cu durata muncii.

III^4. Salariul

1. Salariul de bază lunar brut: ____ lei.

2. Alte elemente constitutive:

a) sporuri _______...;

b) indemnizații _____..;

c) alte adaosuri ___.._. .

3. Data/datele la care se plătește salariul este/sunt _____. ."

3. La capitolul IV punctul A.1, după subpunctul 11 se introduc 3 noi subpuncte, subpunctele 12-14, cu următorul cuprins:

"12. dreptul la repaus zilnic și săptămânal;

13. dreptul la egalitate de șanse și de tratament;

14. dreptul de a angaja resursele umane și financiare, în condițiile legii."

4. La capitolul IV punctul A.2.1, după subpunctul 7 se introduce un nou subpunct, subpunctul 8, cu următorul cuprins:

"8. îndrumă și coordonează activitatea de prevenire a infecțiilor nosocomiale."

5. La capitolul IV punctul A.2.4, după subpunctul 36 se introduce un nou subpunct, subpunctul 361, cu următorul cuprins:

"36^1. participă, anual, la un program de perfecționare profesională, pe durata a cel mult 3 luni, organizat de Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar;".

6. La capitolul IV punctul B.1, după subpunctul 4 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 5 și 6, cu următorul cuprins:

"5. să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru manager, sub rezerva legalității lor;

6. să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern."

7. La capitolul IV punctul B.2, după subpunctul 7 se introduc 4 noi subpuncte, subpunctele 8-11, cu următorul cuprins:

"8. să acorde managerului toate drepturile ce decurg din contractul de management, contractul colectiv de muncă aplicabil și din lege;

9. să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea prezentului contract de management;

10. să informeze managerul asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă;

11. să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale managerului."

8. La capitolul VIII, după litera h) se introduc 4 noi litere, literele i)-l), cu următorul cuprins:

"i) constatarea unor abateri de la legislația în vigoare care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienților sau a salariaților;

j) neacceptarea oricărei forme de control efectuate de instituțiile abilitate în condițiile legii;

k) refuzarea colaborării cu organele de control desemnate de instituțiile abilitate în condițiile legii;

l) constatarea unor abateri de la legislația în vigoare de către organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii."

Articolul II

Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății Publice, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București, ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie, precum și unitățile sanitare cu paturi cu personalitate juridică vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
București, 24 septembrie 2007.
Nr. 1.627.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.